552 matches
-
de la țîță, iau zălog tot ce are săracul. 10. Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii și-s flămînzi; 11. în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, și le este sete; 12. în cetăți se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniți strigă... și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii! 13. Alții sunt vrăjmași ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei. 14. Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
ajutau reciproc, pregătindu-se până s-au prăbușit peste somieră. Așternutul scrobit mirosind a săpun fin îi dădu sentimentul intim al împlinirilor pierdute ... o trase spre el ! Îi simți tăria cum o pătrunse ispititor însă involuntar nu își stăpâni un vaiet, când umblă în ea. Îi răspunse în continuare surprinsă, strigându-și prelung usturimea. Nu era obișnuită cu bărbați, avusese două aventuri rapide, încărcate în aburii tabieturilor banale, încheiate subit... totul se petrecuse cu mult timp înainte, în repezeala stațiunilor de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
putut s-o rog pe curva aia cu care am fost să și-i pună. Mi-i trag pe cap și adulmec, umplându-mi nările cu mirosul ei. Devin conștient de sunetul surd al hohotelor de plâns și de un vaiet urât și pițigăiat din cameră. Îmi scot chiloții de pe cap, dar În cameră nu mai e nimeni În afară de mine. Iritația A doua zi dimineață mă cac În buda compartimentată a hotelului. Un morman de castane se află-n fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
urce în care și îl duc pe Patrocles, căruia Ahile, în mers, îi sprijină capul. Procesiunea, la care iau parte toți aheii, duce leșul la locul cuvenit. Ahile își taie pletele și i le pune lui Patrocles în mâini, în mijlocul vaietelor. Are loc prânzul funerar, după care rămân acolo doar cei mai apropiați mortului. Este înălțat rugul, pe care așază leșul. Ahile sacrifică oi, boi, cai și doisprezece tineri troieni, pe care îi ucide cu mâna lui, așază lângă rug amfore
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
acum era prea târziu. Când află, pe Ahile îl cuprinde durerea, ca un nor întunecat. Își umple palmele cu cenușă din vatră și își mânjește cu ea capul și obrajii, începe să-și smulgă părul. Antiloh, plângând în mijlocul țipetelor și vaietelor înălțate de captive, îl ține pe Ahile de mâini, de teamă să nu-și reteze, cu sabia, gâtul. Ahile scoate un țipăt cumplit, pe care Tetis îl aude din adâncul mării și vine la fiul ei însoțită de toate nereidele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și să-i fie insulei și duhurilor ei stăpân atotputernic. Magician și el, maestru peste vrăji, Prospero este însă tocmai opusul răposatei Sycorax, un principe luminat, un gânditor de taine albe, un suflet ferm, dar neîncrâncenat. De cum sosește și aude vaietele spiritului prizonier, îi redă libertatea. O libertate condiționată de o nouă servitute, către el, dar cu făgăduința unei depline și definitive dezrobiri, la un soroc ce pare-a fi, simetric, tot de doisprezece ani, cifră deloc străină de practicile magice
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
urce în care și îl duc pe Patrocles, căruia Ahile, în mers, îi sprijină capul. Procesiunea, la care iau parte toți aheii, duce leșul la locul cuvenit. Ahile își taie pletele și i le pune lui Patrocles în mâini, în mijlocul vaietelor. Are loc prânzul funerar, după care rămân acolo doar cei mai apropiați mortului. Este înălțat rugul, pe care așază leșul. Ahile sacrifică oi, boi, cai și doisprezece tineri troieni, pe care îi ucide cu mâna lui, așază lângă rug amfore
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
acum era prea târziu. Când află, pe Ahile îl cuprinde durerea, ca un nor întunecat. Își umple palmele cu cenușă din vatră și își mânjește cu ea capul și obrajii, începe să-și smulgă părul. Antiloh, plângând în mijlocul țipetelor și vaietelor înălțate de captive, îl ține pe Ahile de mâini, de teamă să nu-și reteze, cu sabia, gâtul. Ahile scoate un țipăt cumplit, pe care Tetis îl aude din adâncul mării și vine la fiul ei însoțită de toate nereidele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
și să-i fie insulei și duhurilor ei stăpân atotputernic. Magician și el, maestru peste vrăji, Prospero este însă tocmai opusul răposatei Sycorax, un principe luminat, un gânditor de taine albe, un suflet ferm, dar neîncrâncenat. De cum sosește și aude vaietele spiritului prizonier, îi redă libertatea. O libertate condiționată de o nouă servitute, către el, dar cu făgăduința unei depline și definitive dezrobiri, la un soroc ce pare-a fi, simetric, tot de doisprezece ani, cifră deloc străină de practicile magice
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
de ăuitul lor... În iarna aceea, cu geruri năpraznice, încă de la Sf. Nicolae, zăpada căzuse aproape făra întrerupere...până aproape de Blagoslovenie. Odată cu Boboteaza începuse și viscolul. Crivățul gemea, șuiera, răscolind și învolburând zăpada în troiene până în streșini. Copacii trosneau cu vaiete lungi, plângătoare. De câteva nopți, mai ales, arătări sure începuseră să picteze adâncul alb al zăpezii. Erau lupii, care, înfometați, veneau de peste Prutul înghețat, de dincolo de Nistru, din pădurile fără sfârșit rusești, aciuindu-se în Codrii Fălciului. Foamea le dădea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o înțelegere pentru o primejdie mare. Stelele sclipeau pe cerul nemărginit, ca tot atâtea făclii, ca la o înmormântare infinită... și, neînțeleasă... La primul cântat al cocoșilor, clopotarii au revenit cu dangăt jalnic de chemare. Era mobilizarea... Văzduhul era un vaiet și o năucire de clopote... de clopote de mort, de clopote de groază. De când mintea omului era minte se știa că numai o amenințare rea, ridica așa lume în picioare, făcând-o să se sbată cu clopote cu tot! Groaza
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de bani pentru cinstea fetei vistiernicului, dar sfârși în ștreang, fiind prins furând din vitele aduse pentru masa domnească, iar domnitorul ținea nenumărate divanuri, încercând să întărească Țara Moldovei. Dar, în zorii zilei de sfârșit de septembrie, o larmă de vaiete omenești și zăngănit de arme puse stăpânire pe toate laturile Curții domnești. Însuși domnitorul, galben ca ceara albinelor din stupinile de pe Bahlui, era tulburat de vestea ce o trâmbița logofătul Dumitrașcu: domnița Catrina dispăruse, fugind împreună cu diacul Radu! Degeaba-i
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
apartamentul de deasupra al lui Chalmers, bucătăria nu avea ușă, dar, oricum, era goală. Mai rămăsese doar baia, și aceasta era Încuiată. Logan Încercă la ușă, izbind cu latul palmei la ușa de lemn. — Domnule Anderson? Dinăuntru se auzi un vaiet și apa curgând. — La naiba. Încercă pentru ultima dată la ușă, Înainte să-i ceară lui Watson să repete figura. Aproape că o scoase din țâțâni. Nori de aburi năvăliră În holul micuț. Înăuntru, baia mică era căptușită cu lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
sânge pe față; pe Martin Strichen trăgând piciorul În spate, pregătind o altă lovitură. Strichen Îngheță, Întorcându-se chiar când Logan se Înfipse În el, aruncându-i pe amândoi În perete. Un pumn țâșni pe lângă capul lui Logan, iar un vaiet cu rezonanță Înaltă Îi străpunse urechile. Neinteresat de o luptă corectă, Logan atacă drept la vintre: lovi cu pumnii poala lui Martin Strichen. Bărbatul cu oase masive icni și se trase-napoi, apucându-și cu o mână organele genitale, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pentru el această femeie Întreagă, capul ei, gâtul ei, sânii ei, corpul ei, sufletul ei, surâsul ei, cele două brațe ale ei care-l Înconjoară, șoaptele ei de dragoste; pentru el tot, pentru mine nimic. Aceste frisoane de suferință, aceste vaiete de bucurie și durere, declanșate violent În sufletul adolescentului la revelația corpului amoros, fac din Mémoires d’un fou un text de o autenticitate extraordinară. Eu Însumi am traversat ipostaze identice și m-am extaziat ca și adolescentul Flaubert de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ăsta, fiindcă mă gândisem la Crystal și la cum n-o să mă mai înțeleagă ea. Și fiindcă mama fusese așa dulce cum e ea de obicei - păi, nuș’, m-a mișcat cumva. Și dintr-odată am izbucnit în lacrimi și vaiete. Biata mama. Nu știa ce să-mi mai facă, mi-am dat seama. Nu mă puteam opri din plâns, dar în tot timpul mă gândeam că „trebe să termin cu asta, că mami nu mai știe ce să facă“. Mami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
grăsune ale lui Connor Întinse ca ale unui pui gata pentru fript, a simțit că Îi crește sila. Nu a văzut ce s-a Întâmplat În continuare pentru că a Închis ochii. Următorul lucru de care a fost conștientă a fost vaietul sfâșietor pe care l-a scos Connor. În timp ce oamenii spuneau mazeltov-uri și fratele lui Fi a luat-o pe Bridget ca s-o servească cu un pahar de whisky În scopuri curative, Ruby nu s-a mișcat. Stătea cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
de blândă mă speria. De partea cealalaltă se afla Elsa, burta ei care creștea încet. Telefonul suna la ore neobișnuite. Elsa ridica receptorul și nu spunea nimeni nimic. Știam că era ea. Speram să spună ceva, orice. O insultă, un vaiet. Mama ta punea jos receptorul și își așeza din nou mâna pe burtă, senină. Telefonul suna din nou. — Răspund eu. Dar nici mie nu-mi spunea nimic. Vorbeam eu. — Tu ești? Ai nevoie de ceva? Mă așezam din nou lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pereche de sprâncene groase, ca un trei orizontal cu cocoloașele stufoase, înălțate spre cărarea din mijlocul frunții teșite. În dimineața aceea fermecătoare de toamnă târzie, se auzeau din vale, tot mai aproape, țăcănitul mitralierelor, comenzi răgușite și scurte, înjurături și vaiete. Iar peste toate, o goarnă, vibrând limpede și puternic, cu ecourile repetate până peste culmile înfășurate în aburi gălbui, pe celălalt versant al muntelui de pe care noi ne retrăgeam, fără să uităm burdufele cu brânză, dezgropate din ascunzătorile ciobanilor goniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de un rânjet brutal, îi descoperea colții de lup. Animalul înșfăcă apoi prada de pe masa de brad și o culcă pe canapeaua atelierului, unde avu loc frenetica împerechere, ca o trântă înverșunată, pe viață și pe moarte. Deasupra scâncetelor și vaietelor slabe ale Hildei, culminau două cuvinte rușinoase și grele ca două pete de catran și sânge, pornite cu vrăjmășie din gâtlejul masculului biruitor, în satanicul său galop. Așa cum se frământa el pe canapea, învăluit în umbră, nu-mi amintesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai multe ori, pe rând, pe când glasul de bariton al preotului răsuna sub cupolă, în miros de tămâie și lumânări proaspăt arse, până când s-au pornit s-o îmbrățișeze și s-o sărute, nu toți, la capătul slujbei, într-un vaiet crescând, liniștit pe măsură ce ieșeau din capelă și porneau pe aleile întortocheate și înguste spre cavoul impunător și arogant al colonelului Beldiman. Andrei Vlădescu a continuat să rămână departe. Nu era nevoie să se apropie. În buzunar avea scrisoarea știută, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu simți cum te presează, cum pieptul Îți e sfredelit de gheara aceea de panică. Fiind Înconjurat de beznă, efectul era Însutit. Helen Își astupă urechile cu palmele și spuse: — O, nu-i drept! Nu le suport! SÎnt ca niște vaiete de durere! SÎnt... sînt asemeni clopotelor Londrei! SÎnt făcute din voci! Adăpostește-te! Îți spun Fugi și ascunde-te! Vine cu satîrul să-ți zboare capul! — Stai, spuse Julia, atingîndu-i brațul, și imediat după asta Alarma Încetă. Tăcerea care urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Proză Elena Marin Alexe Trenul În memoria tatălui meu... Compartimentul se umplu repede și trenul, cu un șuierat prelung aidoma unui vaiet, o luă din loc, iar lui i se păru că garnitura întreagă trece fără milă peste el, strivindu-l. Încercă să se roage , implorând mila divină, dar simți că totul este zadarnic. Inevitabilul se produsese. Nădejea lui era spulberată și
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
pregătesc, deși asta e acum doar vina mea, pentru că dacă nu ar fi vina mea, ar Însemna că Rod a greșit. Iar Rod e bărbat, deci nu poate să greșească. Mă aud de undeva de departe Începând să protestez: un vaiet diluat cum că ar fi nedrept, dar Rod trece cu buldozerul peste el. — Vor să producem o echipă care să reflecte diversitatea culturală adoptată la EMF, spune el. Așa că trebuie să-ți spun că echipa va fi formată din tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de ciupercă turtită strigându-mi: —Vacă proastă, nu poți dracu’ să te uiți pe unde mergi? Stau pe bordură, plângând de frustrare și milă de mine Însămi, când se aude o mașină de pompieri venind În viteză pe stradă, cu vaietul acela inconsolabil. Mașina se oprește și băieții mă lasă să mă urc. Sunt atât de recunoscătoare, că uit să le spun unde merg, dar Înaintăm ușor pe drumuri familiare până când ajungem la strada mea. Cu cât ne apropiem de casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]