1,469 matches
-
polo, și ce „bețe” îmi arăta unchiul, bărbat de vreo 45 de ani pe vremea aceea! Înalt și slab de constituție, ce-i drept, dar nici așa, fără pic de mușchi, fără pic de forță în brațe. Privindu-i-le, uluit, simțeam cum un fir de dispreț mi se strecoară în suflet. Atitudinea mea față de el, admirativă fără rezerve până atunci, suferea o primă modificare. * Dintre servitoarele care ne-au intrat rând pe rând în casa de la Cluj, în primii ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu eram sigur că pe acolo se mai poate trece. Încât, într-o zi, după repunerea în circulație a liniei tramvaiului 19, când am făcut o cursă cu el (Sf. Vineri, stația de plecare, mai era în picioare), am rămas uluit, copleșit, siderat: ceea ce zăream întrecea cu mult cele mai rele așteptări. Cât puteai cuprinde cu privirea se întindea un uriaș teren viran, un fel de Hiroșima curățată de dărâmături. Era un peisaj neverosimil, parcă de pe altă planetă sau... de pe altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
drept comun, purtând pe targă o făptură firavă care aducea, prin liniile ascuțite ale pomeților, mai degrabă cu un sfânt decupat din icoanele neasemuite ale pictorilor bizantini. Era așa de slab, că puteai să vezi printr-însul și-l urmăream uluit cum încerca să-și strângă zeghea pe el, cu rămășița unui efort parcă nepământean. Era frig, tare frig în celulă și parcă răceala îți intra în oase când vedeai țurțurii de gheață care atârnau ca niște ciorchini pe sub obloanele țintuite
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
obrintit rănile... Mai bine "prea cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lumii, să creadă prostimea că, totuși, a fost o biruință. Parcă prostimea-i proastă, să nu priceapă. Mi-a povestit de-a fir a păr cum a primit sultanul vestea înfrângerii. Să-l fi trăsnit, n-ar fi fost mai uluit. Nu-și credea auzului. "Cum?! Cum?! Nu!! Nu se poate!! Cum așa?!?! Nu este cu putință!! Oastea Împărăției?!?! Sublima urdie?!?! Stropșită?!?!... Spulberată?!?!... Și... și de către cine?! De o ceată de ghiauri și țărănoi?! Cum a fost posibil?!?!" Orbit de furie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întunecă. Aista-mi amintește că, de Sfântul Gheorghe, turcii ies la război. Turcii și iar turcii, oftează el, o clipă m-ai făcut să uit ... Să râd... Uitasem... În odaie năvălește Mihail, strigând: "Vin turcii!!" A căzut Caffa!!... Caffa?!?! întreabă uluit Ștefan, încremenind. Acu bat Cetatea Albă!! A căzut Cetatea-Albă?!?! strigă înnebunit Ștefan, scuturându-l de piept pe Mihail. A căzut?!?! Nuu!! îi răspunde Radu Gangur care intrase. Se ține tare! O bat cu pușcile! Se ținea, când am plecat eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lăudându-l. Neamțu' tot neamț... Nuuu!!! Nu mai vin!!!... se aude un răcnet pe cărare. Un călugăr-cerșetor, bărbos, desculț, zdrențăros, se năpustește pe cărare, răcnind: Turcii nu vin!!!... Nu mai vin!!!... Ștefan, boierii sar ca opăriți: Ceee?!?!... Ceee?!?! strigă Ștefan uluit. Călugărul, vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură, strigând: Cee?!?!... Turcii?!?!... Nu mai vin?!?!... Vorbește căpitane!!!... Vorbește!!!... Călugărul-căpitan gâfâie și râde, mucalit: Trei... trei cai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pentru pacea miilor de suflete ce așteaptă de la tine mântuirea. Și... și tu să nu le-o poți da... Pe Mărușca ai iubit-o mult?! cade ca un trăsnet întrebarea. Ștefan se răsucește spre ea: Pe... pe Maruța?! întreabă el uluit. De unde știi tu de... de Maruța?! Toată Moldova știe... Toată? Și eu... eu credeam... murmură el privind norii, colinele verzi însângerate de amurgul obosit al soarelui de toamnă târzie. De ce... de ce a trebuit să moară tocmai ea? spune el într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Au chiar așa prost mă crezi, Alexo? Ar trebui să-mi săruți mâinile, spune și un zâmbet cinic, drăcesc îi schimonosește gura. Au n-ați aflat ce-a pățit sărmanul Cupcici în noaptea aiasta chiar? Alexa și Negrilă îl privesc uluiți. N-ați aflat?! Chiar n-ați aflat?! Ce?!... Ce?!... Sărmanul boier Cupcici... îngână Isaia jalnic, neconsolat. În noaptea aiasta chiar, în puterea nopții, l-au călcat tâlharii! L-au jefuit de scule și-apoi i-au făcut de petrecanie, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să se închege și mai puternic..." Și Cazimir a încheiat și mai vârtos "prietenia" cu un superb pieptar de zibelină , bătut cu mărgăritare și nestemate, încheie Duma cu ironie. Ce?!?! răbufnește Ștefan. "Prietenie frățească"?!?! Între Cazimir și Mahomed?!?! exclamă Ștefan uluit, cu mânie. Cum... cum este posibil aiasta?... bâiguie el. Cum?... Alt pumnal înfipt în spatele Moldovei, șoptește el cu glas răgușit. Și tu m-ai vândut, Cazimire? Vreo înțelegere secretă? se întreabă Șendrea. Mai degrabă lingușeală, de frică, spune Țamblac. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu ochii pe opincă, nu mișcă, nu îndrăznește nimeni să ia cuvânt, numai frământă căciulile mormăind... Ștefan se încruntă, asprește glasul, repetă: Vă ascult!! Slo... slo... slobozește-ne Doamne... bolborosește un tânăr cu ochii albaștri. Ceee?!?! sare Ștefan ca ars, uluit de ce auzise, dar nu pricepea. Slo.. slo... slobozenie, mormăie voci înăbușite în căciulă. Să vă slobozesc?!?! De la oaste?!?!... strigă Ștefan, vânăt, cu fălcile încleștate de îi zvâcnea sângele în creieri. Ta... tarii!... Tatarii, Doamne!... Tatarii!... se vaicăre ei prinzând limbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze..." Hotărâți! Sunteți liberi! Și nu vă temeți! Haideți! Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele plecate. Nu clintesc. Tac. Eu merg cu tine! izbucnește în cele din urmă Tăutu. Alături cu tine, Ștefane! grăiește Vlaicu. Te urmăm! Și-n iad te urmăm! se dezlănțuie Mihail. Și eu! adaugă Duma. Părtași la bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cee?! Cum așa?! Pentru ce?! M-am hotărât, Ștefane, spune ea cu o voce blândă, calmă, detașată. Mă retrag la mănăstire... Îmi închin viața, câtă mi-a mai rămas -, mi-o închin Sfintei Fecioare... Maria! Cum așa, Maria?! grăiește Ștefan uluit, cu reproș și tristețe. Și tu mă părăsești... Cu drept cuvânt... Dar... dar nu se poate! Nu! Nu se poate! Maria, cu tristețe, privește în gol, detașată de cele pământești: Semnul nefast al zodiei mele nefericite s-a arătat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zâmbește blând și glăsuiește răspicat: Află dar! Mahomed a venit în Moldova ca un zmău! Se va căra valvârtej, ca o jigodie răpciugoasă, cu ciuma și oastea lui Ștefan Vodă coadă biciuindu-l spre Dunăre! Spre Dunăre! Crezi?!?! strigă Ștefan uluit. Adevărat?!?! Chiar așa?!?! Chiar așa! Cred! Ștefan descumpănit o clipă: Crezi?! Sau știi?! Cred!! Și știu!! Ștefan, sufocat de fericire, izbucnește: Să-ți fie gura aurită! Îți dau Voronețul! Mitropolit te fac! îi promite și râde, râde, dar râsul îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care s-au Întors de acolo și păzește-te. E un om primejdios și, dacă a Încercat o dată, va mai Încerca. Ți-a cumpărat slugile și știe ce faci și unde te duci. Oricând poate lovi iar! Fata Îl privi uluită. Cine să fi vrut s-o omoare, tocmai pe ea? și cine era bărbatul acesta cu Îmbrăcăminte ponosită și chip de ascet, care nu numai că-i salvase viața, dar descifra Într-o bucățică de iască aprinsă o Încercare de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
părintele Anselm de abia apărea gâfâind de după colțul galeriei. Hildebrand ducea pe calul lui o mogâldeață Înfășura tă În tot felul de șaluri de sub care se vedeau numai doi ochi șori albaștri, foarte vioi, și un năsuc obraznic. Sub ochii uluiți ai soției, bătrânul ministerial, În loc să desca lece În genunchind lângă calul stăpânului ca să-l ajute să coboare, mulțumind pentru cinstea care i se făcea lui și modestului său cămin, luă cu grijă mogâldeața de pe cal și o puse jos ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ele. Asta e cea mai mare răsplată! Un zgomot surd, aidoma unei păduri pe timp de furtună, Îi tăie vorba. Starețul se apropie neliniștit de fereastră, privind prin geamul Îngust. Curtea, galeriile, ferestrele mânăstirii erau pline de călugări care priveau uluiți spectacolul neobișnuit ce li se Înfățișa: pustnicul de sus, din Lenzkirch, călare pe un măgar scund, trecea printre ei, fără a Întoarce capul nici În stânga, nici În dreapta. Cu bărbia proptită În piept, cu barba albă și lungă, la fel ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pregătite. — Deoarece toți cei care avem de-a face cu Întâmplarea aceasta suntem de față, spuse părintele Bernhard, și cu toate că dorim ca această taină teribilă să rămână Între noi, după o Îndelungată chibzuială am Împărtășit-o ducelui Conrad. — De ce? Întrebă uluit starețul. Părinte duhovnic, nu te Înțeleg. Puteai să te duci de-a dreptul la ducele Bertold, să-i povestești totul! Ce-o să se Întâmple acum? Nu te-ai gândit la urmări, nu numai pentru cei doi tineri, dar și pentru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
totdeauna de ea. De la ea a moștenit Bodo ochii aceia ca vioreaua, cum nu mai are nimeni, și părul buclat și farmecul de neuitat, con ti nuă călugărul cu o voce visătoare... — Vrei să spui părinte, iertare, monseniore, bâlbâi Urs uluit, că Bodo... Da, consiliere, asta vreau să spun. știu că ți se pare de necrezut, dar Dumnezeu mi-e martor că gura mea gră iește numai adevărul. Așteaptă și ai să afli totul. Cum spuneam, Bertranda era nespus de frumoasă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
e mai bun decât altul! Până și pruncii cresc și făptuiesc fărădelegi...“ * * * Sus pe ziduri se auzeau zăngănit de arme și blesteme cumplite. Oamenii Îi priveau Îngroziți pe cei doi cavaleri care-și trăseseră săbiile, Încrucișându-le. Toți se Întrebau uluiți cum de prietenia lor sfârșea Într-o ură atât de cumplită. Vrei să ne spânzure pe amândoi? țipă Adalbrecht, după ce tocmai parase o lovitură furioasă a prietenului său. Eglord, te-am crezut mai chibzuit! Așteaptă să treacă ziua de azi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aceea vă voi striga pe rând, pe toți, pe nume. Voi să răspundeți "prezent" ridicând două degete. Și a început strigarea: Amarandei Viorica! Prezentă! Brida Aurelia! Prezentă! Coneac Vasile! Catalogul a continuat până la Zaharie Călin, ultimul elev. Ionel a rămas uluit că pe mine nu m-a strigat doamna învățătoare și ridicându-se neîntrebat a zis cu voce tare: Cu ea cum rămâne? Și m-a arătat cu degețelele lui mici. Atunci, abia am fost observată și întrebată cum mă numesc
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
ea, a lăsat-o!". M-a stropit mereu cu agheasmă, a făcut câteva cruci în cele patru părți ale camerei și mi-a tras două pălmuțe peste obraz. Eu m-am trezit ca dintr-un somn adânc și am rămas uluită când le-am văzut pe mama și pe Oltea plângând. M-au îmbrățișat și mi-au spus că n-am murit. Mama nu mai știa cum s-o răsplătească pe vecină, că m-a readus la viață. Tata s-a
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
articolele abordate, de numele autorilor: Mircea Eliade, Noica, Cioran nu existau pentru mine decât ca nume pe coperte de carte (ceea ce nu înseamnă că nu l-am întâlnit în presă: de legăturile practice ale lui Eliade cu legionarii am aflat, uluit, abia din memoriile lui); poate mă interesau în mai mare măsură faptele, persecuțiile de care se plângeau legionarii (i-am văzut apoi, în L’Illustration, arătați întinși pe străzile Bucureștiului, în bălți de sânge, doborâți de gloanțele care le-au
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
reproduc din memorie un pasaj extraordinar din niște pagini pe care le-am citit mai demult: "La sfârșitul unui banchet acasă la pictorul englez Haydon, poetul Keats și-a ridicat paharul toastând: "Rușine lui Newton!". Cei de față au rămas uluiți, cerând o explicație. Keats le răspunde: Pentru că el a distrus poezia curcubeului, reducând-o la o prismă". Atunci toți au acceptat și au băut pentru "rușinea lui Newton". Ce ziceți? Zic și vă întreb în același timp dacă poezia poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
lumea paradisiacă a bibliotecii. La Iași, iubitorii de texte vechi au posibilitatea, sub strictă supraveghere, să pipăie, răsfoiască, să admire paginile frumos miniate și ornamentate cu o inegalabilă intuiție artistică, azi îngălbenite de veacurile scurse. Adesea am văzut personal ochii uluiți și umeziți ai celor care priveau, de exemplu, Sfântul Augustin. Sermones de clericorum. Vita et moribus, apărut la Padova în 1484, aflat în tezaurul Bibliotecii "Gh. Asachi". Venind vorba de acest tezaur, se află aici peste 700 volume de carte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]