3,591 matches
-
amestecate bine la un loc. Mai era o seară târzie de primăvară, înainta împreună cu Elena pe cărăruia din vie năpădită din loc în loc de iarbă, cerul era plin, plin de stele, un fast ceremonios, bătea vântul cald, unduios, parfumat, se auzeau vibrând frunzele. Într-o noapte ca asta poți să înnebunești, murmurase Elena cu atâta seriozitate încât Carminei i se contractaseră porii... Elena avea atunci 15 ani, seara se pieptăna îndelung privindu-se în oglinda comodei, avea un păr viguros, roșcat, lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu-i cazul să vorbească de două ori, nimeni nu poate pretinde că n-a auzit, chiar dacă s-ar afla în cea mai îndepărtată cameră. Dacă nu ești obișnuit cu ea sau dacă încăperea e prea mică din pricina tonalității îți vibrează timpanele. Ar fi bine dacă ar muți, așa, dintr-odată, presupuse absurd inginerul în timp ce migălea cu măiestrie la aparatele sale. Și doar citește destul de mult, ori de câte ori are puțin timp liber, dar e vinovată, draga de ea că reține numai amănuntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cobora să sape parcela de pământ din fața blocului. De obicei îi povestea cu lux de amănunte motivul nemulțumirii sale, îi explica, se justifica, îi cerea părerea, el o asculta rezemat de ușa cămării, cu brațele încrucișate pe piept, timpanele îi vibrau presate de sunetul strident al vocii ei, dar îi plăcea înflăcărarea și problemele mărunte care o frământau. O liniștea cu vorbe domoale, uneori era tandru, ea îl asculta atentă, îl aproba, chiar așa, îi zicea luminată, de ce să mă enervez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fotoliului, își sprijini de genunchii ei pieptul, cu palmele îi cuprinse spatele, o aplecă spre el, până când reuși să-și așeze pe umărul ei fruntea. Stătu acolo, în tăcere, învins. Pe urmă se îndreptă ca să o poată privi. Îl simțea vibrând, adulmecând cu degetele îndepărtate, cu buzele întredeschise. Tot nu înțelegi nimic! Clătină capul. Tu nu înțelegi că ne-am despărțit anume, ca să ne regăsim. Pare livresc, pare absurd, pare cum vrei, dar, spune-mi, tu ai trăit înainte ceea ce trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să fi fost un raid din cale-afară de important, fiindcă erau vreo mie de avioane, toate aliniate în formație. Era o zi însorită, frumoasa. Deodată în atmosferă s-a auzit un zgomot puternic, trepidant, ca un mârâit, de ziceai că vibrează tot cerul, într-un vacarm scos de-un singur motor imens. Toată lumea din parc s-a oprit locului și a privit în sus, ducând mâna streașina la ochi. Am început să plâng. Mama mi-a zis „Nu plânge, puiu’ mamii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
culoare luminii. Cerul golit de nori părea că se unește cu marea într-o îmbrățișare dumnezeiască, perfectă, sub puterea fermecată a soarelui. Primii îndrăzneți apărură pe plajă. Nisipul prinse a se zvânta. Pescărușii cu țipătul lor flămând săgetau văzduhul. Viața vibra, palpita în tot și în toate, și am simțit că o imensă bucurie mă cuprinde, o sete nepotolită de frumos. Eram fericit că respir mireasma mării, că văd cum păsările brăzdează văzduhul, că aud zgomotul valurilor, că simt galopul vântului
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
neam, iar Nichita Stănescu afirma: Limba română este patria mea de cuvinte, confirmând dezideratul testamentului văcărescian unde cultivarea limbii se identifică cu cinstirea patriei. A-ți iubi patria înseamnă a-ți iubi întâi de toate limba prin care sufletul tău vibrează și simte glasul frunzei cu freamăt tânăr de pădure, clinchetul tălăngilor coborâtoare pe-un picior de plai sau sunetul prelung al buciumului departe, mai departe în veșnicii... Gabriela Neagu, clasa a VI-a A 6. COMPOZIȚII DESPRE PRIETENIE Prietena mea
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Jertfa lui Manole n-a fost însă zadarnică. Ei au intrat în conștiința poporului prin opera lor, devenită nemuritoare, prin sacrificii. Atitudinea ciobanului moldovean în fața morții Poezia care include atitudinea ciobanului moldovean în fața morții este Miorița, capodoperă a folclorului nostru, vibrând toată de profunzime și finețe, precum și de sensibilitate. Personajul avut în vedere este baciul moldovean, care sintetizează întreaga concepție despre viață și moarte a unui popor, fiind un simbol. La început s-a crezut că poezia exprimă o atitudine de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ori - materialul întinzându-se într-un V bombat și dispărând între picioare. M-am întors cu spatele, încercând să-mi domolesc zvâcnetele grele din piept și din gât, să le înăbuș, dar nereușind. O apropiere electrizantă, șocul, dorința, corpul meu vibra de toate astea și de panica stânjenită și brusca realitate a tuturor lucrurilor care se întâmplau. Privind țintă de-a lungul coridorului pustiu, de ciment, ascultând sunetele produse de mișcările lui Scout în spatele meu, am avut îngrozitoarea și insuportabila idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am întrebat dacă ai înțeles? Din nou tonul acela tăios. — Scuze, am spus. Da, am înțeles. — Bine. Fidorous apăsă cu degetele pe două tastaturi diferite. — Acum. Am apăsat tastele. În difuzoare se auzi o singură notă asurzitoare. Simțeam că-mi vibrează măruntaiele din cauza ei; ferm, egal și total. — Do central, strigă doctorul acoperind zgomotul. E prea puternic pentru ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul, luat prin surprindere de tăcere. — Îi aruncă afară din tuneluri, repetă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dar restul... Dacă vine rechinul, noi o să, ce, o să ne urcăm pe cutiile alea și-o să ne jucăm de-a Ahab sau ceva de genul ăsta? — Sau ceva de genul ăsta. În spatele ochelarilor à la Michael Cane, fața lui Fidorous vibra de ceea ce fizicienii numesc energie potențială. Dar nu-s decât... — Da, te-am auzit de prima dată. Ai perfectă dreptate. Nu-s decât lucruri, doar minunate lucruri uzuale. Însă ideea pe care o întruchipează lucrurile astea, sensul pe care li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mea. Imaginea în alb-negru a casei mele se estompa, negrul bătând în alb. Nu după mult timp, imaginea dispăru cu totul, lăsând vederea complet goală. Am dat să ating din nou suprafața, dar m-am oprit: cartonașul zumzăia din nou, vibra slab între degetele mele. Zumzetul dură doar o clipă, dar când se opri vederea păru să se fi preschimbat în altceva, ceva mai subțire și cu mai puțină substanță, ceva cu o textură curată și lucioasă. Sub ochii mei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
povestea tatei ("Nu asculta la uși, Dințișor, nu-i frumos!") cum se trezise lîngă duioasa lui nevastă și întinsese mîna s-o alinte. Parcă nu mirosea cum se cade: "are prea mult păr femeia asta". Era boxerița albă, tandra cățelușă, vibrînd sub degetele lui. "Dă-te, javră!" Nu mă-njura că te iubesc ca proasta", o fi scîncit subțirel Daisy, mîhnită. Nici pe mine nu m-a vrut în preajma lui reală. Proiectul matrimonial l-a ținut secret. Care o fi diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
tipografia. Numai în boockătăria§§§§§§§§§ mea mai mirosea vag ca-n vechea tipografie în plumb: cum miroase, cîteodată, marea. În "pauza de lapte", motoarele tăceau, mașinile rămîneau nemișcate. Mă imaginam într-un muzeu al păsărilor exotice, demult dispărute. Pe urmă, dușumelele vibrau, mașinile plane își deschideau pliscurile, rotativa gîfîia. Tipografia intra, din nou, în stadiul de fierbere. Trecut prin timp, totul se decolorează, cum se decolorează cerneala de tipar. Cînd am curajul să deschid caseta cu amintiri ("caseta cu șerpi", cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ca oricare altul, pe care îl ai sau nu îl ai, nu e ceva ce poți dobândi, dar e ceva ce îți poți descoperi în timp. E un organ deosebit de complex, e ca un instrument muzical, pentru că în mod esențial vibrează. Totuși, nu oricine înzestrat cu el știe, însă, să-l și folosească. Bine, dar tu mai poți să zbori? Am crezut că... Hipogriful și-a deschis deodată larg aripile și a bătut de câteva ori rapid și zgomotos din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aiurea. Solidar cu el, sufletul rătăcește și el fără memorie. În curbe, genunchii mei se lipesc și își râd unul altuia. Doar ei, prin atingere, regăsesc memoria genunchilor ei sau a pântecelui Hipogrifului. Electrizați într-o dulce melancolie, genunchii mei vibrează ușor în ritmul muzicii: "Still my guitar gently weeps". Sfârșitul poveștii și morala ei De vină nu poate fi numai Aspida. Okurina Sicran. Numele străbunicului Okurina sta ascuns între două foi de pergament negru și-și lăsa umbra fulgurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pentru următorul transport. Este atât de liniștitoare această după-amiază târzie... Totul zace într-o armonie statică și deplină; vântul a stat, soarele agățat în cer a uitat să mai apună, norii nu mai aleargă, stau desenați pe cer. Singure, furnicile vibrează calm aerul în surdină, concretizând tăcerea. Ceva mă gâdilă în palmă. O deschid și privesc la furnicoiul uriaș, cavalerul vătaf, ce continuă să se joace în palma mea cu nepăsare, fără teama că l-aș putea vătăma. Apoi face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cameră de luat vederi, să pot prinde imaginea din oglinzi. Însă auditoriul meu se află într-o perpetuă mișcare browniană, nu pot să văd absolut nimic. Poziția mâinilor sau a oglinzilor se modifică întruna. Mâinile se agită necontrolat, iar oglinzile vibrează ca niște evantaie. Nu recunosc decât una sau două persoane, poate tocmai de aceea încerc să le descifrez adevăratul chip, ce ar putea fi reflectat în oglindă... Oglinzile au două fețe, sunt probabil de tipul celor cosmetice, cu o față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
analizăm ce ni se întâmplă, să-l calificăm ca pe un eveniment autentic sau ca pe un accident dat de o disponibilitate temporară. Mă refer la acele momente, conștientizate, în care se întâmplă să fim deschiși către lume, capabili să vibrăm cu ușurință, deși fără convingere. Oricum, actul fericirii rămâne valabil, doar că, în prezența unei stări neautentice, el nu va fi memorabil sau arhivat, deși ne va hrăni în aceeași măsură. În primul rând, fericirea este la îndemâna bătrânilor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un univers de piuituri. Girofarul ambulanțelor se rotea în sensul invers al acelor de ceasornic și sirena suna de la Do la Si în octava a II-a. Un câine fugărea prin iarbă o pisică, cu coada ridicată ca o lance, vibrând amenințător pe la botul mâței, care se retrăgea zbârlită strategic cu dosul spre înainte. Știrile de la un radio portabil au început cu informațiile meteo și cele sportive, pe dos ca de obicei: dezastrele din China, autoflagelările arabe, masochismul evreiesc și noile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Aici și călcă în picioare buburuza de Dincolo. La fel calul de Dincolo, omorî gărgărița de Aici. Mama de Aici ajunse ca un fulger Dincolo și o ucise pe Mamă, în timp ce Aici Mama era ucisă de cea de Dincolo. Mioarele vibrau și Acolo și Aici. Mama devenise Una singură și Aici și Acolo, cu două Mioare diferite. Una libertină și cealaltă în recluziune. Cea în detenție voia libertate, cealaltă nu-și putea dori pușcăria. Fiziologic, Mama cuprinzând două Mame în sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îi suflam lui Gustav replici dintr-o piesă de teatru în care el interpreta un rol important, după care trecea în culise. Mă-mpingea pe scenă în fața părinților din sala de teatru, alături de surori și strămoși, iar în primele rânduri vibrau nepoți și strănepoți. Gustav îmi sufla, eu priveam cu mâinile paralizate pe lângă corp, mișcându-mă de pe un picior pe celălalt, îmi tot dregeam vocea, voiam să spun ceva, dar nu știam nimic. Doamne, eram gol pe dinăuntru, cei din sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Fie Stoian și Teodor, catifelele Liceului, la 1.50 m fiecare, tabacherele din armată, cum sunt numiți cei mărunți, căutând să-și mențină pasul în cadență cu restul plutonului, ei forfecându-și picioarele pentru a nimeri pasul, aici obsedați sexual, vibrând la vederea oricărei purtătoare de sex feminin (legal sau ilegal). Fie acea primăvară sau toamnă din anul fatidic al unei tinereți la fel de fatidice. Nimic nu trecuse fără să nu fie înregistrat, fie prin ochiul vrăbiilor, fie prin crăpăturile din trunchiurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
răsfățat. Cumpăra oase, vitamine și-l peria periodic cu multă afecțiune. Cîinelui îi pusese numele de Cezar, parcă sperînd că va fi un nume mare în istorie. Cezar era superb, avea aproape 60 kg și fiecare mușchiuleț din corpul său vibra ca o strună de chitară. Nu văzuse prea mulți oameni și avea o pornire sălbatică să-i împuțineze. Erau scene înfiorătoare de nervi nestăpîniți atunci cînd vedea un om. Acesta era și motivul pentru care Vasile veghea foarte atent ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Angela nu mai este geloasă, cuțitul a devenit tăcut și pașnic, iar despre ciomuială nici vorbă. Urcă scările blocului cu emoție ca în dățile de demult. Ușa apartamentului se deschide și, ca și cînd timpul a stat în loc, cei doi vibrează pe aceeași frecvență și lungime de undă. Au trecut cinci ani de la despărțire și jarul ascuns în cenușă s-a reaprins. Dimineața Angela se pregătea de plecare și întreabă neutru: Dumneavoastră de ce nu v-ați însurat? Profesorul a fost surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]