959 matches
-
arcurile și se găseau, practic, la cheremul romanilor. Sebastianus înțelese că acela era momentul. — Javelinele! strigă, iar salva ucigătoare abia fusese lansată, când, el trăgând sabia se avântă pe coastă în jos. — A Cincisprezecea înainte! Toți după mine! La sunetul trâmbițelor, cavalerii romani se năpustiră asupra hunilor, îi ajunseră din urmă în câteva secunde și îi spulberară, întâmpinând doar o rezistență slabă și fără convingere. în timp ce dușmanul fugea mâncând pământul, Sebastianus trebui să strige din răsputeri pentru a domoli avântul alor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
începură curând să trimită săgeți spre liniile adversarilor. Pentru moment, Maliban își ținea încă pe loc alanii, așteptând ca dușmanul să se apropie. în câmpie, cele două armate se înfruntau cu urlete de război și cu sunete de corn și trâmbiță, dar se apropiau lent una de cealaltă, șovăind parcă înainte de a dezlănțui ceea ce se anunța deja a fi un imens masacru. Și totuși, trecuseră deja primele ore ale dimineții. Făcând această observație, comandantul turma-ei spuse: — Se pare că bătălia e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
larg și prea puțin adânc pentru a rezista asaltului unei asemenea mase distrugătoare. Barbarii înaintau în rânduri compacte și cu pas sigur, în formație de pană, intonând un cântec sumbru, terifiant, și lovind scuturile cu armele. Ca un răspuns, sunară trâmbițele galoromanilor, iar ofițerii lor dădură ordine, cu glas tunător; supunându-se ordinelor, soldații se grăbiră să lanseze javeline. Infanteriștii erau cuprinși de o vie agitație - cu siguranță, neliniștea ce le-o producea lupta pe viță și pe moarte pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu Ionatan la Ghibea lui Beniamin. Pe ceilalți din popor i-a trimis pe fiecare la cortul lui. 3. Ionatan a bătut tabăra Filistenilor care era la Gheba, și Filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trîmbița prin toată țara, zicînd: "Să audă Evreii lucrul acesta!" 4. Tot Israelul a auzit zicîndu-se: "Saul a bătut tabăra Filistenilor, și Israel s-a făcut urît Filistenilor." Și poporul a fost adunat la Saul în Ghilgal. 5. Filistenii s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
mea satisfacție, omulețul continua să privească drept în față, de parcă peisajul lui personal nu se schimbase cu nimic. Havana neaprinsă era fixată între două degete. Deducând, probabil, din aparenta lui nepăsare față de teribila larmă produsă de cohortele de tobe și trâmbițe sau, posibil, conform unei teze necruțătoare că toți bătrânii trecuți de optzeci de ani trebuie să fie sau surzi toacă sau tari de-o ureche, doamna de onoare și-a apropiat buzele la doi centimetri de urechea lui stângă. — Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ambele uși ale limuzinei - părăsind corabia în mijlocul lui Madison Avenue - într-o mare de asfalt fierbinte, gumos. Locotenentul a rămas un moment în urmă, ca să-l informeze pe șofer de răzmerița noastră. Îmi amintesc perfect că parada cu tobe și trâmbițe continua și că zgomotul nu se atenuase nici un pic. Doamna de onoare și doamna Silsburn conduceau cortegiul nostru spre Schrafft. O dublă călăuză - aproape o avangardă de cercetași - care se îndreptau spre sud, pe partea de est a lui Madison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
deja de câteva minute. Ne așteptau, mi-am spus eu, ca un amenințător trio unit. Vorbeau între ei, dar când a apărut pestrița noastră pereche, s-au întrerupt. În mașină, cu câteva minute în urmă, când parada de tobe și trâmbițe trecuse bubuind pe lângă noi, o nemulțumire comună, aproape o suferință comună, conferise micului nostru grup un simulacru de solidaritate - de felul aceleia pe care ar putea-o resimți turiștii companiei Cook prinși într-o aprigă furtună la Pompei. Acum însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
tron Înconjurat de flăcări, Fiul omului și cei doisprezece apostoli, ca să judece pe fiecare după faptele sale, așezându-i pe cei buni În partea dreaptă, iar pe cei răi În partea stângă. Bătrâna aștepta să audă revărsându-se din cer trâmbițele Apocalipsei de atunci și de acum, dar, În loc de goarne, lângă mormântul ce se afla sub ea apăru un preot cu o șapcă trasă pe ureche, care, cădelnițând peste „sicriu“, cânta „Doamne, miluiește“ În ritm de cazacioc. Îl acompania din dreapta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mileniului, băncile de embrioni conservați În vid și Înmulțirea in vitro. Despre nu știu care origine stelară, explozie primordială și implozia de la sfârșit, despre ființe bidimensioanle și unidimensionale, ce trăiesc la nesfârșit. Despre nu știu care bandă Moebius, despre găuri negre, care semănă cu trîmbițele apocalptice și transformă materia În antimaterie, iar antimateria În spirit. Pomenise și de babulea Tatiana, care În naivitatea sa, intuise un mare adevăr. Și anume că lumea celor morți se Învecinează cu lumea celor vii și că Între ele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pământul pe metru pătrat...!! Parașutarea armatei o putem numi „Metaforic”, o simplă formalitate...!” Fermierul fu nevoit să recunoască. „Întradevăr!! O debarcare grandioasă care a decimat În mare măsură armata noastră și pierderea Încrederii În victoria pe care propaganda Nazistă o trâmbiță...!! Ulteriordupă Încheierea armistițiului - a fost necesar să se facă uz de Întreaga capacitate a diplomației noastre să ne putem alia cu Învingătorii noștri, având În vedere salvarea germaniei, mai bine zis, recunoașterea țării ca națiune cu drepturi depline În comunitatea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
universități sau, Doamne ferește, să ni se lărgească accesul la căutarea propriei împliniri. Mijlocul bate scopul, ba îl mai și ascunde, chiar și de noi înșine. De bună seamă că nici nu visam la așa scopuri în ’89. Dar nici acum „trâmbița oficială” nu așază corect relația scop-mijloc. Probabil, cea mai pervers satisfăcută nevoie era cea de siguranță. Se aboliseră planurile personale de viață în favoarea celor colective și cincinale. În acest sens, partidul lucra adânc la siguranța noastră, eliminând impredictibilul. Brațul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
urechea și zborurile ca izbiri de vânt ale rațelor, de fâlfâirile moi, abia auzite, ale stârcilor, ori de sfârâiturile de aripi ale cristeilor de papură; deosebeam bine și strigătul vulturilor care se roteau în văzduh, după pradă, de răcnetul de trâmbiță al bâtlanilor, de gâgâirile aspre, scurte, ale gâștelor vinete. Și toată vremea cât stam în luntre, cu pușca în mână, eram cu ochii mari la pândă, cu inima gata să zvâcnească înfierbântată, fără nici o simțire alta, fără nici un gând. Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Apoi încet-încet lumina scade, pe când lopețile sună cu lepăit de unde. Nourii în asfințit se închid; umbrele se întind deodată, și freamătul stufăriilor tace. Un bâtlan singuratic trece fâlfâind rar pe departe. Din când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei ființi, a Iezerului, ne învăluie încet-încet, și lumina scade; parcă aș privi printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a spus Franklin, jucându-se cu o cutiuță de medicamente din sidef. Mai devreme l-am văzut luând, nu foarte discret, jumătate de Xanax; m-am gândit că șovăia dacă să ia și a doua jumătate. Apoi, fără surlele și trâmbițele la care te-ai fi așteptat, a intrat Candace, nearătând deloc a Candace - cu un păr șaten necoafat, colanți negri și, bizar, nici urmă de machiaj. George, pe de altă parte, putea fi considerat arătos și carismatic - el cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
reprezentau numărul manipulului, douăzeci și patru, fiindcă fiecare din cele două discuri aurii reprezenta zece, iar fiecare din cele de aluminiu - unu. Antonius se apropie de signifer, subofițerul care avea misiunea delicată de a transforma în semnale vizuale ordinele transmise de sunetul trâmbiței. — Nu uita că prin mișcările signum-ului dirijezi cele două centurii ale manipulului meu. O singură greșeală în interpretarea sunetelor trâmbiței, și putem muri cu toții. — Te-am dezamăgit eu vreodată? răspunse celălalt cu un aer jignit. — Ultima oară n-ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius se apropie de signifer, subofițerul care avea misiunea delicată de a transforma în semnale vizuale ordinele transmise de sunetul trâmbiței. — Nu uita că prin mișcările signum-ului dirijezi cele două centurii ale manipulului meu. O singură greșeală în interpretarea sunetelor trâmbiței, și putem muri cu toții. — Te-am dezamăgit eu vreodată? răspunse celălalt cu un aer jignit. — Ultima oară n-ai fost atent. Din fericire, era doar un exercițiu. Însă nu trebuie să se mai întâmple. — N-o să se mai întâmple. Signifer-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în care trebuie să meargă. Mai ales azi. De aceea sunt plătit mai mult decât un centurion... Eu știu să-mi fac treaba. Am greșit vreodată o mișcare în bătăliile în care am luptat împreună? Am interpretat vreodată greșit sunetele trâmbiței? Era foarte orgolios acel signifer, care acum îi arunca lui Antonius priviri arțăgoase. — Dar soldații tăi or să mă apere cum trebuie? Ultima oară, puțin a lipsit ca un barbar să-mi ia gâtul. — Te vor apăra, stai liniștit, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcură apariția quazii. Strigau cu toții, rotind securile deasupra capetelor. Chiar și de la distanța aceea păreau nenumărați - cinci sau chiar șase sute. O mulțime de uriași gata să ucidă. — Adtentio! strigă Antonius. Soldații luară din care scuturi și pila. Imediat, tubicen-ul înălță trâmbița lungă spre cer și scoase un sunet prelung, ascuțit, apoi două sunete scurte - primul grav, al doilea ascuțit. — Primul este A, explică neliniștit Valerius, apucându-l strâns de braț pe gladiator. Iar cele două sunete scurte sunt T... Le-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un spectacol imperial prin excelență. Încă din zori, orășeni și țărani se îmbulzeau în amfiteatru, încercând să ocupe un loc bun pe trepte. Acum arena era plină ochi - o mulțime multicoloră, gălăgioasă și entuziastă. În aer răsunau notele stridente ale trâmbițelor, cărora li se alăturau flautele și hydraulus, orga cu apă care-i uimea pe cei de la țară cu sunetul ei grav, asemănător cornului. Dinspre nisipul arenei se ridica o mireasmă de tămâie și flori, ce ajungea până în pulvinar-ul construit deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
doi rivali i se cuvine titlul de împărat. Iar noi am căzut în capcană, i-am ieșit dușmanului în întâmpinare fără apărare. Dintr-odată, au pornit atacul. Soldații noștri nu știau ce să facă. Signifer-ii nu reușeau să traducă sunetele trâmbiței, alergau de colo-colo de parcă n-ar fi știut ce aveau de făcut cu însemnele. De multe ori, trâmbițele sunau deși comandanții nu ordonaseră nimic, fiind prinși în luptă... Conduși magnific de data asta, vitellienii au început de îndată să ucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în întâmpinare fără apărare. Dintr-odată, au pornit atacul. Soldații noștri nu știau ce să facă. Signifer-ii nu reușeau să traducă sunetele trâmbiței, alergau de colo-colo de parcă n-ar fi știut ce aveau de făcut cu însemnele. De multe ori, trâmbițele sunau deși comandanții nu ordonaseră nimic, fiind prinși în luptă... Conduși magnific de data asta, vitellienii au început de îndată să ucidă, iar soldații noștri, îngroziți, nu primeau sau nu înțelegeau ordinele, nu reușeau să se alinieze, se uitau zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru hopliții greci, care trebuie să-și împingă dușmanii cu umărul, nu pentru noi, care trebuie să luptăm... Se agăță de brațul lui Valerius, dar nu avu timp să spună nimic, pentru că în clipa aceea se auziră sunetele ascuțite ale trâmbițelor. Un glas puternic răsună în arenă, însoțit de zgomotul copitelor. — Popor al Romei! În marea-i dărnicie, împăratul vă oferă jocurile sacre în cinstea Imperiului, spectacolul cel mai captivant la care ați asistat din vremea lui Nero! Valerius asculta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o cușcă! Din nou răsună glasul puternic al crainicului. — Iată armata învingătorului! Iată-i pe soldații împăratului Aulus Vitellius! Publicul se ridică în picioare. Se ridică și împăratul, care, cu un gest teatral, făcu semn mulțimii să aplaude. În sunetele trâmbițelor și ale cornului, în aclamațiile mulțimii, în arenă intră cu pompa magna armata vitellienilor. Soldații erau îmbrăcați în culori vii, roșu-purpuriu și albastru; culori strălucitoare aveau și scuturile, tunicile și eșarfele, iar plăcuțele de bronz ale armurilor sclipeau în soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ridicau săbiile spre cer, adresând un salut împăratului și mulțimii. — Fiți atenți! spuse Valerius respirând greu, în timp ce-și punea coiful. Printre gladiatorii de jos sunt soldați adevărați. Ei vor mânui mașinile de război. Își luă scutul și sabia. Trâmbițele acoperiră aclamațiile, marcând începutul luptei. Cei douăzeci de soldați din armata vitelliană se îndreptară repede spre catapulte și spre scorpiones. În clipa următoare, patru bolovani zburară prin aer, îndreptându-se spre vârful colinei. — La o parte! strigă tracul. Bolovanii căzură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ziduri fluturară bucăți de pânză albă: orașul se preda. — Opriți atacul! strigă Antonius mișcându-și ușor mâna dreaptă, ca și cum ar fi ținut în ea sabia. Opriți atacul! Era un ordin pentru toți soldații lui, care fu auzit și repetat de trâmbițe și de signiferi, pentru ca toți soldații să știe că bătălia se sfârșise și că învinseseră. Titus îi ridică ușor capul, ca să-i umezească buzele uscate cu apă și vin. Cu un gest obosit, Antonius împinse cupa. — Opriți atacul!... Se predau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]