1,412 matches
-
de perversiuni ceea ce delimitează câmpul de fenomene este în primul rând opinia socială (doxa), și aceasta îl oferă spre studiu și cunoaștere științei (epistemé). Din acest motiv, opinia indică comportamentele perverse și le definește ca atare, iar cunoașterea științifică rămâne tributară opiniei, chiar dacă ea reușește să lărgească sau să modifice domeniul respectiv al perversiunilor”. Perversiunile se definesc prin raportul dintre om și valorile morale în sfera câmpului social. Ceea ce constituie factorul favorizant care strică echilibrul dintre om și valorile morale este
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
totuși un loc suficient de larg pentru ca lucrarea să poată fi definită ca un veritabil manifest reformator. În aparență, este vorba despre un text descendent al pașoptismului muntean. Tratarea problemei rurale, căreia autorul Îi acordă o atenție deosebită, Îi este tributară Întru totul: teoria asupra dreptului ab antiquo al sătenilor asupra pământului și a continuității acestuia (cota „pământului de hrană” acordată lor prin Regulamentul Organic și-ar fi avut originea În practicile primelor secole de existență ale Principatelor), calitatea (protocronică) de
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
și Cicero) constituie argumente convingătoare. Concepția asupra pedepsei cu moartea, căreia autorul Îi dedica un Întreg capitol (cea mai consistentă și documentată pledoarie de până atunci În favoarea abolirii acesteia) , În care influența lui Beccaria era una sensibilă , completa un profil tributar până la limita anacronismului filosofiei iluministe. În discursul boerescian nu se regăsea, cu toate acestea, decât În prea mică măsură, vehemența multora dintre predecesorii săi față de trecut. Concepția asupra progresului era una verticală, caracteristică secolului al XIX-lea . „Erorile veacurilor de
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
XVII, p. 68. </ref>, ceea ce era foarte plauzibil, având În vedere că Germania ar fi susținut În primul rând Austria și apoi interesele românești. Totodată, considerăm că același consul a făcut un deserviciu statului pe care Îl reprezenta, căci era tributar unei mentalități defuncte. Astfel, Întotdeauna Își imaginează că România nu poate trece peste poziția Austriei și peste decizia marilor puteri. Consulul austriac Hoyös observa, Încă de la mijlocul lunii februarie 1881, că I. C. Brătianu este din ce În ce mai interesat de această problemă și
PROCLAMAREA REGATULUI ROMÂNIEI ÎN ACTELE DIPLOMATICE EXTERNE DIN ANII 1866-1881. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SUZANA BODALE () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1248]
-
corespunzător, încrederea în forțele proprii, respectul și competitivitatea intragrupală. În aceste condiții, elevii au fost interesați de noile sarcini, participând cu plăcere ca la un joc, și dând răspunsuri sincere, spontane, complete. Noi , dascălii, nu trebuie să încercăm să fim tributari unor optici, atitudini, mentalități și practici care „amputează” personalitatea copilului, deoarece îi opresc să gândească, să simtă, să acționeze la modul personal și autonom, original și creativ. 3.3 Evaluarea progreselor elevilor. Prezentarea și interpretarea rezultatelor Etapa evaluării finale (post
CERCETARE APLICATIVĂ PRIVIND CUNOAŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA POTENŢIALULUI CREATIV AL ELEVILOR by LUPAŞCU ANDREEA MILENA, NEAGU NICOLETA () [Corola-publishinghouse/Science/407_a_744]
-
în 1945, sunt cele mai bune volume ale poetului și probabil printre cele mai valoroase realizări ale suprarealismului românesc. Dacă unele poeme scrise mai înainte, prin anii ’30, o parte incluse abia în antologiile din anii ’60 și ’80, erau tributare principiilor bretoniene ale dicteului automat sau simple jocuri avangardiste, cele de aici vădesc, dincolo de prospețimea adolescentină și de senzualitatea intensă a limbajului, o surprinzătoare profunzime și coerență a viziunii. Ulterior, în Spectrul longevității. 122 de cadavre, se explică „mecanismul” imaginației
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
a autorului. Sunt cărți în care s-a înfăptuit o sinteză originală, organică și fertilă între tehnicile și viziunea proprii unor formule ale prozei moderne - între care Noul Roman, de care scriitorul fusese sedus în tinerețe - și un patrimoniu extraliterar tributar unei tradiții, vechi și etern, alimentat de propria memorie, dar mai ales de asimilarea - tot prin mijlocirea acelei memorii - a psihismului colectiv al obștii sătești de altădată și a anecdoticii care animă orizontul de viață rural. Ambele componente ale sintezei
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
analizează versuri emblematice precum „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” sau „Sfânt trup și hrană sieși, hagi rupea din el”. În ceea ce privește teoria literară propriu-zisă, U. afirmă existența a două situații lirice fundamentale, implicit a două feluri de poezie: „poezia-existență”, tributară îndeosebi atitudinii romantice, în cazul căreia eul liric trăiește exclusiv înăuntrul ființei poetului, și „poezia-interpretare”, unde eul liric se arată preocupat cu deosebire de lumea exterioară, poezia născându-se aici din „proiecția lumii aparente în microcosmosul lăuntric”. Se poate observa
ULICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290327_a_291656]
-
război percepția istoricului literar va cunoaște o anume deschidere, vizibilă mai degrabă sub raportul teritoriilor literare explorate decât în planul comprehensiunii critice. Astfel, monografia N. Beldiceanu (1961) reprezintă o evocare empatică a figurii neglijatului poet, în pagini uneori colorate, dar tributare fără excepție sociologismului vremii. Cea mai ambițioasă cercetare a lui U., Memorialistica în opera cronicarilor, interesează doar prin punerea problemei, pe care nici măcar nu încearcă să o rezolve. Căci delimitând memoria de istorie, el nu urmărește mai departe dialectica celor
URSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
adevărată „schimbare la față” a expresiei lirice are ca reper volumul Respirație artificială, apărut în 1978. Tranziția nu s-a petrecut, de fapt, brusc sau brutal. Prima etapă a fost una a expresiei poetice genuine, dar riguros elaborată, cumva conformistă, tributară unui relativ evazionism în raport cu somațiile cotidianului, atitudine interpretată ulterior, nu numai în ce îl privește pe T., ca o stratagemă menită să permită conturarea unei realități alienante prin refugiul în impersonal, în vizionarism abstract, într-un orfism patetic ori într-
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
estetice (1986). Ca dramaturg, V. își face debutul în 1977 cu piesa istorică Se adună vremile (Vlad Țepeș), scrisă în colaborare cu Remus Nastu și jucată la teatrele din Brăila și Reșița. Vor urma, în 1980, două încercări de comedie, tributare poncifelor epocii: Serenadă pentru Eva (satiră a birocratismului, reprezentată la Teatrul de Stat din Arad) și Eclipsa. Marcat de servituțile conjuncturii politice este și Izvorul, „episod dramatic în 44 de scene” (1984; Premiul Asociației Scriitorilor din București), al cărui subiect
VASILIU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290460_a_291789]
-
nuvele, „cavatine”, a căror notă distinctivă este descrierea, irizată de secvențe legendare, a aceleiași zone. Câteva legende mai sunt incluse în Drumuri și oameni din Oltenia (1985). Proza din Telegrame de dragoste (1984) sau din Curcubeul romanticilor (1987), deși rămâne tributară parțial registrului reportericesc când și când excesiv impetuos, face trecerea la alt discurs narativ, mai elaborat, nutrit însă tot de dragostea pentru peisajul natural și uman al Olteniei. Z. compune și câteva piese de teatru, una (Vreau și eu un
ZATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290717_a_292046]
-
lumii” până la 1825. Prin prezentarea cronologică a evenimentelor și prin modul de utilizare a izvoarelor, nemenționate și puține la număr în raport cu cele folosite de istoricii Școlii Ardelene, dar recurgând la informații din literatura istorică sud-slavă, neglijată de aceștia, autorul rămâne tributar mentalității istoriografiei medievale. El apelează la sinopsisuri și scrieri istorice în latină și germană, în prima parte (până la istoria Bizanțului, în secolul al XI-lea) folosește istoria sârbilor a lui I. Raiă și notele de călătorie în Banat ale italianului
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]
-
simpatiei estetice”, el susține că prin intelect artistul ajunge la o cunoaștere perfectă a realității, prin fantezie își creează o „icoană” adevărată a acesteia, iar prin sentimente și prin identificarea cu fenomenul contemplat îi dă expresia cea mai potrivită. Considerat tributar realității, artistul imită, dar nu copiază raporturile și armonia fenomenelor existente în natură și societate, așezându-le sub zodia unei idei predominante. Ceea ce este difuz în natură se clarifică în opera de artă, care devine un mijloc de a trezi
STRAJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289967_a_291296]
-
I. Vicol. Sunt publicate îndeobște scurte studii cu caracter monografic și exgeze critice de literatură universală. De-a lungul anilor sunt ilustrate diverse metode comparatiste, trasându-se astfel o veritabilă evoluție: de la încadrarea unor autori în episteme cărora le sunt tributari prin influență, difuzare de traduceri, călătorii și întâlniri sau confluente ale unor culturi antagonice - comparatismul școlilor franceze ale anilor ’50 din secolul trecut sau comparatism de gradul 1 și 2 - până la accepția teoretică modernă a interpretării tipologice și a diferențelor
STUDII DE LITERATURA UNIVERSALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289996_a_291325]
-
cu Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai colaborat la „Luceafărul”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „22”, „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Antiteze” ș.a. Privită în ansamblul generației ’80, poezia lui S. ocupă o poziție mediană între postmodernismul bucureștean și neoexpresionismul ardelenesc, fără a fi însă tributară vreunei orientări anume. De aripa confraților din Cenaclul de Luni îl apropie mai ales prozaismul, intertextualitatea și nota oral-colocvială a discursului; de neoexpresioniști - transcripția precisă a angoaselor, infrastructura mitică a universului liric și îndeosebi ambiția de a scrie o poezie
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
la Sinaia, Turnu Măgurele și Buftea. Reapare în librării în 1955, cu un basm în versuri, Fata pădurarului, urmat peste un an de altul, Gelu, iar în 1957 de „feeriile” Șarpele Marao și Vrăjitoarele. Culegerea de poezii Oameni și flăcări, tributară orientării realist-socialiste, datează din 1963. Urmează Mare incognitum (1967; Premiul Uniunii Scriitorilor), cuprinzând o selecție din versurile anterioare și un ciclu inedit, intitulat Antirăzboinice, apoi Nemoarte (1968), Coloane (1970), Înaltă umbră (1970), Păsări incandescente (1971), volumul de povestiri Fata fără
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
se apăra de efectele modernizării, mai ales când acestea sunt puternic disolutive. Ideea că schimbarea socială indusă de modernizare are deopotrivă efecte negative, de care societatea se apără, sancționează sever paradigma tranziției. După ce corectează teoria obstacolelor (de trecut), încă puternic tributară paradigmei tranziției, Davis propune, cum s-a subliniat, o teorie a baricadelor (de apărare - prin care o societate se apără - Davis, 1987). Teza de bază poate fi formulată ca o întrebare: cum se apără societatea tradițională în fața înaintării valorilor capitaliste
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fluctuant și mai schimbător, în comparație cu alte domenii ale clinicii medicale generale. Simptomul psihiatric, spre deosebire de simptomul somatic, nu face trimitere la „organ”, ca în medicina internă sau în chirurgie, ci depinde mai mult de „ritmurile omului” (L. Daudet). Simptomul nu este tributar relației anatomo-clinice, ci se integrează în temporalitatea diadei observator/observat, precum și în dinamica procesului patologic. Importanța cunoașterii semnificației simptomului în sfera psihopatologiei este absolut esențială pentru cunoașterea și înțelegerea naturii tulburărilor psihiatrice, considerate ca fenomene psihice morbide. Aceasta dovedește încă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din schița Tăcere..., chemarea „tragediilor fără număr ce se petrec în jurul său” și vrea „să se adape din durerile vii”, V. nu poate depăși zona faptului divers, a insolitului și accidentalului, rămânând - sub aspectul modalităților artistice și uneori chiar tematic - tributar unor maeștri ca I. L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, I. Al. Brătescu-Voinești, I. A. Bassarabescu ș.a. Saltul hotărâtor avea să îl realizeze odată cu apariția romanului Menuetul, cea mai valoroasă scriere a sa. Aspirația către ideal, către împlinirea neabătută a destinului, către depășirea
VLADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290605_a_291934]
-
ca în poemul, emblematic, Copilașii din cer, este o mare distanță: raiul lui P. nu e decât un loc al plângerii; simbolurile consacrate ale interiorității paradisiace (casa, grădina) devin spații goale, infernale. Dacă tonalitatea, repertoriul tematic și stilistic rămân adesea tributare modelului gândirist, poemele au suficientă forță și autenticitate pentru a sparge acest tipar, izvorând dintr-o emoție modernist-expresionistă. Există și poezii de atmosferă, descriptiv-intimiste, care mizează pe sugestie și care își deconspiră cheia alegorică spre final; nu lipsesc nici ironia
POPA-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
ai secolului al XX-lea, perioada „noului val”, a almanahului „Anticipația”, a fervorii cenaclurilor de gen și a fanzinelor. Un număr de tineri, majoritatea de formație pozitivistă, abordează literatura SF de pe alte poziții decât o făcuseră cei din generațiile anterioare, tributare în mare măsură unei viziuni idilice, ideologizante sau în cel mai bun caz lirice. „Noul val” al deceniului al nouălea aduce în peisaj o mentalitate anglo-saxonă, o viziune mai pragmatică, unde accentul cade atât pe text, cât și pe SF.
POPESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
hamal în port, având nu atât o existență picarescă, cât experiențe care îi hotărăsc orientarea politică. În spiritul conjunctural al epocii este alcătuită și culegerea de nuvele, axate pe probleme etice, Dragostea începe oricând (1962). Mare parte dintre romanele următoare, tributare de asemenea sloganelor ideologice oficiale, sunt de spionaj și polițiste: Drum fără întoarcere (1963), Vulpea simte capcana (1964), Ecuația cu trei necunoscute (1965), „H.W.” își caută umbra (1965), Brățara de cretă (1966), iar altele sunt evocări istorice: Un dac
POPESCU-27. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288948_a_290277]
-
dialogului analizează opera de tinerețe a prozatorului, în care criticul vede nu atât o vârstă biologică, cât „o anume stare de creație”, concretizată în nuvele și în Moromeții, scrieri unde descoperă un „timp al dialogului”, în opoziție cu celelalte romane, tributare unui „timp al istoriei” (al monologului). Firul director urmărește implicațiile dialogului - înțeles într-o accepțiune mai largă, apropiată de „dialogismul” lui Mihail Bahtin - în proza lui Marin Preda, precum și importanța sa ca „formă fundamentală de existență a personajelor”. Pendulând între
POPOVICI-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288968_a_290297]
-
a aventurii lirice. Din acest punct de vedere, drumul străbătut acoperă distanța de la stadiul de „prizonier al convenției” la acela de „rentier” al acesteia (Al. Cistelecan). Deși nedeclarată, captivitatea aceasta se manifestă suficient de clar încă din primele două cărți. Tributare tradiției ardelene pe filiera Goga-Blaga, Propuneri pentru o fântână și Biata mea cumințenie descriu o lume citadină prin structură, dar patriarhală prin substanță, coagulată prin polarizarea unor motive specifice: cuvântul, dezrădăcinarea, mama, sângele, elementele în genere. Totuși, o anume permeabilitate
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]