1,003 matches
-
despre Petru Maior, Mihail Strajanu despre V. Alecsandri), recenzii, indicații bibliografice, câteva studii asupra teatrului (Despre teatru în timpul lui Shakespeare, Teatrul lui V. Alecsandri ș.a.). Se remarcă contribuțiile de teorie literară ale lui Iosif Blaga (Teoria dramei, 1899, Din estetica tragicului, 1900), precum și studiul lui M. Strajanu, Poezia în raport cu istoria și cu științele pozitive (1900). Traducerile din literaturile străine se limitau la versurile lui Vergiliu, Schiller (în versiunea lui M. Strajanu) și Heine (tălmăcite de Sextil Pușcariu). Mai ales prin prezența
TRANSILVANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290242_a_291571]
-
protest liric împotriva condiționării arbitrare a vieții individuale, destul de prizonieră, de la natură, în condiția ei originară. VLADIMIR STREINU Spirit, totuși, modern prin limbajul disonant și neîncrederea programatică pe care o arată față de puritatea categoriilor (frecvent e procedeul de a substitui tragicului grotescul și invers!), C. Tonegaru este, înainte de orice, un poet al metamorfozei. Regimul lui afectiv este instabilitatea, fuga de o identitate sigură (și, în compensație, plăcerea de a purta mai multe măști). Preferă materiile fluide, necorporale (ceața, negura, aburul, fumul
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
unei conștiințe critice, LA, 1995, 36; Valeria Grosu, Teroarea lucidității, „Sud-Est”, 1996, 2; Grigore Chiper, Disecția calotei înghețate, „Contrafort”, 1996, 3; Emilian Galaicu-Păun, Cămașa de transpirație, „Basarabia”, 1996, 3-4; Vitalie Ciobanu, Întoarcerea celui risipitor, „Contrafort”, 1996, 4; Nicolae Leahu, Poezia tragicului mesianic și apocaliptic, parabola mitico-biblică, „Contrafort”, 1996, 5; Iulian Ciocan, „Bunul simț”, „Basarabia”, 1996, 5-6; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 254, 275-276; Alexandru Burlacu, Proza basarabeană, Chișinău, 1999, 131-133; Emilian Galaicu-Păun, Poezia de după poezie. Ultimul deceniu, Chișinău, 1999, 71-77; Popa, Ist.
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
acest interval, ce reflectă îndeosebi experiența traumatizantă a războiului. Ca fragmente ale unui jurnal liric de front, poemele din ciclul Pasărea morții devin o posibilă replică la Ciclul morții al lui Camil Petrescu. Eludând spectaculosul macabru, senzaționalul terifiant, poetul comunică tragicul individual, suferința înnebunitoare a cărnii, exasperarea neputincioasă și resemnarea amară a nervilor epuizați, țipătul mut al conștiinței defuncționalizate. Maxima expresivitate se realizează în Visul negru, poem care, având ca moto versul lui E. A. Poe: „Răspunse corbul: Nevermore”, cuprinde ca refren
ŢUGUI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290293_a_291622]
-
singular în spațiul cultural românesc prin lipsa oricărei afilieri ideologice, și prin valoarea intrinsec estetică. Acest suprarealism târziu ascunde un caligraf nebun de vocabule, fascinat de legăturile misterioase dintre ele, un spirit alexandrin cu un curios (și autentic) simț al tragicului. Jocul merge spre ritmurile muzicale, savante ale lui Ion Barbu [...], cu absurdități calculate și moliciuni de poet fantezist obsedat de lumea formelor onirice și îmbătat de marile abstracțiuni. EUGEN SIMION SCRIERI: Entropia, București, 1970; Epifania, București, 1978; Epifania, postfață Artur
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
alcooluri ludic folclorizante, la histrionism, bufonade tragice, lirică a rolurilor și ipostazierilor, la grotesc, parodie, degradare, la ecorșeuri (termen drag autoarei) de tot felul și la „stadiul estetic” kierkegaardian. Formele teatralității și analiza bahtiană a sărbătorescului se contrapun cu folos tragicului carnavalesc și morbideții consumate cu grație de funambul, iar Emil Botta iese mult sporit prin înserierea la „corabia cu ratați” a generației ’27. SCRIERI: Vindecările, București, 1976; Jugastru sfiala, București, 1977; Vietăți fericite, București, 1980; Natură moartă cu suflet, București
URICARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290378_a_291707]
-
iar sacrificiul său având semnificația unei „reconstrucții în spirit”. Observații subtile face U. și despre tragic, așa cum se relevă acesta, între altele, în balada Meșterul Manole. O abordare nouă aduce capitolul Categorii ale etnoesteticii, unde sunt examinate frumosul, sublimul, sărbătorescul, tragicul, comicul și absurdul. În definirea frumosului autorul nu-și cantonează interpretarea la perfecțiunea formală, nu împărtășește opinia lui Lucian Blaga potrivit căreia conceptul de frumos constă în fenomenul nuanțării, ci se oprește la o serie de sentințe „acceptate ca dogme
URSACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290384_a_291713]
-
huligan naționalist (el „poartă pe umărul drept un susținător de armă” și vrea „transilvăneni fără Transilvania”). O chestiune finală ar fi aceea dacă totul în Pagini bizare e numai parodie, dacă nu cumva sensul e mai adânc. Existând „comedie tragică”, tragicul se poate disimula sub învelișul parodicului și al absurdului. Parodiind vorbirea în formule, U. semnalează implicit tragedia limbajului. Nu se poate vorbi eludând orice convenții, iar convenția devine, inevitabil, clișeu. Și cum gândirea comunică doar prin limbaj, ea riscă în
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
dramaturgul îl poartă printr-o serie de încercări, care înseamnă și un periplu în diverse spații geografice. În esență, personajul trăiește trei probe fundamentale: iubirea, războiul și revoluția, în și prin care caută certitudini ultime, absolute. Condiția sa atinge granițele tragicului tocmai pentru că percepe distanța dintre construcțiile imaginative, dintre ideal și lume, datul real. La capătul drumului intervine însă o revelație compensatoare, oferind un sens existenței: „Cred în suferință, singurul adevăr, singura viață, singura fericire, singura înălțare”. Piesa, s-ar spune
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
activitatea de critic teatral, Premiul „Mihail Sebastian”. În prima sa carte, O aventură estetică cu Teodor Mazilu, apărută în 1972, S. dialoghează, consistent, cu autorul Somnoroasei aventuri. Sunt abordate teme precum teatrul de idei, comedia satirică, personajul comic, comicul și tragicul, „teatrul comod și metafizica”, „teatrul violenței și violența în teatru”, text și spectacol, teatrul și publicul. Discuția se încheie cu afirmarea convingerii că, în ciuda unor prognosticări pesimiste, teatrul va dăinui atât timp cât va exista specia umană. A doua carte, Contururi scenice
STRIHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289982_a_291311]
-
factură didactică, redactat într-un stil de tratat științific, prevăzut cu Introducere și Încheiere, orânduit în „părți” și capitole numerotate. Partea introductivă stabilește premisele teoretice, precizând două atitudini fundamentale față de obiectul reflectării artistice: „ridiculizarea și compătimirea”, apoi definește comicul și tragicul, umorul, ironia și „spiritualul”. Discipolul dragomirescian, urmând spiritul de sistem al maestrului, reliefează, într-o primă secțiune, trăsături caracteristice ale comicului la I. L. Caragiale („expresivitatea dramatică”, „integralitatea”, „puritatea”) și înregistrează receptarea acestuia în critica românească. Ulterior procedează la ierarhizarea comicului
STRUŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289987_a_291316]
-
Timișoara, 1981; Ceața, Timișoara, 1984; Pragul, Timișoara, 1986; Reportaj cu sufletul la gură, Timișoara, 1990; Lumea bună a balconului, Timișoara, 1995; Pânda, Timișoara, 1998; Ana, Timișoara, 2001. Repere bibliografice: Marcel Corniș-Pop, „Drumul”, O, 1980, 1; Paul Dugneanu, Un spațiu al tragicului, LCF, 1980, 7; Laurențiu Ulici, Realismul privirii, RL, 1980, 16; Adrian Dinu Rachieru, Literatura spațiului bănățean, LCF, 1984, 14; Dorin Morariu, Ieșirea din ceață, O, 1985, 12; Tudorel Urian, Gastropsihologie, O, 1987, 7; Sultana Craia, Pe fundalul șantierului, LCF, 1987
SUCIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290009_a_291338]
-
de la dimensiune, dispoziție grafică la metaforism și sintaxă. O disperare blândă se citește în jocurile cu moartea (Jocuri), în versurile religioase, ludic-ermetice (Dansuri). Poezia se zbate între tăcere și țipăt și trece nestingherită din regimul gratuității ludice în cel al tragicului. O anumită influență bacoviană (tristețea, motivul ploii, simplitatea melodioasă), perceptibilă în ultimele două culegeri, se identifică mai clar în Biserica ploii (2001) sau în Spălarea apei (2001), unde moartea e sinonimă cu spaima de vid. Dacă lirismul se concentrase, S.
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
impuse de valorile morale. Această suferință este absolut interioară și reprezintă în esență un „conflict al Eului cu propria sa conștiință”. Vinovăția morală configurează situația tragică a omului, închis în „situațiile-limită” sau în condițiile impuse de „situațiile patice ale vieții”. Tragicul existenței umane este dat de suferințele morale ale persoanei. Iar acestea transcend boala, conflictul, frustarea, fiind probleme de conștiință. Eul abandonat, însingurat, se prăbușește întrucât valorile morale de care s-a înstrăinat nu-l mai susțin. Suferința pierderii valorilor morale
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
s-a înstrăinat nu-l mai susțin. Suferința pierderii valorilor morale, duce la pierderea sensului propriei sale persoane, dar și la pierderea sensului propriei vieți. Totul se pune în cumpănă. Sensurile se pierd. Existența devine inutilă, absurdă. Persoana se dizolvă. Tragicul înseamnă prăbușirea Eului prin pierderea suportului său moral. Disperare. Această situație tragică nu poate fi remediată decât printr-un act de salvare, de reparație, prin reîntoarcerea la valorile morale și redobândirea acestora. Terapia nu poate fi decât psiho-morală. De refacere
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihiatrului în stat este de a „creea”, de a „formula” și de a susține cu argumente științifice „imaginea socială a nebuniei și de a delimita prin aceasta, „rolul social al bolnavului psihic”. În Antichitatea clasică nebunul era plasat în registrul tragicului; în Evul Mediu era posedat de diavol și damnat ca eretic impur, în Renaștere devine personaj plasat în registrul comicului: bufon. Iluminismul deschide perspective medicalizării nebuniei pe care o separă de religie și morală. Nebunul este declarat bolnav psihic. Epoca
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu aspect de cântec, de incantație; „Pulbere, pulbere, / Mâna e negură, mâna e pulbere / Trupul e pulbere, sticlă și pulbere. / Vântul zăpezilor, lacrima tulbure” (Pulbere, pulbere). Trecerea ireversibilă a timpului, motiv central în Șah, melancolia din Sclav pe lave, răsturnarea tragicului în ironie prin lexic și structură poematică în Jocul par să nu aibă mare pondere, placheta de debut impunându-se prin coloratură, prin imagini, prin jonglarea cu mereu aceleași elemente ale universului. Metalele, roua, ploaia, lumina, ceața, focul, stropii revin
VOINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
Anton Holban - cu modalitatea vagului sau a fragmentarului), iar în capitolul Oglinda și reversul ei îi are în vedere pe André Gide, Lawrence Durrell, D. H. Lawrence, M. Blecher și Liviu Rebreanu, urmărind „metamorfozele personajului romanesc”. Monografia Albert Camus sau Tragicul exilului (1968) trece existențialismul tot prin grilă marxistă, deși limbajul critic este mai relaxat. Discutând proza unui contemporan în monografia Alexandru Ivasiuc. Înfruntarea contrariilor (1980), V. susține că fenomenalul are în proza acestuia o situație precară, pentru ca - stăpânind concepte și
VITNER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
Chinei de azi: Go Mo-jo, București, 1955; Firul Ariadnei, București, 1957; Meridiane literare, București, 1960; Prozatori contemporani, I-II, București, 1961-1962; Literatura în publicațiile socialiste și muncitorești (1880-1900). Reviste literare. Formarea conceptului de literatură socialistă, București, 1966; Albert Camus sau Tragicul exilului, București, 1968; Semnele romanului, București, 1971; Reverii pe malurile Senei, București, 1978; Alexandru Ivasiuc. Înfruntarea contrariilor, București, 1980; Popas lângă Notre-Dame, București, 1981. Repere bibliografice: Pompiliu Andronescu Caraioan, „Pasiunea lui Pavel Corceaghin”, FLC, 1949, 20; Dumitru Micu, Critica, „pasiunea
VITNER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
din avanpostul mirării naive autorul se îndreaptă către o poezie specială, dialogând cu un homo universalis, căruia îi comunică o viziune heraclitică asupra existenței. Sensibilitatea scrutează tot mai acut răul universal, orizontul e tot mai întunecat, sub semnul tulburător al tragicului. Strămutarea pe un alt astru, vis ultim, traduce nevoia de evaziune, ca panaceu împotriva urâtului. Este greu de spus care ar fi fost traiectoria lui P. dacă destinul său ar fi fost altul. Senzația acută a materiei colcăitoare, teroarea de
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
Neașezare-i totul, ca și cum Absolutul/ Mereu se tot amână de teama neschimbării/ Ce-ngheață primenirea, norocul recreării./ Această-nțelepciune de mult ne-o-nvață lutul”. Mai multe culegeri de eseuri - Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Aporii ale tragicului (2001), Metafora și cei trei oaspeți ai poemului (2002) și Spiritul hyperionic sau Sublimul eminescian (2003) - limpezesc și amplifică idei despre poezie exprimate deja de autor în lirica sa. Lucrările dedicate artelor plastice - Semnificațiile spațiului în pictură (1973), Auguste Rodin
POPA-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288909_a_290238]
-
Iași, 1982; Orfeu și Euridice, Iași, 1986; Prezentul etern eminescian, Iași, 1989; Istoria culturii și a civilizațiilor. Un compendiu al spiritualității universale, Iași, 1997; Însemnările unui oaspete al luminii, Iași, 1998; Inițieri, Iași, 1999; Imposibila aventură, Iași, 2001; Aporii ale tragicului, Iași, 2001; Înălțarea mai sus de sine, Iași, 2002; Catrenele din Valea Vinului, Iași, 2002; Metafora și cei trei oaspeți ai poemului, Iași, 2002; Spiritul hyperionic sau Sublimul eminescian, Iași, 2003; Meditații orfice, Iași, 2003. Traduceri: Omar Khayyam, Rubaiyate, București
POPA-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288909_a_290238]
-
să-și joace nu numai prezentul, dar și trecutul, nu numai biografia, ci și genealogia, să se despartă, adică să demitizeze figura mamei, amintirea tatălui etc., cu o detașare de-a dreptul terifiantă pe alocuri. Dedramatizarea existenței, bagatelizarea solemnității, a tragicului chiar, ating în scurte texte culmi încă necercetate până acum de poeții români. Dar toată această licitație a marilor sentimente nu sfârșește în distanțare ironică și sarcasm, ci într-o reasumare. De aceea efectele comice, strălucite altfel, sunt pasagere. Tragicul
POPESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
tragicului chiar, ating în scurte texte culmi încă necercetate până acum de poeții români. Dar toată această licitație a marilor sentimente nu sfârșește în distanțare ironică și sarcasm, ci într-o reasumare. De aceea efectele comice, strălucite altfel, sunt pasagere. Tragicul existenței este reasumat împreună cu comicul ei inerent. [...] Disocierea ironică, spectaculoasă, sfârșește într-o îmbrățișare sentimentală. MIRCEA MARTIN SCRIERI: Familia Popescu, București, 1987; Cuvânt înainte, București, 1988; Arta Popescu, București, 1994; Caiet de citire și de caligrafie, îngr. și postfață Nicolae
POPESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
-o-nserare/ să plângi de parcă ai fi-nmormântat pe cineva” - să plângi). Registrul metaforic, ale cărui simboluri recurente sunt ninsoarea, teiul, toamna, păsările, fluturii, compensează un discurs axat pe teme cu rezonanțe grave, precum însingurarea, moartea, uitarea. Tot în direcția relativizării tragicului funcționează recursul la soluții metrice similare celor populare, jongleurul cu imaginile zicându-și cu măiestrie cântecul de jale pe uliți, prin crâșme, pe la nunți („surioară, soțioară/ cu mijloc de tămâioară/ cu lacremi de gheață-n vară// lasă-mă să-ți
PREDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289003_a_290332]