2,431 matches
-
-l accepta ca o alternativă la modernism. Modernismul e caracterizat prin prisma unei „metafizici“ legate de opiniile lui Hugo Friedrich: „Simplificînd la maximum, aș putea spune că «metafizica» modernismului constă în contestarea relevanței realului, a «normalului», a «referențialului» (de aici «transcendența goală», «dezumanizarea», «magia verbală», universurile «secunde», paralele), în încercarea de a face din poem un «obiect» care nu comunică, ci «se comunică» și care poate exista (este) și în absența cititorului“. Imaginea sintetică a postmodernismului ar fi următoarea: „Nevoia de
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
ci prin reprezentare. Chipurile sînt așezate în acea încremenire atemporală, cu care ne-au obișnuit icoana și imaginea de tip eclezial, din spațiul bizantin. Acolo, imaginea nu este suficientă sieși, ea este un intercesor. Este interfață între lumea noastră și transcendență, între noi și lumea de dincolo. Tipul acesta de încremenire, de statică, de hieratism al imaginii, îi garantează transparența în legătură cu ființa sa intimă. În pictura lui Ilie Boca există această monumentalitate intrinsecă, această încremenire a imaginii, care nu sugerează o
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
între noi și lumea de dincolo. Tipul acesta de încremenire, de statică, de hieratism al imaginii, îi garantează transparența în legătură cu ființa sa intimă. În pictura lui Ilie Boca există această monumentalitate intrinsecă, această încremenire a imaginii, care nu sugerează o transcendență în accepțiunea religioasă a cuvîntului, dar invocă atemporalitatea Ființei, eternitatea ei, pe care chipul pasager nu face decît să le comunice inteligibil. O.O. Teme moderne, simboluri care nu vin din folclor, se supun pe pînză unei maniere aproape etnografice. P.
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
manifestare, sunt în număr de trei, iar ținta lor este una singură: ieșirea din captivitatea modelului realist și emanciparea de sub presiunea figurativului univoc. Într-un anumit fel, Paciurea încearcă, mobilizînd un sentiment răsăritean latent, să recupereze un anumit tip de transcendență pierdută, să concilieze sculptura cu un iconoclasm sui-generis. Prima treaptă a acestui proces este transferul, adaptarea stilistică, preluarea aproape mecanică a viziunii din pictura bizantină. Asemenea lui Mestrovici, un alt exponent al climatului oriental-ortodox, chiar dacă el era de origine croată
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6603_a_7928]
-
alibi pentru hedonismul, egoismul, estetismul individual, pentru dezangajarea personală, a cărei autocunoaștere poate duce apoi, de fapt, la o mare bunătate, amabilitate și iubire de aproapele. Un ocoliș straniu." O problemă pentru el este și cea relațiilor lui Cioran cu transcendența. "În realitate - scrie Kraus - cred că Cioran este credincios și convins de posibilitatea clemenței și a bunătății divine." Dar peste ani îl bântuie teribile îngrijorări. E convins că cuvintele pot provoca realitatea. După ce a aflat de boala prietenului, tocmai când
Vestigiile unei prietenii by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6623_a_7948]
-
cu miză turistică, ci și o vatră activă de poezie. Unul din exponenții acesteia este Vasile Muste, care stoarce din folclor zemurile unor senzații proaspete, împrumută din aceeași materie tutelară contururi paradisiace. Simplitatea străbună devine transparentă, durerea diafană primește reflexele transcendenței: "bunicule de ce miroși a iarbă / ghici / miroase iarba a bunici // bunicule acolo peste dealuri unde se lasă / soarele are ca oamenii casă / și dacă e singur cine îl vindecă / și de ce nu se schimbă cînd e duminică // n-are casă
Poeți maramureșeni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6643_a_7968]
-
Amoral și impiu, poetul se slujește de îngeri ca de o recuzită a afectării unui serafism salutar. Dar nu e vorba decît de o altă poză pe care bardul asentimental (doar senzual și imaginativ) o montează spre a-și popula "transcendența goală" (aici se potrivește de minune sintagma lui Hugo Friedrich): "O copilandră-punk-omidă-albastră. / Îngerii-și bagă în ziduri o aripă. / Vai, unde e neprihănirea noastră: Parfum greoi ce fluturi-i constipă?" (Bar). Sau: "Gîrbacele și-au încercat pe pielea ta / Îngeri
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
probă liminară a existenței, ca o patetică aproximare a unei identități. În acest context golul nu e antitetic materiei, n-o neagă, ci o confirmă așa cum excepția confirmă regula. Un gol împărtășit ar înscrie o depășire a stihiei materiale, o transcendență care aici lipsește. Drept care autoarea se dedă unor exerciții pe trama palpabilului, a realității proxime, consemnate cu o frenezie rece, cu paradoxalul elan al dezabuzării: „deci să începem /prin zăpada care nu se-așază / printre resturi de petarde ambalaje / cioburi
Nostalgia concretului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6376_a_7701]
-
manifestare, sunt în număr de trei, iar ținta lor este una singură: ieșirea din captivitatea modelului realist și emanciparea de sub presiunea figurativului univoc. Într-un anumit fel, Paciurea încearcă, mobilizînd un sentiment răsăritean latent, să recupereze un anumit tip de transcendență pierdută, să concilieze sculptura cu un iconoclasm sui generis. Prima treaptă a acestui proces este transferul, adaptarea stilistică, preluarea aproape mecanică a viziunii din pictura bizantină. Asemenea lui Mestrovici, un alt exponent al climatului oriental-ortodox, chiar dacă el era de origine
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6393_a_7718]
-
arhitectural din pete, într-o delicată perspectivă postcubistă, fie că ipostaziază extazul, în care frisonul divin și anticamera orgasmului se împletesc inextricabil, fie că amestecă, printr-o alchimie ciudată, în imaginea unei tulburătoare Lolite avant la lettre, imanența alcovului și transcendența angelică, fie că trăiește ireal, ca o suprafață aproape abstractă, în așteptarea privirii fecundatoare, fie că provoacă nemijlocit, combinînd savant impertinența cu sfiala, fie că sugerează austeritatea formei și transparența materiei, într-o stilistică palladiano-postbizantină, fie că este desenat aproximativ
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6410_a_7735]
-
și de suprafețe, doar abilitatea de a surprinde identități, fizionomii, gesturi și psihologii, ci un mod de a înțelege și de a înterpreta lumea, de a asuma imanența și perisabilitatea acesteia, dar și de a presimți și de a accesa transcendența. Din punctul de vedere al unui oriental, al unei conștiințe formate într-un mediu nondiscursiv și nonfigurativ, așa cum în mod fatal este sculptorul român, afirmarea și negarea tridimensionalului figurativ merg mînă în mînă. în limitele acestei permanente oscilații, experiența statuarului
Doina Lie, schiță de portret (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6440_a_7765]
-
Noi? Plini de însemnătate, cu destinul acestei lumi prins între maxilare precum zăbalele la cai. O mică dragoste.(...) Soarele crește, se umflă. Face explozie pe cer și acoperă parcurile cu o smîntînă albăstruie ce fulgeră mocnind" (Pofta istoriei). Refractar la transcendență, autorul montează un vizionarism semeț și totodată ironic, ca o compensație formală care nu evită scepticismul ricanant, parodia paradiziacă. O filosofie cinică se contrage uneori în formule sentențioase: „Dar noi? In viermuirea lumii, cu țestele deshidratate ale morților în mînă
O superbie biologică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6343_a_7668]
-
a orgoliului, sesizabilă la conaționalii săi (21 iunie 1844). „[francezii] îl pun [spiritul] pretutindeni în operele lor sau mai degrabă doar ca peste tot să se simtă autorul” (tr. ns.). O epocă lipsită, din ce în ce, de mister și transcendență este una în declin: „În Evul Mediu și în Renaștere făptuirile nu se preocupau decât să înalțe sufletul deasupra materiei. În zilele noastre se întâmplă contrariul. Se etalează spectacolul mizeriilor noastre, de la care ar trebui să întoarcem în grabă ochii
Un pictor diarist: Eugène Delacroix by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4809_a_6134]
-
capătă la Mario Luzi înfățișarea cea mai originală și înțelesul cel mai profund. Încă de la debutul din anii treizeci, poezia lui Luzi se configurează de fapt ca un fel de „cunoaștere prin cifruri și sclipiri” a esenței transcendente a lumii. Transcendența însăși, alături de intuiția de sorginte creștină, oferă semnele unei nesfârșite deveniri a creației, a unei necontenite, chiar dacă misterioase, ofrande a artistului făcute lumii. Ulterior, Luzi, în tentativa de a interpreta „ocazia metafizică a lumii”, se va confrunta cu o realitate
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
de-canonizarea genurilor înalte, concomitent cu canonizarea celor umile, proces urmat de o recanonizare a genurilor de-canonizate anterior etc., analizele formează un corpus fascinant: în Legendele lui Gustavo Adolfo Bécquer se identifică fantasticul romantic, care umple locul lăsat de transcendența izgonită; în proza lui Márquez, vechile mitologii mexicane nahuatl potențează elementele „angoasei fantastice”; după cum o lectură în cheie gnostică a unui roman de Seferis duce la uimitoare concluzii sau o analiză comparată a prozelor lui Carlos Fuentes și Mircea Eliade
Hermeneutică postmodernă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4616_a_5941]
-
joacă în mod foarte serios de-a literatura. Rezumându- se la un micro-realism cotidian, ca al optzeciștilor, Sorin Stoica vrea să dea impresia că este un scriitor „naiv”, copilăresc de simplu, transparent, în sensul absenței oricărui subtext sau a oricărei transcendențe, deși este, în definitiv, unul pentru care literatura are prea puține secrete. În Jurnalul publicat postum, Sorin Stoica comentează la un moment dat Jurnalul lui Mircea Cărtărescu: „Sunt pasaje superbe, ziceri, scene memorabile, dar, cu toate astea, îți lasă o
Generația 2000: Sorin Stoica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4620_a_5945]
-
cu toate promisiunile” (Precum fețele triple). Deși o asemenea frenetică deschidere nu e mai niciodată extatică (extazul pentru acest autor pare un simplu accident moral), ci tensionată de intuirea marginilor fatidice ale existenței, care, în ultimă instanță, sînt materia și transcendența. Revolta poetului împotriva unor neajunsuri de parcurs biografic vădește o rădăcină metafizică, sintetizată în simplitatea dramatică a unei constatări: „Este atît pămînt amestecat cu cer/ și liniștea se macină-n cuvinte,/ profetul e cu mintea la sfîrșitul lumii” (Toată ziua
Un spectru amplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4631_a_5956]
-
o profundă cunoaștere de sine, reflectările aplicative ale tuturor prescripțiilor pe care inteligența le extrage din corpusul normativ etic, arătând că dexteritatea neutră a întreprinderilor adaptative individuale trebuie dublată de o intensă participație spirituală (de o constant-implicată «asistare» a unei transcendențe suprastructurale). Ele definesc istoricitatea mijlocită rațional a persoanei și traduc în categorii sintetice ale temporalității regularitatea imuabilă a doctrinei generale. Ele reflectă, astfel, în disciplina autoimpusă, mesajul încriptat al pildei abstracte și reconfirmă perseverent virtutea unanim binefăcătoare a libertății luminate
Cabotinism lexical by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4544_a_5869]
-
poeme în proză) nu-i vine la fel de bine poetului, în ciuda secvențelor adesea cu poantă; ele se pierd într-un ritm al frazelor prea tern, îngreunat. Către final se insinuează, în acest univers poetic mohorât și închis, o prezență neașteptată a transcendenței, a divinului, conținută, la modul ironic, și în cele două sonete care deschid, respectiv închid volumul. Deși apărut inițial în 1995, jucăria mortului rămâne și azi un volum de poeme foarte bun, foarte puternic în sunetul lui singular, un volum
Punerea în paranteză a poeziei by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4370_a_5695]
-
și, de altfel, Sebastian însuși. Sau umbra mereu gata să se înfiripe a „tinerei doamne Grodeck“, amintind de „umbra surorii” trakliene. Începînd cu acel paragraf trei al capitolului VIII, de cînd deasupra și în miezul pădurii montane vibrează o nedeslușită transcendență, romanul deviază de la previzibila și îndestul de banala traiectorie inițială, căci textul capătă, de la sine, un dublu registru: nibelungic (sacru) și săsesc (profan). Nu exagerez, susținînd asta. Căci muntele și pădurea își păstrează, natural, o sacralitate originară. După cum cabana de
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
pune sub o lupă. Călătorul meu danubian vorbește și el despre crăpături tăiate parcă cu lama în culisele teatrului cotidian, prin care speră că va intra măcar o adiere sau un curent al vieții adevărate, ascunse de paravanul realului. Este transcendența oricărei călătorii care pătrunde deopotrivă în carne, în praf, în repeziciunea orei ce trece și înșeală așteptările într-un fel sau altul. Nu trebuie decât să ieși pe stradă sau pe palier pentru a dezminți orgolioasa garanție oferită acum mulți
Utopie și deziluzie by Claudio Magris () [Corola-journal/Journalistic/5848_a_7173]
-
unei celebre teze augustiniene, autoarea meditează fertil asupra infertilității (Semințe de piatră). Precum la Blaga, cunoașterea se izbește de cenzura transcendentă, implicînd însă și cenzura inversă, umană, care își îngăduie a cere explicații forței creatoare supreme. Astfel relațiile poetului cu transcendența pun în cauză indicibilul acesteia, care pe de-o parte înzestrează verbul poetic cu sîmburele său ultim, inanalizabil, pe de altă parte ajunge a-l intimida, a-l deruta. O ambiguitate apare figurată în imaginea îngerilor care „nu știu vorbi
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
lor fiind prezența, dar care „imediat se îndepărtează, / Speriați de intimitate” (Ce greu e să mîngîi). Așadar între instanța metafizică și cea lirică se instituie o stare tensionată. Nefiind în măsură a o depăși, limbajul poeziei ne oferă chipul unei transcendențe umanizate, adaptate existenței noastre, comensurate prin istorie. Moartea nu ezită a se îmbrăca „la ultima modă”, a se supune „unor reguli atît de trecătoare”, iar Apollo face vizite în bucătăria autoarei, îi răsfoiește hîrtiile, îi atinge tastele (Mistere). Cu asemenea
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
scară globală. La Fondane, exilul exterior alunecă inevitabil către exilul interior, acolo unde drama închiderii într-o realitate contingentă irespirabilă, dilema simultană a dorinței și a refuzului oricărei depășiri imaginare a condiționării materialiste exterioare, transformă de fapt în evreu al transcendenței orice individualitate închisă în „conștiința nefericită” a propriei sale singularități. O singularitate/ singurătate expusă unei realități opace, periculoase, alienante, căci închise cu forța între paranteze mentale strict raționale, pragmatice. Desfășurată pe orizontala exilului terestru, poezia lui Fondane, cu toate armonicele
Manifest pentru Fondane by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/5601_a_6926]
-
junimist”. Ambiția ieșită din ordinar a Maiorescului, pornind de la o precocitate „aproape maladivă”, „mizează doar pe forța intelectului și de aceea intră de tînăr în masonerie, adică în forma de organizare umană care îi împacă propensiunea elitistă cu refuzul oricărei transcendențe”. Fișa umană a lui Caragiale e de tot întunecată: „Unicul ideal pentru care acest scriitor a crezut că merită să se sacrifice l-a reprezentat propria-i artă”. Despovărat de obligația unei expuneri pedante a materiei, Mihai Zamfir îi tratează
Alonja romanescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5081_a_6406]