633 matches
-
șiret (9); teamă (9); urît (9); verde (9); alunecos (8); păcat (8); spaimă (7); scîrbos (6); tîrîtoare (6); mare (5); măr (5); periculos (5); clopoțel (4); cobră (4); diavol (4); dușman (4); ispită (4); moarte (4); mușcă (4); piele (4); urîțenie (4); anaconda (3); drum (3); fobie (3); iad (3); mușcătură (3); pădure (3); sîsîit (3); trădare (3); vietate (3); 2013 (2); coadă (2); colac (2); cu clopoței (2); durere (2); dușmănie (2); fioros (2); iarbă (2); a mușca (2); otravă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
perete; piatra; pietre; podea; prag; prispă; rădăcină fixă; răzbunare; reușită; robust; sat; sănătate; scîndură; siguranță; de sine stătător; slabă; social; sprijin; stabil; start; statornicie; stîlp; structură; sudare; supărare; tactică; teamă; temeinic; temelie; termină; topor; tot întreg; tradiții; trăinicie; se ține; urîțenie; valoare; vatră; veșnică; victorie; vîrf; vorbă; What (1); 810/158/46/112/0 timp: ceas (135); oră (56); ore (37); vreme (32); scurt (25); viață (22); puțin (19); spațiu (18); liber (16); pierdut (16); ani (14); secunde (11); trecător (11
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
în general apare tot mai încețoșată, confuză și deprimantă. Cine mai poate ști cum va arată ziua de mâine? (Pentru care am luptat o viață, iar alții secole) Personal, mi se pare foarte departe lumina care ar putea arde tristețea, urâțenia și sărăcia vremii noastre. Alexa Visarion nu poate fi comparat decât cu el însuși. El face parte din cei puțini și aleși. Mare artist, mare regizor, mare profesor, mare prieten, mare om. Mulți au învățat de la el un țel nobil
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a dezvălui esențe, resorturi adânci de mentalitate, de situare existențială, socială, politică. În mod deliberat, regizorul optează pentru condamnarea totală și irevocabilă a acelei lumi pe care Caragiale însuși a urât-o din adâncul sufletului, expunându-i în bătaia reflectorului urâțenia absolută, mizeria morală și psihică, până la dimensiuni monstruoase. În operația lui de forare în adâncime, Alexa Visarion îndepărtează crusta de aparentă onorabilitate a lumii, pentru care valorile morale, sentimentele nobile au rămas simple etichete așternute peste un imens vid sufletesc
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
avea cînd a venit băiatul cu taică-su la ușă la Marcu pentru a-i da înapoi soldățeii. Ăla s-a pus pe bocit cînd a auzit c-o să rămînă cu piesele de șah, de parc-ar fi fost cine știe ce urîțenii. Dacă voia, îi dădea și restul pieselor, pentru completare. Dar să fi ținut băiatul atîta în el, să-i fi purtat pică atîta timp? În așteptarea momentului răzbunării? Sau a cedat așa, de chestie, ca să nu fie el învinuit, cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
durabil, sinteza atâtor generații, "sudoarea sutelor de ani", primul hrisov al strămoșilor "robi" care și-au "vărsat osemintele" în poet. Influențat de Florile răului ale lui Ch. Baudelaire și de naturalism, Arghezi a experimentat estetica urâtului și a evidențiat că urâțenia este de ordin moral. Travaliul intelectual a presupus un drum anevoios, expresia dură, directă s-a transformat în limbaj elevat, de mare frumusețe. Ideea continuității pe o treaptă superioară a fost explicit formulată și a devenit un imperativ etic al
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de tată și de soț, se spânzură, iar Florica se căsătorește cu George Bulbuc, deși îl iubea pe Ion. Protagonistul părea dezorientat: "ce-ar fi oare dacă aș lua pe Florica și am fugi amândoi în lume să scap de urâțenia asta", după care murmura trist "și să rămân tot calic, pentru o muiere". Pădurea spânzuraților Plecând de la fapte reale, L. Rebreanu a scris romanul Pădurea spânzuraților care înfățișează secvențe din primul război mondial, în special drama intelectualului ardelean, obligat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aceea ipocrită a filistinismului colectiv, ci aceea personală, care e o chestie de scuză față de propria conștiință, de propria împăcare, de revolta sinceră, de demnitate neîntinată. Ne lipsește gustul, îndreptar de măsură, de tact și de decență față de toate deșănțările, urâțeniile și excesele. Și, în fine, ne lipsește dureros, până la asfixie, sentimentul democratic al libertății și al dreptății, respectul persoanei altuia, care trebuie să fie altceva decât un mijloc de exploatare cotidiană." Diagnoza este crudă, tabloul este sumbru, exigențele formulate indicând
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
e o lungă și penibilă tăcere, ci sursa miraculoasă a unei alte istorii, mai profundă, care e aceea a muncii și a creației. Într-o asemenea istorie, ne spune Pârvan cu dreptate, "viața cea de toate zilele cu luptele, necazurile, urâțeniile și frumusețile ei" (op. cit., 576). Lipsa documentului scris într-un anumit segment cronotopic nu probează lipsa vieții atunci și acolo. Lucrul acesta îl știa bine Cantemir, de vreme ce recomanda ca istoricul să caute și dincolo de document, căci "tăcerea nici pune, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
care, fixându-se în noi, ne domină, ne observa, ne scrutează. Sábato are convingerea că gândirea și literatura lui Sartre înseamnă filosofia unui om cu un profund sentiment de inferioritate, "îmi este rușine, deci exist" -, că totul se datora percepției urâțeniei sale de către ceilalți. "Nu este asta concepția unui om obsedat de corpul său, înfricoșat în fața sentimentului de inferioritate pe care îl are față de ceilalți?" se întreabă, retoric, Sábato80. Sartre, spune Sábato, a fost un copil teribil de urât, până la punctul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
dacă tot nu-i de ajuns, să ne gândim că vreme îndelungată gâsca și-a împrumutat pana scriitorilor, regilor (parafe ale actelor regale) și papilor (bule pontificale). Păduche "Urât ca un păduche" (Laid comme un pou): Ce știm noi despre urâțenia păduchelui? E o simplă presupunere, cu care ne mulțumim prea ușor. Pentru a fi siguri, ar trebui să dispunem de un microscop. Și chiar și atunci, am evalua-o fără să luăm în calcul frumusețea urâtului, elogiată de Aristotel. "Mândru
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
să spun/ izbit cu capul/ din zid în zid/ îți vei da seama/ că libertatea exterioară/ înseamnă haos/ vei înțelege/ că adevărata libertate/ este în interiorul tău" (În țara nopții...); "veninul vindecării/ se obține greu/ în dimensiunea devenirii" (Nu te gândi...); "urâțenia neschimbării/ naște cuvinte cu gust de lacrimă" (Viața ca drum căutat); "nu-i nici o bucurie/ să-ți trăiești viața/ al cărei creator ești/ suferința însă/ te face înțelept/ între lumină și întuneric" (Recunosc...) etc. Paradoxal, scopul ultim al acestui gen
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cufunda în matricea naturii dispuse să o protejeze apare că un ecou al concepției de Natură binevoitoare îmbrățișată de tânărul Leopardi. Pentru poetul din Recanati starea ideală este cea de comuniune perfectă cu natura iubitoare, care ascunde de privirea omului urâțenia și durerea condiției lui limitate, dărindu-i astfel iluzia fericirii: Deoarece întreaga frumusețe și tot binele acestei lumi sunt iluzii pure (...) pure fantasme și plăsmuiri ale imaginației (...) natură a ascuns aceste adevăruri sub adâncimi de mister.367 Trăind sub semnul himerelor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
că eul liric se identifică, în cele mai intense versuri, cu protagonista pe baza nefericirii fundamentale a omului respins de natură mama, simțământ proiectat asupra personajului feminin.496 Printre celelalte circumstanțe ce explică apropierea eu poetic Safo se numeră tinerețea, urâțenia și fragilitatea, trăsături care o transformă pe această în imaginea durerii provocate de ostilitatea naturii, de navală iubirii, de apropierea morții. Studiind la rândul sau poeziile lui Safo, Quasimodo a îndrăgit, după toate aparențele, felul în care aceasta vorbea despre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mare circulație, dar și mai curios și mai înduioșător este faptul că a fost completat cu numeroase alte mostre de existență cotidiană de către diverși anonimi, astfel încât s-a transformat până la urmă într-o imensă jalbă colectivă, într-un inventar al urâțeniei, în care erau obligați să trăiască douăzeci și trei de milioane de oameni. Poeta a devenit atunci, pe neașteptate, o Jeanne d'Arc a noastră. Până și azi mai sunt unii care vor să o ardă pe rug"248, constată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca pe un ciliciu, ci și-a provocat-o și cultivat-o cu osîrdie, a fost cea de limba maternă. Îndrăgostit amarnic de un idiom cu iz de "prospețime și de mucegai, amestec de soare și de bălegar, de o urîțenie nostalgică, de o supremă neglijență" (Istorie și utopie), după cum plastic o definește, balcanic impulsiv, cîrcotaș, leneș, excesiv, părtinitor, logoreic și fatalist, și-a încredințat îndiguirea lavei incandescente unei limbi de adopție, parfumată, frivolă și strictă precum o cămașă de forță
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
precursoare a science fiction-ului: este, mai degrabă, precursoare a thriller-ului existențial, al unei cărți precum L'Étranger de Camus. Întreaga problemă în legătură cu monstrul este că acesta nu reprezintă o mașină, ci o ființă umană obișnuită, izolată de umanitate din cauza urâțeniei extreme [...]" (1983: 44). La rigoare, oricare dintre noi se poate substitui monstrului: spaima provine, așadar, din tulburătoarea omologie virtuală. * * * Nikolai Gogol 30, considerat de Edmund Wilson maestru absolut al povestirii terorii, se înscrie cu destulă fidelitate în descendența ilustră a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și unde chestia de discutat rămâne la diferențiare. Vom căuta a face ca această revistă să fie un tot frumos, o operă de artă în ea însăși, pe care fiește cine să poată repauza ochii și gândirea de oboselele și urâțeniile vieții ambiante. Să fie acestă revistă și o operă de vulgarizare, să facă pe artiștii noștri cunoscuți de publicul mare[...]"501. Prin urmare, demersul lui Alexandru Bogdan-Pitești vizează și formarea unei elite artistice pe lângă un gust artistic prin popularizarea unor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din dorința de pitoresc, dar și pentru că sînt o sinteză a tuturor tendințelor, acele mici grupuri de "naturieni", de "sauvagiști", ce-și au originea în timpurile arhaice și care în Franța anilor 1900 înțelegeau să opună idealul unei "vieți naturale" urîțeniei, corupției și tiraniei "civilizației 47". Periodica lor Vîrstă de aur nu este decît o durată repede trecătoare. Dar programul "naturian" redactat de desenatorul Gravelle (autor al unei lucrări intitulate Starea firească și publicată în 1894) nu este mai puțin revelator
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
el de „spectacular”, după afirmația lui Andrei Pleșu), atât răul fizic (gândind, spre exemplu, la descompunerea finală a omului Emil Cioran), cât mai ales la cel al scriiturii (cu implicare, spre exemplu, asupra personajelor lui Tolstoi). Sinceritatea sau alterarea acesteia, urâțenia fizică sau cea de caracter, înțelepciunea în pragul deplinei maturități (atunci când gândurile amurgesc) sau frica unui sfârșit (a cărei răsuflare, cu umbrele ei reci..., o resimțim, vrem-nu-vrem, la un moment dat) sunt alte subteme care domină subconștientul septuagenarului autor. Are
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
acele]* pălăriuțe făcută cu de toate; foarte ciudată: semăna și a căciulă, și a șapcă, și a pălărie rotundă, și a caschetă de vidră, și a scufie de bumbac; într-un cuvînt, unul din acele sărmane lucruri a căror mută urîțenie este tot așa de profund expresivă ca fața unui imbecil. (P3) Ovală și umflată de balene, ea începea cu trei caltaboși rotunzi; pe urmă, despărțite de o fîșie roșie, alternau romburi de catifea cu romburi de blană de iepure; venea
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
pd. ASM (2.1.) dezvoltă (nivelul 2) izotopia lui "făcută cu de toate" (nivelul 1) prin derivarea caschetei într-o serie de cinci obiecte de același rang lexical, micropropoziția pd. ASM (2.2.) pare să dezvolte în jurul "sărmanului" și "mută urîțenie" o izotopie a nimicului care nu este străină, cu siguranță, de personaj, dar mai ales de proiectul flaubertian de a scrie o carte "despre nimic" (Corespondența din 16-1-1852). Cu alte cuvinte, P2 regizează proliferarea compozită a lumii obiectale și nulitatea
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
slujitor și a doctorului neamț, mitropolitul a cerut permisiunea de a chema un grămătic pe care să-l trimită cu porunci la Mitropolie. După un timp, în odaie a apărut un tânăr înalt și, deși lumina puțină îndulcea toate contururile, urâțenia lui l-a făcut pe prelat să tresară. O barbă și o mustață rară de om spân, cu câteva fire de păr roșcat, nu reușeau să-i acopere diformitatea, căci buza de iepure dezvelea maxilarul superior peste care venea să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să pui pe nas o "bicicletă"? Aveam semnele mele cu care recunoșteam un om de la distanță, felul cum mergea, legănatul corpului, mișcarea umerilor... Bucureștiul, din această pricină, mi se părea fascinant. Chipul oamenilor, în general, nu-și arăta pentru mine urâțenia. Al femeilor, și fetelor cu atât mai puțin. Un nas mare, o gură strâmbă, un râs dizgrațios nu le sesizam ușor, gama de expresii era învăluită într-o unică expresie, nu vedeam antipatia, decât dacă era prea pronunțată, ca și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de mers pe jos de la capătul tramvaiului 1. Am intrat în curte unde o țigancă groasă și urâtă scutura ceva și am întrebat dacă acolo stătea Ilie Călărașu. - Aicea stă, îmi răspunse femeia cu o voce izbitor de mieroasă, față de urâțenia balaoacheșă a chipului ei. E la servici, dar trebuie să pice. Tu cine ești? I-am răspuns că sunt fratele lui. - A, trebuie să fii Marin, zise. De ce trebuia să fiu chiar acel Marin? De unde dracu știa? - Hai în casă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]