463 matches
-
dacă se mai consideră legionari, după care a declanșat bătaia generală. Victimele au fost bătute de seara până dimineață și lăsați într-o baltă de sânge, iar Bordeianu spune că nu avea nici o parte din corp care să nu-l usture sau să-l doară. Nu a putut să vadă ce s-a întâmplat cu camarazii lui, pentru că fața îi era tumefiată și nici nu își aduce aminte toate bătăile, întrucât a stat leșinat multă vreme. Dimineața au fost cu toții bătuți
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
ceva. După un duș scurt mă bag în sacul de dormit, îmi pun banii și actele sub pernă, ochelarii și lanterna sub pat și îmi zic că merit un somn odihnitor. Dar picioarele, dar tălpile picioarelor? Mă dor și mă ustură îngrozitor și atunci m-am întrebat ce caut eu pe aici. Și totuși, încet-încet durerea a început să scadă în intensitate, ba chiar s-a transformat într-o bucurie interioară la gândul că am privilegiul de a fi pelerin. Aceasta
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
30, eu, care de cele mai multe ori mănânc de două ori pe zi. în seara aceasta vreau să servesc împreună cu pelerinii o supă de legume. - Astăzi este o zi mai ușoară, mai relaxantă, dar tălpile picioarelor tot mă dor și mă ustură. îmi analizez din nou bocancii și sandalele încercând să găsesc un alt motiv al acestor dureri. încălțămintea nu are nici o vină. Singurele cauze le reprezintă drumul lung, lipsa de experiență și cred că și greutatea mea corporală. Dar, eu sunt
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
opt zile. Douăsprezece ore ar fi ușor. Douăș’patru de ore ar mai merge, dar cinci pînă la opt zile e prea mult. M-am Întins pe bancheta strîmtă de lemn, Învîrtindu-mă de pe o parte pe alta. Tot corpul mă ustura, tremurînd tumefiat - carne congelată de marfă În agonia dezghețului. M-am Întors pe burtă și un picior mi-a alunecat de pe banchetă. M-am Întins În față și marginea rotunjită a băncii, tocită de frecarea cu pînza, mi-a alunecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
abia dacă mi-a tăiat puțin din starea de rău. Am băut-o pe toată cu două pastile de nembutal și am dormit mai multe ore. CÎnd m-am sculat, aveam hainele Îmbibate de transpirație. Ochii-mi curgeau și mă usturau. Aveam mîncărimi și dureri În tot corpul. M-am Învîrtit În pat, arcuindu-mi spatele și-ntinzîndu-mi brațele și picioarele. Mi-am tras genunchii la pieptși mi-am strîns mîinile Între coapse. Apăsarea mîinilor a declanșat orgasmul sevrajului. M-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
tot corpul prin stuf și papură, dar nu conta căci eu mă distram mult prea bine... Toamna era caldă și mănoasă, cu ploi potolite, excelând doar în luna octombrie. Ploile mocănești ale lunii octombrie erau țârâite și îndesate de te ustura pielea dacă te atingeau. Seara, femeile treceau prin fața casei și strigau: „Țața’neta!” și eu, pentru că mă cheamă la fel ca pe bunica, răspundeam scârțâit un da prelung. După care bunica mă trimitea să-i dau femeii cele trebuincioase în schimbul
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
dar ceea ce vedeau acum depășea puterea lor de înțelegere. M-am ridicat anevoie, sprijinit insistent și afectuos de cei doi frați mai mari. Nu eram în formă. Arătam destul de rău. Nasul îmi era jupuit pe o porțiune apreciabilă și mă ustura cumplit, iar pe umerii obrajilor simțeam ghearele ascuțite ale murilor tăioși care se repeziseră la obrazul meu ca la cel mai declarat inamic al rugurilor târâtoare... Era parcă o dușmănie, o incompatibilitate perenă între cele două regnuri: cel animal și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
moment cu celebra operă "Spărgătorul de nuci"... E pace deplină în cer și pe pământ. Însă eu nu puteam dormi. Am ieșit în noaptea atotcuprinzătoare, sub cerul pâlpâind de licăriri fosforescente. În urma căzăturii violente capul mă durea, nasul jupuit mă ustura, iar dinții aveam impresia că s-au lungit ieșind din alveole, mărindu-și dimensiunea în mod alarmant. M-am așezat pe băncuța de lemn fixată de Mircea lângă geamul din partea dreaptă al casei, ridicându-mi ochii spre cerul înstelat. Satelitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
frig, de lipsa unui somn igienic, sănătos și îndestulat, pe când în cameră se făcea tot mai simțit un aer stătut și greoi peste care plana fumul dens, înecăcios și grețos al sfârâitului lumânărilor arse. Respiram tot mai greu. Ochii ne usturau și lăcrimau. Dar de ce, Doamne? Pentru ce să suferim atât? Din ce pricină? Vreau să știu! Spune! "Dă-mi pe față călcarea mea de lege și păcatul meu." (Iov,13:23) Timpul nu stătea pe loc. În curgerea sa constantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
țipa, pentru a urla, încercând să îndepărteze elementul agresiv, atacatorul. Când a deschis cavitatea bucală pentru a emite semnalul de apărare, lichidul despre care vorbim i-a invadat gura, forțând-o să bea întreaga încărcătură. Se îneca de frică, o ustura gâtul îngrozitor și tușea din toți plămânii zgomotos, repetat și răgușit de mai-mai să-i sară ochii din cap. De-abia acum s-a ridicat în șezut și, cutremurată de spasme, de spaimă și de revoltă, a reușit să articuleze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
-l arunc la grămada care inițial se afla la cinci metri distanță. Lovind cele două cotoare, cele două resturi vegetale, țărâna din ele îmi sărea în ochi, în păr, în față, îmi umplea hainele de praf și de pământ. Mă usturau ochii, încât abia mai vedeam. Cum să evit fenomenul? Cum să mă feresc de invazia agresivă a prafului, a țărânii, a pământului? Iar mă aplecam, iar scoteam din arătură două cotoare ticsite de pământ, atât de grele, încât eram aplecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
randamentul dumneavoastră școlar? A.R. Nu am primit nici recompense, nici sancțiuni. Nu am încasat niciodată vreo palmă în toată copilăria mea. Când se supăra pe mine, mama nu-mi vorbea două zile. Nu-mi adresa nici un cuvânt, ceea ce mă ustura mult mai rău decât orice palmă. Mă duceam să-mi cer iertare și eram fericită când mă săruta și reîncepea să-mi vorbească. Recompense speciale nu primeam, pentru că tot timpul mi se cumpăra câte ceva. Vrute și nevrute. Am fost, în toți anii
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
lega de o zonă mai mult sau mai puțin morală. Ginecologul ăsta era un bărbat chel și uzat. A venit până lângă geam și-a vorbit continuu: — Ea e fata? Ce-are? Ai zis că are cistită? Ei, dacă-o ustură, e cistită. Și pe urmă spre mine: — Să nu te mai speli cu apă rece și să stai la căldură. Stați aici, că vine asistenta cu rețeta. Și-a strecurat pachetul de Kent în buzunar și-a șters-o. Această
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
am tras repede chiloții pe mine, am ieșit de sub pătură și m-am dus țintă la toaletă. Acolo mi-am văzut puța însîngerată și m-a cam luat cu rău de la stomac. În plus, cînd am făcut pipi m-a usturat îngrozitor. Nu mai vorbesc de usturimile suportate cînd am încercat să mă spăl. Căcat ! O beștelisem ! Auzisem eu ceva de „ruperea aței“, dar chestia asta nu mă liniștea deloc. Cînd îți vezi puța ferfeniță n-ai cum să nu te
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
meseria în: artă, știință, conștiință. Livia cea plină de feminitate, părticica mea de vis de dragoste trăit, spre care voi alerga după-amiază, ducîndu-i trei magnolii, odată cu propunerea mea de căsătorie, din care să rodească măcar trei muguri... Simt că mă ustură stomacul și mă hotărăsc să cobor la subsol, la chioșcul alimentar, să beau un iaurt, dar acolo e înghesuială mare; la ora asta zece și cîteva minute personalul din pavilionul administrativ obișnuiește să ia gustarea de dimineață. Îmi spun că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ce zici, meștere? Cornea nu-mi răspunde, și eu înțeleg că mai sînt și alții în camera tabloului de comandă, dar nu-mi pasă. Închid interfonul și-mi strîng haina de azbest la piept, apoi îmi șterg nasul, care mă ustură de cît l-am tot frecat cu mîneca aspră de azbest după fiecare strănut. Cum îți merge Sinteza? îl întreb pe Vlad. Întreabă-l pe Iordache, el e șeful, îmi răspunde Vlad indiferent. Știu că merge foarte bine, spun eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un șut sacului. Vreau să-i spun că ăsta e sacul lui Vlad și să-l întreb de unde îl are, dar mă grăbesc să scot la repezeală batista din buzunar, strănut în ea, apoi îmi șterg îndelung nasul, care mă ustură ca o rană. Dinu se plimbă prin încăpere, frămîntat, cercetînd cu privirea încrengătura de țevi de la sol. Nu ți-a fost teamă de explozie? mă întreabă, arătînd spre contrafluxul de hidrogen. A trecut. De ce ești neliniștit? Știi cu cine era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mandarin. "Ca să vezi! mă mir. Don Șef m-a propus ieri să fiu dat disponibil, iar azi îmi vinde gogoși, cum c-ar vrea să-i fiu adjunct..." Aspirina băută pe stomacul gol începe să mă ardă; simt cum mă ustură stomacul la locul unde a ajuns gura de apă cu pastila fărîmițată între dinți. Mă ridic, merg la chiuvetă și mai beau o cană cu apă, să diluez aspirina din stomac. Din oglindă, cînd ridic ochii, mă privește o față
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fiecare femeie pe care-am s-o iubesc, voi căuta să descopăr o fărîmă din tine..." Îmi încetinesc pasul, uitîndu-mă lung în sus, spre stele: tare s-a mai liniștit cerul!... Strănut de două ori în batista udă, nasul mă ustură. Visez la un ceai cald, o aspirină și un somn lung, odihnitor... Altceva nu pot să-mi mai doresc. Am să stau puțin la Fulvia, doar două-trei minute, cît să mă scuz că am întîrziat și să beau cafeaua în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pagina, să n-o găsească cineva -, țin minte doar că se repeta de mai multe ori versul "La Parcul cu Ciori, la Parcul cu Ciori". Mai beau un pahar cu apă, să se dizolve mai bine aspirina, că deja mă ustură stomacul. Cred că pardesiul acela, care mi s-a părut de culoare deschisă, era bej, blestemata aceea de imagine care nu-mi dă pace!...", gîndesc imediat ce usturimea din stomac se estompează. Mă uit cu lehamite la patul meu de fier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sub suveranitatea hașemit)?... Unii refugiați din Transiordania au preferat s) se reîntoarc) pentru a tr)i sub conducerea israelian) decât s) r)mân) expuși armatei iordaniene. Suferințele nu au fost uitate nici de israelieni, care au ad)ugat o constatare ustur)toare. Dac) așa se poart) arabii Între ei, se Întrebau israelienii, atunci ce tratament i se rezervă populației Israelului, dac) arabii ar câștiga?”. În lumea arab), Nasser a fost aspru criticat pentru c) prietenia să cu Hussein l-a f
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
și că, În plus, poate dicta felul În care trebuie să creeze un artist, nimeni nu are nimic de Învățat. Un prieten spunea că o critică ar trebui să fie o scrisoare adresată unei iubite cu dragoste chiar când observațiile ustură și dor. Ce domină am putea să ne Întrebăm noi ce lucrăm În teatru, capacitatea noastră de a iubi sau de a distruge? Debutez la Cardiff cu Evgheni Oneghin Nu știam Însă nimic despre lumea operei când am pășit prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
smântână) pe care știam din Întâmplare că nu putea să-l sufere. Odaia era supraîncălzită. Din ghetele mele de schi se topea zăpada, ele dovedindu-se a nu fi rezistente la apă, după cum se presupunea. Ochii mei, care Încă mă usturau din cauza strălucirii zăpezii, se căzneau să descifreze un portret așa-zis „tipografic“ al lui Tolstoi. Precum coada șoarecelui de pe o anumită pagină din Alice În Țara Minunilor, portretul era alcătuit exclusiv din tipărituri. O Întreagă povestire a lui Tolstoi (Stăpân
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rutină, nici nu s-a ostenit s-o cunoască așa cum ar fi meritat ea pe deplin, nici nu i-a arătat clar dovada afecțiunii lui, de care atunci nu-și dădea seama și care pe urmă a rămas nedezvăluită. Mă usturau ochii meditând lângă foc, În camera mea de la Cambridge, și În acest timp banalitatea convingătoare a tăciunilor, a singurătății și a unor dangăte de clopote Îndepărtate mă apăsa, schimonosindu-mi până și cutele feței, așa cum fața unui pilot este desfigurată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
capul lui, cu brațul lui, cu inima lui, dacă s-ar fi născut în mijlocul unui popor mare, ar fi ajuns aidoma lui Alexandru Machedon"... sunt cuvintele cronicarilor polonezi, și unguri, și moscoviți, ce recunosc cinstit, deși, nu o dată, i-a usturat pe propria lor piele ascuțișul săbiei Măriei sale. E mare! Înaintea lui, deși e mic de stat, tu ești cel ce te simți mic. Unchiule, îngână cu ironie Alexandru, nu... nu cumva... Hai, mărturisește! Nu cumva ți-ai clătit de dimineață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]