869 matches
-
și ce vreți! Profesorul Teorier era un bătrânel simpatic, ținând cont de cum erau profesorii de azi. Câteodată chiar asculta probleme elevilor și îi liniștea, promițându-le schimbări care nu veneau niciodată. Era scund, dar capabil. Îndrăzneț, dar totuși ascuns și temător. Dacă credeau că vorbele și psihologia elevilor aveau să-i scoată din încăperea aia, se înșelau. Amarnic! Sunt Corvium! Sunt conducătorul elevilor care se află în acest moment pe holurile acestei instituții. Avem câteva cereri și dorim să negociem felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
concurență. Cum ți s-a părut? întrebă Vladimir de parcă m-ar fi întrebat ce părere am avut despre filmul difuzat aseară. Scurt și frumos. Mă bucur că ți-a plăcut. A fost ultimul. Ultimul pe ziua de azi, nu? întrebai temător. Nu, răspunse cu simplitate. Ultimul pe o lungă bucată de vreme. Vroiam să-l întreb, să-l iscodesc, să aflu ce nu știam. Doream atât de mult să știu... Ai grijă ce-ți dorești! spuse el avertizându-mă. Probabil vroiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Câțiva elevi se duceau la infirmerie. Săriseră niște schije care trecuseră prin fantele tablelor și îi zgâriaseră. Nu faceți nimic acoperișului! Și transferul? Mai poate aștepta. Începem deseară. Vreau să fiu și eu aici. Clar? Foarte clar, zise Soliteraj puțin temător. M-am dus să văd cum stăteau lucrurile prin școală. Pardon, colegiu. În prima sală, totul era normal. Ei erau un pic terifiați și scârbiți de ceea ce văzuseră. Cei care n-au asistat la "spectacol" se dădeau pe lângă cei livizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ca o bilă. Augustul ei soț o bate, mucalit, cu palma peste burta revărsată. — Stai liniștită, nu mai ai mult. Antonius Musa se așteaptă la o explozie de mânie din partea ei, dar bătrâna doamnă începe să râdă încetișor. Îndrăznește atunci temător: — Din experiența mea, aș spune că sănătatea întregului organism constă într-o alimentație variată. Face o plecăciune în direcția ei. — Cel mai bine e ca vara să te ridici de la cină cât mai e încă lumină pe cer, iar iarna
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o audiență. Livia ezită în continuare. Parcă ar mai zăbovi un pic. — Acum, dacă nu te superi, draga mea, aș vrea să mă ocup și de treburile statului. Bănuiesc că Ianuarius așteaptă deja, cu brațele pline de catastife. Parthenicus încuviințează temător. Augusta înțelege că pentru moment nu mai poate face nimic și bate în retragere. Când ajunge însă în dreptul ușii, principele o cheamă din nou: — Iubita mea soție, după cum bine știi, săptămâna viitoare probabil, Senatul ne va vota triumful, lui Tiberius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o claritate care îl înfioară chiar și pe el: — A mai văzut în semne necurate că unul dintre fiii lui Asi nius Pollio nu va muri de moarte bună... Inexplicabil, mâna cezarului se contractă incontrolabil. Îl cuprinde brusc frica. Îngaimă temător: — ...ci de foame... — Ca... care din ei? îngaimă Augustus cu greutate. Își revine instantaneu. Ridică semeț capul și rostește cu o strâmbătură batjocoritoare: — De foame, zici? Păi o vrea poate să țină cură din aia... cum îi zice... de slăbire
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Guvernatorul Syriei este într-adevăr prieten cu principele. Fugi mai iute! îl zorește iritat Augustus de la spate. Tre buie să ajung în dimineața asta și la Regia să consacru o vestală! CAPITOLUL IV — Repetă după mine... Glasul fetiței se împletește temător cu cel al Marelui Pontif: — Mă leg să-mi păstrez cu cinste și sfințenie fecioria... Copila asta n-are de unde ști ce jurământ înfricoșător o va lega de acum înainte, se înfioară Vestala Mamă. Nu vede, căci e oarbă, dar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de terminat. Sau ați uitat că nu mai e mult până la sacrificiul de la Altarul Păcii? Reproșul le vizează indirect și pe profesoare. Fiecare se grăbește la sarcinile ei. Lângă Occia rămân doar Rex Sacrorum și noua preoteasă. Fetița o trage temătoare de mână. — Ce fac acolo? Unde? o întreabă vestala plimbându-și ochii stinși peste templu. — De ce s au așezat pe lavițe lângă vatră? — Nu sunt lavițe, o corectează bătrâna, ci mese sfinte. Nu avem voie să le mutăm din loc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
înțepenit toate? Un al șaselea simț o avertizează că le-a ieșit în cale o prezență străină. Nu una, ci mai multe. Cine sunt? După mers îl recunoaște pe Regele Sacrificiilor. Și pe slujnice. Multe slujnice. Ce este, rex? întreabă temătoare. Da, îi e frică. Acum știe că Vesta le-a dat un semn care nu poate să însemne decât ceva rău. Ordinea firească a lucrurilor e tulburată. O simte cu toți porii ființei. — Rex? întreabă din nou, pe un ton
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în ghearele ei. Îi ia în stăpânire până și mintea. Nu-i spun ce s-a întâmplat. Înseamnă că e foarte rău. Pune mâna pe rege: — Du-mă la ea! îi cere impetuos. Pe drum, își face curaj și întreabă temător: — E moartă? Rex o strânge de braț. Fără sprijinul lui s-ar prăbuși. — Nu, îngăimă cu greutate. Adaugă după un răstimp: — Mai bine ar fi... Occia primește cuvintele drept în inimă. Nici nu vrea să le deslușească înțelesul. La un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cadavrele le târâți acolo și le lăsați să cadă la subsol... Bate cu piciorul în pământ. — Și nu uitați să greblați nisipul, nu cumva să alunece vreo pereche pe sângele închegat. — De unde știm dacă sunt morți de-a binelea? întreabă temător băiatul. — De câte ori să-ți spun, prostule? intervine arțăgos Gany medes. Îi lovești cu ciocanul de lemn în cap, așa, să te asiguri că nu mai mișcă. Morfăie scârbit: — Unii sunt în stare să se prefacă, numai să scape cu zile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în chide cu două degete pleoapele. E prea copleșit ca să reacționeze în vreun fel. Nu s-a dezmeticit încă. Germanul însă țâșnește în picioare: — Principele are nevoie de mine. S-ar putea să fie în pericol! CAPITOLUL IX Prinde aproape temător între palme obrazul delicat, atinge în treacăt fruntea bombată, ca de copil. Se apleacă cu respirația întretăiată și își trece buzele fierbinți peste sprâncenele arcuite. Linge apoi pielea mătăsoasă. Simte sub degetele tremurânde con turul fin al pomeților. Nu e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a le lăsa în jos. Scaunul purtat se pune primul în mișcare, cărat pe umerii celor opt vlăjgani. Îl precedă un singur lictor. Merge țan țoș înainte, ținând fasciile în mâna stângă, sprijinite tot de umărul stâng. Mulțimea se îndepărtează temătoare, căci vergile sunt tăiate din mesteacăn. Acest arbore galic este uimitor de alb și de fin. Mlădios din cale-afară, se îndoaie și se împletește extrem de ușor. Dar și ustură unde lovește. În fața lui aleargă alți doi bărbați și alungă oamenii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lui istovită nici ura față de misionar nu mai avea putere să încolțească. Samuraiul avea sentimentul că Velasco era un om la fel de vrednic de plâns ca și el. De câte ori treceau printr-un sat, oamenii de pe marginea drumului îi priveau cu ochi temători sau îi strigau câteodată cu glasuri voioase, dar japonezii mergeau neclintiți înainte ca și cum nici n-ar fi băgat de seamă toate acestea. Erau aidoma unui convoi de înmormântare mergând în urma sicriului. Seara căzu o ploaie de primăvară. Când se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în original. Nu știe să judece; ăsta e singurul lucru care ne deosebește, dar e foarte nostim. îmi ține companie și mă supraveghează când mă joc pe chei să nu cad în apă și să mă înec... Trecătorul, după ce făcea temător câțiva pași cu spatele, se întorcea brusc și o lua la sănătoasa în hohotele de râs ale lui Filip. Și tu crezi, într-adevăr, că o ființă poate fi oprită să-și curme viața? întrebă Carol după câteva ore de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de aici, de la ceea ce oferă viața de toate zilele, nu poți spune că enunțul ce leagă doi termeni opuși („ceva este și nu este“) se află în afara oricărei logici. Cred că Aristotel se arată prea prudent în această privință, prea temător. Probabil că ajunsese îngrozit de câte i-a fost dat să audă din partea unor heraclitieni de duzină sau a unor simpli sofiști. Cu toate acestea, nu se poate ignora cazul vorbirii ludice sau al celei figurate. Nici intenția speculativă a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
pe sine? Cum află din afara adevărului ceea ce este cu adevărat? Dacă va fi onest cu sine, va recunoaște că se situează în paradox ori de câte ori vorbește despre sine și ceea ce îi este străin. În consecință, gândirea nu ar trebui să fie temătoare în fața paradoxului, pregătită doar să-l respingă logic. Chiar în deschiderea unei secțiuni intitulate „Paradoxul absolut“, acest lucru este spus cu multă sensibilitate: „Să nu gândim rău de paradox, fiindcă paradoxul e pasiunea gândirii, iar gânditorul fără paradox e ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de aici, de la ceea ce oferă viața de toate zilele, nu poți spune că enunțul ce leagă doi termeni opuși („ceva este și nu este“) se află în afara oricărei logici. Cred că Aristotel se arată prea prudent în această privință, prea temător. Probabil că ajunsese îngrozit de câte ia fost dat să audă din partea unor heraclitieni de du zină sau a unor simpli sofiști. Cu toate acestea, nu se poate ignora cazul vorbirii ludice sau al celei figurate. Nici intenția speculativă a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pe sine? Cum află din afara adevărului ceea ce este cu adevărat? Dacă va fi onest cu sine, va recunoaște că se situează în paradox ori de câte ori vorbește despre sine și ceea ce îi este străin. În consecință, gândirea nu ar trebui să fie temătoare în fața paradoxului, pregătită doar săl respingă logic. Chiar în deschiderea unei secțiuni intitulate „Paradoxul absolut“, acest lucru este spus cu multă sensibilitate: „Să nu gândim rău de paradox, fiindcă paradoxul e pasiunea gândirii, iar gânditorul fără paradox e ca și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
că bărbatul ce stătea lângă Gualfard - înalt și masiv ca și el, însă mult mai tânăr, cu păr lung, ce-i cobora pe spate - era fratele său vitreg, Geremar. Ceilalți descălecaseră, dar rămăseseră lângă animalele lor, aruncând împrejur priviri oarecum temătoare. Cu toții erau înarmați ca pentru o bătălie. De unde se găsea, Audbert nu putea prinde aproape nimic din ce își spuneau cei cinci; instinctiv, cerând ajutor, privi spre Kayuk. Băiatul era în picioare, la câțiva pași de el, lângă cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de mâner un pumnal lung, adăugă: — Avea asta într-o cizmă. Sebastianus cântări arma în mână, apoi îl măsură pe bărbat cu o privire rapidă, luând seama la barba sa neîngrijită, la hainele sfâșiate și pline de noroi, la privirea temătoare, lăsată în jos. — N-ați mai găsit și pe altul? întrebă. Căpetenia turma-ei scutură din cap. Nu, Prefectule. Wolfhram, constatând că micul cortegiu întârzia să se urnească, ieșise din poartă și ajunsese lângă roman împreună cu câțiva dintre oamenii săi. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dalele curții; scrâșnetul greoi al unor roți de căruță, apoi strigătele mai îndepărtate, venind din ulița ce cobora de la sihăstrie în vale, tăind desișul de brazi; în sfârșit, ecoul unor voci bărbătești, tot mai numeroase, care sporovăiau cu glas scăzut, temătoare, la câțiva pași de poarta închisă. Era limpede că veniseră niște oameni la mănăstire, iar când afară se lăsă brusc tăcerea, călugării înțeleseră cu toții că liniștea aceea purta în ea o chemare apăsătoare, plină de spaimă. Capetele rase ale câtorva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajutară să citească dintr-o privire în sufletul fiecăruia tainele ce le ascundea. Iată, de pildă, un om avid și arogant; ca să se prefacă îndurerat, ținea capul în jos, aproape îngropat între umerii masivi, dar pe sub sprâncenele stufoase îl scruta temător, cu ochi vicleni, în vreme ce își ținea, sub pântecele proeminent, poalele mantalei, cu siguranță acoperindu-și punga din piele ce îi atârna la centură. Alături se afla un om instrui, poate un copist, slab și totuși cu burtă, cu ochii alunecoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
una dintre multele străduțe ce se întâlneau acolo, luând-o apoi pe una ceva mai largă. Câțiva soldați și voluntari, în mod evident extenuați, dormeau pe trotuare, ajutați de temperatura blândă a primelor zile de iunie; alții - mai mulți - vegheau temători: livizi și tensionați din pricina atacului ce se desfășura pe latura opusă a zidului înconjurător, se adunau în mici grupuri tăcute și observau cu curiozitate trecerea lui Sebastianus și a tovarășilor săi, întrebându-se cine puteau fi și încotro se îndreptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
copacilor, mângâiați permanent de razele ce se filtrau prin frunziș. Apăsați, însă, de peisajul acela cu care erau foarte puțin obișnuiți și hipnotizați de tăcerea ce domnea acolo mergeau înainte cu armele pregătite și aruncând în permanență în jur priviri temătoare. Singurele zgomote ce se auzeau erau pașii înăbușiți ai cailor pe covorul de frunze moarte, clinchetul pieselor de harnașament, scârțâitul roților de car pe drum. Pe neașteptate, cei din față își opriră caii și, cu mâinile întinse, își îndemnară tovarășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]