5,450 matches
-
bufonul și omul obișnuit. Însă pentru a ajunge la autenticitate, artistul e nevoit să intercepteze informul individului și pe cel al lumii. Abia după ce ajunge din nou la om, artistul e în stare să refacă forma esențială, rămasă în corespondență tainică cu informul. Prin urmare, „arta constă doar în asta: să nu scrii ceea ce ai de spus, ci ceva cu totul neprevăzut”. Livius Ciocârlie crede că imaturitatea e benefică numai dacă ne propunem ce-și impune polonezul: să „fac în așa
Dezordinea necesară by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2855_a_4180]
-
existenței în și prin timp, precum și relația existenței cu poezia. Cuvintele scrise de Fondane despre poezia lui Fundoianu au asprimea negației, dorința uitării ei în timpul când a fost scrisă, delimitarea categorică de un timp trecut. în același timp, alte impulsuri, tainice și greu de controlat, îl fac să accepte poezia, care, de fapt, îi aparține, este a tinereții sale. Cuvintele, care par uneori prea dure față de poezia tinereții, nu exprimă o negare a acesteia, ci arată tocmai această modificare de paradigmă
Note despre expresionismul poetic al lui B. Fundoianu by Alexandru Ruja () [Corola-journal/Journalistic/3900_a_5225]
-
despre Blaga că a schițat o teorie a vocațiilor piezișe; marile reușite ale spiritului „aparțin unor inși care se exprimă în teritoriul unei anumite vocații cu înzestrările altora”. Andrei Pleșu ne obligă la exerciții de imaginație, la destinderi în formulări tainice, asemeni unor parole care, odată descifrate, oferă esența portretului în cauză. Iată, laolaltă, un scriitor, un arhitect, un critic de artă, un actor și un poet. Toți sunt cimentați în arhitectura interioară a unui individ fără profesie. Un indecis. Fiindcă
Portretul din portrete by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4337_a_5662]
-
povestea captivantă a Cărții Șoaptelor se simte aruncat în valurile agitate ale evenimentelor istorice, spre centrul furtunii, pătrunzând tainele existenței tragice a poporului armean. Vosganian ne atrage atenția asupra acelor voci care par să fi fost uitate, iar șoaptele lor tainice prind viață. Cartea Șoaptelor este cartea vocilor care nu vor amuți niciodată, La fel ca și ca alți mari romancieri, care au descris existența din mijlocul ruinelor, din cenușa războaielor, Vosganian povestește lumea în care a crescut, în care a
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
sale axe. Moarte și agonie. Și mărturii vii ale timpului. O lume care își amintește. Cartea Șoaptelor nu scrie istoria, ea ne permite s-o cunoaștem, așa cum a fost. Denumirea Cartea șoaptelor apare ca un cifru secret, ca un caiet tainic de notițe, în care se divulgă intimitatea lumii celor care suferă. Este cartea sfântă, cea în care istoria nu are numai date și nume, învingători și învinși, ci și semnificații. Un loc special îl ocupă fotografiile. „În Cartea Șoaptelor, fotografiile
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
din sat care avea aparat de fotografiat”, e al amintirilor cu o „greutate nostalgica și tonifianta”; Rohia e un film care unește tinerețea „frumoasă și consistentă” a adolescentului „topit de idealuri”, Lighetul, luminișul din pădurea Rohiei, ascuns „în cel mai tainic loc al inimii mele” cu maturitatea care a înflorit mereu în relația cu N.Steinhardt, pivotul și temelia ființei poetului: „țintă lui N.Steinhardt este căutarea și descoperirea sensului, a secretului ultim. «Am dorit și cutezat, întotdeauna, să aflu - în
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
Îmblânzitorul apelor este o carte despre ramificațiile așteptării, despre cum amânările devoră teritoriile speranței. Tocmai de aceea lumile lui Deleanu sunt întotdeauna apocaliptice, iar atmosfera inaugurată încetul cu încetul oferă senzația că universul se poate desfolia cu tact până la miezul tainic, acolo unde respirațiile morții sunt zgomotoase. Un loc în care sugestia nu are alternative. A. R. Deleanu este un artist al stărilor depresive, un poet al elegiilor apocaliptice. Cu toate scăpările, nepotrivirile, uneori trecerile grăbite de planuri ori cu scufundările
Un poem apocaliptic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4267_a_5592]
-
s-a întrebat ea - sau vorbesc între ei rusește din pură obișnuință? Oricum, în urmă cu doi ani populația letonă a votat: în țară singura limbă oficială este letona.... Și, în sfârșit... dragostea letonă? Aș potrivi-o - fiind atât de tainică - în piatra de chihlimbar, ajunsă pe nisip la malul mării în urma furtunii. În trupul pietrei, dacă privești atent, descoperi urme de viață: insecte ori plante de demult. Sunt minuscule: adevărate frânturi de viață aceste cioburi de chihlimbar. Aidoma fiorului lor
LETONIA – cioburi de chihlimbar by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/4274_a_5599]
-
de strălucire intactă, de ferice izbîndă. „Ai să rîzi, dar simt că locurile astea mă iubesc.” Nu numai pictorul, așa dar, coincide cu peisajul într-un tropism irepresibil, - însuși obiectul afecțiunii sale a devenit subiect activ, rîurind de un har tainic. Se împletesc, în putința acestei reciprocități, mai mult decît hazarduri binecuvîntate, se mișcă, în răsplata ei inefabilă, mocnite, îndelungi așteptări, vestiri meritîndu-și din plin emergența. Reiterîndu-le cumva biografic, căci i-a fost dat să hălăduiască prin aceleași prielnice ținuturi moldovene
Locuri care ne iubesc by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4451_a_5776]
-
ogoarele de trifoi, floarea-soarelui și cartofi, arzând ninse sub lună, curgeau, înecate-n lunci grase, pe malul Siretului. Totul mișuna de exodul mărunt al lighioanelor și vietăților adunate în turme nesfârșite să-și găsească sfârșitul pe drumul pierzaniei. O pornire tainică, înspăimântătoare, le mâna odată cu vântul ce creștea năvalnic și se tânguia fierbinte, noapte de noapte, de la mijlocul nopții până în zori, să se adune în soboruri lungi, în mase compacte, de sute și sute de mii, ca-ntr-un cataclism al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
tâmpit! Uite-așa-l apucă și nu-l mai slăbește! Parcă se-mbată! Parcă se-mbată cu propriile lui vorbe și închipuiri! Numai să întinzi mâna și să le culegi din aer. Să te lași fără împotrivire topit de șuvoaiele tainice care curg de peste tot și acoperă totul. Trupul cu sângele lui se-ncărca necontenit de iuțeală și fierbințeală, așteptând ceva ce nici el nu știe bine ce, întâlnirea unei alte ființe, necunoscute și-apropiate, care nu mai venea sau avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
jucau pe gleznele goale ca o spumă. O spumă mirositoare care se umfla luând-o pe sus. În rest, noaptea se înălța mereu și ultimii trâmbițași ai exodului uitați pe câmp, greierii, își începuseră cântarea magică. Lungi poteci și cărărui tainice, abia ghicite cu simțul ei noctambulic de orientare, întretăiate de dârele răscolite-n țărână de vietățile și gângăniile nopții, străbăteau grânele ruginii, înfundându-se în jungla păpușoaielor întunecate, năpădite de buruieni, înecate-n mohor și pălămidă țepoasă crescută fără preget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și-i văzu fața, o izbi expresia aceea de absență, inconștiență și vrajă pe care o au bărbații în anumite clipe când par duși de pe lume. Se trezi și ea absorbită în fluxul unei fericiri violente, mistuită de gândul ei tainic, împotrivindu-se înfiorată de dulcea pierdere. "Ah, ce bine", vru să-i spună, dar renunță. Ce-i cu tine? Am fugit, vai, ce-am fugit! se lamentă ea și se apăsă cu mâinile pe piept. Să găsim o bancă. Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
avea rost să se prefacă. Toate câte le plănuiește și le potrivește viața (dacă n-ar fi fost spaima cu rănitul pe câmp, n-ar fi fost întâlnirea lor de-acuma!) sunt plăcute și bune, lăsându-te în voia înțelesului tainic pe care-l are orice-ți aduce întâmplarea-n cale. Dacă te pricepi să alegi partea bună din toate și să te resfeți cu puțină bucurie. Șoferul răsuci butonul de radio. Prinse un buletin de știri. Informațiile priveau mișcările frontului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sânge, rămase în simțuri ca o drojdie amară și-nmiresmată, atât de asemănătoare până-ntr-un punct, și-atât de unice, care o ajutaseră să treacă prin timp ca printr-o apă vrăjită. Nopți care-o înfiorau până-n cel mai tainic loc al trupului ei făcut să zburde și să se zbenguie ca vântul ce i se ghemuia roșcat la picioare lingându-i genunchii și-ncălzindu-i coapsele pline. Nopți cu stele albe înflorite-n crengile de măr, boltite deasupra capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
îndeletnicirile lor obișnuite, firești, zilnice, ce țin de profesiunea lor deo viață, sînt preocupați, interesați, pasionați în clipele lor de răgaz, de-o a doua ,,ocupație”; e vorba de-o așa zisă vioară secundară, pentru care simt o chemare interioară, tainică, irezistibilă, o înclinație nativă, pe care o urmează, cu o supușenie voită și cu o anumită sfințenie, până ce-o văd încununată de izbândă. Și acest fapt, nu numai că nu-i afectează, nu-i încomodează, nu le dăunează în îndeletnicirea
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
Dr. Brândușa VORNICU Cuvânt înainte Sunt mai mult de cinci ani de când încerc și mă chinui să înțeleg ce a vrut Maria să-mi spună, în curtea casei de la Frasin, când m-a trimis de acolo să povestesc oamenilor acea tainică întâmplare. De-abia acum, după multe și grele încercări și după ce mi-a trimis pe Florin Gheorghiță, să-i traduc cartea despre Valentina, mi s-a cristalizat hotărârea de a scrie tot ce am trăit în vis și în realitate
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
și tu, fiecare învață din propriile experiențe, dar aș vrea să-ți dau totuși un sfat: să nu crezi orbește în nimic! Cu atât mai mult, în iubirea perfectă, completă, fără cusur. Nu există decât în visele noastre cele mai tainice. - Și eu care speram că tu ai găsit-o. Toate scrisorile tale m-au făcut să cred cu multă convingere. - Și eu am crezut. Am crezut... prostește! Până când au apărut mici semne că totuși... trăim pe această lume. Iar noi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
vrea s-o conving să publice aceste scrisori. Cârcotașii m-ar putea acuza că o fac din pur interes comercial, dar adevărul nu este acesta și sunt sigură că ea își va da seama de adevăr. Între noi există ceva tainic, o legătură ce face sufletele să vibreze la unison, fără multe cuvinte, fără demonstrații zgomotoase de simpatie reciprocă. O aștept nerăbdătoare, am stabilit să treacă pe la redacție. Încerc să-mi pun ordine în gânduri și în hârtii, ca timpul să
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
măști, nu își mai găsește locul. Fantoșe grotești, ca în filmele lui Fellini (ori semănând cu clovnii lui Rouault), îl asediază și îl hărțuiesc din toate părțile. El este creatorul limitat de propria lui creație, pentru că aceasta are niște resorturi tainice care îi sporesc agresivitatea peste limitele suportabile. "Școlarul Durerii" nu poate decât să strige: Unde sunteți, refugiile mele? (Aproape novembre) Personajele lui Emil Botta (mai ales cele din proză) seamănă cu supramarioneta lui Gordon Craig. Supramarioneta imită ceea ce a anunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
te chemau femeile voluptoase cărora nu le mai păsa că timpul trecea. Iele și îngeri, șerpi și vipere, cetăți în ruine, zâne albastre, cu flori de astre în păr, arta se stingea, căzută ca o stea! Iubirea te fură, umilă, tainică și dură. Nu știam atunci ce-o să vie. Un portativ alb, gol, mărginit de ramă grea din fier sau din armă. Au rămas oglinzi, fără adâncul cunoscut, fără mister; imaginea se subția ca o nuntă din care lipsește un mire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ori poate mai mult brăzdat din loc în loc de dungi zimțuițe, pe care se clătinau în bătaia vîntului copaci piperniciți. Undeva, pe la mijlocul părții superioare a colosului, se puteau distinge niște bolți, cioplite parcă de mînă omenească, aidoma unor uși deschise spre tainica lume a umbrelor. Pe vîrful stîncii făceau popas soliile albe ale norilor. Nefirească, ori mai degrabă părînd răsărită din lutul albastru al înălțimilor, o pădurice de brazi ținea tovărășie norilor, chiar pe vîrf. În continuare se prelungea o culme cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai trebuia pus la punct, neapărat, un lucru deosebit de important: să discute Virgil, în modul cel mai serios posibil, cu moș Vasile Iracle, pentru a primi indicațiile necesare privind traseul pînă la peșteră. La drum! Ș i iată că, după tainice și îndelungi pregătiri, întregul grup se întruni, vineri dimineața, la ora 8 fix, lîngă cantonul părăsit de la marginea satului. Primul sosi Vlad, îmbrăcat în salopeta lui albastră, cu care lucra de obicei pe tractor. Îmbrăcămintea însă nu-l deranja deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ori poate mai mult, brăzdat din loc în loc de dungi zimțuite, pe care se clătinau în bătaia vîntului copaci piperniciți. Undeva, pe la mijlocul părții superioare a colosului, se puteau distinge niște bolți, cioplite parcă de mînă omenească, aidoma unor uși deschise spre tainica lume a umbrelor. Pe vîrful stîncii făceau popas soliile albe ale norilor. Nefirească, ori mai degrabă părînd răsărită din lutul albastru al înălțimilor, o pădurice de brazi ținea tovărășie norilor, chiar pe vîrf. În continuare se prelungea o culme cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu mai multă atenție, mai ales spre cărarea ce părea că face legătura între bolți și trase în sinea lui concluzia că pe acolo a trecut, neapărat, picior de om cîndva și nu se poate să nu fi lăsat urme tainice în adîncurile de întuneric ale pietrei. Și, chiar de nu va fi nimic adevărat din toate astea, de ce să nu încerce? Nemaipomenit de bucuros, scoase iar de la brîu cele două pistoale imaginare și începu să tragă cu ele în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]