604 matches
-
de braniștea cu spânzurații. Apostol nu voia s-o mai vază, și totuși o văzu de îndată ce trecură de cotitura a doua... Plecă fruntea în fundul căruței, două scânduri printre care fugea șoseaua înapoi... Caii, obosiți, cum dădură de umbră, își înceteniră trapul, până ce căzură la pas. Când zări sublocotenentul spânzurații, nu-și mai putu stăpâni uimirea și chiar o bucurie, parc-ar fi descoperit o mare noutate. ― Uite, uite ce interesant! strigă privind cu atenție când în dreapta, când în stânga. Lasă la pas
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
M-am săturat, fraților! Căci ce e viața noastră tot în stepă, oare? Soare fără umbră, dropie fără sare! Eu citesc, fraților, dați-mi voie, citesc mult, nu mă joc, am învățat să citesc pe cal! Pot citi și la trap și la galop, vă dau cuvântul meu de om! Dar până când? Urăsc corturile, harnașamentele, zăbala, dormitul ca iepurii pe care-i mănânc, iarba naltă din care nu știi cine și cum și de ce sare, goana când pe stânga, când pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vasia și fiul său Petka, încălecară și ieșiră în uliță. Când ajunseră în mijlocul călăreților, Vasia ridică mâna. Se făcu liniște, încetă și gânguritul copiilor. Atunci Vasia lăsă mâna să-i cadă și spuse cu temutul său glas: „Davai!” Porniră în trap mărunt, trecând pârâul ce trecea pe lângă sat. De ani buni nu mai organizase atamanul nici o prădăciune. Stând între femei, mereu cu rachiul de secară în mână, bărbații se moleșiseră, erau mai mult prin șanțuri. Chiar el, atamanul, se îngrășase oleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ceva. Nu știu cum, dar Între noi bate un vânt străin. Și rece. Și parcă nu mai suntem noi doi de pe timpuri - parc-am fi alți noi doi. Conduce ea. Și conduce ca un băiat - parcă ea ar fi eu. Alergăm la trap, de mână, printre căruțe, cai, soldați pe jos, miros de sudoare, de balegă de cal - altul decât cel cu drapel - printre tunuri care miros a tun: a fier prăjit În unsoare de-a lor, de tun - așa-mi zic eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cam pe unde coboară meridianul 29) a fost un asemenea punct obligatoriu de pasaj pe care un scriitor, mai Întâi mediocru pășunist, devenit realist-socialist de-a dreptul prost (Camilar) Îl numea: „Poarta Furtunilor”. Prin acea poartă au trecut, mai la trap, mai la galop - dar mereu dinspre Răsărit spre Apus - toți Încălărații deșerturilor și pedestrașii mlaștinilor: Ostro-, Viziși Goți curați, Huni și Avari, Slavi și Bulgari, Unguri și Pecenegi și Cumani, Tătari și Cazaci. Și Ruși. Și Sovietici. Locul nașterii mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
deșelate, dădea un galop, două, descăleca, lega piedeca la loc... Eu am călărit o singură dată la Mana și m-am lecuit: un drac de băietan mi-a ales o gloabă, cu scrèua ca o scândură - a purtat-o În trap câțiva pași de-ai ei, dar destui ca să mă dezguste (zic și eu un cuvânt cu perdea, fiindcă nu vreau să vorbesc de coițele mele făcute scrob). Caii de Mana... Copiii, băietanii se Întreceau, pe Imaș. Însă acelea erau jocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de la sfârcurile de sus, cele cu cafeniu și după aceea ea mi-a dat sfârcul de jos, cel zmeuriu; și-mi zicea, În ureche, că sunt varvar - la vârsta mea cea crudă. A doua zi În zori am pornit În trap spre vâltoană, colbul era Încă umed, ierburile, buruienile Înrourate. N-am găsit-o de la Început și mi-am zis că prea de dimineață venisem, ea o fi dormind la ora asta pe unde-o fi, că nici n-o Întrebasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
primii ani... La Dolhasca în primii ani, umblam cu o șaretă prin satele comunei, cea mai mare din județul Suceava... Învățasem să strunesc singur iapa blândă, cu ochii languroși, parcă îndemnându-mă la păcate nelumești, cu crupa îmbietoare, săltată în trapuri dumnezeiești, coada nervoasă, aruncată dulce în părți, ca să-i apere misterul de muștele albastre, insistente... și coama țeselată cochet de vizitiul spitalului, Ghiță... Era un deliciu al vieții mele de doctor plecat la vaccinări... Culmea e că nu-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
el. L-am dus peste tot, m-a dus peste tot. Să ne fi văzut cum alergam pe Magheru, cum ne strecuram printre bolizi, în rond, la Romană. Am murit de plăcere și lui i-a plăcut, a mers la trap, a mers la galop, un galop de sănătate, cum spune vorba, un galop de fericire, cum l-am trăit noi. http://www.supliment.polirom.ro/teo/ „jurnal ldt.“ Ă lucian dan teodorovici „Un cal și alte dobitoace“ Problema cu calul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
de două ori pe zi, doamnă, îi zice, înțeleg, sunt copii dar ei tropăie ca o turmă de elefanți, nu se mai poate! Eu ce să le fac? Înainte mai treceam pe la vreo prietenă, mai treceam pe la magazine, acum merg trap acasă! Și soțul ce spune de toate astea? El? Nimic. Nu-mi dă dreptate nici mie, nici ei, tace ca peștele. Într-o zi, soacră-mea era în baie, obișnuiește să intre în apă opărită de-a binelea și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
În spate, ca două forme de tăiat fursecuri. Presupun că Îi plăcea să simtă șaua cu fundul gol. Și-a Întins mâinile Înainte, imitând o mișcare obscenă cu abdomenul. Presupun că voia să demonstreze că scaunul de bucătărie mergea la trap. Lasă divagațiile pe altă dată. Mi-am mișcat maxilarul Într-un fel pe care ar fi trebuit să-l evit. — Au. — Ce ți-am zis? Un medic... Hei, uită-te aici! Înveselindu-se, Anton luă sticla de pe masă de parcă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pencă un ăla cu obrazu gros se săltase probabil peste calea publică și io l-am crezut camion. La fieștecare alarmă falsă care-aș fi putut, sau nu, s-o iau dă camion, mandea ieșam cu zgomot dă dop În trap gimnastic și străbăteam ăle șaizeci de varas Între al treilea pavilion și poarta care da În uliță. Intonam cu entuziasm juvenil marșu care ni-i drapel, da la douășpe fară zece m-am făcut afonic și nu mă mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dă plâns care, dacă nu deschid umbreluța care am lăsat-o acasă, mă plimb cu canoa pân fieșce scuipat și mă cofunzi cu Vito Dumas, Navigatoru Solitar. În fine, am demarat, și chiar că atuncea a luat-o văzduhu la trap, parcă făceam baie În oala cu lături, și unu dejuna un sanvici cu cârnaț, altu un rulouaș cu salam, unu un panetun, altu juma dă clondir dă Vascolet și ăl dă dincolo o milanesa rece, da toate s-a petrecutără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de interes, volumele 9 și 10, îngrijite de același Cornel Simionescu, așteaptă de câțiva ani să fie tipărite la Editura Minerva. M.C. Într-un sat, odatătc " Într‑un sat, odată" În amurgul unui început de toamnă, un călăreț cobora în trap liniștit spre sat, prin mângâierile vântului înserării. În liniștea coastei, potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... De o parte și de alta a drumului sur, se înălțau două spinări ușoare de colnic; câțiva copaci singuratici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dumitrașcu își opri calul, se uită la pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață, la movila singuratică, și zise încet, dând din cap: Da, aici a fost... Apoi oftă lung, își puse calul în trap liniștit și ne cufundarăm în pâclele tăcute, ne depărtarăm de hanul Boului, prin melancolia toamnei. Povestiri, 1904 Hanul boului a fost publicată mai întâi în Pagini alese, nr. 18 (21) din 16 februarie 1903. Este pentru prima dată când apare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tata, Dumnezeu să-l ierte. Depărtările erau învăluite de aburi; ciocârlii cântau deasupra lanurilor noastre. Porneam cu logofătul, un om mărunt, cu ochi mici, sfredelitori, cu mustățile lungi. Vorbeam puțin cu el, nu-mi era drag deloc. Caii mergeau la trap înăbușit pe drumul de țârână, în cântecele amețitoare ale ciocârliilor, care tremurau cascade melodioase în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răsăritului. La un geam, în verdeața care căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau încet, schimbau saluturi cu cunoscuții; mașina pufăia, pleca; gara rămânea mică și singuratică în pacea amurgului. Plecam în trap țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă, în imensitate: lang-ling! Soarele, scufundat de mult în asfințitul vânăt, trimetea încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mari de nouri acopereau stelele. Bărăganul tăcea, desfășurându-se ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea un zid, care se retrăgea cu repejune, pe măsură ce calul înainta în trap iute. Eram nerăbdător, dădeam pinteni fugarului. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncau albastrul cerului; când boarea lină a bălții prinse a-mi mângâia fața, simții o picătură de ploaie pe obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
considerație cu care nu era obișnuit din parte-mi. Făgăduii oamenilor țuică, și multă vreme îi privii cum se mișcau vioi printre snopii aurii, cu țăpoaiele, cu brațele, cu glasuri puternice, cu glume vesele. Pe la toacă, pornii spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în șolduri, zâmbindu-mi cu obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu cizmele-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
eu la de-acestea. Pe-atuncea îmi era cugetul și inima numai la vagoanele de grâu și de ovăs. Cum se făcea ziuă, cum eram pe cal. Și mă îndreptam spre lanuri. Nu zăream pe nimeni în juru-mi: înaintam la trap prin ierburile pline de rouă. Treceam printr-o vălcică, unde se ridicau abia la fața pământului cele câteva bordeie ale haidăilor și ale feciorilor boierești. Le lăsam pustii, goale, păzite de doi dulăi albi, și, cum dădeam în lumina lanurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
călări, ducând vitele la adăpost și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la hambare și coșere, slujbașii umblau greoi, cu sumanele înflorite de bura negurilor. Numai glasul lui Faliboga răzbătea cu putere prin toate dosurile, și iapa lui albă fugea la trap pe cărări glodoase. Niță Lepădatu stătu o zi întreagă la hambare, ca să aleagă opinci pentru dânsul și pentru flăcăuașii de subt ascultarea lui și ca să tocmească cojoacele, cu Isailă cojocarul. Erau acolo clădite piei peste piei de oi, și opinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
florăreasa iese din când în când în pragul dughenei sale cu ghivece cu flori mai rar cumpărate și vase mari cu crizanteme, moșnegii-s strânși ciorchine la vitrina cu lozuri, bilete de pronosport și afișe cu pariurile pentru concursul de trap de la Ploiești, care nici nu cred că se mai ține pe vremea asta, librăreasa trage obloanele foarte devreme și încuie ușa cu un lacăt imens - toate se petrec de dimineață până când nici lumina felinarelor nu mai reușește să alunge umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
iuțeală vârful frigării în caiaua îndoită, înfiptă în asfalt, făcu el mai departe, o prind de zbor cu ușurință, mi-o pun apoi în sân și alerg după altele, pe care le culeg uneori de sub oiștea birjarilor cu gloabele în trap. Avea un fel liniștit de a se umfla în pene, cu vădită intenție să predomine, ceea ce îi și îngăduiam, cu atât mai mult, cu cât l-am surprins odată la rampa du gunoaie, scormonind ca o cârtiță sub pământ. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de aramă, clătinându-și zarzavatul țestei și gesticulând cu hulubele mâinilor întinse în spațiul negru cenușiu fixat ca un hotar în jurul tristeții mele, peste care nimeni nu va trece niciodată. Deși înotam în întuneric, un lampagiu trecu pe lângă mine în trap, să stingă singurul și cel din urmă bec îngălbenit de beznă. După el trecu și Moartea, duhnindu-mi în obraji absurditatea existenței și inevitabila catastrofă a grabnicului meu deces în cloaca asta în mijlocul căreia mă învârtesc în patru labe, adulmecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
năluci?... --Mi-ai prins gândul din zbor. Asta înseamnă tinerețea. --Uite colo, părinte, Curtea domnească. Iar pe Ulița Mare, în lumina asta aurie, în trăsura trasă de patru cai focoși, a ieșit la plimbare doamna lui vodă. Pe de lături, în trapul săltat al cailor, merg câțiva oșteni... --Da. I-am văzut și eu - mi-a răspuns bătrânul, cu privirea spre zări... După o vreme, m-a întrebat: --Știai că în fața curții “gospod” se afla o fântână? --Nu știam, sfințite. --Am aflat
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]