769 matches
-
cele mai sincere condoleanțe, urându-ne să ne fie sărbătoarea de cap și să ne rupem gâtul la prima curbă. Printre cei câteva sute de degerați naționali, ce s-au încumetat să vină la Arcul de Triumf din București, se vânturau fătuci cu microfoane în mâini și cu bujori roșii ca focul în obraji, care puneau întrebări cu mult schepsis de genul: Ce înseamnă pentru dumneavoastră ziua de 1 Decembrie?", "Vă iubiți țara?", "De ce vă iubiți țara?", Vă mândriți că sunteți
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
iarbă și s-o împletești peste oase peste carne peste pielea de pământ peste pielea de aer peste pielea de roua și fluvii cum să nu-Ți fii cum să nu-Ți vii cum să nu pleci peste pânzele reci vânturate de cine
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1649]
-
uita la necazul meu, și-mi va face bine în locul blestemelor de azi." 13. David și oamenii lui și-au văzut de drum. Șimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, și mergînd, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, și vîntura praf. 14. Împăratul și tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefim, și acolo s-au odihnit. 15. Absalom și tot poporul, bărbații lui Israel, intraseră în Ierusalim. Ahitofel era și el cu Absalom. 16. Cînd a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
acum în vârstă de 34 de ani, care a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a face din această operațiune un succes. Chicago nu era centrul lumii artistice, dar nici vreun ungher troglodit, și în oraș se vânturau destui bani pentru ca un om inteligent să poată convinge o parte să ajungă la el în buzunar. După o perioadă de gândire atentă, a decis să boteze galeria Dunkel Frères. Harry nu avea frați, dar considera că numele dă întreprinderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să hohotească, în continuare pe urmele lor. Un taxi era parcat la bordură, cu motorul și aparatul de taxat mergând, iar cei doi au urcat pe bancheta din spate înainte ca el să îi poată ajunge din urmă. Și-a vânturat pumnul în direcția lor, s-a oprit o clipă ca să strige două cuvinte - „Criminalilor! Criminalilor!“ - și apoi, complet scos din minți, a luat-o la goană pe Seventh Avenue cât îl duceau picioarele, izbindu-se de pietoni, clătinându-se, căzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
adâncul creierului îmi spunea că nenorocitul îmi oferea o ocazie neprețuită și că, în schimbul câtorva secunde de repulsie, puteam scăpa toți de idioții din biserica aia... Acesta e osul sfânt, a spus reverendul, ținându-și organul sculat cu mâna și vânturându-mi-l pe sub nas. Domnul mi-a dat acest dar măreț și sperma care țâșnește din el poate da naștere la îngeri. Ia-l în mână, soră Aurora, și simte focul curgându-i prin vine. Bagă-l în gură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să ți-o pui cu prietenul tău la slujbă cum ai crede. Până acum, nu mi-am dat niciodată seama cât de larg deschis e biroul nostru. Și cât de mulți pereți despărțitori din sticlă avem. Și câți oameni se vântură Întruna Încoace și-ncolo. La ora unsprezece, a doua zi dimineață, Încă n-am reușit să fac planul de bătaie. În mintea mea, o făceam undeva În spatele unui ghiveci sau așa ceva. Dar, acum că mă uit mai bine la ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să Încercăm să o luăm pe jos spre Clapham High Street ? Dar sunt câțiva kilometri până acolo. Mă uit la ceas și tresar șocată În clipa În care văd că e 9.15 . A trecut peste o oră de când ne vânturăm Încoace și-ncolo, și n-am băut nici măcar un pahar de ceva. Și toate astea sunt doar din vina mea. Nu sunt În stare să organizez nici măcar o seară cât se poate de simplă În oraș, fără să fac niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că mă văd cu Tristan de la Design, nu ? Pe bune acum, Tristan n-ar putea să arate mai tare ca un gay nici dacă ar purta colanți din piele de leopard, ar avea În mână o poșetă și s-ar vântura Încoace și-ncolo fredonând suav hituri de-ale Barbarei Streisand. — Nu, zic, reușind cu greu să-mi mențin sobrietatea. Nu mă văd cu Tristan. — Foarte bine ! spune Connor, dând aprobator din cap de parcă tocmai ar fi marcat o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Nu am ce altceva să fac. O să fie bine. O să fie bine. Petrecerea e uriașă, strălucitoare și zgomotoasă. Sunt toți dansatorii, Încă În costume și tot publicul, plus alte persoane care-au venit doar acum, la spartul târgului. Chelnerii se vântură Încoace și-ncolo cu băuturi, iar vacarmul e asurzitor. În clipa În care intru, Îmi dau seama că nu cunosc absolut pe nimeni. Iau un pahar de vin și Îmi croiesc drum prin mulțime, prinzând din zbor frânturi de conversație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
dintr-o altă existență. Până să-mi vină ideea cum s-o abordez pe fata care vindea, la două tarabe mai încolo, țigări și alte delicatesuri, am privit-o probabil vreo jumătate de oră ca un câine bătut cum se vântura, mărunțică, în pantalonii verzi de trening și saboții pe care una-două trebuia să și-i scoată pentru a-și sui pe-un taburet picioarele mici în ciorapi negri de mătase, când cerea cineva vreo marfă de pe rafturile înalte. În fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
un ghivechi cu flori). Mai mult, am împrumutat sacoul unui bărbat și l‑am pus pe scaunul de lângă mine, drept haina lui Luke. Partea bună e că nimeni nu poate dovedi că nu e aici! Atât de mulți oameni se vântură încoace și‑ncolo, că e imposibil să‑ți dai seama cine e fiecare dintre ei. Doamne, trebuia să fac asta de la început. — Haideți la fotografia de grup! zice Lucy, venind la mine agitată. Hai, că ne‑am aranjat cu toții. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
înseamnă 450 de dolari împărțiți pe treizeci de ani? — Sută la sută cașmir! strigă altcineva. Ai văzut asta? E doar 50 de dolari! O să‑mi iau trei. Mă uit în jur la camera strălucitoare și agitată, la fetele care se vântură peste tot, înșfăcând marfa, încercând fularele, cu brațele pline de chestiile astea noi și superbe. Și, brusc, îmi simt sufletul cuprins de căldura unei revelații copleșitoare. Aceasta este lumea mea. Locul căruia îi aparțin. În fine, mi‑am găsit adevărata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
demarează, iar eu intru cu pași nesiguri la Sephora. Sinceră să fiu, mă simt ușor amețită. Și, în clipa în care împing ușa, mă simt și mai amețită. O, Doamne. E mai decât credeam. Muzica bubuie în boxe, fetele se vântură sub reflectoare, iar tipi îmbrăcați foarte la modă, cu tricouri polo și șepci negre, înmânează pungi cu cadouri. Mă uit ca vrăjită în jur: n‑am văzut în viața mea atâtea farduri. Șiruri întregi de rujuri. Șiruri întregi de lacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
că tu știai destul de bine. Câte și mai câte vorbe îi zburau pe la urechi, măcar că nu-i dădea mâna să creadă că numaidecât Roșioara, Vasilica sau Geta, pentru că și fără ele erau destule leșinate să scornească mizerii care să se vânture din gură-n gură și să molipsească lumea și tot cartierul ca de o boală, și până la urmă bine a făcut că n-a mai atârnat la ele cu copilul, cum ar fi fost la una ca Roșioara, unde stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
se ostenească? Și până la urmă, cine ar fi în drept? De când se știe Rafael, pomii și parcul, balta asta puturoasă a Văcăreștilor, toate au fost ale nimănui și ale tuturor, și tocmai că de vara trecută a început să se vânture zvonul că s-ar fi privatizat. Un patron cică ar fi cumpărat sau închiriat ca să curețe, să dreneze, să amenajeze, mă rog, n-or fi departe vremurile când n-o să mai umbli pe-aici ca-n grădina raiului, întinzând mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Nu e neapărat necesar să fii Însărcinată și mamă În același timp. Cu toate astea, autorul evitase formula oribilă de „viitoare mămici“. Paharul avea totuși și o jumătate plină. Lou apăru din birou, cu o expresie puțin vinovată, dar mulțumită, vânturând discret aerul. Pe când se așeza, ușile principale se dădură În lături și intră, pășind greoi, o femeie ce părea evident Însărcinată. — N-are rost să vă Întreb de ce ați venit, spuse Lou, zâmbindu-i și rupând un bilet. Femeia Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
se oprește lângă ea, nici unul nu îi alină îngrijorarea. Cu inima grea, plec spre spital, iată din nou, la dreapta mea, cafeneaua distrusă, un fum alb se înalță deasupra ei, dens și șerpuitor, muncitorii în salopete de culoare spălăcită se vântură dintr-o parte în alta ca niște îngeri, cu armele distrugerii în mâini, dispuși să niveleze totul, fără să lase nici o urmă. Trecusem pe aici rușinată ani de zile, căutând tălpile acelea delicate, puloverul lui alb cu găuri și pata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care a încercat să se sinucidă, iar anul trecut au concediat un asistent medical, pe Tokushima, care intrase în comă alcoolică. — Am impresia că îi puteți băga în aceeași oală pe pacienți și pe angajați, am spus. — Exact, afirmă Reiko, vânturându-și furculița în aer. Văd că ai ajuns să pricepi ce se întâmplă. — Mă străduiesc. Ceea ce ne face să fim normale, spuse Reiko, este faptul că recunoaștem că nu suntem normale. Ne-am întors în cameră. Eu și Naoko am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lupte Împotriva fasciștilor și a trupelor SS, Își pierduse un picior și comanda toate brigăzile de pe colinele din jurul târgului ***. Și iată că se Întâmplă povestea aia urâtă. Într-o zi, partizanii se arătară În târg. Coborâseră de pe coline și se vânturau pe străzi, Însă fără uniforme bine stabilite, cu eșarfe albastre la gât, trăgând rafale de pistol-mitralieră În văzduh, ca să-și semnaleze prezența. Vestea a făcut Înconjurul, toți s-au Închis În casă, Încă nu se știa ce fel de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Vă ajut eu, sunt cardinal. - Mi-am dat seama din prima clipă că sunteți față bisericească. - După ce? - După nas - aveți un nas vulturesc, cu aripioare. Autobuzul se zguduia de râsete, spre disperarea mea. Ei însă îi plăcea teribil să se vânture prin capitală, mai ales cu DAF-urile, noile autobuze olandeze. Vechile polonice pe patru roți mai circulau doar la periferie. Încă îmi riscam viața ducându-mă cu ele la liceu. Cu metroul îi plăcea să călătorească pentru că o încânta programul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de alaiul jerpelit, se milostivi să ne facă loc de trecere: ia lasă-i șî pă jegăriții ăștia să treacă, mânca-ț-aș! Să fie dă sufletu’ lu’ Solimanu’, că altfel nu trecea ei nici până mâine! Omul revoltat trecu vânturându-și pumnul uscățiv prin mijlocul țigănimii. Pe partea dreaptă se afla cavoul lui Gicu și Ulrich mai scutură o dată pumnul. Ajunși la capelă, popa îi făcu semn țârcovnicului să-i ia în primire. Vorbea la mobil. - Da’ ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Herdelea știa că noutăți numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră și nu îndrăznea să coboare ca alți confrați specializați. Deocamdată se cam plictisea și el. Subtilitățile pentru și contra guvernului, pe care le vânturau cei trei, nu-l prea interesau. Nu cunoștea culisele luptelor dintre partide și în partide, iar dintre oamenii politici numai pe cei câțiva despre care se vorbea mai des în ziare și numai din nume. Deodată intră, misterios și important
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din același lemn, parc-ar fi fost comandate de mult. În sufletul tânărului Iuga dăinuia o liniște resemnată. Gânduri multe îi fulgerau prin minte, se ciocneau, se alungau fără încetare și fără a se cristaliza, ca niște crâmpeie fără rost, vânturate de întîmplare. Numai în inimă îi stăruia un simțământ apăsător ca o rană deschisă, care te doare fără să-ți mai dai seama. Nici nu băgă de seamă când s-a isprăvit slujba, când au pornit spre cimitir. De-abia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ultimilor ani a rezumat totul în amăgitor solitara strigătură de izbîndă : fac ce vrea mușchii mei ! Nimeni nu mai comunică, nimeni nu mai ascultă pe nimeni, vorbele sînt folosite doar ca arme de atac și/sau apărare, iar cuvintele sînt vînturate precum niște coji de semințe scuipate de o gură demonică peste o realitate pe care nu mai știu să o exprime. Limba însăși se stîlcește, iar vocabularul se împuținează, vociferînd fără să mai rostească. Acum douăzeci de ani chiar ne-
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]