KorAP: Find »[drukola/base=tropot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...22 >

537 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

un peisaj excepțional al vechiului palat al sultanilor, Ak Sarai. Din raportul Îngerului rezulta că supravegherea Încetase a doua zi. Alexandru scăpase prin talentul de a picta. - Ne apropiem, căpitane... se auzi vocea lui Lacrămă, iar Oană auzi din nou tropotele cailor Înăbușite de zăpada proaspătă și moale. Conacul Brăneștilor se profila deja În mijlocul unui crâng Înghețat. Drumul până acolo fusese pustiu. Era frig, erau sărbători. Dar În apropierea conacului se vedeau numeroase urme În zăpadă. Apărătorii se opriră. Urmele veneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
stânjenit, dar deloc speriat. - Acum e cam greu, căpitane, fiindcă, după cum vezi, am oaspeți... Pe zidurile de apărare ale conacului apărură peste o sută de arcași. În aceeași clipă, curtea fu năpădită de ieniceri. În crângurile din jurul casei se auziră tropote, iar În câteva secunde un mare număr de spahii Înconjurară Brăneștii. Apărătorii scoaseră săbiile, așteptând poruncile căpitanului. Dar porunca Întârzia. Dintr-o privire, Oană Își dădu seama că În jurul lor se află aproape două mii de războinici ai Semilunei, disciplinați și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
fugă Înapoi, oprindu-se În zăpadă ca să se asigure că nu e văzut de spahii care țineau sub Încercuire conacul. Apărătorii conduși de Lacrămă se ascunseră În spatele unei ridicături de pământ și culcară caii. Ceilalți porniră mai departe, spre voievod. Tropotele lor fură auzite de iscoadele turcești, care făcură semn comandantului că Apărătorii au părăsit moșia Brăneștilor. - Și acum, căpitane, spuse spahiul, coborând treptele pridvorului, ne vei Însoți Într-un loc În care vom avea multe de discutat... Avem drum lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
săgeată roșie se ridică spre cer, coborând cu un sfârâit dincolo de crâng. Spahii Întoarseră caii spre Simion. Arcașul puse alte două săgeți În arc și le slobozi spre primii călăreți, care se prăbușiră cu cai cu tot În zăpadă. Un tropot se auzi În apropiere. Apărătorul porni la fugă prin zăpadă, după zece pași se rostogoli și, ridicat doar Într-un genunchi, lovi alți doi spahii care se apropiau. Dar În spate se aflau peste cinci sute de călăreți care porniseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ta! Toți cei trimiși În misiuni porniră În grabă. În curtea cetății, Apărătorii erau În șei, așteptând cu Îngrijorare sosirea lui Pietro. - Văzurăm săgeata roșie, căpitane... spuse Ion Moț. - Așa e, răspunse Pietro, sărind În șa. Din depărtare se auziră tropote grăbite, acoperite Încă de zăpada moale. Apărătorii ieșiră În fața cetății și văzură că un mic grup de călăreți În mantii albe purtând semnul scutului și săgeții se apropiau Într-un galop nebun. - Căpitanul Oană prins la Brănești! strigă unul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Înștiințat și Dumnezeu de această dragoste. Poate de aceea există nunțile. Să ne bucurăm și noi, muritorii, dar și ei, cei ce ne privesc din ceruri. Să se bucure și mama ta, care a plecat dincolo când erai prea mică... Tropotul câtorva cai se auzi apropiindu-se dinspre sud, trecând pe drumul din marginea moșiei Murgeștilor și urcând spre codrii Vasluiului. - Curieri... spuse Erina, mergând la fereastră. - Curieri domnești, completă logofătul. Pesemne măria sa are porunci de trimis la Cetatea de Scaun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
aici sau la cetate. Și apoi, de mult n-am ajuns aici, unde totul Îmi amintește de copilărie... E atât de bine și atât de liniște... Îmi era dor de Murgești. Și de cai. Și mai ales de tine... Alte tropote se apropiară dinspre câmpia Galaților, gonind În galop nebun spre miazănoapte. Mai sus de conacul Murgeștilor, călăreții o luară spre Apus, pe drumul ce ducea la Cetatea Neamțului. - Alți curieri... murmură Erina, Încercând să vadă ceva pe fereastră. E deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
partea dreaptă a platoșei semnul șarpelui și săgeții. Doctorul rămase Încremenit. Alah Îl trimitea, În toiul iernii, alături de cei mai cruzi luptători ai imperiului. Începu să-și strângă În grabă lucrurile, În timp ce Ali se duse, neliniștit, la fereastră. Auzise un tropot de cal dincolo de ziduri. Curând, pe poartă intră una dintre iscoadele lăsate cu cinci ceasuri În urmă. Omul sări din șa și alergă spre treptele care duceau către camera În care se afla rănitul. Ali deschise ușa și ieși pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mai exact, nu se Întâmplase ceea ce anunțase Ali beg. În camera În care se afla Oană nu intrase decât medicul, care nu spuse nici de data aceasta nimic, consultând doar starea rănilor mai grave și schimbând bandajele. Căpitanul auzise, Însă, tropote de cai apropiindu-se de casă. Auzise și voci, dar nu putuse distinge despre ce era vorba. La scurt timp după plecarea mesagerilor (dacă mesageri fuseseră), grupul lui Ali beg pornise din nou la drum. Rănitul fusese așezat pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Era, Într-adevăr, În inima munților. Totul era alb și Încremenit. Călăriseră o zi Întreagă, iar acum se Însera. Ceața se ridicase și, de pe culmea unde ajunseseră, se zăreau corturi mari, Învelite În blănuri, grupate În jurul unor focuri de tabără. Tropote de cai se amestecau cu clinchete de săbii. Apărătorii se Întorceau de la antrenamente. Muntele era plin de viață. Se dădeau ordine În limba italiană, se mișcau trupe de cavalerie, se ascuțeau săbii tocite de exerciții. Undeva se auzea sunetul melodios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
pe care Îl lăsase În locul lui. Era un francez Între patruzeci și cincizeci de ani, Înalt, voinic, cu mustăți lungi lăsate pe bărbie. Alexandru Înțelese că numele lui era Yves. Apoi se Întâmplă ceea ce Alexandru aștepta să se Întâmple. Un tropot de cal se auzi, la Început ușor, atenuat de stratul de zăpadă, apoi din ce În ce mai puternic. Un Apărător apăru din pădurea de brazi și străbătu la galop tabăra până ajunse În dreptul corturilor care alcătuiau comandamentul. Descălecă și se Înclină În fața lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Dracula la cetatea Sabac. Trecuse, cu herghelia ei de cai, peste munții Înzăpeziți. Găsise trecătorile și izvoarele. Nu se oprise decât ca să dea de mâncare cailor, din desagiii pe care Îi aveau la gât. Apoi continuase goana. Auzise În urma ei tropote de cai, dar nu se Întorsese. Puteau fi spahii, și atunci avea să moară. Sau puteau să fie haiducii, și atunci avea să trăiască. Viața ei nu mai era importantă. Încet, tropotele se apropiaseră. Erau haiducii. Peste două sute. Mihajlo Întârziase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
la gât. Apoi continuase goana. Auzise În urma ei tropote de cai, dar nu se Întorsese. Puteau fi spahii, și atunci avea să moară. Sau puteau să fie haiducii, și atunci avea să trăiască. Viața ei nu mai era importantă. Încet, tropotele se apropiaseră. Erau haiducii. Peste două sute. Mihajlo Întârziase ca să poată aduna luptătorii din munți. Iar acum era lângă ea, În Încercarea nebună de a-l găsi. Poiana era mare, parcă nesfârșită. Erina auzi În urma ei zgomotul unei uși trântite, voci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
urmele lor. Poiana nu se mai sfârșea. - Hai, Murguleț... spuse din nou, cu glasul Înecat de lacrimi. Scoate-ne din valea asta a morții... Alți cai căzură, loviți de săgeți. Erina vedea liziera pădurii apropiindu-se. Încă puțin. Încă puțin. Tropotele din spate se apropiau. Acum. Pădurea. Salvarea. Intră Între arborii Înalți, Încărcați de zăpadă, auzind doar cum haiducii trec la aplicarea planului. - Smârt! Moarte! se auzi vocea lui Mihajlo, din umbră. Nici un prizonier! La semnal, haiducii se lansară la galop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
două sute de kilometri la nord față de locul acesta, Într-un sat de haiduci. Avem nevoie de ajutorul Apărătorilor ca să ne Întoarcem În țară. Și de un medic. Totul cât mai repede. Fugi, Ionuț! - Am fugit, domniță! Ușa se Închise, iar tropotul de cal se pierdu În depărtările Înzăpezite ale nopții. Erina rămase În fața ferestrei, privind fulgii care Începeau să cadă. Apoi se Întoarse spre patul În care zăcea Cosmin și Își trecu mâna peste pansamentele din cârpe curate care Îi acopereau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și-o doriseră din clipa În care aflaseră de evenimentele din Moldova. O misiune care Îi făcea să uite de somn, de frig și de pericolele care Îi așteptau. Salvarea căpitanului Oană. Angelo ridică brațul, dând semnalul de plecare. Peste tropotele cailor se auzi doar o voce dintre moldoveni: - Să-l ferească Dumnezeu pe ăl de ne-o sta În cale... 15 februarie 1476, Serbia, nordul munților Balcani - Cred că au venit... șopti Mihajlo, ca să nu trezească rănitul. - Crezi? Întrebă Jovanka

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Mergeau, deci, spre Dunăre. Dar spre Dunărea cărei țări? - Dove? Întrebă, Încet, rănitul. Dove andiamo? -A Venezia, commandante... răspunse Angelo. Si tu lo vuoi. Avem acolo doctori și medicamente. Și liniște. Căpitanul păru să gândească. O vreme se auzi doar tropotul cailor, Înăbușit de zăpadă. - No. Angelo se aplecă, Încercând să se convingă că acela fusese răspunsul. -No, repetă Oană. Io voglio andare a casa. In Moldavia. Voglio vivere o morire in mio paese. Angelo se Îndreptă În șa și privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
spuneau că atacul cavaleriei lui Mihaloglu e iminent. Dincolo de crestele munților se ghicea o mare frământare. Dincoace de creste, spre sud, Apărătorii așteptau pe amplasamentele indicate. Trecură clipe de liniște grea, sub cerul aspru și cenușiu al iernii. Apoi, deodată, tropotele inundară văile, ca și cum o cascadă s-ar fi prăbușit pe neașteptate asupra unor locuri pustii. Achingii apărură pe creastă și se năpustiră asupra liniei de Apărători care nu avu nici o reacție. În spatele achingiilor, regimentele de ieniceri porniră la atac, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lui Angelo. Din acel moment, totul avea să fie o creștere gradată a puterii de atac până la limita rezistenței adversarului. Încă o sută de Apărători porniră la galop, cu lăncile În cumpănire pe mîna dreaptă. Primii trei sute de luptători auziră tropotele celor de pe celălalt versant și părură a ceda câteva zeci de metri din poziția câștigată. Inevitabil, ienicerii făcură pasul Înainte, Încercând o cuprindere cât mai largă. „Înainte!” se auzi și trâmbița care traducea sonor ordinele generalului Mihaloglu. - Semnal către Francisco

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
burta pământul. Căpitanul se instală În șa și trase de frâu. - Bravo, Crivăț! Acum sus și galop! Crivăț se ridică și porni Întâi la trap, apoi, strunit de căpitan, Începu să alerge din ce În ce mai repede. Erinei i se păru că aude tropot, dar Își spuse că n-ar avea cine să călărească dinspre casa lui Oană spre malul Jijiei, și Încă la galop. Dar caii tresăriseră și ei. Deci, totuși, se apropia cineva. Dădu pinteni ca să iasă din luminișul de pe malul apei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
amenința Moldova. Și, chiar dacă ar fi așa, ar dura săptămâni sau luni Întregi până când o mare armată ar trece granițele noastre! - Nu, Erina... Cred că măria sa știa, dar n-a vrut să ne Împovăreze cu asemenea vești... Amândoi tresăriră auzind tropote de cai apropiindu-se În goană. Pe culmea dealului apărură patru Apărători care coborâră la galop. Cei patru opriră În dreptul casei, dar Ionuț arătă cu mâna spre malul apei, iar mesagerii Își continuară drumul până ajunseră În dreptul căpitanului. - Să trăiești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
presiunea asupra voastră atacând pe flancuri! Dacă dau semnalul de retragere, reveniți prin ieșire laterală din luptă, În spatele crângului! Pe poziții! O clipă, marginea satului Ștefănești apărată de călăreții Moldovei Încremeni Într-o liniște neașteptată. Se auzeau, tot mai distinct, tropotele cailor tătari și ordinele strigate de căpetenii Într-o limbă aspră, guturală. Apoi trapul tătarilor deveni galop, iar călăreții din primele rânduri se ridicară În șei, cu arcurile Încordate. - Sub adăpostul scuturilor, la atac! strigă Oană. Vârful de atac al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
duse pumnul drept la inimă. Ceilalți făcură la fel. Apoi fiecare grup porni În altă direcție. Seara cădea peste Țara Dornelor Încet, ca o tristețe amânată prea mult. 28 iulie 1476, Leșu Ursului, munții Stânișoarei Voievodul nu sesizase decât târziu tropotul ușor al unui cal ce se apropia de el. Scoase sabia și se Întoarse fulgerător, gata să lovească. - Stai ușurel, măria ta... spuse, cu un zâmbet năstrușnic, Alexandru. Că doară nu mi-s ursul din poveste! - Alexandru! exclamă, surprins, Ștefan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și nu avea menirea de a face previziuni. Sau poate că doar socotea dialogul cu stăpânul Imperiului Otoman Încheiat. Nici un cuvânt În plus nu mai avea rost. Se ridicaseră, oricum, prea multe Întrebări. 3 august 1476, obcinele Suceviței Foșnetele Însoțeau tropotul ușor al calului de câteva minute. Deși nu se vedea nimeni, pădurea se schimbase. Respira altfel. Era mai vie. Voievodul se opri. Ieșeau Într-un tăpșan luminat de soarele, Încă puternic, al după-amiezii. I se părea că e prea multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Fraților! E adevărat că eu pribegeam prin adâncurile codrilor, iar Moldova se bătea mai departe, așteptând semnul mântuirii? - Adevărat, măria ta... spuseră plăieșii. Doară nu credeai că ne-om da bătuți... Vocile se amestecară Într-o rumoare acoperită de alte tropote de cai. Dinspre Apus sosi un alt grup de călăreți purtând semnul scutului și spadei. - Căpitane Gâlcă! exclamă voievodul. De unde vii? - De peste munți, măria ta! Doamna Maria se află În siguranță În cetatea Clujului! Iar românii din munții Apuseni se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]