587 matches
-
derivate de la baza pecenego-cumană koz cel puțin toponimele Cozla, care denumesc un sat în județul CarașSeverin și unul în județul Sălaj, precum și un vîrf în Munții Stînișoarei, care, așa cum se poate observa ușor, au paralele în toponimia sud-dunăreană de origine turcică. Considerăm că cele două etimologii sunt la fel de posibile lingvistic, verosimile geografic (vezi numeroasele Aluna, Alunu, Aluniș, Alunoasa, Nucu, Dealu Nucului, Nucușor pe de o parte, Capra, Dealu Caprii, Piatra Caprii etc. pe de altă parte) și probabile istoric (atît slavii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lingvistic și istoric, rămînînd la asemănarea formală. O ipoteză mai „elaborată“, dar cu multe carențe și ea, afirmă că romî nescul Criș provine, prin filieră maghiară (care permite trecerea lui s final în ș, deci Kris > Criș), dintr-o limbă turcică (păstră toare a lui s final și care schimbă pe g în k), mai precis bulgaro-turcă (în care forma putea fi *Krisz, *Kris). Observațiile care s-au făcut privesc absolutizarea formelor cu g inițial și omiterea faptului că în majoritatea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
absolutizarea formelor cu g inițial și omiterea faptului că în majoritatea formelor s nu era final, ci era urmat de i (putînd trece, firesc, în romînă, la ș) cum s-a întîmplat și în toponimele Mureș, Someș, Timiș. Forma bulgaro turcică nu este atestată sau susținută analogic, pe cînd formele sl. Kriș, Kriș au existat. E posibil ca slavii să fi contaminat forma veche, dacă sau romînă, cu un nume de loc sau apelativ asemănător din limba lor (ca în cazul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
antroponime tip Dobrido, Dobrota, atribuit ținutului stăpînit de el, conform uzanțelor turcilor și ale unor popoare orientale (Afganistan este format de la antroponimul Afgan, Cara-Bogdan, Bogdan-Ili Bogdania, era numită Muntenia, după numele voievodului „întemeietor“ Bogdan). A fost sugerată și o origine turcică, așadar preosmanlîie, pornind de la dhu, „conducător“, și burğan, „hoț“ (din nou ni se propune o descendență tîlhărească!), variantă neacceptată de ceilalți cercetători. Marin Petrișor îi conferă o descendență antroponimică, alta însă decît cea menționată mai sus, adică numele prințesei kievene
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de vedere lingvistic, verosimilă geografic (rîul are o albie noroioasă) și probabilă istoric (în zonă au trăit încă din vechime împreună o populație ucraineană și una romînească), condiții pe care nu le îndeplineau integral variantele prezentate anterior. Explicația prin limbile turcice (baza reconstruită *jăjia, „lărgime“) are dezavantajul unor detalii fonetice neclare și al finalei -ia netipică limbilor turcice, care folosesc alți formanți adjectivali. Hidronimul Jijia, datorită notorietății și mai ales expresivității sale sonore, a constituit sursa unor apelative eponime (jijie, „abundent
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
încă din vechime împreună o populație ucraineană și una romînească), condiții pe care nu le îndeplineau integral variantele prezentate anterior. Explicația prin limbile turcice (baza reconstruită *jăjia, „lărgime“) are dezavantajul unor detalii fonetice neclare și al finalei -ia netipică limbilor turcice, care folosesc alți formanți adjectivali. Hidronimul Jijia, datorită notorietății și mai ales expresivității sale sonore, a constituit sursa unor apelative eponime (jijie, „abundent“, în expresia curge jijie) și a unor antroponime, probabil la origine porecle (Jijie). Situații similare sunt înregistrate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nume format de la baza sl. trŭnŭ, fără sufix. Etimologia a fost confirmată indirect de populația cumană care a hălăduit prin aceste părți un timp și de la care maghiarii și germanii au preluat dublurile hidronimului Kükülő, respectiv Kokel, care sunt traduceri turcice ale toponimului slav. Ne putem întreba cum se face că rîul nu a fost denumit de romîni, care au precedat toate populațiile implicate în denominațiile de mai sus. Răspunsul ni-l dă traducerea efectuată de cumani, pe care, procedînd la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
străvechile Dunăre, Don, Nipru, Nistru, Istru (numele grecesc al Dunării), Struma, Istrița, Strei, Siret, iar după unii specialiști, formantul -ui din finala unor nume de apă (Călmățui, Covurlui, Derehlui, Vaslui, Bahlui, Desnățui, Băldălui etc.), care ar putea fi un apelativ turcic, pecenego-cuman, -(l)ui, „rîu“, iar după alții un entopic gepidic *uio, „apă“. Teleorman Este numele județului cu reședința la Alexandria și al unui ținut istoric străvechi din sudul teritoriului romînesc, al unui rîu cu lungimea de 169 de kilometri, (afluent
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dreapta al Teleormanului). Etimologia, acceptată de toată lumea, este cumană: compusul Deliorman > Teleorman (< cum. deli, teli, „nebun“ și orman, „pădure“), prin transformarea primei consoane bilabiale în perechea ei „surdă“ (trecerea de la surd la sonor și invers este obișnuită în corespondențele romîno turcice Buceci-Bucegi < bučak-buğag). Adjectivul deli, teli, „nebun“, este metaforic, conotațiile fiind „imensă, înaltă, deasă, întunecată“, cum se spune în formulele populare tradiționale, „codru verde, unde nimeni nu te vede“, „întuneric ca-n codru“. În cazul cumanilor și al rudelor lor, pecenegii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
luntraș“), Argeș (argiș, „înălțime, ridicătură de teren“), Rucăr („stîncă, piatră“), o parte dintre toponimele romînești cu finala -ui, -lui, -țui etc. (Bahlui, Călmățui, Covurlui, Desnățui, Teslui, Vaslui etc.) Gustav Weigand are meritul de-a fi atras primul atenția asupra influenței turcice, îndeosebi cumano-pecenegă, în toponimia și antroponimia romînească, dar, lăsîndu-se „furat“ de noutatea și interesul stîrnit de această idee, a exagerat cu identificarea, uneori fără criterii prea riguroase, a toponimelor rezultate din această influență, astfel că, într-un studiu de sinteză
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
metodei folosite (pornindu-se de la corpusul, probabil fragmentar, ales și continuînd cu interpretarea a ceea ce înseamnă toponim împrumutat sau creat în romînește; și ne gîn dim la celebra formulă a lui Emil Petrovici - romînii creatori de topo nime slave, maghiare, turcice etc. - în sensul că apelati vele sau antroponimele romînești folosite puteau fi împrumutate cîndva din limbile respective, dar nu ca toponime, ci ca apelative sau antroponime). Revenind la eptetul de nebună atribuit pădurii nesfîrșite din Cîmpia Dunării, este interesant că
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ca urmare a confuziei cu Timișul). Baza toponimului a fost considerată pe rînd: traco-dacă (comp. zendicul peretu și i.e. pate, „a se așterne, a se lărgi“; scitică ori celtică, (radicalul parth din Parthona, Parteno, Parthanum); germanică (Tiza, trecut în bulgaro turcică și din aceasta în maghiară). De la unguri ar fi luat-o slavii (sub forma slov. Tisa, Cisa, pol Cyssa, ceh Tisa, srb. Tisa, cr. Tisa, bg. Tisa) romînii (Tisa, Tisă) și germanii (Teiss, Teisse, Theysse < Têse). Forma „longobardă“ Tiza, de la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
uralo-altaică / 175 6.5.1. Familia uralică / 179 6.5.1.1. Grupul fino-ugric / 179 6.5.1.2. Grupul samoed / 180 6.5.1.3. Grupul yukaghir / 180 6.5.2. Familia altaica / 180 6.5.2.1. Grupul turcic / 181 6.5.2.2. Grupul mongolic / 182 6.5.2.3. Grupul tungus (mancio-tungus) / 183 6.5.2.4. Grupul japonez / 184 6.5.2.5. Limba coreeană / 184 6.5.2.6. Limba ainu / 184 Bibliografie specială / 184
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
și atît de izbitoare, încît nu pot fi trecute cu vederea. Referindu-ne la "tipurile" tradiționale, ar fi incorect - din punctul de vedere al unei descrieri științifice riguroase - să neglijam faptul că, de pildă, tipul așa-zis "aglutinant" caracterizează limbile turcice și fino-ugrice58, fără excepție. E drept că fenomenele de aglutinare se întîlnesc și în alte limbi, fără a avea însă caracterul masiv și general pe care il au în "familiile" lingvistice pomenite mai sus"59. Dumitru Copceag observa că esența
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
o serie de mijloace sintactice (instrumente gramaticale) sau fonoprozodice (intonația, ca în chineză). În limbile izolante fiecare cuvînt este invariabil și este alcătuit dintr-un singur morfem. Categoriile gramaticale sînt exprimate prin alte cuvinte din context sau prin topica. Aglutinanta - turcice, mongolice, fino-ugrice, tunguso-manciuriene, samoiede, dravidiene, bantu, japoneză, gruzina, basca etc. Aglutinarea este un tip special de afixare, întîlnită în limbi precum cele uralo-altaice sau nigero-congoleze, spre deosebire de fuziunea specifică flexiunii. Limbile aglutinante se aseamănă cu cele flexionare prin faptul că un
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
ńu-ghu*jirgu*ńiŋu mușapte *ŋadi *jeti *nadən nana nid-kup opt *ĵa *sekür *dʐakpun ya < *da yət nouă *kegxegün *yersün kokonozece *tʲub*dʐuan towo Și paradigmă pronumelui personal pare să confirme existența mării familii uralo-altaice: Limbi uralice Limbi altaice balto-finice ugrice turcice mongolice finice estoniana maghiară turcă turkmena tătara mongola eu minä mîna én ben men min bi tu sinä șină te sen sen sîn chi el hän tema ő o ol ul ter ea (nu există, pentru ca aceste limbi nu au
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
asupra prepozițiilor. Articolul preceda numele. Verbul stă la sfîrșitul propoziției"274. Limbile uralice actuale au următoarele trăsături tipologice comune: "sisteme vocalice simetrice; opoziție de cantitate vocalica distinctiva în unele limbi; corelație de rotunjime; în general nu au vocalism de tip turcic (prezenta în aceeași limbă a unei serii anterioare rotunjite și a unei serii posterioare nerotunjite); armonia vocalica nu e generală și reprezintă numai o regulă care restrînge ocurenta vocalelor în rădăcina și în sufixele care i se atașează; corelația de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
pronume posesive, rolul acestora fiind preluat de sufixe posesive; mărci de plural comune: -j/-i și -ț/-d; nu au verbul a avea. După Merritt Ruhlen (1987: 287) avem o familie uralico-yukaghiră și una altaica, aceasta din urmă cuprinzînd ramurile turcica, mongolica, tungusă, coreeană, japoneză-ryukyuan și ainu. Înrudirea micro-familiei yukaghire cu limbile uralice, propusă mai întîi de Collinder (1940), se baza pe numeroasele corespondențe între sistemul cazual yukaghir și cel proto-samoed. 6.5.1. FAMILIA URALICĂ Patria primitivă a proto-uralienilor a
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Akkala (Rusia), Kildin (Rusia), Ter (Rusia), Skolt (Finlanda), Inari (Finlanda) - ramură de vest: saama Ume (pe cale de dispariție, Suedia), Pite (pe cale de dispariție, Suedia), Nordică (Norvegia), Lule (Suedia), Sudică (Suedia) Sînt limbi cu armonie vocalica, la fel ca în limbile turcice (acesta este unul dintre argumentele în favoarea existenței unei macrofamilii uralo-altaice). În finlandeză, maghiară și lapona accentul cade pe prima silaba. Sînt limbi aglutinante (la rădăcina se atașează diverse afixe pentru exprimarea categoriilor gramaticale). Numărul de vorbitori: maghiară 13 mîl., finlandeză
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
lanțuri muntoase aflate în zona granițelor dintre Rusia, China și Mongolia. Aceste limbi ocupă o suprafata uriașă că întindere, vorbindu-se din Orientul Apropiat și Orientul Mijlociu, pînă în Asia Centrală, de Nord și de Est. Primul care formulează ipoteza înrudirii limbilor turcice, mongole și tunguse a fost suedezul Philip Johan von Strahlenberg în 1730. Încă din 1857 Anton Boller 276 adaugă acestui grup de limbi și coreeană și japoneză, idee reactualizata și susținută cu noi argumente, în a doua jumătate a secolului
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
a secolului al XX-lea, printre alții de Nicholas Poppe 277, Roy Miller 278 sau Serghei Starostin 279. Tot acum se încearcă alăturarea de subfamilia altaica și a limbii ainu280 (vezi notele la p. 181). 6.5.2.1. Grupul turcic 40 de limbi (Ethnologue) și aproximativ 200 de milioane de vorbitori. Lars Johanson 281 împarte limbile turcice în șase ramuri: 1. Ramură sud-vestică (oguz): - pecenega (limba moartă) - otomană sau turcă veche (limba moartă) - turcă (osmanli) 60 mîl. în Turcia și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
279. Tot acum se încearcă alăturarea de subfamilia altaica și a limbii ainu280 (vezi notele la p. 181). 6.5.2.1. Grupul turcic 40 de limbi (Ethnologue) și aproximativ 200 de milioane de vorbitori. Lars Johanson 281 împarte limbile turcice în șase ramuri: 1. Ramură sud-vestică (oguz): - pecenega (limba moartă) - otomană sau turcă veche (limba moartă) - turcă (osmanli) 60 mîl. în Turcia și Cipru - găgăuza (200.000 de vorbitori - turci creștinați - în Moldova și Ucraina) - azera sau azerbaijana (22 mîl
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Rusiei) 6. Ramură argu - khalaj (50.000 în Iran); nu trebuie confundată cu khalaj, limba indo-europeană, ramura indo-iraniană, grupul iranian, vorbită în Azerbaijan și Iran. 7. Limbi izolate: urum (100.000 în Georgia) Limbile cele mai deviante față de "modelul" limbilor turcice sînt ciuvașa, cu o evoluție puternic divergență, iakută și dolgan, cu o puternică influență tungusă. 6.5.2.2. Grupul mongolic 13 limbi (Ethnologue) vorbite în Asia Centrală (Mongolia, Rusia - Siberia și Chină) de aproximativ 7 mîl. de vorbitori. Cei care
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
puternică influență tungusă. 6.5.2.2. Grupul mongolic 13 limbi (Ethnologue) vorbite în Asia Centrală (Mongolia, Rusia - Siberia și Chină) de aproximativ 7 mîl. de vorbitori. Cei care contrazic apartenența limbilor mongolice la limbile altaice explică asemănările structurale cu limbile turcice și tunguse prin fenomenul de spachbund (contact lingvistic). Scrierea tradițională mongolica a apărut în secolele XII-XIII, fiind derivată din scrierea uigură. 1. Ramură orientala - dagur sau daur (100.000 în regiunea autonomă Mongolia-Interioară din Chină) - subramura mongură (5 limbi vorbite
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
de limbi indo-europene, afro-asiatice, de limbile sumeriana, burușaski etc. 6.12.2. Familia paleo-siberiană E alcătuită dintr-un ansamblu polifiletic 334 format din patru mici familii extrem de vechi, adevărate vestigii lingvistice, împinse în extremitatea orientala siberiana de invazia unor popoare turcice, tunguse, samoede și mai apoi de populația de limba rusă. 1. Limbile ciukoto-kamciatkiene. Joseph Greenberg (2000, 2002) le plasează în macrofamilia eurasiatica 335. 2. Limbile eniseiene. Recent s-a încercat o așezare a lor alături de familia na-dené sub numele de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]