128,121 matches
-
și, ca să scap, spuneam, scurt, cu accent armenesc: nu știam!... Imperfectul, slăbiciunea fiilor de lângă Ararat! Ca și cum, lor, prezentul nu le-ar fi convenit niciodată, doar ce nu mai este, doar ce-a fost și nu mai poate să fie - rasă veche, obsedată de trecut. Mița îmbătrânise fumând ca o șerpoaică, dând în cărți și stând serile singură și privind în gol. Pe Garabet al ei, îl iubise, într-adevăr, ca pe nici o ființă din lume. Când mă vedea, mă lua în
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
puncte și fragmente diverse) redevin esențiale". Principalul efect al erei tehnologice este modificarea reperelor, realizat și prin aducerea în interiorul locuințelor a lumii mari (televizor, Internet, care telescopează spațiul și îl distorsionează) sau prin modificarea duratei zilei (care nu mai e vechea zi-lumină, ci un continuum temporal). "Apocalipsa după Virilio" este mai curînd un scenariu posibil și o denunțare a lumii electronice care alungă prezența, o simptomatologie a anilor '80 (cartea a fost scrisă în 1983) cu depopularea metropolelor sau hiper-concentrări urbane
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
feminin. E sigur că femininele cu alternanță, formate de la toate cuvintele citate din serie, există în vorbirea familiară. Uneori le găsim chiar atestate în scris: "Teoloaga care boxează" (Ziua 12, 1994, 7). în dicționarul academic se găsesc și exemple mai vechi - de exemplu pedagoaga, la Galaction (DLR, Tomul VIII, Litera P). Se poate aminti aici - datorită asemănării de formă - și femininul adjectivului analog: acesta ar fi, conform normelor, analoagă; mi se pare că există totuși o tendință cultă de a-i
"Silicoane", "riboane", "armagedoane" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15539_a_16864]
-
din politicieni liberali de provincie senatori, deputați și miniștri, colegi cu Maiorescu, Brătianu și Carp. E cît se poate de inexactă ideea că lumea lui Caragiale e urîtă, imbecilă, primitivă și mizeră. După știința mea, în afară de M. Ralea, dintre cei vechi, doar Șt. Cazimir (în Caragiale față cu kitschul) a combătut ideea că scriitorul ar fi cam excesiv. Caragiale e un satiric fără violență. Nu-și urăște personajele (el a spus-o!), ci doar le ridiculizează. Iar obiectul principal al deriziunii
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
Mistreții sunt blînzi, Cartea milionarului). Lista e, evident, mult mai lungă. Și dintre autorii ultimilor ani sugerez o serie de modalități care nu se reduc la un calapod, în expediții de recunoaștere, în zone nedefrișate, Dumitru Țepeneag, în faza mai veche a schițelor, cu un onirism "ostentativ", cu alăturări șocante care sparg rutina, și mai nou în roman (Maramureș), unde cultivă un coeficient de fenomenal în albia unei simplități și transparențe premeditate a narării. Apoi, la altă extremă, Mircea Cărtărescu care
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
culcare. Postamentul pe care e zidit romanul Povestea Marelui Brigand, deci întîmplarea care se spune că s-a petrecut odată, dar nimeni nu o mai poate reconstitui în întregime, se păstrează în penumbră. Pe un spațiu epic întins persistă fantoma vechii aventuri care nu se mai știe dacă a avut loc vreodată. În tîrg cutreieră o altă istorie, de astă dată nu abreviată, redusă la un tors, vag, incert ca în povestea Brigandului, ci dilatată cu bogate detalii, unele abracadabrante. Cică
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
în prelungirea Școlii Ardelene, aceea de luminător al maselor: Învățătorul și poporul, Sibiu, 1858, la care mai adaugă Detorințele noastre, Viena, 1867, precum și articolele Femeia economului român, Jurnalistica română și abuzurile ei și Foile literare dincoace de Carpați, reproduse după vechi publicații ardelene, ("Calendarul bunului econom", pe anul 1878, "Foișoara Telegrafului român" nr. 6 din 1876 și "Telegraful român" nr. 103 din 1910). Prima lucrare, Învățătorul și poporul este scrisă sub formă catehetică, de întrebări și răspunsuri, așa cum și-a scris
Un urmaș al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/15538_a_16863]
-
fără îndoială, cu cît este mai temerar, cu atît mai eficient este catarsisul dansului. Capodopera teribilă prilejuită de posibilitatea sfîrșitului lumii omenești nu ar fi de îndurat nici ca idee, nici ca execuție, dacă nu ar fi fost, în maniera vechilor infernuri, transfigurată în parodie, pînă cînd a devenit decorul în care se poate dansa, rîde sau cînta, așa cum dansau, rîdeau și cîntau adepții tuturor religiilor, în fața decorurilor grotești care zugrăveau condamnarea lor". Sorin Militaru a mers pe un drum onest
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
las critica literară și să-mi scriu viața... Ce se poate spune despre noul LA&I în raport cu cel pe care l-ați lăsat în urmă, acum cinci ani? Pînă la un punct, noul LA&I e la fel cu cel vechi. În sensul că rămîne la fel de imprevizibil, va rămîne la fel de deschis către toate generațiile, către toate vocile, indiferent de lobby-uri, de tabere, de trendurile actuale. Nu cred însă că mai e la fel în ceea ce privește lipsa de direcție. Știți că atunci
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
așa: cu sufletul la ideea românească și cu mintea către Europa - dar, mă rog, nu vreau să devin patetic. Să ne amintim cum ați pornit LA&I-ul, în 1991. Am pornit oarecum sub semnul întîmplării. Dan Caragea, un prieten vechi, lusitanolog, avea o bursă de trei luni, în Portugalia și m-a întrebat dacă nu vreau să-i țin locul, dacă nu vreau să fac niște cronici, niște recenzii, un ziar mic, ușor, suav, diafan. Am zis da. Aveam și
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
faceți cronică literară de un sfert de secol. Așa îmi place mie să mă alint. Îmi place să mă răsfăț cam cum se răsfăța Caragiale în corespondența de la Berlin cu Zarifopol și cu alții și să spun că eu sînt vechi, eu sînt bătrîn, că sînt 25 de ani de cînd fac asta, că sînt 30 de ani de cînd fac ailaltă... Așa este, sînt 25 de ani de cînd fac cronică literară. Dacă vreți să știți însă cînd am debutat
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
am avut parte în viața mea, întrebarea pe care mi-a adresat-o, la Păltiniș, prin '82, Constantin Noica: "Dragă, ce deții?", adică ce specializare ai?, de unde ești dumneata?, ce ești dumneata?, istoric literar?, critic literar?, te ocupi de cei vechi?, faci cronică de întîmpinare?, vrei să fii traducător?, vrei să te ocupi de Cioran?, de Ionesco?, de...? Și atunci, mi-am dat seama că eu, de fapt, practic, nu dețin nimic, că n-am știut, nu știu și n-am
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
vocația mea să fac - eseu. Asta arată, poate, că mai am un viitor destul de larg înainte. Dar dumneavoastră ați publica astăzi, în LA&I, studii despre Eminescu? Sigur că da! Atît de mult m-a supărat sistemul ăsta - al epocii vechi, să nu zic ceaușist - în care clasicii erau obiect de studiu numai la aniversare sau numai pentru manual, încît astăzi fac tot ce pot ca să am articole despre Eminescu, nu în ianuarie, nu în iunie, ci în oricare altă parte
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
ai noștri tineri virează spre afaceri și politică. Atunci, înfipți adînc în zădărnicie, Cioran nu-i mai interesează." O observație corectă despre un caz special de priză la publicul adolescentin și un ton acru de "dascăl" cu tema "toate-s vechi și nouă toate". Poate părea ciudat că analizez o opinie desprinsă dintr-o bucată literară, că fac proces de intenție unde nu trebuie. Dar una dintre caracteristicile lui Gârbea este că face proză scurtă cu "morală". Un soi de fabule
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
acum prinse frust, fără tehnică, derutant, cu aforisme și clișee care fac notația uneori dură, alteori insuportabil de patetică. însă în tot acest amalgam nu exisă complexul clișeului sau frică de patetism. Este pur și simplu o răfuială cu un vechi pact ficțional. în interpretarea autorului, sintagma "fără Caragiale" înseamnă altceva. Este o concluzie de "documentarist" desprinsă din corespondența marelui scriitor, pe cînd făcea "naveta" București-Berlin: "Cînd Caragiale ne-a întrezărit, peste buza timpului, cînd a presimțit ce se întîmplă cu
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
iar aceasta în roluri de compoziție ce nu pot fi uitate atât pe scenă, cât și pe marele ecran. Susține, spre exemplu, în acești ani, rolul titular din opera Falstaff de Verdi - l-am urmărit recent pe scena operei berlineze vechi, de pe Unter den Linden. Magistral rămâne rolul Don Giovanni în opera mozartiană cu același nume, într-un film-operă, producție de referință în istoria genului realizată cu peste două decenii în urmă de genialul Josef Loosey. Originalitatea actualei producții cinematografice Tosca
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
disputelor puriste, era resimțită în mod mult mai acut prezența influenței lingvistice neogrecești, favorizate de domniile fanariote. Cel mai important e însă faptul că turcismele nu apar ca un pericol pentru lexicul cult românesc. Elementele de origine turcă sînt fie vechi (unele probabil cumane) și perfect asimilate (dușman, musafir, mioriticul cioban), adesea intrate în uzul popular (odaie, cișmea, dușumea), fie clar marcate - caz în care folosirea lor nu e automată, ci denotă intenții stilistice: evocă un aer de epocă, nuanțe depreciative
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
În mod obișnuit, tăiați-mă, dar nu-mi amintesc de copilărie! Ceva tulbure, încețoșat ca într-un film foarte vechi, de parcă n-ar fi deloc viața mea. Niște imagini acolo, fragmentare. Despre copilărie știu mai mult din povestirile rudelor. M-am născut în perioada evacuării, în Urali, în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Bașkiria, unde familia noastră a fost adusă din
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
am născut în toiul războiului, când milioane de oameni se omorau unii pe alții pentru a decide ce fel de lagăre de concentrare să existe pe lume: brune sau roșii. Din vremea aceea nu-mi amintesc de nimic. Cea mai veche amintire o reprezintă imaginea salvelor de salut din Moscova, la încheierea războiului. Cineva m-a ridicat pe mâini la fereastră și mi-a spus: "Privește, amintește-ți toată viața. Astea sunt salvele de salut trase în cinstea victoriei." De aceea
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
tălpi de bocanc. Și așa de mult îmi plăceau aventurile acestor personaje, încât am început să le inventez unele noi. Se pare că inițiativa mea nu i-a entuziasmat pe părinți, în orice caz, au încercat să mă abstragă cu vechi cărți în limba germană, cu caractere gotice și cu litografii, moștenite de la bunicul. Toate acestea mi le-a amintit acum închisoarea, într-un mod slugarnic și malițios. Locuiam atunci în apropiere de Piața Pușkin, într-o veche casă de lemn
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
mă abstragă cu vechi cărți în limba germană, cu caractere gotice și cu litografii, moștenite de la bunicul. Toate acestea mi le-a amintit acum închisoarea, într-un mod slugarnic și malițios. Locuiam atunci în apropiere de Piața Pușkin, într-o veche casă de lemn, tipică pentru Moscova, cu două nivele și cu tencuială în partea superioară. Pe strada noastră erau trei asemenea case, una lângă alta, și încă în timpul copilăriei mele o anumită comisie le-a verificat și a stabilit că
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
placaj. Și vecinii noștri erau relativ liniștiți. În timpul războiului, aproape toți locuitorii Moscovei s-au refugiat în străfundul țării, iar alte familii, dislocate din zona frontului, s-au stabilit la Moscova, ocupând casele părăsite. Când, după război, s-au întors vechii locatari, Moscova s-a pomenit suprapopulată. Nimeni nu mai dorea să plece din Moscova, deoarece aici aprovizionarea cu produse era mai bună decât în provincie. Trăiau în subsoluri, în magazii, în barăci și aproape în toate apartamentele și-au găsit
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
în fața sobei putea fi extrasă din acest război de bucătărie și folosită pentru denunțul politic, mai ales dacă exista făgăduiala obținerii camerei eliberate. Mult mai dificil era pentru aceia care din moși strămoși erau moscoviți, cu o educație de stil vechi. Nu puteau să se degradeze cu bârfe de bucătărie, cu lupta zilnică pentru spațiul vital, nu erau deprinși cu acestea. Educația le impunea să fie concilianți, îngăduitori, amabili, iar viața de zi cu zi le pretindea să se tot apere
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
cu nimeni, nici la bucătărie nu mergea, făcându-și mâncarea la lampa cu petrol din camera sa. Nici lumina electrică n-o folosea, ci stătea lângă lampa de gătit. Se vorbea, de asemenea, că nopțile și le petrecea răsfoind cărți vechi de vrăjitorie, care, în afară de ea, nu puteau fi citite de nimeni, și deasupra lor, făcea niște farmece. Într-adevăr, de multe ori, seara, furișându-ne la fereastra ei, o puteam observa prin sticla murdară cum stă lângă lampa de gătit
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
-ne la fereastra ei, o puteam observa prin sticla murdară cum stă lângă lampa de gătit cu aceste cărți înfiorătoare. Afară ieșea foarte rar și, bineînțeles, fiecare apariție a ei, în paltonul de blană roasă și cu pălăria de modă veche, provoca o agitație generală. Iarna aruncam în ea cu bulgări de zăpadă și chiar bucăți de gheață, alergam în urma ei și strigam cu frenezie: "Vrăjitoarea! Vrăjitoarea! Vrăjitoarea!". De obicei, la ușă, își întorcea nasul său coroiat spre noi, grăind cu
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]