27,233 matches
-
cealaltă și-aș găsi un măr bun de mîncat, acrișor, cu obrazul înroșit de vinovăția căderii din pom! Nu mi-aș da seama de trecerea timpului. Poate că uneori aș adormi și m-aș trezi apoi, uitînd c-am adormit, umăr la umăr cu-n fluture veșted. Cînd aș înțelege că-i seară, că-s singur și că a mai scăzut o zi, m-aș bucura de cea care-o să vină, iar și iar, mereu în lumină, mereu în lene
Aș întinde o mînă și-aș mîngîia un copac mai apropiat by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13159_a_14484]
-
aș găsi un măr bun de mîncat, acrișor, cu obrazul înroșit de vinovăția căderii din pom! Nu mi-aș da seama de trecerea timpului. Poate că uneori aș adormi și m-aș trezi apoi, uitînd c-am adormit, umăr la umăr cu-n fluture veșted. Cînd aș înțelege că-i seară, că-s singur și că a mai scăzut o zi, m-aș bucura de cea care-o să vină, iar și iar, mereu în lumină, mereu în lene, mereu în
Aș întinde o mînă și-aș mîngîia un copac mai apropiat by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13159_a_14484]
-
locul îngerilor Și cântă împrejurul a ceea ce Divin cu sine însuși se înconjoară. * M-am aruncat în cazanul cu smoală La miezul nopții, fierbându-mă până în zori, Când ai venit și te-ai mirat că eram viu. Ai dat din umeri spunând: „Nu se mai poate Să ai parte de viață, Căci ai dărâma toate legile iubirii. Nu e bine să te întorci. Dar e bine să te îngropi cântând În pântecul smoalei, devino chiar clocotul ei Prin care zboară satana
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
sută de urși, desenează zimbri și pui de bizoni. Nu ajunge! Și mai trec o mie de ani și încă o mie până ce o descoperă pe ea stând pe talpa lumii, împletind ciorapi din ceața amurgului. Părul îi cade pe umeri, degetele sunt amorțite de apropierea fulgerului. O să plouă. Se va adăposti sub streașina unui cireș de pe care tocmai s-a ridicat un înger. Apoi va picta toată pajiștea cu flori: Grădina va avea, în sfârșit, părul plin de Albăstrele și
Poezie by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/13110_a_14435]
-
tale ca o comoară îngropată de barbari. Acum nu mai e nimic de spus cineva continuă să te iubească să legene cuvinte să le adoarmă să tămăduiască spaima. O spaimă lentă hipnotică o cămașă de jar ce arde pieptul și umerii. Ce departe erai ce departe și cum vorbeam singuri ca două felinare mișcate de vânt ca două mierle pe care doar cântecul le mai ține în viață. Loc luminat De o sută de ani port o pelerină transparentă prin care
Poezie by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/13110_a_14435]
-
străvechiul popă,/ Vechiul sat peste străbunul meu sat.// La margini cresc pruni și meri/ Și se văd flori mirositoare,/ Aburul lor pătrunde în lucruri/ Până departe./ Cei care vin în trecere pe la noi/ Cu ceasurile îngropate în mâna stângă/ Și umerii plini de bătrânețe/ Se minunează ca în paradis.” În Ca în paradis, Ioan Alexandru prezintă cimitirul din satul natal în trei grupe de versuri: întâia privește peisajul de la o modestă înălțime, apropiindu-ni-l grabnic; am lăsat de-o parte
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
exprimă în poem este consacrată perechii sale de jug, ca să-i spun așa. El și omul cu pricina sunt înjugați la această ușă (jug, prin latinul iugum, vine de la sanscritul yoga - legătură...). Postura este umană, cei doi bărbați poartă pe umeri povara care-i leagă, mai chinuitoare decât un jug, inventat de om tocmai pentru a înlesni tracțiunea animală. Un prim inconfort extrem de iritant, cel care i-a atelat împreună nu a ținut seama de diferența lor de talie: ,, Omul ar
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
trecem/ pe la încrucișări de uliți,/ ne scoatem pălăriile tăcuți”. Treptat, atelajul se rodează. Traversarea unei livezi este o adevărată baie de senzații tactile care proclamă realitatea peisajului, cu acei picuri mari de ploaie de pe frunze alunecând sub gulerul cămășii, pe umeri și pe sprâncene. Or, tocmai când spațiul înconjurător pare mai autentic și mai viu, tânărul țăran își mărturisește starea: ,, Am fost luat direct din somn/ la treaba asta neînțeleasă”. Moartea ia pe cineva direct din somn, dacă admitem că poemul
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
merge după ora Moscovei”. O-ho-ho...” “Ba deloc!” îl contrazise Stelian, zâmbind și el. “Ceasul meu, după cum știi bine, nu merge decât după ora României și de reparat îl repari numai dumneata”. “Ei, așa da”, îl bătu evreul cu palma pe umăr. Încuie cu băgare de seamă apoi ușa de la intrare, făcând semne unui trecător oprit în dreptul vitrinei că ceasornicăria era închisă, și-l invită, ca în urmă cu un an, când îi călcase ultima dată pragul, în locuința sa din spatele atelierului
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
îl recunoscu: acesta era Levi, mezinul familiei. Despre el știa doar că urmase studii teologice în străinătate și că servea la Templul Coral, dar nimic mai mult. O aură de mister îl învăluise întotdeauna. Concesiv și prudent, Aronică ridică din umeri și declară senin că așa ceva nu intra în domeniul său de activitate și-i depășea competențele. Câteva clipe mai târziu, discuția suspendată mai devreme reîncepu cu și mai multă însuflețire. (fragment din romanul Deșertul roșu)
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
volumul său intitulat Carte vie, poetul folosește niște imagini stranii, ca niște picturi abstracte în cine știe ce tehnică pretențioasă, destul de interesante. Astfel, unele au o religiozitate liniștită: „deasupra peste lumânarea plopului îngălbenit/ cineva parcă te privește drept în creștet./ tu până la umeri înfundat în pământ/ te strigă pe numele mic, într-atât de bine te știe. / Tu nu îl vezi, însă./ n-ai cum îl auzi/ pune bine urechea”. Sunt vagi irizații blagiene la mijloc, dimpreună cu un soi de romantism abstractizat
Lecturi la zi by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/13545_a_14870]
-
la rândul lui. “Da, am înnebunit și eu! E absurd să lași un prieten să moară pentru ca să-ți fie ție bine.” „Asta de unde ai mai scos-o?” „De la francezi. Vive la France! Adică, nu... Long live England!” Arthur dădu din umeri, resemnat: “Te privește, să nu zici că nu ți-am spus...”, îl avertiză el pentru ultima dată. Dar Andrew îl împinse pe ușă-afară și Arthur ajunse înapoi la babă. “Te-ai întors, ți-a venit mintea la cap! Când?“, întrebă
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
îndepărtat, se pare o unguroaică de la Debrecen, cu sânge cald, vienez, care dorea și ea să intre în Europa. La 12 fără un minut noaptea, baba se ridică, își potrivi rochia Coco Chanel, mai râgâi o dată și-i aruncă peste umăr lui Andrew: “Te-aștept în dormitor, puiule...” Andrew își aprinse o ultimă țigară. Cavalerii mesei rotunde îi turnară un ultim pocal epocal de vin. „Curaj, îi urară cu toții, suntem alături de tine.” Arthur îl îmbrățișă cu efuziune. „N-am să uit
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
de ne-unde, așezându-se cuminți pe marginea patului. Plafonul lunecă înapoi, ca uns, dar înăuntru nu mai fu întuneric. Petricia, cu o mișcare amplă, olimpiană, dar și veselă, ca o hârjoană, se întorsese cu spatele, privindu-l lung peste umăr, cu ochii ei mirabili. Pe omoplatul drept avea tatuat un crin straniu. Andrew tresări și zâmbi de uimire, dar numai o clipă. O dogoreală ca de cuptor îi ardea acum fața. Trupul ei gol lumina ca un rug încins. ...ți-
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
a lungul anilor, cărțile și revistele ei preferate, dar grotescul unei asemenea îndârjiri m-a făcut să renunț. Aroma de miez de nuci crude continua să mă amețească. Mai ales noaptea, când buzele mele căutau zadarnic încrengătura gâtului și a umerilor Lisei, acolo unde, în parcul Cișmigiu, îmi coborâsem pentru prima oară obrazul și crezusem de atunci că era izvorul acelei arome zăpăcitoare a trupului său. Era, poate, o iluzie sau o obsesie olfactivă, dar m-am gândit serios să vând
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
izvorul acelei arome zăpăcitoare a trupului său. Era, poate, o iluzie sau o obsesie olfactivă, dar m-am gândit serios să vând apartmentul, și aș fi făcut-o fără îndoială dacă n-aș fi recunoscut, în stația de autobuz, pe umerii unei tinere femei, unul din taioarele Lisei. Un taior negru, cu nasturi mari de sidef, pe care Lisa nu reușea aproape niciodată să-l asorteze fie cu ultima ei coafură, fie cu o fustă, fie cu pantofii. Tânăra femeie locuia
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
aceia (retardații? naivii?...?) care încă tresar la secvențele din filmele americane în care mama îi spune fiului încă tânăr să plece în câmpul muncii și să-și facă rost de bani. Dar mă străduiesc să învăț. Privind în jurul meu, simt, umăr lângă umăr, o mulțime dornică să învețe alături de mine - o mulțime de tineri, mai ales. Studenții, de exemplu. Ca să-și asigure traiul zilnic, majoritatea dintre ei ar trebui să lucreze. Și, în general, caută să obțină, pe lângă facultate, câte o
Vremea proverbelor by Dina Hrenciuc () [Corola-journal/Imaginative/13773_a_15098]
-
naivii?...?) care încă tresar la secvențele din filmele americane în care mama îi spune fiului încă tânăr să plece în câmpul muncii și să-și facă rost de bani. Dar mă străduiesc să învăț. Privind în jurul meu, simt, umăr lângă umăr, o mulțime dornică să învețe alături de mine - o mulțime de tineri, mai ales. Studenții, de exemplu. Ca să-și asigure traiul zilnic, majoritatea dintre ei ar trebui să lucreze. Și, în general, caută să obțină, pe lângă facultate, câte o slujbă, trecând
Vremea proverbelor by Dina Hrenciuc () [Corola-journal/Imaginative/13773_a_15098]
-
te primesc în pat / pentru că plouă / și vreau să-mi spăl adresa / și sângele / azvârlit în obraz”) ori la grafii ușor prețioase, ce decorativizează încordarea organică (“sunt prea mulți tauri fără drepturi pe lume / și infantele stau în genunchi / pe umerii lor slăbănogi. / În aerul acesta / cu animale obosite / eu nu sunt altarul / cu nări fumegânde”). La un nivel mai înalt se ridică versurile din cartea următoare, Scrisori neexpediate (1978), cu miza, acum, pe farmecul desuet al convenției “retro” exploatate cu
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
vai de păsările fără o aripă, vai de ele, ceruri, căci au început să semene cu noi, oamenii! Taina Călătorul neobosit cunoaște taina pe dinafară: în cer nu se urcă, în cer se coboară. Autoportret cu două aripi legate de umeri Sunt o pasăre ce zboară în cerul din luciul apei fără să se scufunde. Norul sau îndelungata constatare de moment Acest munte mă înconjoară ca un arc îndoit în slobozirea săgeții. Peisaj adânc static cu învâltorat vultur la urmă A
POEZIE by Veronica Gavrilă () [Corola-journal/Imaginative/13816_a_15141]
-
apei. De cîte ori plec den preajma ei; devin chiar eu vreun deșert..." Și chiar atunci cînd sorț potrivnici îl trăgeau în interiorul uscatului, Thalassa avea mare grijă să-i trimeată epistole indescifrabile celorlalț. Semne vagi ca nește sărutări zvîrlite peste umăr. O dată. În mijlocul unei epuizări. Se fanase tot sub ticăloșia lumii. Ereau călduri de se surpau și peatrele - topite ca zaharu-n ploae... Umbla prentre cotloanele rîioase ale Capitalei. Un soare nemernic îl hăituia trîndav, arzîndu-l cu un cer otrăvit; fără strop
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
anilor ’60, perioada mea cea mai plină, cea mai rodnică și cea mai deplânsă de omul dezamăgit de prezent și neîncrezător în viitor care sunt eu acum. În momentele-mi cele mai grele, când grijile îmi atârnă o cruce pe umeri și simt pe limbă gustul de putregai al umilinței statutului profesional și social al scriitorului român "postdecembrist", fac ce fac și mă refugiez în amintire, unde totul e nou ca apa neîncepută, soarele strălucește orbitor pe un cer fără nori
Un surâs în plină var by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13874_a_15199]
-
trupului, pare ușor plictisită. Și simt în mine, din ce în ce mai grea, abia ținîndu-se de inimă, o lacrimă lacomă și caldă. Aș vrea să opresc o elevă subțire, cu vacanță în toi, să-i sărut locul matricolei pe brațul de carne, între umăr și cot, și să-i dărui cartea la care, nici acum!, n-am primit a doua corectură! Oare-aș mai putea fi îndrăgostit? Și mi-e un dor de Cehov!! De cîteva zile n-am mai putut citi nimic. Ieri
N-am citit toate cărțile, carnea e încă veselă! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13952_a_15277]
-
două găini!!! Ce-ar zice despre asta bătrînul Freud? * Agalia îi sărută mereu mîinile Alexandrei! Dar iată-le pe toate: "Surorile Epancin erau, toate trei, niște domnișoare trupeșe, de o constituție robustă și se bucurau de o sănătate înfloritoare, aveau umerii sculpturali, pieptul voinic, brațe puternice, aproape bărbătești și bineînțeles, o poftă de mîncare corespunzătoare, pe care de altfel nici nu încercau s-o ascundă..." Adăugați că-s puse zdravăn pe măritiș. Ce iz trebuie să fi fost la Epancini! Cu
N-am citit toate cărțile, carnea e încă veselă! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13952_a_15277]
-
sîngelui, trupului nu am ce-i da din sufletul ce sinele-și dizolvă-n sine. da^-n adorație un trup nu-i un fruct viermănos, transfuzia de duh metaforei îi împrumută solemnitatea missei. cine poate înlocui columba însămînțînd mările, pe umărul Mirelui odihnindu-și candoarea? profeții ignoranți fatalități închipuind în adunarea inocenților destrămată știu că-n fiecare lacrimă e cîte un înger revoltat? o, ochii Tăi lungi cît 100 de trenuri de noapte cît din utopiile mele vor duce viitorului ireversibil
Epistole by Constantin Hrehor () [Corola-journal/Imaginative/14016_a_15341]