605 matches
-
conștiință îngustat, redus la senzații, la culori stinse, la sunete înăbușite. Nu știu cum am ajuns dedesubt, la ușa lor, mare, stacojie, buretoasă de-atîtea ploi și vifornițe. Nu știu cine mi-a deschis, cine m-a condus în camera aceea intimă, luminată de o veioză pusă-ntr-un colț și acoperită cu o bucată de mătase roșie. Femeia era lungită pe cerga de pe patul foarte jos, goală, cu pubisul întunecat, cu fața pierdută în valuri de lumină roșie. Pe el nu mi-l pot aminti
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de-aseară o stranie senzație te cuprinde ori de câte ori îți amintești, Acesta e un caiet cu foi veline, pentru desen, asta ca să nu-ți mai umpli cu fel de fel de desene caietele de școală, Ce scrii?! Desenează! La masă, cu veioza aprinsă, în soba de teracotă arde focul, gazul, debusolat ieri și de-o vreme încoace, de când a început sesiunea de examene, dar nici astăzi nu pari să-ți fi găsit nordul, marți vei avea examen și ca de obicei fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
întâmpină zâmbind, eu cerându-mi scuze, doar cu ochii în pământ, urmând-o în cameră, și ceva îmi spune că trebuie să mă port așa cum toate erau în jurul meu, fiecare obiect la locul lui statornicit, în însușirea lui reală, doar veioza de la masă arzând, și cald, dulce toropeală mă învăluie, obosit, nedormit, abia aștepți să te tolănești într-un fotoliu și miroul aromat al ceaiului de tei, Aprind lumina! tu ai aprins-o, Nu! Las-o așa! Vrei un ceai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aprins-o, Nu! Las-o așa! Vrei un ceai de tei? Da? E gata făcut! Tu, în singurul fotoliu din cameră, ea pe canapea, măsuța joasă cu ceștile de cafea, cele câteva rafturi de cărți deasupra canapelei, biroul ei, și veioza aprinsă, tu explicând, ea ascultându-te, din când în când sorbind din ceaiul de tei fierbinte, îl simțeam cum pătrunde prin toate cotloanele înfrigurate ale ființei mele, o sevă binefăcătoare trecând pe deasupra mea ca o suflare blândă cu puteri magice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
singuri așadar în toată casa, Eu trebuie să plec, Acum, noaptea?! Da! și dus ai fost cu grabă, crezi c-ai reușit s-o îmbunezi astăzi cu trandafiri albi în februarie?! Și iarăși te-ai dus pe seară, biroul cu veioza aprinsă, fotoliul, ea îmbiindu-te cu ceai, tu refuzând politicos, în picioare sprijinindu-te de calorifer, și din când în când întorcându-ți capul spre fereastră, Ce vezi afară? Acum stau perplex, adică scriu, și nu știu ce se întâmplă, adineauri am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
miros de pământ ce mai lucrează încă cu sevele, o pornesc din loc, și n-am decât să trec podul, nu-mi trebuie mai mult de zece minute ca să ajung la Ana, o găsesc citind, tolănită pe canapea, arde doar veioza cu brațul lung, întoarsă dinspre birou spre ea, mi-a deschsi tatăl ei, și ea surprinsă să mă vadă, suntem lăsați singuri, m-am așezat lângă ea am întrebat-o ce citește, m-a întrebat dacă nu beau un ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de cuvânt până la capăt! se mișcă nervos sub pătură, ce frig mi-e! Du-te, Daniel, și cere ceva de băut pentru mine, să mă încălzesc puțin, Speriat, eu: De unde? De la mama... E aproape de miezul nopții, eu încă treaz, cu veioza aprinsă deasupra acestui caiet de care mi-e tot mai greu să mă despart, caiet pe care mi-l cumpărasem cu intenția de a-mi face în el conspecte din Sfinții Părinți, Doamne, iartă-mă! Mi-e dor în aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
în mâna Magicianului și se apropie într-atât de repede încât Rhyme nu avu timp să-și ferească fața. Era o bucată de bandă adezivă, care îi acoperea acum gura. Închise apoi toate luminile din cameră, lăsând doar o mică veioză aprinsă. Se întoarse apoi lângă patul lui Rhyme, ținându-și arătătorul ridicat. Îl atinse cu degetul mare și o flacără de câțiva centimetri îi apăru pe primul deget. - Observ că ai transpirat, spuse el apropiind flacăra de fața lui Rhyme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
se întrebe dacă măcar auzea vreodată ce-i spune. — Hai să nu mai discutăm despre asta acum, bine? zise ea. El se ridică și se trase spre capătul patului, mai aproape de colțul unde Leigh își așezase fotoliul pentru lectură și veioza cu lumină albă, plăcută. Pilota uriașă — pe care o căutase săptămâni la rând, testând toate mărcile de pe piață ca să vadă cât sunt de moi și de groase — alunecă pe podea și aproape că doborî bonzaiul de pe noptieră. Russell păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
zâmbetul unuia care a câștigat un premiu (mai exact un premiu Emmy obținut anul trecut pentru cel mai remarcabil show săptămânal). Eu mă duc să aduc vinul. Doamna Eisner îi apucă lui Leigh mâna stângă și o trase direct sub veioza de pe masă. — Măi, măi, chiar că și-a făcut temele, nu? Și tu, desigur. Russell o să fie un soț minunat. Probabil că ești foarte mulțumită. Leigh se opri o clipă neștiind ce vrea să spună. Însemna că Leigh se pregătise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mai bună mătușă din lume. Nu, pur și simplu nu-și va îngădui să gândească așa ceva, punct. Kevin le zgâlțîi ușor pe amândouă să se trezească. — Nu cumva voi două trebuia să mă treziți pe mine? întrebă el, aprinzând o veioză. Izzie își vârâ capul sub pătură și mormăi: — Cât e ceasul? — E aproape unsprezece și nu știu cum sunteți voi, dar eu n-am niciun chef să ies în oraș acum. Se aplecă și o sărută pe Izzie pe frunte. Dulceață? Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
locuinței sale era mai puțin vioaie, era de o decență mizerabilă, asortată cu restul. Mi s-a părut deprimantă. Lângă brațul meu se afla o suprafață plană acoperită de bibelouri... Detest bibelourile, Angela, știi, ador camerele aproape goale, cu o veioză într-un colț, câteva cărți și nimic altceva. Am făcut o ușoară mișcare cu umărul, îmi simțisem brațul străbătut de dorința de a arunca la pământ toate porcăriile acelea. Ea îmi servea cafeaua. — Cât zahăr vreți? Mi-am lipit buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
meu, cel care m-a împins în umbră, o umbră unde locuia un Narcis mult mai viclean. Poate mă prefăcusem și în cele mai strânse relații din viață. Pregătisem imaginea, apoi ieșisem din raza ei și declanșasem. Era aprinsă numai veioza, mi-am scos ochelarii și mi-am îndreptat privirea către spațiul întunecat din fața mea. Am deschis larg ușa-fereastră de la birou și am ieșit pe terasă. Am făcut pipi pe plante, privind aburul cald care urca de la pământul domesticit în ghivece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
la picioarele patului. Își luase obiceiul să noteze În el tot ce văzuse peste noapte, stând Încă În pat, În timp ce primele raze de lumină ale zorilor răzbăteau prin crăpăturile obloanelor. Chiar dacă nu văzuse nimic sau uitase ce văzuse, aprindea totuși veioza, mijea ochii, se ridica În capul oaselor, așeza pe genunchii ridicați o revistă mai groasă, ca săi slujească drept masă de scris, apoi nota ceva În genul: „Douăzeci decembrie - noapte fără vise“. Sau: „Patru ianuarie - ceva despre o vulpe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Se opri o clipă În drum și aruncă o privire prin dormitor: spera irațional să se vadă dormind acolo, printre așternuturi, Încă de alaltăieri seară. Dar patul era făcut, acoperit cu o cuvertură din lână bleumarin, de fiecare parte avea veioze și noptiere identice, pe care odihnea câte o carte și, ca la hotel, câte un pahar cu apă, un blocnotes și un stilou. Se aflau pe ele chiar și două ceasuri deșteptătoare identice. Fima spuse: —Dimi nu e În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
uitat în jur. Nu mai fusesem niciodată într-un asemenea restaurant. Se întindea pe șapte etaje, fiecare zonă decorată altfel, aducând cu sufrageria unor rude mai excentrice. Zona în care ne aflam noi era o orgie de obiecte de iluminat: veioze Tiffany, statui ciudate cu becuri în diferite orificii, steluțe sculptate în pereți cu lumânări în spatele lor. Așezat sub un soare rotitor, Ed părea cam îngălbenit. Îmi pare rău, am doi prieteni în spital. I-am povestit de Lisa și Alfie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ce părea a fi o cutie de Big Mac. —Anna! Am șoptit destul de tare, în timp ce-o și zgâlțâiam un pic. Nici un răspuns. —Anna! am șoptit ceva mai tare de data asta, zgâlțâind-o de umăr viguros. Am aprins veioza de lângă pat și i-am vârât lumina în ochi ca la Gestapo. Trezește-te! Anna a deschis ochii și a început să se holbeze la mine. —Claire? a croncănit ea neîncrezătoare. Părea chiar speriată, de parcă ar fi crezut că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
treierătoarea, dricul. Nu mai emit acel bîzÎit constant specific tensiunii umane una probabil alternativă, nu mă pricep, ceea ce nu mă Împiedică să exclam În fiecare dimineață Înainte de-a mă trezi: „Mare invenție, curentul electric”. Și apăs comutatorul, se aprinde veioza, apoi mouse-ul, trăiesc timpuri noi, cu Charlie Chaplin, cu ecran, unde-mi văd avatarurile mici și dese prin care trec ca porumbelul păcii. Dublu clic, săgeată, pun nori pe fundal și-o muzică simfonică de deschidere exuberantă a programului, Requiemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru show-ul care-ți oferă celebritatea după care ești atît de lacom. Nu uita pe cine cunoaște Billy. Jack se mișcă extrem de Încet. Puse pe un scaun revistele cu poze porno și foile cu figuri lipite, iluminîndu-le cu o veioză trasă mai aproape. — Uită-te la pozele astea. Dacă recunoști pe careva, spune-mi. Nu-ți cer mai mult. Valburn făcu ochii roată pe poze, mai Întîi pe foile cu fețe, zeflemitor, dar totodată și curios. Trecu apoi la revistele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
însoțească a doua zi. Are cine s-o ducă. Dar o așteaptă acolo, neapărat trebuie să vină, să-i povestească ce s-a întâmplat și să mai afle și ea ce mai este prin lume. S-a dezbrăcat în lumina veiozei. Și-a pregătit patul. Nu mai avea chef de ceai. Nici de mâncare, oricum îi spuseseră că e mai bine să nu mănânce seara. Durerile acelea blestemate se zvârcoleau în pânteceele ei, suportabile, mai degrabă ca o jenă care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca într-o ceață. Sau texte aparent cu totul rupte de realitate și aflate la distanțe inimaginabile de preocupările lui. Citea cu o detașare asemănătoare cu indiferența, de care era perfect conștient în timp ce întorcea paginile, la lumina becului slab al veiozei, imaginându-și-i pe cărturarii din urmă cu veacuri, în hainele lor lipsite de podoabe, străduindu-se să-și convingă adversarii de prezența suflului divin ce i-ar fi inspirat în clipele în care își așterneau gândurile, cu migală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să continue. „Trezește-te! N-auzi?“ Andrei Vlădescu deschide ochii asupra chipului Ioanei Sandi, aplecat peste el. „Trezește-te. Ai coșmaruri. Întoarce-te pe partea cealaltă“, continuând să-l zgâlțăie. Rămânând o clipă buimac. Privind-o, pe jumătate acoperind lumina veiozei. Urmărind-o cum își așază capul iarăși pe pernă, ghemuindu-se cu pumnii la gură. Buimăcit nu de somn, ci de neștiința de a-i spune. Ce-ar trebui să facă un om ca să scape de obsesii? Al șaselea brâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o doară. Acum îl chema, cu un glas speriat, plin de dorinți, nemulțumit. Intrând, pricepu că nu reținuse nimic din acel spațiu prea mic pentru traiul unui om. Acum, când îl vedea prima oară, în lumina gălbuie și chioară a veiozei, i se păru complet străin - o semiobscuritate mișunând de umbre mari și nesigure, cu patul pregătit pentru somn acoperit cu plapuma groasă, ocupând pe trei sferturi încăperea, rafturi cu cărți neorânduite străjuindu-l, reproduceri neclare înrămate și atârnând pe pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
parte și de alta a coridorului lung, prost luminat, cu perdeluțe în capăt și flori de plastic în ghivece de plastic, înfipte în spațiile dintre uși, zgomotele indecente ale băii vecinilor. Când a venit să-i deschidă, lumina gălbuie a veiozei din spate îi contura linia picioarelor, a coapselor puternice și a mijlocului prin aburul cămășii lungi în care, își zicea Andrei Vlădescu, trebuie să tremure de frig. Au băut ceai și pe urmă vin roșu. „Dezbracă-te și vino aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
scârțâituri tresăririlor furișe ale casei însăși. Dar dintr-odată, percepu încă un zgomot. Venea din direcția ușii, pe care avusese precauția de a o încuia înainte de a se băga în pat. Se ridică prudentă în șezut și întinse mâna după veioza de pe noptieră, care aruncă o licărire cețoasă, ineficientă în cameră. Se uită spre ușă. Simțindu-se brusc protagonista unui film de groază ieftin și nu prea original, observă că mânerul se răsucea. Era cineva afară pe coridor și încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]