838 matches
-
prompt printre rândurile burgunzilor: sclavi din tabără, liberi acum și mânați de o sete de răzbunare pe care nu și-o puteau ține în frâu. — înainte! înainte! strigă războinicul ce îi conducea pe atacatori iar glasul lui, abia auzit în vacarmul acelor clipe zbuciumate, îi păru lui Sebastianus a fi acela al unui băiat. Nu îi semăna, oricum, cu cea a lui Chilperic. Războinicul se năpusti înainte în direcția unui petec de iarbă îngrădit cu ziduri dezgolite, unde erau priponiți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să refacă drumul înapoi, țâșniră în galop din pădurice și atacară frontal. Balamber, după ce trăsese dintr-o parte câteva săgeți, înșfăcă sabia și, văzând cursa închisă în jurul dușmanilor înnebuniți, își conduse oamenii într-un atac în adâncime. Pretutindeni, într-un vacarm asurzitor de urlete, gemete, nechezaturi, bufnituri de trupurilor prăbușite și zăngănit de arme, oamenii se luptau, caii se prăvăleau, răniții gemeau târându-se prin iarbă, iar unii dintre ei - cu răni înfiorătoare, încât era o minune că mai trăiau - alergau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
torțelor, părea să râdă de tot ce se întâmpla. Nu era însă nimic de făcut. Asta era realitatea cu care aveau de-a face, ăștia erau oamenii. Ajuns în fața acelei mase în tumult, Divicone își agita brațele, strigând ceva ce vacarmul general nu lăsa să se audă. Sebastianus putu să prindă doar câteva cuvinte: Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară... ... Ai bătut pe toți cei ce mă vrăjmășesc în deșert, dinții păcătoșilor ai zdrobit. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții, cu instrumentele în mână, se apropiară și ei, cu pas șovăielnic. Nu se vedea nimic altceva decât acea strălucire ce palpita roșiatic, însă prin aerul serii venea în valuri ecoul unui vacarm confuz, îndepărtat. Dinspre poarta principală răsunară strigăte și imediat clopotul de alarmă porni să bată cu putere. — Satul! spuse Emerentianus întorcându-se spre Cilonus. Pare a fi un incendiu! — Sus! strigă Hippolita. Pe terasă! Traversând din nou tricliniul, țâșni prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, ajunși pe terasă, se năpustiră spre balustradă. Acolo, cu groază, găsiră înaintea lor spectacolul satului cuprins de flăcări. A urmat o tăcere lungă, apăsătoare. Dinspre casele burgului, aflat la circa jumătate de milă de sat, se ridicau flăcări înalte. Vacarmul locuitorilor pradă panicii ajungea, surd și deformat, până la terasă. Unul dintre muzicanți arătă cu degetul spre dreapta, unde centrul locuit lăsa loc câmpiei. — Priviți! strigă. Cine sunt aceia? Toți întoarseră ochii în acea direcție și, în reflexele focului, putură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
curții, se iveau când și când din beznă. Ecoul unui galop tot mai apropiat arăta că o bandă de barbari se găsea acum la mică distanță de edificiu. De la pars dominica veneau, în plus, și alte strigăte însoțite de un vacarm de mobile răsturnate și de felurite obiecte sparte. — Ce-ți spuneam, domina, spuse Clemantius. Chiar acum jefuiesc casa. în vocea libertului vibra acum teama. Cu toate acestea, Hippolita nu se mișcă. — Soția ta și copiii tăi? Sunt toți aici? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Pe malul stâng, în schimb, luminile pâlpâitoare ale numeroaselor focuri îl ajutau pe Sebastianus să intuiască poziționarea detașamentelor hune ce vegheau podul, închizând accesul în cetate dinspre miazăzi. De undeva, de foarte departe, la intervale regulate și însoțite de un vacarm nedeslușit, răsunau sumbru bubuiturile loviturilor de berbec ale atacatorilor în zidurile de apărare ale cetății; era vorba de un atac nocturn, probabil pe latura opusă a zidului de apărare, cea dinspre miazănoapte. I se părea că e pe râu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
semiîntuneric. Avea deja în mână arcul său și își aranja tolba peste piept; la șold îi atârna sabia lungă. — Și Dubritius? — A ieșit deja, ne așteaptă în stradă. Sala se golea cu repeziciune. De afară, din stradă, răsuna ecoul unui vacarm confuz. Din câțiva pași, Sebastianus ajunse în vestibul și ieși prin ușa acum larg deschisă. Observă că furtuna încetase. Din capul scării largi văzu o mulțime de bărbați și femei alergând pe stradă cu un plescăit cleios pe pavajul încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o strălucitoare intuiție, Maliban le sugeră să plece de acolo și să se ducă spre turnul ce veghea la poarta din miazăzi. Nu erau, firește, singurii cărora le venise această idee, astfel că fură obligați să urce scările într-un vacarm asurzitor, dând coate civililor și milițienilor în delir, cu grijă, însă, să nu strivească de zidul de piatră vreun copil. Cu toate acestea, când ieșiră în sfârșit la creneluri, găsiră suficient spațiu pentru a putea ajunge la marginea bastionului. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cum nu mai văzuse de la bătăliile împotriva bizantinilor. își trase calul și dădu semnalul de oprire și, chiar în acel moment, din vălmășagul norilor porni să cadă o ploaie torențială, astfel că, în vreme ce mingan-ul își oprea galopul în spatele său, cu vacarmul luptei se amestecară în urechile sale tunetele asurzitoare ale unei adevărate ruperi de nori. Nu-i trebui mult să-și facă o idee asupra situației: izbiți cu o incredibilă vehemență de atacatorii lor, gepizii se luptau cu vitejia din totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de fapt, mii de scutieri și servitori așteptau neliniștiți, îngrijindu-se de arme și cai de schimb pentru stăpânii lor, de rezerve de apă pentru a le potoli setea când lăsau pentru un moment lupta și bandaje pentru rănile lor. Vacarmul imens al bătăliei umplea cerul de deasupra câmpiei, dar, de unde se afla, Balamber nu reușea să-și facă o idee despre cursul ei și se întreba dacă nu cumva și pentru Atila era la fel, chiar dacă vedea mereu curieri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte țepușele lor. Strigătul pe care îl scoteau laolaltă umplu cerul ca un tunet, iar lui Metronius îi păru că un val puternic îl ridica precum o mână și îl arunca înainte, însutindu-i forțele, hotărârea, voința de a învinge. Vacarmul pe care îl auzea era mai mult decât un strigăt de luptă, mai mult decât ce auzise cu alte ocazii izbucnind din piepturile soldaților îngroziți și disperați totodată: era în plus - și înainte de toate - glasul unei străvechi mânii, al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum în mod vizibil, iar Balamber încerca deja senzația de exaltare pe care i-o producea victoria ce avea să vină curând, când se auzi chemat cu o voce puternică de către Odolgan, care striga frenetic cuvinte pe care el în vacarmul general nu le putea auzi și îi arăta ceva înspre stânga Ce se întâmpla oare? Trăgând de hățuri Balamber își opri calul și se întoarse în spate pentru a vedea mai bine lăsându-i pe cei care îl urmau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
localului și, mai ales a persoanei căutate, Își propuse să plece acasă, zâmbind Îngăduitor la gândul surprizei ce i-o va face Carlei. La un moment dat,deja pornise către ieșire - Își auzi numele strigat, cu o voce ce domina vacarmul general: „Hello, domnule Tony Pavone...Domn’ inginer...Sunt aici, pe mine mă căutai...? Tony Pavone nu realiză pe moment de unde vine chemarea și al cu-i este glasul. Ridică din umeri și, Își văzu mai departe de drum, cu gândul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
încă-l mai iubești pe Zach. Alice a scris că barca noastră era o plută. Nu poți să pui preț pe nimic din ceea ce a scris. Toți patru au ieșit din lift, la ultimul etaj, și-au pășit într-un vacarm. Două sute de oameni pe care nu-i cunoșteau, New York-ezi care zburaseră până acolo pe banii firmelor la care lucrau și care acum erau deja beți și dispuși să flirteze. Din boxe bubuia o melodie în stil anii 70, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
jur mă inhiba. Ceilalți, abia veniți păreau la fel de speriați și de nesiguri ca mine, căutând din priviri fețe cât de cât cunoscute și dacă cei de anul doi erau amestecați, noi stăteam grupați după zona din care proveneam. Prin tot vacarmul din jur o voce îmi atrase atenția părându-mi cunoscută. Era vocea unei tinere minione, cu păr cârlionțat, toată numai un zâmbet și bună dispoziție, care contrasta cu noi, ceilalți boboci, prin felul său degajat de a se purta. Părea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Mai știu că suferea enorm când privea străzile printre gratiile de la geamul camerei lui. Acum va privi de pe acele străzi printre gratii la prietenii lui... Vorbele dirigintelui mă săgetară în creștet. Simțeam că o să-mi lipsească viața de internat, tot vacarmul creat de colegii mei de clasă, șansa de a mai cunoaște tineri ce aveau să se perinde pe acolo, știam că voi suferi după farsele de doi bani la care tot apelam ca să mai spargem monotonia, după programul de înviorare
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
coadă ca să studiem dulapurile și să examinăm dușurile. În cele din urmă, a bătut din palme și a strigat ca să se facă auzit: — Ați apucat să vă uitați cu toții? Un cor de răspunsuri afirmative. —Vă place tuturor, nu? Un alt vacarm aprobator. —Bun, uite cum stă treaba. Sunteți cu toții niște oameni minunați. Mă întorc chiar acum la birou și primul cuplu care ajunge acolo cu chiria în avans pe trei luni, banii jos, primește apartamentul. Am înlemnit cu toții. Doar nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
oferit de jocul „tabla“, în cursul căruia cavalerii zeneți încercau unul după altul să atingă ținta de lemn cu ajutorul bețelor pe care le aruncau de la înălțimea cailor în galop. Nu puteam vedea care dintre ei izbutea cel mai bine, dar vacarmul care ajungea până la noi de pe colină, din locul numit tocmai al-Tabla, ne indica fără greș câștigătorii sau perdanții. Deodată, un nor negru se ivi deasupra capetelor noastre. Veni atât de iute că ni se păru că soarele se stingea precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nădejdea în plecarea în exil. — Trăiam deja, spunea ea, primele călduri ale verii, însă hoinarii se răriseră prin grădinile Granadei, iar florile nu mai aveau strălucire. Cele mai frumoase case din oraș se goliseră, prăvăliile din suk rămăseseră fără tejghele, vacarmul de pe străzi se stinsese, până și în cartierele sărace. În piețele publice, soldații castilieni nu mai treceau decât pe lângă cerșetori, căci toți musulmanii grijulii cu onorabilitatea lor, dacă nu plecaseră, se rușinau să se arate privirilor. Și ea mai adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fost spectacolul acoperișurilor: în după-amiaza aceea de toamnă, lumina soarelui era îmblânzită de nori groși și pretutindeni mii de orășeni stăteau așezați ca pe niște terase, la taclale, strigând, bând sau râzând, glasurile lor toate topindu-se într-un imens vacarm. În jurul lor, atârnate sau expuse, straie de oameni bogați sau sărmani fremătau la orice adiere, precum pânzele unei singure nave. O zarvă amețitoare, un vas care navighează din furtună în furtună și care, uneori, naufragiază, oare nu acesta este chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mare care dădea spre o piață plină de mișcare, dar care acum începea să se golească. Seara, după o baie și o cină ușoară, am chemat-o pe Hiba, cu îngăduința lui Khâli. Să fi fost cam zece seara. Un vacarm ne-a ajuns la urechi venind dinspre stradă: un grup de tineri se adunase, cântând din gură și la instrumente și dănțuind în piață. Aveam să mă obișnuiesc curând cu hoinarii ăștia, care aveau să revină în tot timpul șederii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se făcea tot mai greu. Eram cuprins parcă de amețeală, pluteam în derivă, de pe o stradă pe alta, de la un suk la altul, pe jumătate inconștient, trăgând pe nări mirosul de șofran și de brânză prăjită, auzind ca într-un vacarm îndepărtat strigătele vânzătorilor care mă solicitau. În lipsa slujitorului meu înarmat, rămas la spectacolul lui macabru, măgarul începu să hoinărească prin oraș după cum avea chef și după cum era deprins. Și acest lucru a durat până ce un negustor, băgând de seamă starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
facem deosebire între ele și suntem musulmani, supuși voii lui Dumnezeu.“ * * * Am părăsit Mecca după o lună, care s-a scurs mai repede decât o noapte de dragoste. Ochii îmi erau încă plini de tăcere, iar Nur îndepărta de mine vacarmul copiilor. O luasem către miazănoapte, ca să vizităm la Medina mormântul Trimisului lui Dumnezeu, înainte de a ajunge la Tabuk, Akaba, apoi Gaza, unde un neguțător din Sousa s-a oferit să ne ia pe corabia sa, o caravelă legată la mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o superbă zi de primăvară, când își făcu apariția demnitarul, înconjurat de propria-i gardă. Dar, în clipa când trecu de poarta Vaticanului, un fulger a brăzdat cerul, urmat de un potop care s-a abătut peste noi cu un vacarm de sfârșit de lume. Surpriza o dată depășită, am fugit să mă adăpostesc sub un portic, curând năpădit de o mare de noroi. Lângă mine, o femeie se jeluia, deplângând acest semn rău. Iar eu, auzind-o, mi-am amintit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]