4,226 matches
-
mai, și fluturii zboară deasupra ierbii. Cât de superbe sunt culorile lor! Aud trântindu-se portiera unei mașini și repet În gând torentele de cuvinte pe care vreau să le spun. Telefonul sună pentru a cincizecea oară, portiera mai este trântită Încă odată, de data asta cu nervozitate, apoi după nici un minut aud o bătaie În ușă ca o fluturare de aripă. O Întâmpin citindu-i din Francois Cheng următorul pasaj: ,,Poemul Înscris În spațiul alb al unui tablou ĂCerulă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
duioșie, iar rochia vaporoasă răspândind un parfum de violete. Apoi iepurașul speriat, ascunzându-se În spatele pianului și mama certându-l pe tată cu o voce pe care copilul nu a mai auzit-o până atunci. Tatăl ieșind din cameră și trântind cu putere ușa, apoi o liniște lungă și grea, o masă Încărcată cu mâncăruri Îmbietoare, un sfeșnic cu o lumânare aprinsă În mijlocul ei și ouăle roșii pe care copilul le ciocnește unul de altul, râzând și bucurându-se, sub privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care se află editura, după care face Înconjurul ghetoului, al orașului, revenind ca un bumerang În urechile tinerei redactore. -Dumneata, ești nebun? Kawabata e doar un personaj. -S-o crezi dumneata, mai spune Antoniu, smulgând din mâinile readactorei caietele, și ieșind trântind ușa. Final de carte -Kawabata, nu era singura editură, sunt zeci, poate sute.... O să mai Încerc. Mai nou, locuiesc Într-o pivniță, sub cinematograful ,,Gloria,,. Din cimitir, am fost alungați eu și familia cu cei doi copii, de oameni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
iresponsabile din partea unor necunoscuți. Firește, nu încerc să spun că ceea ce am numit persecuție (care ar putea proveni, de fapt, din lipsă de prudență mai degrabă decât din răutate) justifică în vreun fel sau scuză gestul meu de a te trânti la pământ și de a te lovi. Aștern pe hârtie ce-mi trece prin minte în încercarea de a-mi cere iertare; aștern pe hârtie numai ceea ce îmi pare a fi adevărat. Trebuie să adaug că te consider, și remarc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
asta era tot. Sentimentul pe care îl încercam în timp ce mergeam cu trenul spre Cambridge, era acela de uimire în fața sursei dragostei mele și a naturii sale. Când începusem, fără știrea mea, să o iubesc pe Honor Klein? Oare atunci când o trântisem pe jos în pivniță? Sau poate atunci când o văzusem tăind șervetele cu sabia de samurai? Sau poate chiar mai de mult, în clipa aceea stranie când o văzusem, ca pe un cavaler cu pinteni și zale, înfruntându-i pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de puțin de-a face cu latura carnală. Categoric avea de-a face cu aceasta, căci trupul meu mi-o spunea în fiecare clipă, dar într-un mod atât de sumbru. Păstram încă impresia că nu o atinsesem niciodată. O trântisem la pământ, dar nu o ținusem niciodată de mână; iar la gândul că aș putea să o țin de mână aproape mi s-a făcut rău. Cât de diferită era această dragoste de cea pe care o simțisem pentru Antonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe mine. N-am știut că te deranjează. Trebuia să te întreb. O să mă ocup singur de ei, dacă vrei. Dar, te rog, nu pleca. Îmi adresă o privire în care aproape că se citea ura. Apoi ieși din cameră trântind ușa cu putere în urma ei. I-am auzit pașii urcând apăsat pe scări. Am așteptat, încercând să-mi stăpânesc un val de gelozie atât de dureroasă încât aproape că mă frângea. Se auzi soneria. M-am dus la ușă. Înfășurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fi putut să o ating nici dacă ar fi fost însuși Chivotul Legii. Când am ajuns lângă ea, am căzut în genunchi și m-am întins cu tot trupul pe podea. Gestul a fost complet spontan, ca și cum m-ar fi trântit cineva la pământ. E ciudat, dar aș fi putut sta lungit acolo la nesfârșit. După câteva clipe ea spuse cu o voce gravă și stăpânită. — Ridică-te! Am început să mă ridic. Ea se retrăsese și acum stătea sprijinită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
imediat. Scrisul de pe plic, cu trăsături hotărâte, îmi era necunoscut. Dar am știut imediat cui îi aparține. — Fetelor, vă las puțin singure, mă duc să aduc niște șampanie, am spus. Vreau să bem pentru logodna soției mele, și am ieșit trântind ușa. M-am dus în sufragerie, am închis ușa și am încercat cu înfrigurare să deschid scrisoarea. Am reușit cu greu. După ce am rupt plicul, am recunoscut scrisul lui Palmer și am înghețat. Am smuls din plic scrisoarea mototolită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fr. - n.t.) 1 William Shakespeare, Visul unei nopți de vară, actul III, scena 1 - traducere de Dan Grigorescu, Editura Minerva, pag 48, 1981. (n.t.) Amurgul zeilor (n.t.) În însăși existența lumii (lat. - n.t.) „Iubirea m-a trântit la pământ și stă asupra mea.” (n.t.) Ea nu te mai iubește. (fr. - n.t.) din monologul lui Hamlet, din piesa Hamlet de William Shakespeare, act III, scena 1 (n.t.) PAGE FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am luat cartea de telefoane de pe raftul din hol de sub carnețelul cu adrese al Dorei și am format numărul celei mai apropiate secții de poliție. Am auzit semnalele scăpărând În depărtare, dar sergentul de serviciu a răspuns abia Înainte să trântesc receptorul. Cam greu, dar mi-am dat seama de gravitatea situației. Cine m-ar fi crezut dacă aș fi pretins că sunt nevinovat? Dacă aș fi susținut că nu am văzut și nu am auzit nimic - cel puțin, nimic În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din nou și agitația mă făcu să bâjbâi cu mâini fierbinți. După câteva minute Își făcu apariția o cu totul altă persoană. — Măi să fie, e chiar Sascha Knisch. Confuz, mi-am stins țigara, deși abia mi-o aprinsesem. Anton trânti o pereche de bocanci pe masă, apoi luă loc În scaunul de lângă mine. — Pentru tine. Mi-a luat ceva timp, dar uite-le. Ridică două degete către Helmut și Îmi răspunse la o Întrebare pe care nu i-o pusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
scap. Capitolul unsprezece Prima dată când m-am trezit din Întunericul enigmatic care mă salvase, era ora zece, a doua oară, unu jumate. Când În sfârșit mi-am frecat ochii, alungând somnul, am observat că zăceam invers În pat. Îmi trântisem picioarele pe pernă, mă Învelisem cu cămașa (ruptă), și ceea ce până atunci mi s-a părut o perniță, la o inspecție mai profundă s-a dovedit a fi un cearceaf (plin de sânge), pe care Îl Înfășurasem În jurul capului (care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să aibă altele pe cap. Vocea Îi era surprinzător de neplăcută. — Alexander Knisch, doamnă inspector - șef. Cazul din Otto-Ludwig-Straße. — A, da. Mulțumesc, Pieplack. Pieplack... Își Întoarse asistentul din drum. Să nu fim deranjați. Cum dorește doamna inspector - șef. Ușa se trânti. Îl auzeam pe ofițer Îndepărtându-se ca un dansator de step, care părăsește scena. Neștiind dacă e cazul să mă apropii, am rămas țintuit Într-un loc, țeapăn ca un soldățel de tinichea. Nu vreți să vă faceți comod, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o să mă mai deranjezi cu poveștile tale despre problema sexuală. Nu cred că sunt În stare să le fac față. Apoi, dând ușa În lături, dispăru În noaptea de februarie. Mașina nerăbdătoare parcase cu siguranță pentru că, după ce ușile s-au trântit, n-am mai auzit nimic. Doar sângele care-mi vâjâia În urechi. Capitolul șaisprezece În dimineața de după vizita mea la Else, marțea trecută, adică, savuram o cafea neagră și a doua țigară pe ziua respectivă, stând la geamul care dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ar fi fost gata să renunțe În orice moment la epuizanta sa luptă cu Întunericul. În mijlocul Încăperii era o masă și câteva scaune, Îngrămădite Într-o parte. Cu un gest obosit, Pieplack arătă spre cele din urmă, apoi ușa se trânti, fiind zăvorâtă. Mă cam Îndoiam că ofițerii au procedat conform regulamentului când m-au Închis, nu că ar mai fi contat. Nici Diels și nici Pieplack nu s-a arătat surprins de vânătăile mele. Într-adevăr, erau demonstrativ indiferenți. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ștergându-mă de câteva fire de zahăr. Pe dinăuntru Însă, inima mi se făcu cât un purice la gândul că aveam mai puțin de două zile la dispoziție pentru a scoate banii de chirie. Trecu o mașină. Apoi ușa se trânti cu o bufnitură Întârziată. — După miercuri urmează joi - și apoi vineri. Mai puțin În calendarul tău, nu, ia zi, Knisch? — Număr zilele săptănii la fel ca ceilalți, doamnă Britz. Mulțumesc, doamnă Britz. La revedere, doamnă Britz. Administratora mă urmări, pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sparte și aruncate alandala, făcute praf și Împrăștiate În toate direcțiile - pahare, cărți, tacâmuri, haine, setul pentru ras... Chiar și planta uscată, pe care o țineam pe chiuveta din bucătărie fusese smulsă cu rădăcină cu tot. Am sărit peste valiza trântită pe jos. cu un picior de scaun Înăuntru, și am studiat ce mai rămăsese din reproducția fotomecanică ce-mi Înfrumuseța cândva viața (o lună strălucitoare, oglindită pe o suprafață de apă stătătoare). Contemplând dezastrul, mi-am dat seama c-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
concluzia că eu l-am ucis pe Anton și poate să mă aresteze. Astfel, Wickert poate să rezolve cazul și să scăpe de noi amândoi. Probele sunt puține și nici un juriu din lumea asta nu va... Stai. Tocmai s-a trântit ușa de jos. Acum aud pași urcând pe scări. Manetti va bate la ușa mea În curând. Și de data asta, chiar nu există nici o ieșire. Capitolul 23 Multe s-au Întâmplat de când mi-am Întrerupt povestirea și am legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dispută cu alte douăzeci de evreice titlul de sfântă patroană a sacrificiului de sine, nu-i mai rămâne decât să tragă zăvorul dublu la ușă. Ăsta-i momentul în care încep să bat cu pumnii, ca să fiu lăsat înăuntru. Mă trântesc în genunchi pe preș ca să-mi cer iertare pentru păcatul săvârșit (și iar mă-ntreb, care o fi acesta?) și îi promit numai și numai perfecțiunea pentru tot restul vieților noastre, care vieți în clipa aceea mi se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
val-vârtej din vacarmul bucătăriei și, ca Attila Hunul, o șterg țipând și lăsându-mi iarăși cina mâncată pe jumătate -, ține-o tot așa cu lipsa ta de respect și-o să-l duci pe bietul om la infarct. — Bine! strig eu trântindu-i în nas ușa de la camera mea. Excelent! zbier eu scoțându-mi din șifonier geaca de zylon pe care o port numai cu gulerul ridicat (stilul ăsta o scârbește la fel de mult ca porcăria de haină în sine). Minunat! răcnesc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
după aceea cu toții, ca și cum numai acest lucru în sine și ar fi trebuit să-l facă pe Heshie să se răzgândească. Abia plecă însă rabinul, că fulgii de zugrăveală începură să ningă iar peste noi din tavan. O ușă fu trântită de perete - și eu am alergat în fundul casei, să mă fac mic în spatele paravanului din dormitorul părinților. L-am zărit în curte pe Heshie, își smulgea disperat părul negru. Apoi apăru chelia unchiului Hymie, care își agita furios pumnul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
se năpusti după el. Heshie începu să alerge printre cazanele instalației de încălzire, să ocolească în cerc, la nesfârșit, mașinile de spălat - fără să lase din mână sticla de Squeeze. Unchiu-meu l-a înghesuit, însă, într-un ungher, l-a trântit la pământ și l-a țintuit la podea până când Heshie și-a golit complet sacul cu obscenități pe care i le azvârlea în obraz - l-a țintuit locului (dacă e dăm crezare legendelor Portnoy) cincisprezece minute, până când lacrimile capitulării au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
rog eu! Macabrul e foarte amuzant pe scenă, dar nu și în viața de toate zilele, a, nu, mersi! Spune-mi, doar, ce am de făcut, și-am să fac! Spune-mi ce să zic, și-am să le-o trântesc de la obraz! Roiu’, Sophie! Caramba, Jack! Tăiați-o de-aici, da’ repede! Hai să zicem, de pildă, că ăsta-i un banc pentru tine. Trei evrei se plimbă pe stradă, maică-mea, taică-meu și cu mine. Acțiunea se petrece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Ți-am spus că nu știu. Cum adică, nu știi? Dar trebuie să știi! Cum vrei să ajungi acolo dacă „nu știi“... Îmi pare rău, îmi pare rău. Trupul i se apleacă acum peste maică-mea - exact în clipa când trântesc eu portiera - oi, sper că nu i-am prins degetele! Iisuse, ce ți-e și cu taică-meu ăsta! Pe care-l am de când lumea! Pe care diminețile îl găseam dormind dus pe colacul closetului, cu nădragii de pijama trași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]