461 matches
-
de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare Înfiptă la marginea satului Întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră...“. „Uite cum sfârșește“ (acum trece la sfârșitul cărții și citește): „Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept În față lucea tainic Luceafărul, vestind răsăritul. Apostol Își potrivi singur ștreangul“. Apoi, continuă comentariul: „Rebreanu construiește Întregul, adică tot ce se acumulează ca personaje, atmosferă, acțiune și materie epică pe baza acestui motiv al spânzurătorii, el știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână, cu cozile strânse dedesubt, alții cu elitrele căzute, zăceau cu dinții tociți, cu ghearele trase în teacă, cu articulațiile înțepenite, monștrii de odinioară. Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât. Iar fiarele nici măcar nu-și ridicară ochii. Când eram copil, mi-era frică de ele, spuse. La toți ne era. Nu le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trăia, acoperit de broboanele plânsului ei. Calu apucă de pe jos un capăt de țeavă și o împunse, dar Magdalena nu dădu niciun semn. Umerii îi săltau totuși când și când, arătând că înlăuntrul ei câteva rotițe, chiar și cu zimții tociți, se învârteau încă. Ca nu cumva vreunul să-i sugereze că mai potrivit ar fi fost s-o ia în spinare, Calu își întoarse spre ceilalți partea omenească. — Luați-o de-acolo, spuse, și hai să mergem ! Lucică se apropie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întâmplat. — A avut dreptate, socoti Jenică. Au murit fără să știe. Au crezut că, murind ei, respectă regula. Tu să-ți îngropi părinții și copiii tăi să te îngroape pe tine. Mă rog, așa vine vorba... Maca strică rânduiala creioanelor tocite și le mătură înapoi cu mâneca în sertar. Privi în jur, pereții aveau o nuanță cenușie și firele de păianjen atârnau zdrențuite prin colțuri. — Până și păianjenii au murit. Poate ar trebui să facem odată curățenie. Ce-ar fi să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai proaste, după care a scotocit prin dulapuri. Vrea, în perfidia lui, să-ți stârnească mila, ca să te bucuri de bucuria lui și să nu-l dușmănești la câștig. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, are coatele subțiate, gulerul tocit și un aer de căpătuială, trăsnind a naftalină, își agață pe nas niște ochelari groși, ca două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl privi, întristată. — Pentru că nu-mi vine, șopti. Nu mai am răbdare, abia aștept să plec. Era neliniștită și ăsta părea singurul lucru neobișnuit. În rest, totul era ca de obicei. Ochii și-i conturase cu un creion cu vârful tocit. Înspre colțuri, acolo unde se adunau ridurile, culoarea începuse să curgă. Pomeții erau tencuiți cu fond de ten, care dădea zâmbetului o înțepeneală nefirească. Buzele, rujate în grabă, lăsaseră pe vârfurile dinților urmele sângerii ale unor cuvinte spuse pe jumătate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Chih și restului Paradei Fericirii le-au luat încă cinci zile ca să ajungă la Peking. Când au ajuns la Poarta Zenitului, oamenii și caii erau atât de epuizați, încât arătau ca o armată înfrântă. Steagurile lor erau sfâșiate și pantofii tociți. Cu fețele bărboase pline de noroi, cărăușii palanchinelor își târșâiau picioarele bășicate. Gărzile erau fără vlagă și ieșite din formație. Mi l-am închipuit pe Su Shun și a sa Paradă a Mâhnirii, programată să sosească peste câteva zile. Greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Armani Înainte de cină. Davide purta tot costumul cenușiu-cărbune de la serviciu. Deși era mult prea ostentativ pentru majoritatea bărbaților americani, arăta excelent pe silueta lui Înaltă, bine făcută. Leo era amestecul perfect de hip și casual, purta o pereche de jeanși tociți Paper Denim lejeri, un tricou mulat pe care scria VIETNAM: CÂND AM PLECAT EU, CÂȘTIGAM, și noii pantofi Puma portocalii pentru bărbați. Am vrut să mă așez pe ultimul scaun rămas, lângă Leo, dar el s-a ridicat În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
între ei și ceilalți invitați de la serată o distanță calculată cu dibăcie, care să-i permită oricărui observator atent să perceapă și să descifreze acele semne infime care trădează flirtul: unduirile ușoare ale evantaiului, freamătul gleznei pe perna de stofă tocită, râsul cristalin al tinerei femei, ochii scăpărători ai admiratorului său. Ca într-un spectacol de teatru, aceste efluvii subtile sunt destinate în aceeași măsură celor care asistă la jocul amoros și actorilor înșiși. De fapt, după lăsarea cortinei, "când, o
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
sat în altul. Geronimo asculta fără să ridice capul de pe căputa de gheață sau de la sfoara unsă cu smoală. Oferea cele două scaune desfundate ce le ținea sprijinite de zid, saluta printr-un muget și continua să vadă de pantofii tociți aduși la reparat. Discuția cel mai adesea se referea la recoltă, dar venea vorba neapărat și de nenorocirile consătenilor, nu fiindcă ar fi avut loc cine știe ce schimbări, ci fiindcă micul teatru al comunității, reprezentat în acel moment de prietenii mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
În iubire decât un prilej de a-și trăi singurătatea În doi. Μ Cel care este foarte preocupat de propria biografie Îi pregătește fără să vrea deznodământul Înainte de vreme. Μ Funcția conștiinței: a face din om o ființă cu instincte tocite, amânate sau controlate. Dacă animalul trăiește În regatul automatismului natural, omul trăiește În cel al rigorismului moral (sau cum foarte frumos spune Emil Cioran: „Omul nu mai trăiește În existență, ci În teoria existenței”). Μ Creștinismul, ca ideologie religioasă, a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
deci două catete și o ipotenuză, care alcătuiesc „figura” romanului. Aceeași obsesie a geometrie se regăsește și În Să fugi! : „De cînd jucam, fusesem transportat Într-o altă lume, o lume abstractă, interioară și mentală, unde muchiile lumii exterioare păreau tocite, iar suprafețele dispăruseră.” Emmanuel Adely, Mad about the boy, Editura Paralela 45, 2004 Poate că precursorii acestei autenticități sînt Edouard Dujardin și James Joyce, maeștrii monologului interior, apoi Apollinaire, cel care În celebrul poem Zone renunță la semnele de punctuație
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a unei poze de vizionar, de profet al unei noi credințe, ce valorizează atât Cuvântul, cât și pe rostitorul lui, un deschizător de drumuri greu de urmat ("Că tu stai/ prăbușit pe propriul maldăr de vorbe/ ca pe-un munte tocit/ înăcrit de tertipuri tehnici de-a fi tu însuți./ Toți îți știu drumurile și nimeni/ nu-ndrăznește a le urma/ și nimeni nu vrea altfel să te nască"Cartea trupului). Cele două cicluri ale volumului, Noi povești despre pasărea oarbă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a fi cea mai solidă dintre convingerile poetului ieșean. Încă de la început (și elementul peritextual joacă, aici, un rol esențial), el repudiază din propria lirică fermentul sentimental: "dragoste / cuvinte aruncate peste bord"; "sângele/ ridiculizând/ poeme/ de dragoste"; "simțămintele/ și pingelele tocite" etc. Lestul confesiv se mai păstrează doar în câteva poeme răzlețe unde operatorul de limbaj uită să își țină sub control neliniștile ("ești tulbure / un abur/ o vreme de demult"; "sângele meu rugină mocnind/ pe armele/ tale"; Doamne,/ sunt suflete
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de expresii se construiesc pe baza unor pronume impersonale sau pe orice parte a corpului fragmentat al acestor agenți care dispar chiar în momentul în care au adus garanția realității: "Nu se mai simțea la picioare răceala și duritatea gresiei tocite și roșii de-atîta ceruială, fiind acoperită de un covor moale" (Balzac, Verișoara Bette). Podeaua șelăriei lucea de-ți lua ochii precum parchetul unui mare salon" (Flaubert, Doamna Bovary). Naratorul se pierde astfel în lungi digresiuni istorice, geografice, filosofice, tehnice... Iată
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
strălucitori și scânteietori, gene și sprâncene fine, lucioase, lungi și mătăsoase, buze subțiri. Oase malare proeminente, buze subțiri. În câteva cazuri, pielea feței este aspră, voce aspră, profundă, deseori spartă; pleoape roșii, inflamate, cu scuame și cruste ale genelor, rupte, tocite, curbate neregulat și imperfecte. In aceste cazuri, elementul luetic sau tuberculinic predomină în formă latentă. Fața și capul este deseori văzută ca având formă piramidală cu apexul la bărbie. Nasul va fi bine conturat, trăsăturile sunt ascuțite, ochii de obicei
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
manipulare inconștientă. Vom examina în cele ce urmează câteva moduri în care se realizează acest lucru. CLIȘEELE Ca și în limbajul trupului, unde oamenii recurg la gesturi care se tot repetă și sunt deranjante, ei folosesc adesea și expresii învechite, tocite, numite clișee; acestea fie pun capăt unei conversații, fie îl încurajează pe interlocutor să vină și el cu un clișeu propriu. Clișeele sunt cuvinte sau expresii preambalate, folosite de oameni lipsiți de imaginație sau de cei care sunt prea leneși
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
a formulelor incantatorii din această specie arhaică și analizează mult mai multe unități decât Ovid Densusianu în Limba descântecelor, studiu apărut în anii ’30. Umanismul este termenul ce a definit în totalitate ființa în opera lui Al. Rosetti. Nu umanismul tocit și demonetizat prin aplicări calpe, ci acela care anima, la cumpăna anilor de după prima conflagrație, numeroase spirite europene și românești. De aici interesul - nu doar peisagistic - pentru Elada, căruia Al. Rosetti i-a închinat prima sa creație literară, expresie a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
se dovedește cel român. El s-a născut creștin. El n-are la bază o altă structură religioasă, care s-o tulbure pe cea ortodoxă". Superlativul intensității este completat de creștinătatea incipientă și puritatea ortodoxiei românești. La care se adaugă tocitele mituri ale cumințeniei românești ("neamul nostru n-a făcut și nici nu va face răsboaie de cuceriri, răsboaie din îngâmfare") pus în contrast cu vitejia defensivă demonstrată în apărarea pământului și a credinței, prilej cu care românii s-au ridicat veacuri de-
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Cotidianul" 2007). Clișeizarea, prin abuz, a acestei structuri aberante sintactico-pragmatic duce, pe de o parte, la "aplatizarea" semantică a concesivului forte pe care îl include, iar pe de altă parte la tentative de găsire a unei variante stilistice mai puțin tocite - ca în (38), (39), (40), unde chiar dacă este substituit prin deși sau chit că (la fel de inadecvate, din același motive, la care se adaugă subminarea caracterului factiv al lui deși prin introducerea sa într-o disjuncție): (38) Scriitorul se orientează spre
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
vieții umane pe pămînt și evenimentele miraculoase din spațiul treburilor omenești stă, desigur, în faptul că în ultimul caz există un magician - respectiv că omul însuși are, evident, un uimitor și misterios talent de a face miracole. Cuvîntul normal, și tocit, oferit de limbă pentru acest talent este "acțiune". Ea e unică pentru că pune în mișcare procese care, în automatismul lor, seamănă mult cu procesele naturale; și tot ea marchează începutul a ceva, începe ceva nou, preia inițiativa sau, în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
La Boulogne vede "fosforescența lichidă", cimitirele îi dau calmări meditative (" Îmi place a petrece între morminte"). În general însă, despre aspectul monumental complexiv al Parisului, "noul Babilon", "una din cloacele omenirii", al Londrei, "cetatea cea mai monstruoasă" (expresie bună dar tocită prin deasă folosire), al Romei, Neapolului, autorul spune puține lucruri. Formularea impresiei e mai fericită anecdotic. "- Mais, monsieur - zice un țăran căruia nu i se dă voie să vadă sicriul lui Napoleon (dialogul pare extras din vreo publicație contemporană) - quand
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fiori de gheață”, „al nopții negru sin”, „cuibul graiului”, „Îngerul iubirei”, „genii de spaimă”, „plaiul dulcei tinereți”, „sinul nopței”, „plaiul nemurirei”, „ocean de ninsoare”..., „raiul nălucirii” etc.) sînt din seria metaforelor numite de tropologi În praesentia sau din categoria metaforelor tocite, stereotipe*. Imposibil de determinat o predilecție pentru un spațiu semantic. Imaginile sînt florale, astrale, ornitologice, explicite mai totdeauna, vaporoase, convenționale. Epitetul este apreciativ, personificator, ornant, coloristic, așa cum Îl aflăm și la ceilalți poeți pașoptiști, cu o mai mare, poate, frecvență
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În lumea vorbelor de preț. Adevărul este că tema, de regulă, morală, este pur și simplu copleșită, năucită de aceste propoziții gata făcute. Pann practică fără să știe colajul. Rupe des istoria (demonstrația) pentru a introduce un șir de fraze tocite și pritocite. Discursul liric este În totalitate un discurs moral. Mai este un Pann, cel din Poezii deosebite: un Pann trubadur balcanic, petrecăreț, suspinător, curtenitor, mincinos. Retorica lui folosește, aici, strategia retoricii amoroase, Înviorată din cînd În cînd de o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de un vinciu, astfel încît dinții sînt extrași cam la fel cum boii din Michigan sînt puși să smulgă rădăcinile stejarilor bătrîni din pădurile virgine. în total sînt patruzeci și doi de dinți; la balenele bătrîne, dinții aceștia sînt foarte tociți, dar nu vădesc nici o carie și nici vreo plombă artificială, cum au oamenii. După aceea, falca este tăiată cu fierăstrăul în felii, care sînt stivuite aidoma grinzilor folosite în construcții. Capitolul LXXIV CAPUL balenei normale - VĂZUT PRIN CONTRAST Străbătînd puntea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]