3,550 matches
-
domnule Stein, mă tem că asta nu vă e de nici un folos. Domnul Stein se așeză pe sofa și-și Încrucișă picioarele. Mirosea a tutun de pipă și a lână de calitate. — Evident, domnule Myatt eu nu vreau să vă vâr nimic pe gât, spuse el. Deviza mea este: Nu lăsa niciodată la ananghie un tovarăș de afaceri. Aș rupe În bucăți contractul acela chiar acum, domnule Myatt, dacă asta s-ar cuveni să fac. Dar, vedeți dumneavoastră, din moment ce sărmanul Eckman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
flagrant de adulter peste cinci minute“, Îmi venea să-i spun. Doamne, era deprimant. —Pot să cumpăr bilet de intrare din altă parte? am Întrebat. Era cumplit de frig afară. Încet-Încet, mâinile mele deveneau vineții. Dezbrăcat de luminile de la Crăciun, vârându-le frigul În oase locuitorilor săi și Înecându-se În noroi, nimic nu e mai nemilos decât New York-ul În ianuarie. Mai ales când soțul tău e În libertate, alături de o Vânătoare de Soți. — Da. Internet, replică paznicul. Asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nimeni nu mai are de ce să-și facă griji pentru ceea ce e în mintea noastră. Imaginația tuturor este atrofiată, așa că nimeni nu mai are cum să devină o amenințare pentru lume. Îmi deschei un nasture de la cămașa albă și-mi vâr cravata pe dedesubt. Apăsând puternic cu bărbia pe nodul cravatei, așez cu penseta câte un geam minuscul în fiecare fereastră. Decupez, cu o lamă de ras, draperii de plastic nu mai mari decât un timbru, albastre pentru ferestrele de la etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ochiul. Ea zâmbește. Și tipul cu favoriți zice: — Da, înseamnă foarte mult pentru mine în momentul ăsta. Și eu te iubesc. Închide și se lipește iar de fața gagicii. Nash ia bancnota de zece dolari de pe bar și și-o vâră în buzunar. Nu, n-am auzit nimic, zice. Gagica alunecă de pe bară și râde. Se urcă la loc și zice: — Ea era? Și tipul cu favoriți zice: — Nu. Și, fără să mă străduiesc câtuși de puțin, iată că se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb pe Stridie, care vorbește acum la telefon - a sunat la ziar -, ce face de fapt. Stridie își aprinde țigara. Își vâră bricheta și telefonul la loc, în săculeț. — În felul ăsta își face el rost de bani, zice Mona. Descurcă firele și nodurile din plasa de vise. Dintre brațe, de sub bluza portocalie, i se ițesc sânii cu sfârcuri roz. Și număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
antici, care scriau tăblițe cu blesteme, numite defixiones. Grecii foloseau kolossi, păpuși de bronz, de ceară sau de lut, pe care le înjunghiau cu cuiul, le răsuceau, le mutilau, tăindu-le capul sau mâinile. Puneau părul victimei înăuntrul păpușii sau vârau în ea un blestem scris pe un sul de papirus. La Luvru se află o figurină egipteană din secolul al II-lea e.n. E o femeie goală, legată fedeleș, plină de cuie înfipte în ochi, în urechi, în gură, sâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în păr să și-l înfoaie, zicând: — Unde suntem? În mintea unora, cunoașterea încă mai înseamnă putere. Îi spun că habar n-am. Capitolul 30 Mona mă ține de braț. Ține în mână o broșură lucioasă, pe care mi-o vâră sub ochi, și zice: — Hai să mergem acolo! Te rog eu! Nu ne ia mai mult de două ore! Te rog! În fotografiile din broșură sunt oameni care țipă, cu mâinile ridicate, într-un montagne russe. În poze sunt oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ruinele civilizației occidentale împletite în păr, cu piesele plasei de prins visele și cu pietrele chinezești de ghicit, se uită în poală la unghiile ei negre și zice: — Stridie, să știi că nu e bine ce-ai făcut. Stridie își vâră mâna în mașină, întinzând-o spre ea, peste banchetă - mâna lui roșie de sânge închegat -, și zice: — Coacăză, cu toate bunele intenții și cu toate buruienile tale, călătoria asta nu are cum să iasă bine. Vino cu mine, zice. Mona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice Helen. — E o Carte a umbrelor, zice Mona, adevărata Carte a umbrelor. Trebuie să fie a unei vrăjitoare adevărate. Lăsați-mă s-o traduc. O să vă zic ce-am descoperit. Pe cuvânt. Împăturesc blestemul de la Helen și mi-l vâr în buzunarul de la spate. Fac un pas spre Mona. Mă uit la Helen, și dă din cap. Tot cu spatele la noi, Mona zice: — O să-l aduc înapoi pe Patrick. O să-i aduc înapoi pe toți copilașii, zice. O apuc de talie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
gest larg spre șifonierele neoclasice, spre birourile în stil federal și cuierele în stilul Renașterii italiene și zice: — Păi atunci, dacă realitatea nu e decât o vrajă și tu nu-ți dorești cu adevărat ceea ce crezi că-ți dorești... Se vâră în sufletul meu și zice: — Dacă nu ai liber arbitru... Dacă nu știi cu adevărat ceea ce știi... nu-l iubești cu adevărat pe cel pe care doar crezi că-l iubești... Atunci pentru ce mai trăiești? Pentru nimic. Suntem doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
roșie și galbenă și citește blestemul, cu intonație ritmică și plată, ca și cum ar număra. Ca Helen. Omul din ușă dă ochii peste cap. I se taie genunchii și se prăvălește într-o parte. Eu stau și nu fac nimic. Nash vâră cartonașul la loc în buzunar și zice: — Așa, unde rămăsesem? Deci, zic, unde a găsit poemul? Și Nash zice: Ia ghici. L-am găsit, zice, în singurul loc în care nu ai cum să-l distrugi. Apucă o sticlă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
încep să se miște. Trăsnește a chili. Rostește descântecul. Apăsat, ca și cum ar lătra, rostește fiecare cuvânt atât de apăsat, încât la gură îi apar clăbuci de chili. Împroașcă cu stropi roșii. Se oprește și se uită în buzunarul de la piept. Vâră mâna ca să caute cartonașul. Îl ține cu două degete și începe să citească. Cartonașul e așa de mânjit, că-l șterge cu fața de masă și începe că citească din nou. Sună puternic și plin. Este sunetul damnării. Privirea îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
exact asta îmi făceai tu mie într-un candelabru. Helen? Lucrul ăla enorm și tare încă e înșurubat adânc în mine. — Chestia asta se cheamă vrajă de stăpânire. Am tradus-o abia acum vreo două ore. În clipa asta sunt vârâtă în subconștientul ofițerului cum l-o fi chemând. Eu îi fac numărul. Talpa tare și rece a pantofului ofițerului mi se proptește pe fund și degetele enorme și tari se smucesc afară. Între picioarele mele e o băltoacă de sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și rupe mănușa cu un țipăt scurt. Întreg trupul i-e scuturat de un frison puternic și azvârle cât colo mănușa plină de unsoare. Îi spun polițaiului tânăr că doar stăm de vorbă un pic. Și polițaiul cel tânăr îmi vâră pumnul sub ochi și zice: — Tu să taci dracului din gură! Polițaiul cel bătrân, dom’ sergent, stă pe marginea mesei, cu picioarele încrucișate în dreptul genunchilor. Își trage nasul plin de lacrimi și zice: — Acuma, dacă nu ți-e cu supărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
frazei. Stomacul îmbibat de alcool îi fusese strâns timp de opt ore în betelia blugilor. Abia ajunse la baie. Carol încercă să îi acopere icnetele fredonând și nici nu-l băgă în seamă când se cuibări lângă ea și își vârî capul sub cuvertură. — Doamne, mă simt îngrozitor, spuse el, de-a dreptul îngrozitor, apoi adormi imediat. Carol așteptă o jumătate de oră, după care telefonă la el la serviciu. Așa începu perioada telefoanelor de învoire pe motiv de boală. Surveneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
stârnească astfel de pasiuni. Așa cum am mai spus, avea acea drăgălășenie înghesuită și meschină, englezească și provincială, care-l făcea chiar și pe un bizon de talia lui Ted Wiggins să îndrăznească să viseze la cum ar fi să își vâre gambele dezgustătoare între ale ei. Dar Cealaltă Carol era într-adevăr preocupată de dispariția lui Dan și a tizei sale. Într-un domeniu unde gradul de respectabilitate scădea văzând cu ochii, iar preocuparea pentru sănătate subția rândurile mușteriilor, persoanele ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de lovitură, să se ridice de pe linoleumul pe care zăcea. Dar n-a fost cazul. Cu un sânge rece de invidiat, Carol își menținu poziția. Zgomotul de sticlă spartă, care se auzise până afară, îi dăduse vagabondului ocazia să-și vâre scula în pantaloni și să se îndepărteze, împleticindu-se și lovindu-se de mașinile parcate, spre Ally Pally. Cealaltă Carol se năpusti în prăvălie. Ce mama naibii se întâmplă aici? exclamă la vederea lipiciosului ei soț întins pe jos. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care, de fapt, eu însumi le-am pus acolo, printr-un șiretlic al minții mele. Îmi place să spun lucrurilor pe nume... Nu mă feresc să zic cioroi sau negrotei ori să descriu cum un armăsar din ăsta futăcios își vâră scula lui purpurie, mare cât toate zilele, în gaura căscată și sângerândă a curului unei biete fătuci albe, frumoasă și delicată ca o floare. O floricică abia trecută de vârsta primei comuniuni, cu jupoanele mirosind a levănțică. Doamne, cât mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și pe ea, trecându-și mâinile delicate peste corpul ei catifelat, insistând asupra penisului, a clitorisului, a sfârcurilor și a vaginului. Carol se masturba deja serios. Cu o mână împingea înainte și înapoi pielea penisului, iar pe cealaltă și-o vârâse în vagin. Divanul din fantezia ei își găsise corespondentul în canapeaua din sufragerie. Acolo începuse acel hidalgo să i-o tragă, trecând de la penetrări ușoare și rapide la niște mișcări viguroase ce păreau a nu se mai sfârși. Fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
pe-acolo. Și după aia au întors pielea pe dos. Nema clitoris sau ceva de genu’ ăsta. Sexul normal n-a mai însemnat nimic pentru mine de când mi-am tăiat-o. Oricum, tipilor de pe aici le place să și-o vâre pe toată în fund. În fundul meu, mai precis. — A, da? Bull se simțea ca un expert în materie. — A, da. Normal că-s aproape toți papistași. Italieni și din ăștia. Trebe că are de-a face cu credințele lor religioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ești de mare, ai putut încăpea într-o traistă așa de mică! Ia să văd dacă e adevărat ce mi-ați spus! Lupul, vrând să-l convingă pe plugar că a spus adevărul, a intrat în traista lui Dongguo. Abia vârât acolo, plugarul a legat-o repede la gură cu o frânghie și a zis: Așa îți trebuie, lup înrăit și nerecunoscător! Acesta îți va fi sfârșitul! Și l-a snopit în bătaie cu sapa, până l-a omorât. A înainta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
un port aproape pustiu. La distanțe măricele se mai zăreau și alte nave, iar între ele, apa fremăta, mângâiată nu de briză, ci de vântul câmpiei, o întindere de noroaie clisoase și gunoi. Dimineața, când pleca la serviciu, mama își vâra picioarele în pungi de-un leu (de culori diferite), pe care le lega cu sfori sub genunchi. Ajungea la asfalt abia după jumătate de oră, la Piața Moghioroș, unde scotea pungile alea stropite și mânjite de sus până jos (părând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fost afară), foșnetul copacilor se amesteca deseori cu fâșâitul focului din sobă, umbrele crengilor se împreunau pe pereți cu umbrele obiectelor, întunericul se umplea cu povești (nu cu zmei, prințese, motani încălțați, palate de cleștar, cai înaripați și babe știrbe), vârât sub plapumă ascultam un alt fel de basme, cu Alexandru Macedon, Ulise, Domițian, Mucius Scaevola și Pompei, cu Magellan și Vasco da Gama, cu Edmund Hillary și Tenzing Norgay, cu poneii lui Robert Falcon Scott și cu câinii lui Roald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mezelurile, din cauza pensionarilor care le stocau în pivnițe, în peșteri și-n gropi săpate pe întuneric în spatele blocurilor, păreau noțiuni abstracte. Duduia plătea chiria în rude de salam, câte șase pe lună, pe care le scotea temătoare pe poarta fabricii, vârâte sub bluze vaporoase și transpirate, din vâscoză. Vara, când nu făcea focul, bunicul meu păstra salamul în sobă. În ziua în care am împlinit nouă ani, în apartamentul 40 din blocul D 13 s-au înregistrat trei fenomene naturale tulburătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cuib de hoți din lumea interlopă, ce-ți oferea diamante furate. „O clipă, vă rog” spunea și se uita rapid În jur. Apoi, ghemuindu-se În fața seifului În așa fel Încît să nu lase să se vadă ce conține acesta, vîra iute articolul de contrabandă Într-o pungă simplă maro pe care scria PEMBROKE BOOKS, Însă nu Înainte ca o aromă de Paris - Gauloise Bleu și vin roșu și miros de țeavă de eșapament - să iasă plutind din seiful deschis pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]