1,607 matches
-
Banat și Ardeal (spre comparație, în zonele în care memoria locală și familială nu a păstrat amintirea conviețuirii cu alte grupuri etnice, toponimele cu etimologii neromânești au rămas neschimbate: Târgoviște, Slobozia, Râmnic, Deveselu, Teleorman, Vaslui etc.). La mijlocul anilor '80, pe lângă toponime, au fost interzise și prenumele în limbile grupurilor etnice minoritare. Schimbarea numelor localităților și interzicerea prenumelor în limbile etniilor minoritare nu reprezintă doar o tentativă de schimbare a memoriei românilor, ci este și un aspect al procesului de „omogenizare” a
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
culturale: s-a înființat editura Kriterion dedicată grupurilor etnice minoritare, au apărut câteva publicații periodice în limbi minoritare și au început să fie difuzate emisiuni radio și TV în maghiară și în germană. Însă la mijlocul anilor '80, concomitent cu interzicerea toponimelor și a prenumelor în limbile minoritare, concomitent cu reducerea claselor dedicate studiului în limbile minoritare și cu deplasările masive de populații s-a sistat difuzarea emisiunilor radio-TV în alte limbi decât româna, s-a intensificat cenzurarea publicațiilor în limbi minoritare
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
asimilaționiste din anii '50: aplicarea legii a dus de facto la imposibilitatea de a folosi limbile minoritare în structurile administrative ale statului, la imposibilitatea de a înregistra nume maghiare în registrele de nașteri, legea invalida orice tentativă de a restaura toponimele maghiare în zonele cu majoritate maghiară și anula inscripțiile stradale bilingve. Însă în iulie 1993 parlamentul a adoptat o lege îmbunătățită. În fine, la începutul secolului XXI, concomitent cu radicalizarea unor mișcări naționaliste având o influență politică relativ crescândă, se
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
secundar mișcărilor tectonice și se varsă în valea Agrijului lângă Creaca, reprezintă zona axială a Porții Meseșine, care este practic un culoar cu lățime ce variază între 200-300 m - 2 km (punctul cel mai îngust al văii este identificat prin toponimul actual "„La Strâmtură”"). Dacă la stânga văii se găsesc dealurile Măguricea, Poguior, Dealul Mare, Comorâște, Dumbrava, Dealul Cigleanului, la dreapta se află aliniamentul geologic inițial format din dealurile Porcarului, Comirii, Ferice, Măgura Moigradului, Ursoaiei și Citerii (dealurile Măgura Moigradului - 514 m
Poarta Meseșului () [Corola-website/Science/330747_a_332076]
-
germanic păgân) conduși de regele lor Atanaric (rom. ìntuneric). Acesta a dezlănțuit o persecuție împotriva confraților săi vizigoți, care îmbrățișaseră religia creștină; a poruncit să se construiască un șanț de apărare, cunoscut ca valul lui Athanaric. C. Giurescu bănuiește că toponimul "Ploscuțeni" provine de la numele principelui sau viceregelui brodnic Ploskuzeny, stabilit în zonă după bătălia de pe râul Kalka (1239), unde rușii au fost învinși de tătari (mongoli) în drumul lor spre vest. Pe de altă parte, Nicolae Iorga făcea aserțiunea că
Comuna Ploscuțeni, Vrancea () [Corola-website/Science/301890_a_303219]
-
Acest grup a determinat destinul zonei, până în zilele de azi. Tot în secolul al VI-lea au avut loc imigrări neînsemnate ale unor grupuri etnice slave. Notă predominantă o imprimă însă Franconii. Grupurile slave sunt treptat asimilate și germanizate. Unele toponime (cele cu sufixul „itz”) mai amintesc până în zilele noastre originea lor slavă (de exemplu: Seulbitz, Dörschnitz, Redwitz, Mitwitz etc). În perimetrul actual al orașului Bayreuth nu au existat până în secolul al XI-lea așezări umane. În anul 1035 actualul cartier
Bayreuth () [Corola-website/Science/304374_a_305703]
-
se creștinează în ritul catolic și se înființează regatul Ungariei. Începe cultura scrisă, în limba latină, dar primul text (scrisoarea de ctitorire a mănăstirii de călugărițe din Veszprémvölgy), considerat a fi apărut înainte de anul 1002, în care apar cuvinte ungurești (toponime), este scris în greaca medievală. Curând apar și primele atestări scrise ale limbii maghiare. Primul document în care apar trei propoziții, 58 de cuvinte și 33 de sufixe maghiare este scrisoarea de ctitorire a abației din Tihany (1055). Primul text
Istoria limbii maghiare () [Corola-website/Science/307776_a_309105]
-
este un oraș în Republica Moldova, reședința Raionului . Toponimul localității Rîșcani vine de la numele boierului Gheorghe (Egor) Râșcanu care din bani proprii a finanțat mai multe edificii din oraș. Orașul Râșcani e situat pe râulețul Copăceanca, afluentul râului Răut, la 166 km de capitala Republicii Moldova - Chișinău, la 22 km
Rîșcani () [Corola-website/Science/305083_a_306412]
-
datate la 875. Orașul, deja în posesia Ducatului Milano, a fost ocupat de elvețieni în 1512, sub autoritatea cărora rămâne până la 1798, ăn în care declara și obține independența și decide să intre și să facă parte din Confederația Elvețiană. Toponimul „Lugano” derivă probabil de la cuvântul latin ""lucus"", pădure sfântă. Orașul are un caracter predominant lombard. Printre edificiile notabile se numără catedrală romanica a Sfanțului Laurențiu (Sân Lorenzo) din a doua jumătate a secolului XI, și biserica Sfântă Maria a Îngerilor
Lugano () [Corola-website/Science/297512_a_298841]
-
există nici castele, nici cetăți, dar în schimb este o liniște desăvârșită și sunt niște peisaje mirifice (câteva exemple în josul paginii), și (încă) niște oameni deosebiți. Satul Bărăștii Iliei este atestat din anul 1482 Variantele pentru "originea" numelui "Bărăști" sunt toponime derivate cu sufixul -"ăști" de la: Terminația "Iliei" a apărut cam odată cu apariția plaselor și ulterior raioanelor pentru a se deosebi de celălalt Bărăști din zona Hațeg. În 1956 pe acte oficiale se scria simplu: sat. Bărăști, com. Furcșoara. Oamenii locului
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
din Rumelia. Data abandonării definitive a orașului nu este cunoscută cu exactitate; călătorul francez Pierre Belon care a vizitat zona respectivă în secolul al XVI-lea nota că aici rămăseseră doar ruinele zidurilor de apărare, exploatate de turci drept cariere. Toponimul Filippi a fost păstrat mai întâi de un sat turcesc din apropiere, Filibecik („Micul Filippi” în limba turcă), astăzi dispărut, apoi de un sat grecesc din munții învecinați.
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
ul sau castorul european ("Castor fiber") este un animal rozător (cel mai mare și greu din Europa), înrudit deaproape cu castorul nord-american ("Castor canadensis"), si care a lăsat în zonele locuite de români multe toponime precum "", "Breboaia", "Brebeni", "Brebina", "Brebenei", "Bibor", "Biber", "Biborțeni" ș.a. A fost vânat pentru blană și castoreum aproape până a duce la dispariția să, iar în 1900 mai existau doar 1.200 de brebi în opt populații relicte din Europa și
Breb () [Corola-website/Science/333898_a_335227]
-
neamurilor Filipeștilor, Fârtaților și ale Episcopiei de Râmnic. Majoritatea dealurilor noastre poartă numele celor care le-au stăpânit. Nomenclatura s-a păstrat intactă de-a lungul vremurilor: Zăvoianu, Găman, Hurezanu, Păltineanu, Parsâna, Ristoriu, Arnota, Stoichin, Pllopeanu. În concluzie, aceste câteva toponime sunt doar o parte din cele cunoscute, care au rămas până astăzi în toponimia locală și unele au la bază conformația terenului, existența unor specii de plante și de animale, iar altele se referă la trecutul istoric al satului. Solurile
Comuna Prundeni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302040_a_303369]
-
avea trei meșteri și 60 lucrători. Folosea nisipurile sarmațiene locale, care au un orizont gros de 35-40 m și un conținut de cuarț de 55-60%. Existența satului Sticlăria este mai veche, fiind dovedită de mărturiile străbunilor, dar și de unele toponime, ca, de exemplu:Dealul Bejeniei, situat în nord-vestul satului, denumirea având o semnificație socială, sinonimă cu pribegia, Siliștea Sîngeap sau Poiana lui Sîngeap, loc despădurit, la nordul satului actual, vatră de fost sat. Aici, în Poiana Veverițelor, așa cum o numeau
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
localității s-au așezat familii venite din Țara Maramureșului și din Bucovina(care se ocupau cu creșterea animalelor, fiind și meșteri în prelucrarea lemnului și a metalelor), fapt ce a determinat ca această parte de sat să se numească Ungureni, toponim care dăinuie, ca și Ruși, până în zilele noastre. Prima școală din sat s-a construit, prin 1882, în partea de sat, denumită Ungureni. În anul 1911, a fost înființată Școala Sticlăria, de numele căreia se leagă o generație întreagă de
Sticlăria, Iași () [Corola-website/Science/301308_a_302637]
-
circulație. O parte din slavii, care s-au stabilit după secolul al VI-lea în spațiul lingvistic românesc (îndeosebi în cazul teritoriilor nord-dunărene, dar nu numai) au fost asimilați de populația românească carpato-dunăreană, abia ieșită din etnogeneză. Un exemplu edificator: Toponimul Șchei (de la Brașov) provine tocmai de la denumirea dată de protoromâni slavilor: șchiau „slav” (lat. "sclavus" „slav”). Însă cea mai mare parte a acestor slavi a continuat migrația către sud; aceștia au trecut Dunărea și i-au împins pe protoromânii de
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
Se crede că Hasan Sabbah și-ar fi scris o autobiografie, scriere ce nu a supraviețuit în întregime trecerii timpului dar care pare a se regăsi într-o biografie în limba persană a ismailismului, numită Sarghudașt Sayyidna; indiciu oferit de toponimul Sayyidna, unul dintre apelativele lui Hasan Sabbah. Tot acesta a mai scris și diferite tratate ce stabilesc în linii clare doctrina ismailită (ta’lim, învățăturile imamilor), el însuși, prin poziția de putere deținută spre sfârșitul vieții orbitând în jurul autorității religioase
Hasan Ibn Sabbah () [Corola-website/Science/330943_a_332272]
-
bucovineană Crasna, precum și un parc realizat la începutul secolului trecut, în care se află și fostul conac al familiei Plawsky, transformat ulterior în cămin cultural. În apropierea satului, pe valea rîului Racovăț, se află necropola eneolitică "Movila lui Balan". Originea toponimului "Hădărăuți" nu e clară. De-a lungul anilor denumirea localității a cunoscut câteva variante: "Hodorouți", "Hodărăuți", "Hodorăuți". Terminația "-uți" este specifică pentru forma românească a denumirii multor lolcalități din Bucovina și nordul Basarabiei. În limbile slave răsăritene terminația "-uți" se
Hădărăuți, Ocnița () [Corola-website/Science/299274_a_300603]
-
realizat în anul 1984, Oleg Serebrian, pe atunci elev al școlii din localitate, exprima părerea că denumirea ar avea origini slave și ar proveni de la cuvântul est-slav "ходор"/"hodor" (drumeț). În favoarea acestei ipoteze el aducea ca argument și prezența acestui toponim, în versiune slavă, în Ucraina (Hodorivți, regiunea Hmelnițki) și în Bielorusia (Hadarauți, regiunea Brest).
Hădărăuți, Ocnița () [Corola-website/Science/299274_a_300603]
-
Macrinici, Călugar și Mascovici. S-au păstrat din acea comoară numai 11 monede de argint emise în Polonia, cea mai veche fiind bătută în 1614, iar cea mai recentă în 1626. Comoara a fost îngropată probabil în anii 1626-1650. Așadar, toponimul, prin formativul - și prin semnificația sa de origine românească, confirmă prezența unei vechi patronimii, comunitate de oameni coborâți dintr-un strămoș cu numele Beiu, care de asemenea, provine dintr-un vechi cuvânt turcesc: bei - domn, boier mare. E semnificativ faptul
Biești, Orhei () [Corola-website/Science/305193_a_306522]
-
nume Byzas, navigator și războinic încercat, plecat din cetatea Megara cu populație doriană. Eusebios din Cesareea a avansat și o dată precisă a fondării : "cel de al treilea an al celei de a treizecea olimpiade" ceea ce conduce la anul 667 e.N. Toponimul a putut deriva din verbul "buzō", care semnifică "a strânge - a apropia" putând fi o aluzie la fizionomia Bosforului, care este o "trecere ("poros") restrânsă". Nu trebuie ignorată nici o eventuală influență a limbii trace, toponimul putând deriva din onomastica locală
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
conduce la anul 667 e.N. Toponimul a putut deriva din verbul "buzō", care semnifică "a strânge - a apropia" putând fi o aluzie la fizionomia Bosforului, care este o "trecere ("poros") restrânsă". Nu trebuie ignorată nici o eventuală influență a limbii trace, toponimul putând deriva din onomastica locală cu semnificația de "țărm" sau "margine". După cele relatate de Polybios, Grecia cumpăra piele, sclavi, miere, ceară sau alimente sărate și aducea cu preponderență ulei și vin. In ciuda posibilei prosperități agricole, cetatea era înconjurată
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
află o cămașă de zale și un coif pe care le-ar fi purtat Pîntea sau pe care le-ar fi luat în lupta de la tătari, iar la muzeul din Baia Mare șunt expuse armele și harnașamentul pe care le folosea. Toponimele din aceste regiuni șunt mărturii ale traseelor și popasurilor ale cetei de haiduci a lui Pîntea: Izvorul Pintii, Casa lui Pîntea, Fântâna lui Pîntea, Șatra Pintii, Vârfu Pintii și Peșteră lui Pîntea. Există numeroase legende care vorbesc despre „berbințele (bărbânțele
Pintea Viteazul () [Corola-website/Science/300052_a_301381]
-
Radul, colon căruia i s-a atribuit pământ. În secolul al XIV-lea sunt atestați păstori vlahi în apropierea orașelor Split, Trogir, Šibenik, Zadar, precum și pe insulele Rab, Pag și Krk. Pe această insulă au mai rămas de la ei numai toponime: Bata, Fintira, Sekara. Într-un document din 1329 referitor la localitatea Buzet din Istria, apare numele vlahului Pasculus Chichio, nume ce provine de la etnonimul "Ćići" folosit de croați pentru istroromâni până astăzi, transcris în latină "Chichii" în documentele vremii. În
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
redată în italiană prin e) și una specifică istroromânei: [n] intervocalic simplu > [r]. Autorul dă și 13 substantive singure, 8 substantive cu determinant și 2 propoziții din limba lor, cu traducerea în latină. Aceasta este prima atestare a limbii în afară de toponime și nume de persoană, dintre care apăruseră și mai înainte în scrieri. După așezarea lor în Istria, istroromânii încep să se asimileze cu populația locală, păstrându-și identitatea și limba numai în zonele mai dens populate de ei, ale localităților
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]