544 matches
-
Unirii, se Îndreptau spre Casa Topor, așa că Noimann fu nevoit să-și dea singur replica... „Vom trăi și vom vedea”, zise el. Privind mai bine În jurul său, medicul se liniști. Ceea ce credea că sunt icoane nu erau decât niște frunze veștede de toamnă pe care vântul, stârnit de gândurile lui Oliver, i le aruncă pe geam... Imaginându-le foșnind prin casă, brusc, Noimann avu o scurtă revelație, văzând cum În căușul palmelor sale răsare un salon În care, alături de Oliver și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la ureche. Masterandul Însă nu se mai lăsa ca altădată dus de nas de mofturile unei femei care Încerca să-l prindă În mrejele sale, ci, Înfigându-i degetele În beregată, o Îndepărtă de pe trupul lui, aruncând-o printre jerbele veștede de flori risipite pe mormintele din jur. Triumful și-l serbă printr-un chiuit, urmat de o bătută scurtă, articulată din călcâie, strivind sub rădăcinile sale zeci de cochilii de melci ce se târau prin iarba dintre cripte. Dacă femeia-șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dinspre locul unde stătea masterandul se auzea doar foșnetul unor frunze uscate, pe care le Împrăștie vântul de pe o parte În alta a coridorului. Se poate că, totuși, masterandul Îl recunoscuse, căci Îi făcu semn, mișcând Încetișor din capu-i veșted. Trenul alerga prin noapte. Deasupra se Înălța o lună galbenă, imensă, care lumina pănă hăt, departe câmpul nesfârșit ce se rotea În jurul lor. O mulțime de frunze se desprindeau de pe trupul zgribulit al masterandului, pierind În Întuneric. Aripile sale pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
înecarea cirezilor agreste, În grupurile apei, un joc secund, mai pur. Nadir latent! Poetul ridică însumarea De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi Și cântec istovește: ascuns, cum numai marea Meduzele când plimbă sub clopotele verzi. TIMBRU Cimpoiul veșted luncii, sau fluierul în drum Durerea divizată o sună-ncet, mai tare... Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiare Și unda logodită sub cer, vor spune - cum? ... n-ar fi decât pentru a vă da ideea (fr.). Ar trebui un
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Văruit în alb de lapte, Strigoi, Rupt din veacul de apoi, Vrej de șoapte, Din bici ud și din țăpoi Hăituit de Miaza Noapte. ISARLÎK Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann La vreo Dunăre turcească, Pe șes veșted, cu tutun, La mijloc de Rău și Bun, Pîn' la cer frîngîndu-și treapta, Trebuie să înflorească: Alba, Dreapta Isarlîk! Ruptă din coastă de soare! Cu glas galeș, de unsoare, Ce te-ajunge-așa de lin, Când un sfânt de muezin Fâlfâie, înalt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Spartei încruntă strâmta zare; Și sus, prin golul nopții - mai trist și mai sever - Cetatea siderală în stricta-i descărnare Își dezvelește-n Număr vertebra ei de fier... PEISAGIU RETROSPECTIV I O, desfrunzirile din urmă! Te uită, vastele păduri Stau veștede sub greaua turmă Pe nori haotici și obscuri. Te uită, soli ai crustei albe Ce-o să se-așeze, de pe-acum În dantelări de fine salbe, Pe tufă umedă, pe drum. Un cinic puf au nins scaieții... Și totuși, iată
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
De malul apei unde tot gândul tău se-mbarcă Îndurerat, nesigur și silnic Lohengrin... Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată Și lebăda grăbită spre sfintele păduri Vor să-mplinești porunca? Dar încă nu te-nduri Și lași ținutul veșted al nunții de-altădată! Zorește, iar pe faldul ușor de hiacint Îmbracă-ntîi armura, și vechea ta mândrie Se-nalță spre uitatul regat, ce te îmbie, Statura ta turnată în luminos argint. Vei trece... Marii codri fremătători de plângeri, Înfiorați de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-n lumea lor obscură Imaginile noastre de umbră, începeau?... DRIADA I Eu îl priveam prin geamul vărgat de lujeri, vara, Ori scris de colții iernii cu sterpe flori de ger, Cum pe tipsia luncii, biet arbore stingher Își frânge vreascul veșted sau clatină povara, Dar pârtia sticloasă mi se părea înceată; Iar calea însorită, prea lungă pîn' la el. Și-am stat să-nnod întruna - inel lângă inel - Din sfoară, mreji; și vârșii, din salcie tăiată. Și totuși cât de dornic
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
căscate, ecourile bufniturilor în trupul ei, acolo adânc în măruntaie, se desprinde de lespedea de piatră cu mare greutate, se târăște spre firul de apă din peșteră, își înmoaie buzele arse, își șterge genele umflate și dureroase, își simte obraji veștezi. O dor toate mădularele. Soarbe câteva înghițituri de apă, apoi se trage înapoi și se lungește lângă Maria. Închide ochii, ascultă întunericul, vântul de afară, foșnetul copacilor, susurul apei, toate aceste sunete familiare, împreună cu ele vrea să plece în eternitate
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
răscoapte, foșnind uscat, ca niște zurgălăi de ceramică și zvonuri slabe cutreieră, într-o pânză de neliniște. Imaginația hiperactivă a lui Mircea adulmecă involuntar capriciile hazardului și un fior, zgrepțănându-i pe șira spinării, i se urcă în cârcă, pe labe veștede. Un sigiliu de teamă greu explicabilă i se apasă în suflet: Bântuie dărâmăturile astea fel de fel de pierde-vară, ținându-se de netrebnicii din cele mai mari, gata oricând să te întrebe cât e ceasul de la mână, ca să ți-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
drojdie, a plecat Bătrânul, chiriaș incomod, și a lăsat cochilia sufletului goală. (Melcul, în vreme de furtună, își ascunde casa sub frunză să nu moară odată cu el, eu mă dezbrăcam de casă ca de o haină, ca de o nelocuire veștedă.) L-a părăsit Dumnezeu. În lipsa lui, cineva și-a băgat piciorul între spițele Carului Mare; se rostogolește hodorogită caleașca printre stele și nicio tușă de absolut. Anatema peste cei care tulbură geometria cerului! Avea un mers grăbit și dezordonat, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mătură frunzele: "Fluturi în cer, fluturi pe pământ, fluturi în icoană, insectarul meu așteaptă să vină toamna ca o mântuire. Părinte, să bată clopotele până se scutură toți copacii..." De o săptămână cântă prohodul, bate metanii, face cruci pentru "suflete veștede". Fetița cea frumoasă, Ioana, scrijelește toată ziua pereții cu unghia, desenează oameni, apoi îi pupă până îi sângerează buzele. Privește-l pe acela din fundul curții: culege toată ziua castane; când nu mai sunt castane, culege frunze; iarna rupe bețișoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru spovedanie, mir, chibrituri și o prescură coaptă în săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în carnea podelelor putrede se desfăceau muguri; lumânarea ardea într-o tulpină de crin veșted; sub grindă, într-un lăstar de răchită, respira gârla, brumă de octombrie peste chipul lui Dumnezeu. Deasupra mesei, calendarul: anul 1993, octombrie, pe 26, sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sărbătorile. Praznicele împărătești, lăsatul-secului, dezlegările la pește subliniate cu pix roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vânătorii... Izbăvește-mă de capcanele văzduhului, de norii pământului, de suliță cerului, de frânghia grinzilor! Nu vreau să mă rostogolesc în neant ca într-o avalanșă de frunze. Rupe, Dumnezeule, din moartea mea, moartea copacilor! Dorm pădurile într-un sânge veșted de octombrie, dănțuiesc livezi deasupra unei inimi acoperite cu brumă, șuieră vântul a iarnă într-o frunză de suflet zimțat. Sunt lucrul mâinilor tale, Stăpâne, m-ai modelat după propria-ți semănare. Totuși eu am rămas cu eticheta de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Nu-i nimic, domnule, așa ați avut parte de-o călătorie plăcută și pașnică, în loc să vă-ngrijorați... Am dreptate? Zâmbi și petrecu pe după gâtul funcționarului uluit o ghirlandă de gălbenele pe care o adusese cu el, chiar dacă florile erau destul de veștede fiindcă stătuseră atât de mult la gară. Nou-venitul era un bărbat tăcut și, deși ferm în ceea ce privea idealurile sale, foarte timid, abia intrat în serviciu guvernului, foarte slab și cu o înfățișare lipsită de vlagă. Orașul Shahkot îi fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
am vârât-o în pantaloni și am ieșit fără să spun o vorbă. Mașina era parcată în fața atelierului, cu cheia în contact. Am pornit motorul și am plecat. Am intrat pe strada dreaptă mărginită de pini marini și de trestii veștede. Am frânat fără să reușesc să opresc, am deschis portiera și am vomat din mers. Am căutat sub scaun apa pe care o aveam cu mine, am găsit-o, călduță în sticla ei de plastic. Mi-am clătit gura, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
curajul de a avansa plictisiți până la marginea neantului, de a deveni neant. Aici, florăria. Aici, magazinul SCAMPOLO, în inventar. O bătrână, în fața vitrinei, se încordează să citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește, privirea e tulbure, amețită de toxinele zilei. Gheara nevăzută e aproape, gata să înhațe, dar imprudentul cadențează sprinten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la catedra de Filologie Română de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. 280 PLIMBARE PRINTRE MORȚI Un stol de ciori, cu țipăt lung, rănește Văzduhu‐acestei dup‐amiezi târzii În care, tristă, vremea‐mbătrânește Prin cimitirul cu alei pustii. Când vara veștedă s‐ apleacă‐n toamnă, Un aprig dor de adâncimi mă‐ndeamnă Să vin spre‐această temniță ciudată În care toți vom fi închiși odată. Trec iarăși printre cruci posomorâte, Printre cavouri bine zăvorite și lespezi care sunt atât de grele
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
a întâlnit la mine‐n plete. Copii am. Dar și - acum, când Vin zorii noaptea s‐o destrame, Găsesc pe frunte mâna mamei, Găsesc pe frunte mâna mamei. 310 O mâna ei, o, mâna ei, O, mâna ei, ca ramul veșted, A- mbătrânit la mine‐n creștet, A- mbătrânit la mine‐n creștet, A- mbătrânit la mine‐n creștet. FĂPTURA MAMEI Ușoară, maică, ușoară, C‐ ai putea să mergi călcând Pe semințele ce zboară Între ceruri și pământ. În priviri c
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Un stârv spre-al sfâșia; Ca pasărea de sboru-i din ceruri dismețită, Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încrețită Un trăsnet ar purta. Dat cel puțin nu spuneți că aveți simțiminte, Că-n veci nu se îmbracă în veștede vestminte Misteriul cel sânt Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie, Ca cobea ce îngînă un cânt de veselie, Ca râsul la mormânt. {EminescuOpI 26} Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vremea bună, rea, Mie-mi curge Dunărea. Numai omu-i schimbător, Pe pământ rătăcitor, Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămînem: Marea și cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna și cu soarele, Codrul cu izvoarele. {EminescuOpI 125} FOAIA VEȘTEDĂ (după N. LENAU) Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus mișcând fereasta- Este moartea ce-mi trimite Fără plic scrisoarea-aceasta. Voiu păstra-o, voiu întinde-o Între foile acele, Ce le am din alte timpuri De la mâna dragei mele. Cum
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pulbere-argintoasă, Te-aș privi o vieață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. {EminescuOpI 153} {EminescuOpI 154} Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de în; Cupido, un paj
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Pe-ntinsele ape Să am un cer senin. Nu-mi trebue flamuri, Nu voiu sicriu bogat, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. Pe când cu sgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad. Pătrunză talanga Al serii rece vânt, De-asupră-mi teiul sfânt Să-și scuture creanga. Cum n-oiu mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
la maluri, S-ar atârna de stânci Cu brațe de valuri, Se-nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Când pe păduri de brad Alunecă luna. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar moartea glas să dea Frunzișului veșted. {EminescuOpI 220} Să treacă lin prin vânt A tot știutoarea, De-asupră-mi teiul sfânt Să-și scuture floarea. Cum n-oiu mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte, Ce n-or ști că privesc O
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
patemi Pe când liane cresc Pe singurătate-mi. {EminescuOpI 221} NU VOIU MORMÎNT BOGAT (VARIANTĂ) Nu voiu mormânt bogat, Cântare și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Frunzișului veșted Doar vântul glas să-i dea. În liniștea sării Să mă-ngropați, pe când Trec stoluri sburînd La marginea mării. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Lucească cer senin Eternelor ape, Care din văi adânci Se-nalță la maluri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]