1,325 matches
-
păsările câmpului”. Din cortegiul de nebuni sau de neînțeleși ai satului fac parte și Hălărip, Dandanel, Gaber, Rican, Bembea, fiecare cu povestea lui. Aceștia par mai degrabă înfrățiți cu natura decât cu oamenii și parcă aparțin unui cosmos bântuit de vedenii ce vin din genuni. Câteva povestiri punctează conflictul dintre o lume arhaică și cutumele mai noi ale satului: Lefterie și Radu, doi paria care trăiesc în bălării, sunt ei înșiși bălării; văduvul Dandanel „e ca un mag care și-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290594_a_291923]
-
tuturor românilor, că pe cât se întinde graiul lor comun se vor înjgheba și interesele lor comune, că granițele statului vor cădea odată împreună cu acele ale naționalității lor. Poate că mult timp vor trebui românii să mai aștepte întruparea acestei dragi vedenii; dar oricât ar fi să așteptăm, mărimea țelului să ne dea puterea de a răbda, și întreaga noastră strădănuire, întreaga noastră muncă să fie îndreptată numai și numai spre acest scop sfânt și măreț. Fericit e poporul ce poate avea
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
spiritului, sistemele metafizice vor trebui să fie apreciate prin raportare la caracteristici intrinseci, și nu la cerințe de adecvare în raport cu un obiect situat în afară. Blaga susținea că o viziune metafizică va trebui judecată „după profunzimea și armonia interioară a vedeniilor ce ni se propun” și considera că „vremelnicia de care este stigmatizată orice concepție metafizică dobândește o fatalitate inerentă chiar și celor mai evidente reușite ale spiritului uman”34. În succesiunea sistemelor metafizice, în contrast cu ceea ce constituie cunoașterea universală, nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
n-a visat niciodată pe toată durata lungii sale vieți, iar În legătură cu oamenii de altădată se povestește exact același lucru despre Thrasymedes din Heraia. Cauza trebuie căutată În temperamentul corporal. Oamenii melancolici 1, dimpotrivă, sunt copleșiți de vise și de vedenii. Aceștia, pe cât se pare, se bucură de privilegiul de a cunoaște viitorul pe această cale. Faptul se explică prin salturile imaginației, la dreapta și la stânga, Întocmai săriturilor făcute dearuncătorii cu mai multe suliți ușoare, (438) care adesea izbutesc până la urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Așa credeam și eu, nu era nimic palpabil, dar la un moment dat mi-am pus întrebarea totuși de ce există atîtea biserici, de ce niște oameni au depus atîta muncă pentru a construi acele ziduri ? Oare atîția oameni să fi avut ,,vedenii” , să fi muncit aiurea fără să fi avut o motivație ? - Nu ! O motivație au avut și o motivație foarte clară ! Am început să întreb despre Isus Christos și de ce este acesta așa de important pentru omenire din moment ce sărbătoarea
Tribul by Ciornei Marian () [Corola-publishinghouse/Science/91671_a_92380]
-
a adus o lacrimă, pe care lumina cerului o cuprinse, în care se răsfrângeau toate culorile curcubeului. O lacrimă, pe care Domnul o acceptă ca pe lucrul cel mai frumos. Lacrimile muncii omenești sunt jertfa de laudă adusă lui Dumnezu. Vedenia unui sfânt În timpul unei sfinte Liturghii, sfântul Leon a avut o vedenie. L-a văzut pe Dumnezeu care vorbea cu Satana. Satana se lăuda că a făcut ravagii în Biserică pe o scară largă. De fapt, în acea vreme Biserica
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
se răsfrângeau toate culorile curcubeului. O lacrimă, pe care Domnul o acceptă ca pe lucrul cel mai frumos. Lacrimile muncii omenești sunt jertfa de laudă adusă lui Dumnezu. Vedenia unui sfânt În timpul unei sfinte Liturghii, sfântul Leon a avut o vedenie. L-a văzut pe Dumnezeu care vorbea cu Satana. Satana se lăuda că a făcut ravagii în Biserică pe o scară largă. De fapt, în acea vreme Biserica avea mult de suferit în toate părțile lumii din cauza francmasoneriei, curent care
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
în care schițează o delimitare a domeniului artei în relație cu știința, filosofia și religia, Iluzia, stăpâna omenirii (1945), și de placheta Poemele destinului (1947). În manuscris au rămas dramele Simfonia destinului, depusă spre reprezentare la Teatrul Național din Iași, Vedeniile și Răzvrătiții. În Teoria fenomenului comic, încercare temerară de estetică generală, nu ferită de diletantism, C. discută, cu o informație limitată mai ales la aria de limbă franceză, pornind de la H. Bergson, fenomenul în sine și manifestările lui artistice. Sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286368_a_287697]
-
unsprezece octombrie, pe la ora două, iar mama tocmai termina de spălat vasele, când bunica, șezând, după obicei, lângă orologiul casei, cu fața spre poartă, pronunță fraza magică : "Eeei! Ia uite-l pe Taïaut!" El era, bunica nu visa, nu avea vedenii. Întâi s-a dus la castronelul lui și, cum l-a găsit gol, a plecat liniștit să facă o plimbare prin sat, să-și revadă amicii. Putea să aștepte și seara pentru a mânca. Important era că-și regăsise, în
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
rațiune valoarea supremă. * * * Așadar, numai copiii, poeții, filosofii sau nebunii mai iubesc ursul? În 1807, în Ariège, ținutul expozanților de urși și al celor care se opun existenței ursului, în comuna Vicdessos, doi vânători de capre negre au avut o vedenie: se făcea că o femeie stătea la soare goală, pe o piatră, liniștită. Să tot fi avut vreo patruzeci de ani, poate mai puțin; voinică, destul de bine făcută, cu un chip ademenitor, cu pielea sănătoasă, nu avea, drept veșmânt, decât
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
o piatră, liniștită. Să tot fi avut vreo patruzeci de ani, poate mai puțin; voinică, destul de bine făcută, cu un chip ademenitor, cu pielea sănătoasă, nu avea, drept veșmânt, decât păru-i lung și blond. Ei bine, nu-i o vedenie, vânătorii nu visează: când cei doi bărbați se apropie, apariția o ia la goană, sărind printre stânci. O urmăresc, dar în zadar. Este mult prea agilă, mult prea iute pentru ei. Oamenii povestesc despre asta în sat, în întreg ținutul
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
gulerul înalt și tare, de unde se vedea vârful metalic al butonului, hainele acelea demodate, dar periate până la ultimul fir de praf, toate îmi erau cunoscute până la cel mai mic amănunt". De aici, începe, așadar, întrepătrunderea dintre oniric și real, dintre vedenie și adevăr, prin care tânărul intra într-o țesătura complicată de stări confuze, delirante, vecine cu nebunia. La nici una dintre interogațiile ce încep să îl macine ("Ce înseamnă asta?"; "De unde ieșea vedenia?"; Cum pătrunsese omul din vis în viață cea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
începe, așadar, întrepătrunderea dintre oniric și real, dintre vedenie și adevăr, prin care tânărul intra într-o țesătura complicată de stări confuze, delirante, vecine cu nebunia. La nici una dintre interogațiile ce încep să îl macine ("Ce înseamnă asta?"; "De unde ieșea vedenia?"; Cum pătrunsese omul din vis în viață cea adevărată?" etc.) nu poate da un răspuns rațional mulțumitor, de aceea conchide, el însuși, că s-a întâmplat ceva îngrozitor, ca a început să-și piardă conștiința de sine, într-un prim
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
un vânat sau o femeie". Târziu, dimineața, simte gustul amar al victoriei, dar nu îl poate savură nici macar după plecarea unui Ordeanu copleșit de pierderea ultimelor resurse ale uriașei sale averi. Îngrozit de singurătate, obosit de un somn "chinuit de vedenii" (între care cea mai intensă rămâne, și după trezire, cea a sinuciderii lângă Agață), Theodorescu decide să îl mai vadă o dată pe Ordeanu. Află că acesta s-a sinucis, prelungind într-un act viu, real actul similar consumat de personajul-narator
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
a văzut, o grabnică descătușare, ca răsplată pentru meritele lui, dar și de drag, făcând din măguliri un șir de tandre încuviințări și adresări: „Gingașul [sau minunatul sau fermecătorul] meu Ariel“; „Duh destoinic!“; „Ei, bravo!“; „Întocmai cum ți-am cerut“; „Vedenie măiastră, Ariel“; „ Pe harpie-ai făcut-o, Ariel / Cu mare meșteșug, - fermecătoare! Cum te-ai surpat asupra lor!“; „Hai, vino, vrednicie!“; „E bine, păsăruică!“; „Mare diavol!“ (My tricksy spirit!); „Îmi place, vrednicie!“; „copile“ (My Ariel, chick). 174 Oricine simte că
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
vânatului. Avea o armă de vânătoare cu o singură țeavă, calibrul 14 sau 16. N-am mâncat prea mulți iepuri vânați de tătica. în nopțile de iarnă se ducea „la pândă”. Venea înghețat și plin de promoroacă și ne povestea vedenii fantastice cu vulpi cu cozi lungi și frumoase, cu lupi a căror ochi luminau în nopțile cu lună ca niște lumânări, cu iepurași care alunecau pe zăpadă ca târtanii Bărăganului duși de vânt. Tata era foarte ironic, chiar batjocoritor, iar
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
dreptății” (Orăștie), „Maramureșul” (Sighet). La Cluj, tipărește întâiul volum - Potire de mătrăgună (1935). Mai colaborează la „Ecoul” (Arad), „Ofensiva română” (Cluj), „Înnoirea” (Arad), „Litera” (Arad), „Tribuna” (Cluj, Brașov), „Luceafărul” (Timișoara), „Poporul” (Timișoara) ș.a. Al doilea volum de versuri, Cioplitorul de vedenii (1944), apare la Odesa. Abia la sfârșitul deceniului al șaptelea B. reintră în viața culturală arădeană. Publică versuri în culegerea colectivă Cariatide, în ziarul „Flacăra roșie” și în „Orizont”. Plachetele Nepieritoarele efemeride (1984), Sonatele tăcerii (1985) și Intransigența pietrelor (1987
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285820_a_287149]
-
a dorurilor comunității. O evoluție se constată și în modalitatea lirică, poemul discursiv, cu repetiții și prolixități, făcând loc peisajului spiritualizat, oarecum expresionist. Dubla înfățișare, de poet subiectiv, introvertit, și de poet al colectivității, persistă și după 1935. Cioplitorul de vedenii grupează mai multe „arte poetice” și confesiuni lirice. B. se reprezintă pe sine ca modelator, el „frământă vedenii”, taie „nădejdi în marmura lunii”. Simplu meșteșugar, socotește totuși creația singura capabilă să nege limitele umane. Asemenea mărturisiri se întâlnesc și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285820_a_287149]
-
loc peisajului spiritualizat, oarecum expresionist. Dubla înfățișare, de poet subiectiv, introvertit, și de poet al colectivității, persistă și după 1935. Cioplitorul de vedenii grupează mai multe „arte poetice” și confesiuni lirice. B. se reprezintă pe sine ca modelator, el „frământă vedenii”, taie „nădejdi în marmura lunii”. Simplu meșteșugar, socotește totuși creația singura capabilă să nege limitele umane. Asemenea mărturisiri se întâlnesc și în ciclul Fluierul din cer, în care se filtrează însă trăirile colective (Cântec de moț, Apleacă-ți auzul). O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285820_a_287149]
-
cercetat tot mai mult spațiul amintirii, iar poezia devine acum rodul „tăcerii unui gând”. Și placheta Intransigența pietrelor cuprinde aceleași teme, păstrând plasticitatea viziunii, dar năzuind tot mai vădit la concizia aforismului. SCRIERI: Potire de mătrăgună, Cluj, 1935; Cioplitorul de vedenii, Odesa, 1944; Nepieritoarele efemeride, București, 1984; Sonatele tăcerii, București, 1985; Intransigența pietrelor, București, 1987. Repere bibliografice: Al. T., Petru Bortoș, „Potire de mătrăgună”, CRE, 1936, 2943; M.N., „Potire de mătrăgună”, GT, 1936, 46; Eugen Dorcescu, Petru Bortoș, „Nepieritoarele efemeride”, O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285820_a_287149]
-
prin sfinții Săi. Tot 34 Suferința și creșterea spirituală Dumnezeu le dăruia și puterea de a răbda toate cu mulțu‑ mire. „Odată, evlaviosul părinte Artemie de la Grigoriu 31 se plângea : — Dumnezeul meu, de ce sufăr atât de mult ? Apoi Într‑o vedenie L‑a văzut pe Hristos, care i‑a arătat mâinile și coasta Sa, spunând : — Vezi câte am Îndurat ? Și tu, pentru dragostea față de Mine, nu poți fi răbdător ?”32 Părinții ne sfătuiesc ca atunci când vedem că unui drept Îi merge
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
fost reuniți În ceruri și au săvârșit, pentru compatrioții lor, nenumărate minuni. Căci, dacă venea vreun bolnav, plin de credință, să se roage la mormântul lor, de Îndată se și vindeca. Mulți mărturisesc de asemenea că acești sfinți apar În vedenii bolnavilor, le indică ce trebuie făcut ; și, dacă 224 Suferința și creșterea spirituală bolnavii au Îndeplinit Întru totul ce li s‑a spus, se găsesc vindecați. În privința acestor sfinți am auzit multe lucruri, Încât ar lua foarte mult timp să
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
la Paris, spre satisfacția voluntarei "franțuzoaice", care se vede din nou stăpână pe situație. Pe scurt, înclinația către "duioșie" și milă (aprobată și de propria judecată) s-ar datora moldovenismului temperamental, pe când dorința de răzbunare ar fi de natură inconștientă ("vedeniile inconștientului" e o sintagmă predilectă), asemeni unei tainice puteri ce-i încătușează voința. Cu voința te-am iertat chiar de la început", se spovedește Andrei, ca trezit din coșmar, "dar peste dânsa se înălțau alte voințe mai puternice". Nu peste mult
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
așteaptă o altă noapte de furtună și o nouă aruncare în mare.” (G.M. Zamfirescu, 171) • genitiv: „Mă doare că-i sosită vremea lor, A gândului și-a lacrimilor.” (T. Arghezi, 350) • dativ: „Și așa de puternică era la dânsul acea vedenie că pe dată ne-o împărtășea și nouă - lui Pantazi și mie.” (M. Caragiale, 113) • acuzativ: „... Se putea înțelege, așa cum am înțeles eu, că între timp întâlnise pe acest fabulos poet, pe Adrian...” (M. Eliade, 503), - fie în nominativ, indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de inima creatorului de cuvânt, poetul care recunoaște că s-a născut pe pământ să-și poarte umbra. Te urmăresc prin veacuri, prin vârste și milenii,/ Încă de când spinarea ți-o-ncovoiai pe brânci,/ Când, speriat și singur, târâș printre vedenii,/ Umblai numai să cauți culcuș sau să mănânci.// Însoțitoare mută-n odihnă și mișcare/ Și copie leită, croită pe tipar,/ Ne-nghesuiam alături, ciuliți în ascultare,/ La pasu-n frunze-al fiarei flămânde, greu și rar.// Ascunși prin gropi și scorburi
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]