440 matches
-
de la ei să înțeleagă cele mai subtile nuanțe ale umanului. Tot de la marii dramaturgi a deprins Alexa Visarion și arta spectacolului mare, care nu se ferește de emoțiile intense, de patetism și de narațiunea amplu desfășurată, ba nici chiar de teatralitate. Regizorul de film Alexa Visarion e, la rândul său, un "derivat" al omului de teatru. Spun "derivat" în lipsa altui cuvânt mai bun și fără nici o nuanță peiorativă. Să mă explic. Când a debutat în cinema, în 1978, cu Înainte de tăcere
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Vasile Irina , Gabriel Votnar Claudiu și Marius Manole Șerban Luna verde e un film solid, antrenant și reușește să-și țină spectatorii în priză. Actorii vin cu un joc convingător și pun doar ici și colo o notă discretă de teatralitate, înțeleasă aici ca o subliniere mai apăsată a sentimentului sau a ideii care trebuie transmise spectatorilor. Dialogul se ține bine, fără mari stridențe, iar replicile urmează fie meandrele unei conversații fără direcție aparentă, fie acumulările de tensiune psihologică între personaje
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
totdeauna noblețea începutului meu artistic. Într-una dintre confesiunile dvs. regăsim următorul pasaj: "Nu pot să exist decât dacă ard până la capăt". Ce reprezintă această ardere care vă definește felul de a fi și de a vă exprima în universul teatralității? Știu că nu știu, știu atunci când nu mai pot că trebuie să pot... și încerc întotdeauna să nu mă treacă viața fără ca eu să mușc din ea și, apoi, trăgând aer în piept, curățit de nimicnicia ce mă atacă, să
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Marin Preda, precum și importanța sa ca „formă fundamentală de existență a personajelor”. Pendulând între close reading și teoretizarea din mers, P. ajunge la observații de substanță privind „imaginile ascunse” ale textului (privirea, turnirul, „mijlocul”, erotica, salcâmul, acvaticul), poetica descrierii, jocul, teatralitatea și „tehnica autointerpretării”, chiar dacă unele puncte de vedere sunt neconvingătoare (de pildă, lectura nuvelei Desfășurarea, unde comentatorul escamotează clișeele de epocă). Cartea cuprinde una din strategiile predilecte ale criticului, susținută de presupoziția că opera își conține nu numai sensul, ci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288968_a_290297]
-
teatrului printr-o «neomagie», sub semnul misterului social modern” (Un program teatral). Voia, în orice caz, „un teatru sintetic, dinamic, cu acțiune simultană, alogic, suprarealist” (Pitic-manifest teatral). O bună parte a articolelor lui S. a fost strânsă în volumul postum Teatralitatea teatrului (1981). Nici piesele nu s-au tipărit în timpul vieții autorului, fiind adunate în volumul Măști (1973). I se mai datorează două scenarii de film, Școala cea mare și Paiața sau Angela cu ochii de azur (după romanul Baletul mecanic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
icre”. Șarjă social-politică, după cum se vede, cam groasă și nu chiar plină de haz. Batjocura stângistă a dramaturgului relevă și limitele ingeniozității lui. SCRIERI: Pericolul Satanei, pref. A. C. Cuza, București, 1924; Măști, îngr. G. Pienescu, pref. Ileana Berlogea, București, 1973; Teatralitatea teatrului, îngr. și postfață Virgil Petrovici, pref. Liviu Ciulei, București, 1981. Repere bibliografice: Arghezi, Scrieri, XXIX, 355-356, 370-371, 429-431, XXX, 417-419, 420-421, XXXIV, 601-603; G. Topîrceanu, Scrieri alese, II, îngr. și pref. Al. Săndulescu, București, 1971, 406-410; Sebastian, Jurnal, 558-560
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
Ion Sava, SCIA, teatru-muzică-cinematografie, 1972, 2; Al. Mirodan, „Măști”, VR, 1974, 4; Ion Biberi, Ion Sava, București, 1974; Paleologu, Simțul practic, 135-137; Dumitru Solomon, Teatrul ca metaforă, București, 1976, 135-137; Mîndra, Jocul, 150-153; Mancaș, Teatrul, 83-84, 238-239, 248; Valentin Silvestru, „Teatralitatea teatrului”, RL, 1982, 15; Brădățeanu, Istoria, III, 86-91; Vartic, Modelul, 308-309; Ceuca, Teatrologia, 24-27, 59-61, passim; Mircea Morariu, Teatralitatea teatrului lui Ion Sava, F, 1997, 9; Ghițulescu, Istoria, 173-175; Sorina Bălănescu, Meșterul Ion Sava văzut de actori, DL, 2001, 41
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
Simțul practic, 135-137; Dumitru Solomon, Teatrul ca metaforă, București, 1976, 135-137; Mîndra, Jocul, 150-153; Mancaș, Teatrul, 83-84, 238-239, 248; Valentin Silvestru, „Teatralitatea teatrului”, RL, 1982, 15; Brădățeanu, Istoria, III, 86-91; Vartic, Modelul, 308-309; Ceuca, Teatrologia, 24-27, 59-61, passim; Mircea Morariu, Teatralitatea teatrului lui Ion Sava, F, 1997, 9; Ghițulescu, Istoria, 173-175; Sorina Bălănescu, Meșterul Ion Sava văzut de actori, DL, 2001, 41; Dicț. scriit. rom., IV, 159-161. F. F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
un fundal grav în opera lui Caragiale, constituind explicația reacției violente a personajelor sale, când sunt puse la grave încercări, de cele mai multe ori prin ele însele deloc comice"28. Dintre studiile foarte recente, cel al Adrianei Ghițoi pune în valoare "teatralitatea"29 ca pricipiu unificator al operei și demonstrează că o trăsătură fundamentală a caragialismului este transformarea publicisticii în literatură prin stilul îngrijit, concentrat, anecdotic, polifonic, esențialmente teatral. Explorând aceeași dimensiune a creației caragialiene, gazetăria, Ioana Părvulescu descoperă explicații atăt pentru
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
redea teatrului forța de care era investit la origini, când de-abia se distingea de cult, în Grecia antică sau în Europa medievală. Astfel, Jean Genet, care s-a arătat totdeauna fascinat, ca și Mallarmé, de fastul liturghiei și de teatralitatea riturilor religioase, declară, în Scrisoarea către Jean-Jacques Pauvert (1954): "Cea mai importantă dramă modernă s-a exprimat timp de două mii de ani și în fiecare zi în cadrul sacrificiului slujbei religioase. Din punct de vedere teatral, nu știu nimic mai eficace
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
l opune actorului francez care joacă "din cap", pe actorul rus care joacă "din suflet". Pentru Scepkin, ca și pentru Stanislavski, concepția diderotiană a rolului nu poate duce decât la o practică de joc convențională, pe care Stanislavski o numește "teatralitate"( "théâtraité"), termen pejorativ sub pana lui. El îi opune școlii "reprezentării", unde rolul înțepenește repede sub forma unei măști, pe cea a "retrăirii", în care arta actorului se reînnoiește în permanență, pentru că el simte în forul său interior emoțiile, păstrând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să evacueze iluzia, care adoarme spiritul critic, amintind în mod constant că scena nu este decât ficțiune. Influența lor pe scena contemporană mai este încă astăzi imensă. 3.1. Meyerhold și "teatrul convenției conștiente" Dorința de a ajunge la o teatralitate pură este la originea teoriei lui Vsevolod Meyerhold (1874-1942). El descoperă cu entuziasm conceptul de teatralitatea în 1908, în preajma unuia dintre compatrioții săi, Evreinoff (1879-1953), regizor și autor dramatic rus care schimbă în străfunduri scena țaristă recurgând atât la tehnicile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ficțiune. Influența lor pe scena contemporană mai este încă astăzi imensă. 3.1. Meyerhold și "teatrul convenției conștiente" Dorința de a ajunge la o teatralitate pură este la originea teoriei lui Vsevolod Meyerhold (1874-1942). El descoperă cu entuziasm conceptul de teatralitatea în 1908, în preajma unuia dintre compatrioții săi, Evreinoff (1879-1953), regizor și autor dramatic rus care schimbă în străfunduri scena țaristă recurgând atât la tehnicile teatrului chinez, cât și inspirându-se din ritualurile primitive 38. Artist angajat care îmbrățișează cu ardoare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramei wagneriene Jarry, Despre inutilitatea teatrului în teatru Mallarmé, Divagații Appia, Muzică și regie Rolland, Teatrul poporului tentativă de estetică a unui teatru nou Antoine, Conversație despre regia scenică Appia, Cum să reformăm regia scenică Craig, Arta teatrului Evreinov, Apologia teatralității Rouché, Arta teatrală modernă Craig, Despre arta teatrului Apollinaire, Prolog despre Mamelele lui Tiresias Appia, Opera de artă vie Stanislavski, Viața mea în artă Baty, Masca și cadelnița Schlemmer, Teatru și abstracțiune Piscator, Teatrul politic Claudel, Drama și muzica Stanislavski
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
crud, un ritual sângeros, la care fac aluzie atât difuza lumină roșiatică sau diferitele elemente decorative cu același cromatism, cât și explicația "vitalistă" a sacerdotului. Este aici și un supralicitat efect macabru, menit să confere întâlnirilor ceva din suspansul și teatralitatea unei mese negre. Oricum, oficiantul misterelor se vrea adorat în chip total, asemeni unei divinități păgâne căreia i se aduc sacrificii. Masca lui Dante deschide pentru neofit posibilitatea unei călătorii inițiatice prin infern către paradis, în excelsiorul poeziei. Salonul păstrează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]