2,252 matches
-
și din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit, ușa se deschide. Respir fericit și ușurat. Temerile mele s-au dovedit neîntemeiate; în ușa deschisă stă viu și nevătămat chiar Hirghe. „Ah, tu ești! spune el în silă. Credeam că a venit omul. Ei, intră dacă ai venit.“ Și am intrat. *** Aici se termină, mai exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la comandant neștiind cine este tânărul care îl luase la rost. Poți vorbi fără grijă! îl liniști Pop. Dumnealui este un ofițer de poliție de la Iași. E detașat la noi să ne ajute la cercetări. Păi, ce să facem? întrebă ușurat Drăgan. Trebuia să ne asigurăm nu-i așa? Toma dădu din cap nemulțumit și se apropie și el de portiera închisă. Simion Pop se dădu lângă el și îl întrebă șoptit: Ce te-a apucat? Drăgan este directorul adjunct de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai încerca. Probabil din cauza adrenalinei, mergea foarte repede și, în curând ajunse la capătul răriturii. Porni imediat la vale, bucuros că acum se afla în locuri pe unde trecuse la venire. Apoi, gata. Dintr-o dată teama îl părăsi. Se simțea ușurat și nu mai avea sentimentul că îl urmărește cineva. Acum, era convins că e singur în pădure și orice pericol dispăruse. Senzația aceea copleșitoare se risipise ca prin farmec, era ca și cum trecuse o linie de demarcație dincolo de care primejdia nevăzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
printre copaci. Privirea nu putea să străbată dincolo de viraj iar acest lucru îl umplea de neliniște. Își încetini puțin pașii înainte de a ajunge acolo, apropiindu-se cu grijă. O senzație de căldură îl cuprinse brusc și, respiră apoi dintr-o dată ușurat. La mai puțin de o sută de metri în față, tras pe marginea drumului, își văzu autoturismul. O luă la fugă într-acolo căutându-și cheile în buzunar. Deschise portiera și se prăbuși pe scaunul din spatele volanului. Cu mișcări precipitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe undeva. Parcă îl aud spunând că toate astea nu înseamnă nimic, că nu putem dovedi că aparțin zlătarilor dispăruți și așa mai departe. În concluzie, nu cred că acum trebuie să îi informăm. Și, ce propui? întrebă Ileana respirând ușurată. Mai întâi facem niște fotografii ca să înregistrăm locul unde i-am găsit, spuse Cristian scoțând din nou telefonul mobil din buzunar, apoi aș vrea să ne convingem că pe frunzele pe care le-am găsit mai devreme sunt într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar putea fi o peșteră ori vreun adăpost pe care și-l înjghebase acesta, ferit de privirile tuturor. Din acest motiv plecase dimineață cu fiica lui Pop. Dintr-o dată, memoria îi reveni și se simți iarăși stăpân pe el. Respiră ușurat, se simțea din nou el însuși. În inimă începu să i se strecoare un fir de îndoială. Ce căuta acolo singur? Plecase împreună cu Ileana și ar fi trebuit să fie și ea lângă el. Se întoarse pe călcâie și privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl auzi el pe moșneag. Apucă și tu de toiag și strânge-l bine în mână! Hai să ne jucăm puțin cu arătarea, să-i arătăm că nu face ea ce vrea, nu atâta timp cât mai este un păzitor în viață! Ușurat, Cristian apucă toiagul. Ca arsă cu un fier roșu, negura se retrase de lângă ei. Se aflau acum într-un fel de bulă de aer curat înglobată într-o mare de pâclă densă. Fuioarele de ceață se agitau pe lângă ei, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
au ocupat de îngropăciune. Căciulița aceea pe care o avea lângă cap mi-o amintesc, dar de baston, nu știu ce să-ți spun, trupul era acoperit cu o pânză de voal și n-am putut să văd bine. Cristian Toma răsuflase ușurat când socrul său îi spusese că moșul fusese îngropat cu tot cu toiag, dar iată că Pop nu mai era sigur. Ce să mai creadă? Oricum nu mai putea insista, deja coman dantul se arăta mirat că inspectorul este atât de interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de o parte, ca să se sfătuiască cu ea. Tot micul Mihăiță îi scosese din impas. Plânsetul său îl întrerupse pe bătrânul comisar și pusese capăt mesei. Cu toții se ridicaseră de pe scaune, năpustindu-se în camera unde dormea copilul. Cristian răsuflă ușurat și îi făcu semn soției că vrea să vorbească cu ea. Sunt aici! spuse ea după ce reveni lângă Cristian. Ce face copilul? E foarte bine. I-am schimbat scutecele și l-am hrănit. Acum e în grija bunicilor. Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de o sută de metri unul față de celălalt, cele trei camioane întorseseră și porniseră înapoi. Mergeau repede, în spatele lor se ridica câte un nor de praf purtat de vânt într-o parte. Bucuros că ordinele sale fuseseră ascultate, Mihailovici răsuflă ușurat. Avea ochii ațintiți spre convoiul care intrase într-un canion îngust. Drumul era tăiat drept printre pereții aproape verticali de stâncă. O străfulgerare scurtă pe versantul stâng îi atrase atenția. Se concentră asupra ei încercând să vadă ce este acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în dificultate. Boris părăsise încăperea, îl vedea pe monitor stând în colțul sălii și șoptind discret ceva în urechea unuia din oamenii lui. Bănuia cam ce pune la cale, norocosul trebuia împiedicat să-și încaseze cec-ul. Respirând ceva mai ușurat se pregătea și el să părăsească camera de control. Mai aruncă o privire spre monitoare și simți că i se face rău. Ușile cazinoului se izbiseră de perete, în timp ce înăuntru năvăleau o mulțime de oameni în uniformă. Nu erau polițiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și trebuia să-l asculte. O politețe elementară îl obliga să o facă. Absolut deloc, rosti el, chiar mă bucur că ai venit. Lucrurile s-au mai schimbat pe aici de când ați plecat, spuse stingherit bărbatul mai în vârstă, dar ușurat că ginerele său nu-l refuză. Se vedea că își căuta cuvintele. Era clar că e frământat de problema pe care o avea și se gândise mult la această discuție, însă acum nu reușea să găsească o formă în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
totul părea a fi în ordine, nu mai lipsea nimic. De acum înainte își puteau vedea de treabă nestingheriți la mina pe care o săpau sus pe platoul de pe Muntele Rău. Bătrânul Calistrat nu îi va mai deranja niciodată. Respiră ușurat, bucuros că reușise să își ducă misiunea la bun sfârșit. Totul decursese mai ușor decât se așteptase. Ridică piciorul și împinse cu bocancul corpul atârnat în ștreang. Acesta începu să se legene încet, în timp ce toiagul căzu fără zgomot în iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
până-n vârful dege telor de la picioare. Era singur acolo, cu bestia descătușată. Cu ochii pe gura grotei, căută pe pipăite cheia de contact pe care nu reușea să o răsucească. În sfârșit, motorul tuși scurt și se puse în mișcare. Ușurat, băgă în viteză și eliberă ambreiajul. Mașina porni brusc, dar nu apucă să parcurgă mai mult de un metru înainte de a se opri ca și cum s-ar fi lovit de ceva. Oricât se strădui, motorul se încăpățâna să nu pornească. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu repeziciune. Acum se adunase din nou în fața peșterii. Sfera clocotitoare pulsa rar, mărindu-și și micșorându-și volumul. După o clipă, prinse a se rostogoli și se pierdu în viteză dincolo de pintenul de stâncă, spre podul de lemn. Răsuflă ușurat dar continuă să privească locul unde dispăruse bestia, ca și cum s-ar fi așteptat s-o vadă apărând din nou. Și dacă era acolo, pândindu-l, așteptând numai să iasă din mașină? După momente lungi de așteptare, mai încercă o dată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o viteză incredibilă și vâlva dispăru din dreptul său. Din nu se știe ce motiv, nu voia să intre acolo. Se repezise la mașina în care stătea Boris, umplându-l de uimire pe acesta și înfricoșându-l, totodată. Inspectorul respiră ușurat, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Pentru moment, scăpase de atacul iminent. Nu știa ce să facă acum, se părea că bestia nu va intra peste el. Poate că ar fi trebuit să profite de acest fapt și să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o distanță de câteva zeci de metri. Văzu cum vehiculul care cobora încetinește pentru a se putea înscrie în viraj după care farurile acesteia îl scăldară în lumină. Recu noscuse Loganul secției cu bara de girofaruri de deasupra cupolei. Respiră ușurat și coborî, făcând semne cu mâna. Unde l-ai lăsat pe Godunov? îl luă Pop la rost, imediat ce ajunse lângă subordonatul său. E în siguranță, arătă cu capul spre mașina din care coborâse. Nu-l puteam lăsa acolo, așa că îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu, dar a zîmbit cumva din colțul gurii, știi și dumneata, și a zis că te așteaptă vineri după-amiază. Noi n-am avut decît să socotim cît face doi și cu doi. — Bea... am murmurat eu. — Ergo, există, remarcă Fermín, ușurat. — Da, numai că nu e iubita mea, am zis. — Păi, nu știu ce mai aștepți. — E sora lui Tomás Aguilar. — Prietenul dumitale, inventatorul? Am Încuviințat. — Cu atît mai mult. Nici de-ar fi sora lui Gil Robles, auzi; fiindcă e bună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și Îi frecventăm stabilimentul, inclusiv de cei care nu vedeau cu ochi buni ocazionalele lui escapade nocturne etalînd perucă, zulufi și rochie cu buline. — Vorbiți de parcă ar fi răposat, spuse cu teamă Fermín, consternat. — Răposat nu, slavă Domnului. Am oftat, ușurat. Don Federico locuia cu mama lui, octogenară și complet surdă, cunoscută În cartier drept Pepita și faimoasă Întrucît slobozea niște vîntozități de uragan care făceau să se prăbușească năucite vrăbiuțele din balcon. Nici nu-și Închipuia Pepita că Federico al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se confirmă vechea zicală care spunea Cine a făcut cratița i-a făcut și capacul, Atunci, despre cratițe e vorba, domnule comisar, întrebă pe un ton ironic soția medicului, Despre capace, doamnă dragă, despre capace, răspunse comisarul în timp ce se retrăgea, ușurat că adversara sa îi furnizase răspunsul pentru o ieșire mai mult sau mai puțin elegantă. Avea o ușoară durere de cap. Nu au luat prânzul împreună. Fidel tacticii de dispersie controlată, comisarul le-a amintit inspectorului și agentului, când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
atâta groază nu mai voia să trăiască. XXXVI Săptămâna următoare a fost cumplită. Stroeve se ducea de două ori pe zi la spital să întrebe de nevastă-sa care refuza în continuare să-l vadă și se întorcea la început ușurat și plin de speranță pentru că i s-a spus că pare să îi meargă spre bine, iar apoi disperat pentru că datorită complicației de care se temuse doctorul că va surveni, vindecarea era imposibilă. Sorei îi era milă de tristețea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mea dorința de a-mi scoate din minte toată povestea. Începuse să mă cam plictisească o tragedie care de fapt nu mă privea și, prefăcându-mă în proprii mei ochi că vorbesc pentru a-l distra pe Stroeve, am abordat ușurat alte subiecte: — Nu crezi că ai face mai bine să pleci o vreme? l-am întrebat. Acum nu mai văd nici un motiv să rămâi la Paris. Nu mi-a răspuns, așa că eu am continuat necruțător: — Nu ți-ai făcut nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Dirk nu mai fusese la atelier din dimineața aceea nenorocită în care o dusese pe Blanche la spital. M-am bucurat că nu ține să-l însoțesc, și dupa ce l-am lăsat la intrarea clădirii am plecat pe jos ușurat. Străzile Parisului mi-au adus din nou bucuria în suflet și am început să privesc cu ochi zâmbitori oamenii care se grăbeau încoace și încolo. Ziua era frumoasă și însorită și simțeam în inimă o bucurie mai profundă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
altă parte. De parcă ar fi fost absent. Asta nu dura niciodată prea mult și oricum nimeni nu se gândea să-l tragă de mânecă pentru a-l aduce înapoi, dar era jenant, iar când se întorcea la rechizitoriu, toată lumea răsufla ușurată, chiar și cel care era judecat. Procurorul puse să se închidă căsuța din parc. Nici un locatar nu a mai stat vreodată acolo. Iar școala a rămas fără învățător până la sfârșitul războiului. Destinat nu se mai plimbă prin parc. Ieșea din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și freca labiile, lindicul, doar-doar. Mergeam la vreo petrecere, că începuserăm să ieșim împreună în lumea artistică a orașului, o vedeam cum se mișca pe scaun, imperceptibil aproape, i se învinețeau buzele de concentrare și, după un timp, ofta încet, ușurată, eu turbam de ciudă, nu mi se mai întâmplase așa ceva cu vreo femeie. Și cunoscusem destule. Femeia mea ca un măr abia copt a rămas însărcinată. Îmi făcea un copil, iar eu știam pe atunci că, dacă o femeie rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]