696 matches
-
soluții de rezolvare a conflictelor sau incapacitatea omului modern de a recupera certitudini, de a opta pentru valori autentice, de a acționa. 3.3.3. Limbaje scenice în teatrul clasic și în teatrul modern Teatrul modern deconstruiește nu numai subiectul, trama, ci și structurile logice și convențiile dramaturgiei clasice: „O ultimă ipostază a tragicului în contemporaneitate, care nu poate fi ocolită, se datorează teatrului absurd sau al deriziunii, lui Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, socotiți autorii reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
îndepărtat, anii celui deAl Doilea Război Mondial, evocați în amintirile deformate afectiv ale bătrânilor. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema romanului postmodernist studiat se reflectă în evoluția relației dintre cele două personaje Întreaga tramă a romanului transformă, cred eu, obișnuitul conflict între generații întro ruptură irevocabilă, acutizată de circumstanțe istorice nefaste. În primul rând, destinele celor trei orfani constituie tot atâtea argumente că, indiferent de gradul de vinovăție sau de nevinovăția părinților care nu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
spiritual nu poate fi decât frumusețea întrupată a narațiunii, o magie a formei, ademenitoare și fascinantă, dar neapărat însoțită de spiritul jocului, subtil distribuit la toate palierele textului (a se vedea ipostazele ludice ale lui Iosif vs. faraon). Întinerirea unei trame mitice originare, țesute în jurul unui păcat minor acceptat illo tempore și menit să ducă la bun sfârșit o misiune supraindividuală, să transfere o virtute sublimă în act eficient, este laitmotivul operei maniene: alianța cu Faraonul sau respectiv Diavolul, pact umanist
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
tot în așteptarea unei sentințe, medicale de astă dată, una care să absolve o vinovăție criminală prin deducerea tulburării mintale a pacientului. Crima și pedeapsa străjuiesc, în acolada întregului, nu doar traseul cauzalității narative (ordinea logică a consecințelor decurgînd din trama inițială), nu doar evoluția subiectului vinovăției, ci și un supliciu interior, atașat dezbaterii morale în care personajele abia se inițiază. Ambele romane, s-o spunem de la început, aduc în prim plan trezirea la conștiință a două personaje care au, pînă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
adultă. Sub povara nedeslușită a gîndului la episodul dramatic cu care se deschide romanul, Apostol Bologa se întoarce în adăpostul său de noapte, urmat de căpitanul străin, Klapka, cel care "parcă și tăcînd îi făcea mustrări". Toată complicația sufletească, alimentînd trama epică, va iradia din acest "dialog" nevorbit cu Klapka. O culpă nelămurită îl apasă. Bologa simte că "imputarea" trebuie să prindă glas. Ea vine de altundeva, nu din el, tocmai pentru că în vederea responsabilității morale eroul este apărat de toate legile
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
îi provoacă dramatice și din ce in ce mai frecvente treceri dincolo de graniță realului; în fine, la fel ca în nuvelă, partida de cărți în care Theodorescu îl atrage pe moșier se încheie cu falimentul și sinuciderea acestuia din urmă. Cu exceptia acestor "urme" ale tramei alcătuite de Cezar Petrescu în 1925 și a secvențelor dialogate aproape identice ("Teodorescule, arăți rău, du-te la țară", "O să-ți facă mai bine decât toate calmantele tale!", "Ce-i cu copilul acesta? Se uită de un sfert de ceas
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
calibru mai larg și neuniform, confluează formând ‘’ lacuri’’ sanguine, au pereții discontinui, la formarea pereților participând și celula reticulată, ceea ce face ca, între stromă și componenta vasculară să fie o strânsă legătură. Se poate descrie chiar o structură unică numită tramă conjunctivo - vasculară. § componenta celulară (parenchim medular) - este formată din celulele seriilor medulare: eritrocitară, granulocitară, megacariocitară, ele având o serie de particularități. Astfel, eritroblaștii se găsesc sub formă de ‘’cuiburi’’ sau ‘’insule eritroblastice’’ (în centru un macrofag care hrănește cu fier
MIELOMUL MULTIPLU (PLASMOCITOM –BOALA KAHLER RUSTITZKI ) by MIHAI BULARDA MOROZAN () [Corola-publishinghouse/Science/1667_a_2959]
-
etc.) dimpreună cu enumerarea ființelor primordiale, care supraviețuiesc până astăzi, îndreptățesc disponibilitatea romanului la analiza arhetipală. Cel puțin aceasta este calea pe care o urmează exponenții școlii americane de mitocritică: "Cu alte cuvinte, o operă este arhetipală nu pentru că în trama ei a fost folosit un anumit motiv, nici pentru că intriga ei poate fi asociată cu aceea dintr-un anume mit; ea poate fi considerată drept arhetipală dacă trezește în artist și în auditoriul său un sentiment al "lumii celeilalte", al
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Apollonia, Barca și Tauchira. Sub umbrela imperiilor roman și macedonean s-a extins fenomenul urbanizării. În perioada stăpânirii macedonene s-au dezvoltat structuri urbane în Levant - orașele Antiohia, Heliopolis (actualul Baalbek) și în Egipt - orașul Alexandria, creat ex-nihilo prin schițarea tramei urbane cu dâre de făină. În epoca romană s-au dezvoltat orașe în special în regiunile litorale și la intersecțiile rutelor comerciale, atât în estul Mediteranei (orașul Palmyra), cât și în nordul Africii. Încă din perioada antică, orașele au început
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
același scop militar-defensiv, precum orașele N’Djamena (Fort Lamy) și Nouakchott, construite de francezi în 1900, respectiv în 1903, ca sedii de garnizoane (forturi) la limitele ariei de influență franceză în Africa saheliană. e. Morfologia urbană exprimată prin textura urbană (trama, planul orașului), a fost determinată în spațiul arabofon, în cea mai mare măsură prin aportul spontaneității de-a lungul epocii medievale și moderne. Contribuția dirijismului uman și-a spus cuvântul, într-o măsură diferențiată de la stat la stat și de la
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
cu funcții complexe, sunt cel mai bine individualizate perimetrele specializate pentru diverse atribuții funcționale, fiecare cu o morfologie (textură) particularizată. Orașele arabe tradiționale dispun de o textură dezordonată (haotică), rezultată dintr-o dezvoltare spontană, de multe ori organizată pe o tramă de origine rurală, mai veche. Din punct de vedere funcțional-zonal, acest model textural este cel mai bine configurat în cadrul nucleului comercial-meșteșugăresc (suk), nelipsit în majoritatea orașelor arabe vechi, unde este exponentul amprentei social tradiționale autohtone. Nucleul în cauză este de
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
străduțe înguste și înfundate, cu sinuozități accentuate și aspect de labirint. Modelul menționat este caracteristic unei arii geografice mai largi, pornind de la orașele medievale europene, până în China și Japonia, dar orașele din lumea arabă au cea mai clasică formulă de tramă dezordonată, determinată de modelul socio cultural arabo-islamic, în care tradiția marii familii patriarhale s-a conservat mult timp, iar când s-a divizat în familii elementare, au rămas legate prin interese economice, fiecare păstrându-și un loc de o parte
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
adăugate în secolul al XX lea, adaptată exigențelor unei vieți urbane moderne. O serie de orașe, în special cele cu funcții politice și comerciale din statele petroliere, au fost remodelate aproape complet în ultimele trei-patru decenii, oferindu-li-se o tramă suplă și aerisită, cu alură și linii arhitectonice ultramoderne, precum în Dubai, Abu Dhabi, Al-Kuwait, Riyad, Jeddah, Dahran, Doha, Manama, Tripoli. În structura acestor organisme urbane se regăsesc atât zone administrative, zone de afaceri (C.B.D.), cât și perimetre industriale, organizate după
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
internațional i-a adus romanul din 2001, "Io non ho paura", distins cu premiul Viareggio-Repaci și apărut în 2006 la Editura Humanitas. Romanul a fost ecranizat de Gabriele Salvatores, același regizor care a a adus pe marile ecrane personajele și trama romanului la care ne referim, Come Dio comanda (căruia i s-a decernat în 2007 premiul Strega), tradus impecabil (și totuși cu o singură greșeală, cuvîntul palato = cerul gurii, fiind tălmăcit prin palat, p. 230) de Gabriela Lungu sub titlul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Stamp și Samantha Eggar în rolurile principale. Adevărul e că romanul, impecabil tradus de Mariana Chițoran (Editura Polirom, 2002, 334 p.), aparent canonic în privința scriiturii, excelează prin originalitatea tipologiei aduse în scenă, prin demersul analitic, am zice hermeneutic, încrustat în trama epică, prin rama livrescă (de la "Furtuna" shakespeariană și biografismul social al lui Th. Hardy la variantele narative durrelliene) bruiată de tumultul silențios al clasei-care-urcă, în disprețul castelor codificate. Protagonistul ni se prezintă la început printr-un jurnal de observații: o
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
conform celor mai absurde criterii consumiste un evantai de variante de deces, fiecare cu avantajele și riscurile sale). Extrem de documentat asupra vieții, carierei și patimilor Mariei Callas, Helmut Krausser ne restituie destinul unei artiste desăvârșite fără a face hagiografie. Biografismul, trama romanului, datele psiho-fizice capătă pe nesimțite dimensiuni metafizice. Capitolul V Obsesia Portugaliei, exorcism, profeții Monstrul și exorciștii Aflat de două ori pe listele de candidați la Premiul Nobel, tradus în mai toate limbile de pe mapamond, Antonio Lobo Antunes (n. 1942
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
putut să existe, la fel de malefic, maiestuos și fascinant ca alți "monștri geniali precum Sade, Saint-Just, Fouché, Bonaparte ș.a.". Derularea firului epic și scriitura, în sensul în care canoanele retro devin o metodă premeditată, mimează un anume patos balzacian și o tramă polițistă demnă de romanele lui Eugène Sue. Porumbelul (Editura Humanitas, 2001, 112 p.), această long-short-story, impecabil tradusă de Daniela Ștefănescu, este povestea vieții lui Jonathan Noel, ambientată tot la Paris (de data asta însă în secolul al XX-lea), metropola
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dansa frenetic pe acoperiș,/ tu, Abaddon sau Oblivion,/ te rugai să nu-mi înțeleagă nimeni cuvintele.// Fluture, larvă, cocon,/ ploaia de meteoriți subpământeni,/ larvă, plânsul ușor, travesti". Altfel, nucleolul poetic recurent al majorității textelor din volum este ruptura. La nivelul tramei propriu-zise (poemele din Pragurile Apeiron conțin secvențe dintr-o istorie auctorială dilatată, uneori, halucinant), înregistrăm fie ruptura de o alteritate feminină (cu finalul previzibil al poveștii de dragoste: "De ce-ai adus urâtul cu tine în zece scrisori" sau, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se aglomerează în opul antologic Șobolanul Bosch (Editura Paralela 45, Pitești, 2006), dovedind, prin recurența procedeului de transfigurare, aceeași obsesie a dublării, a pervertirii în sens pozitiv, firește unui cotidian al contrariilor semnificative într-un fel de scenariu posibil al tramelor mitologice, resemantizate permanent de un "monadolog" prin definiție nostalgic al marilor mituri. Acesta îmi pare a fi obsesia subterană care alimentează poezia lui Lucian Vasiliu și nu ceea ce Marian Popa numea "refuzul urâtului simplist", care l-ar face pe autorul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
del brigante. Oggi ventuno marzo: (...) e tu amore stacchi / ai suoi colpi îl vento d'inverno / dal tuo orecchio inclinato / sull'ultima mia parolă. Varvàra Alexandrovna: Di notte la Siberia stacca îl suo vento / lucente sul vetro di schiuma, una trama / di corde astratte nella mente. Lungo l'Isar: Îl vento alza lucenti gorghi grigi / dall'acqua: (...). Capo Caliakra: Qui / è possibile (...) prendere un fiore / tagliato dal vento, rifiutare îl ronzio / d'una rimă, (...). Poesia d'amore: Îl vento vacilla esaltato
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
complete), evadarea din timpul profan în cel sacru. Am insistat înaintea derulării celor patru principii de funcționare MER/Intertext asupra disocierii mitului de mit literar, pentru a clarifica faptul că nu ne revendicăm de la mitocritică, nu încercăm să identificăm în trama eminesciană umbra vreunui scenariu mitic. Cele patru principii pe care Mircea Eliade le atribuie mitului și pe care prezenta cercetare le va urmări pentru intertext sunt: o model exemplar; o repetare; o ruptură a duratei profane; o reintegrare într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se naște/ Decât când nimeni nu mai are/ Nevoie de el/ Și întrebarea care-l aștepta/ A murit". (Contratimp). Același tip de trăire e încercată și în Urcarea muntelui (1985), volumul de poezie al Ilenei Mălăncioiu, unde "poemele pe aceeași tramă narativ-parabolică, într-un limbaj apropiat de naturalețea oralității, exprimă disperarea celui care își găsește unicul refugiu în vis, în deșertul din propriul creier, de vreme ce țara de-afară nu este decât un wasteland trist"184: "Exilată în țara din creierul meu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
proaspătă de inocență în marea de dizgrațioase pornografii pe care postmodernitatea s-a crezut datoare să le etaleze. Amélie Nothomb e nespus de pudică și discretă, fiind totodată de o neașteptată îndrăzneală și curiozitate fără umbră, care se opresc în trama verbală, încît parfumul ușor vetust și prețios al cărților sale reușește să inducă o stare vecină cu transa catarctică celor care cititori-femelă, vorba lui Cortazar se lasă seduși. Iată două fragmente din Barbă Albastră, ce reia povestea binecunoscută din altă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
apărînd, la o primă vedere, absolut banale. Contrastul și geniul scriiturii rezidă tocmai în opoziția dintre "mai mult" (respectiv conținutul evenimențial) și "mai puțin" (tonul lejer, umorul omniprezent). Rezultatul e o reușită literară de o subtilitate ce depășește cu mult trama narativă, iar tehnica autodenigrării, a acelui understatement accentuează, parcă, ideea că Literatura cu majusculă e cea în care forma e superioară fondului. Trupul de la Miezul nopții Lidia Cotea, profesor și cercetător neostoit în ale literelor franceze la Universitatea bucureșteană, publică
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
îmi permit să extrapolez fără mari riscuri teoretice)15. Prima dintre acestea pornește de la organizarea naturală a lucrurilor și construiește prin acumulare, precum în cazul lui Henry James. A doua debutează in medias res, lectorul fiind basculat direct în centrul tramei, în absența oricărui indiciu preliminar, precum în cazul lui Franz Kafka. În opinia mea, există trei mari tipuri de proză terifiantă (pe care le-am menționat, succint, în Introducere: a venit însă momentul să reiau discuția). Prima categorie include teroarea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]