485 matches
-
Înalt până departe. Răcoarea nopții Îl trezi În cele din urmă. Mirosea teribil a trandafiri și ameți Îmbătat de mireasmă. Supărat că se abandonase Într-atât somnului și sufocat peste măsură, Îngerul se ridică de pe turla bisericii și, Înălțându-se vijelios, căută iritat un aer mai curat, În care să-și poată dezmorți aripile. Negru Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu Îl poartă. Cântarea cântărilor Traversa una din marile piețe când auzi, ca dintr-o trezire, concertul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În prejma iubitelor ar dori ca trecerea să fie cât mai lentă, alteori să alerge În viteză pentru a atinge o vârstă a maturității, să scape de sub regulile impuse, Îngrăditor, de către părinți iar cei bătrâni se plâng adesea de trecerea vijelioasă a timpului și cu cât sunt mai În vârstă cu atât timpul (viața) trece mai repede, scurtându-se, iar pământul le fuge de sub picioare, așa cum tot ei spun cu obidă. Trecerea timpului este un mare defect, pentru unii dar și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de ceapă iar gândurile-i cutreierau cine știe ce universuri sentimentale. Va, mai rămânea un piculeț liniștit, urmărea cu ochii lipiți o buburuză viu colorată ori un gândăcel preocupat de problemele sale diurne și deodată, ca un zmeu În miniatură, se repezea vijelios spre cârdul de rațe adormite și găini moleșite de căldura soarelui de vară, scoțând țipete ce se voiau Înfiorătoare. Orătăniile alergau bezmetice din calea viforului cald, mirându-se nespus de perfidia hultanului care putea lua orice formă umană. Atacul, pe cât
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cârdul de rațe adormite și găini moleșite de căldura soarelui de vară, scoțând țipete ce se voiau Înfiorătoare. Orătăniile alergau bezmetice din calea viforului cald, mirându-se nespus de perfidia hultanului care putea lua orice formă umană. Atacul, pe cât de vijelios, pe atât de scurt, se termina Întodeauna În fața curcanului, căruia din motive știute de toți cei mari ai casei, dar neînțelese de către Va, se numea...Conu’ Bazil, apelativ care dacă era folosit de către Va, avea ca urmare automată, apostrofarea drăgăstoasă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
crescut anapoda, mărginită de plopi pitici cărora puteai să le numeri frunzele fără efort și acoperită de apele revărsate ale Siretului. Acesta, În cea mai mare parte a anului era calm, se umfla mai În fiecare primăvară, devenea tulbure și vijelios, nu-i mai ajungea matca-i milenară și fără a ține seama de oameni, locuri și animale se revărsa peste maluri, peste lunca mănoasă iar Înainte să ajungă la casele satelor, umplea cu apă Rămășița, balta Peletuci și alte două-trei
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cuvintele Ochenoaiei ocupându-i toată mintea: Fa adormito, cască ochii pe unde pășești și fii atentă să nu scăpi copchilu’ că-ți smulg tăt păru’! Acolo sus, copilul, ba se simțea expus tuturor atacurilor păsărilor cu dinți, care se repezeau vijelioase din cerul nopții, luând În Închipuirea sa cele mai ciudate forme și dotări, ba legănat de moș Ene, la marginea firescului, Întinzând mâna spre cerul luminos și prinzând, cu gingășie și delicatețe, două steluțe strălucitoare, așezându-le, cu iubire dureroasă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
dispăruse În flăcări, amintiri nefericite se dispersaseră În aer odată cu fumul. Nimic nu indica identitatea incendiatorului, dar mie mi se așternuse dinainte un fel de urmă continuă. Nu voiam ca inspectorul Cabrera și echipa lui de criminaliști s-o ia vijelios după mine. — Dar, domnule inspector, e ceva de explicat? E clar că cineva a dat foc la casă, dar se poate foarte bine să fi fost doar... o farsă scăpată de sub control. — O farsă de-a dreptul sinistră, spuse Cabrera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Brusc, am simțit că mă dor ochii din pricina soarelui, că nu mai văd nimic. Lumina a devenit neagră. XLI ― Ai mai visat ceva? ― Eram legat pe un rug și, cum se ridica o flacără, se pornea, din senin, o ploaie vijelioasă care, într-o clipă, stingea focul. Inchizitorii erau furioși, au adus oameni cu torțe care uscau rugul și-l reaprindeau. Ploaia, însă, îl stingea iar. Au început să putrezească arborii și grânele de atâta apă, drumurile erau acoperite cu bălți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ca pe un loc unde un vecin, care n-are somn, citește o carte fără sfârșit, la lumina unei lumânări veșnice. Se petrece inevitabilul: etui-ul pince-nez-ului se Închide cu un țăcănit, revista foșnește pe marmura noptierei și Mademoiselle suflă vijelios cu buzele țuguiate; prima Încercare eșuează, o flăcăruie buimacă se agită, apoi se micșorează; urmează un al doilea atac, și lumina dispare. În acea beznă neagră ca smoala Îmi pierd reperele, patul meu pare să plutească Încet, panica mă face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și eu zile În care simțeam că prind aripi - mirosul plăcut al gazonului, bucuria de a-l vedea pe acel celebru Înaintaș al echipei interuniversitare driblând tot mai aproape de mine cu mingea cafenie nou-nouță În bombeul lui strălucitor, apoi șutul vijelios, norocul de a-l apăra, senzația de fericire prelungită... Dar mai erau alte zile, mai ușor de ținut minte, mai esoterice, sub un cer mohorât, când zona din jurul porții era o masă de mocirlă neagră, mingea era lipicioasă ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu zguduiri tot mai puternice. Fulgerele din ce în ce mai dese, sfâșiau bolta... și, dintr-o dată perdeaua de ploaie năvăli pe vale, umplând-o de ropote. Fulger după fulger spintecă tăria cerului, și tunetele, întâlnindu-se, umpleau depărtările. Ploaia răpăitoare cădea nestăvilită și vijelioasă, iar zidurile Griviței stăteau ca îmbrobodite în ceață. La lumina fulgerului meterezele fortăreței păreau vedenii înfricoșătoare pe cer. Turcii, pe lângă avantajul de a fi în apărare, aveau față de noi o artilerie modernă, tunuri Krupp cu bătaie lungă, tunuri de tip
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu o furie de nestăvilit. În răstimpuri, pădurea răsuna de câte un strigăt de fiară flămândă, ori a vreunei prăzi, a cărei viață tocmai se curma... în aer continuând să plutească vălurit ecoul lor. Când și când, vuietul vântului sfâșia vijelios liniștea, cu un muget de fiara sălbatică... Vijelia frământă întruna copacii încărcați de zăpadă, care se aplecau trosnind în fața ei. Umbre ciudate se închipuiau în unduitul lor. Deodată în vâjâitul geros al vântului, parcă se deslușea strigătul îndepărtat al unei
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
gură, cu strigături tărăgănate, și deodată, o dau iar într-o sârbă îndrăcită... hora se strică și rămân numai cei care pot. Cu obrajii în flăcări, cu o poftă sălbatică flăcăii se prind pe după umeri într-o sârba așa de vijelioasă, cu dupăială și chiote sălbatice, de crezi că a venit sfârșitul lumii. Stai și te întrebi; ce descătușare de energii nebănuite stă în acest tineret.. Bătrânii se feresc la o parte și privindu-i, își răsucesc mustața în sfârc, cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
c-a fost legitimă apărare. Vedeți de ce nu-i bine să te grăbești? — Am prins ideea. Acum, dacă mă duci lângă limuzină rapid și-n tăcere, i-am spus, suma se triplează. Politica firmei. Moșul a tăcut și a accelerat vijelios, apropiindu-se Încet din lateral de limuzina cu Însurăței. I-a făcu semn celuilalt șofer s-o lase mai moale, iar eu am ieșit pe geam, sprinten ca un cuc la ora exactă, Încercând să ajung la hârtie. Mirele, care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Dacă Îi lași aici, nu e bine. Dacă nu-i lași aici, iar nu e bine. Hai să-ți arăt ceva, Îmi zise Minos. L-am urmat. Am coborât printr-o pădurice deasă până la o apă care curgea mereu, șerpuind vijelios printre copaci și smârcuri. Minos mă duse până În apropierea unor tufe frumos mirositoare, Încărcate cu flori de culoarea soarelui ce apune la sfârșitul verii. Lângă flori: o lespede de mâl uscat, o cărămidă cum i-ar fi spus Dilc. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o viroagă Îngustă pe care abia dacă ai fi văzut-o și ziua. Coborârăm unul câte unul, În liniște și, după o bucată de vreme, viroaga prinse a se lărgi. Aduna În ea din ce În ce mai multe fire de apă care huruiau vijelios, după care se deschise Într-o vale pe care o simțirăm uriașă după felul molcom și necontenit În care bătea vântul. Călăuzele noastre se opriră și ne priviră lung. - Uite, ăsta e un loc bun ca să Începi o hărțuială. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
către Apus, după cum lăsase Moru. - Tată din cer, am zis. Ăștia sunt munții oamenilor-lupi! Ăștia sunt munții mei! Nu-mi venea să cred și m-am uitat În jur cu luare aminte, dar nu Încăpea nici o Îndoială: am recunoscut râul vijelios care curgea pe sub stânci, am văzut locul În care mă duceam la scaldă În copilărie, am zărit stânca ce se asemăna cu Tatăl, am recunoscut locul de unde pândeam urșii, și am recunoscut și valea adâncă unde hăituiam mamuții Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
scuipă din nou. Se lăsă o clipă de tăcere și vecinii așteptară. — Of, Doamne! exclamă tata În cele din urmă grav și trist, cu glas scăzut, aproape imperceptibil. Și deodată se stinse În el toată vigoarea de altădată și mînia vijelioasă a tiradelor sale: redeveni un om bătrîn, bolnav și indiferent, aflat la un pas de moarte, iar glasul său era iarăși bătrîn, tocit, obosit și trist. — Of, Doamne! murmură el dînd din cap În Întuneric, obosit, trist și slăbit. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
brutală, dulce, nesfîrșită. Atunci Garfield, Arthur, Harrison și Hayes au stat o clipă nemișcați la capătul podului, au privit la amiază sîngele aprins Împroșcat pe grîul călcat În picioare, au ascultat tăcerea tainică a amurgului În cîmpul peste care trecuseră vijelios În zori mii de cizme, au privit tufișurile de la hotarul cîmpiei plecate spre drumul prăfos, peticele dezordonate de iarbă aspră și de margarete arse și uscate de la marginea drumului, albia presărată cu pietre strălucitoare a pîrÎului și umbra plăcută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
țărm și care Închideau acest golf sau canal, În care se afla. Departe, spre apus, se deslușea linia țărmului, care era tot jos, nisipos și parcă pustiu. Apa cenușie și răcoroasă a dimineții bătea ușor În flancurile vasului: din imensitatea vijelioasă a mării ajunsese În monotonia pustie a acestui țărm. Un țărm atît de arid și de sumbru nu mai văzuse nicicînd spaniolul cel chior. Într-adevăr, pentru un om care acostase de atîtea ori pe marile țărmuri ale Europei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
spre mlaștinile de la mal. Asta a fost tot. Pămîntul uriaș și-a regăsit liniștea. Spre apus, pe dealurile mărețe pe care n-a ajuns să le vadă, umbrele sorilor treceau peste pustiul veșnic, noaptea copacii se frîngeau pretutindeni de clocotul vijelios al apelor limpezi și iuți, milioane de ochișori clipeau și licăreau, totul se mișca Într-o lunecare foșnitoare, Întunericul fertil murmura, aripile băteau cu putere, pustietatea cînta o simfonie, dar nicăieri nu răsuna mersul apăsat al cizmelor. Spaniolul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aceștia a fost și crâșmarul. La început s-a dat bine cu nemții, viața lui nu a fost prea aspră, însă, cu trecerea timpului, greutățile au început să apară. Nemții nu au stat mult, ei și-au continuat drumul lor vijelios spre Basarabia. Abia după ce au ajuns dincolo de Nistru a început greul și pierderile de vieți omenești de ambele tabere și jalea cu adevărat. Au venit vești că cutare a murit, ba că altul a dispărut sau că a fost luat
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
apoi În difuzoarele de medii, gîfÎitul sacadat produs de-o constipație rebelă Împreună cu, dar pe celălalt canal, oftatul de ușurare adus de Înlăturarea-n cele din urmă a astupării anale, a timidității, a obiceiurilor nesănătoase, și instaurarea unei noi și vijelioase ordini intestinale pe bază de laxative și reacție tinerească Împotriva stupidelor reguli de comportament, freamăt diareic, vuiet de același ordin, un vînt distins, greu și prelung, cu o frecvență situată-n jurul a 500 de hertzi tras În dreapta și ajungînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cantabil și din când în când striga către vizitiu cu o încurajare ațîțătoare: ― Hai, băiete, hai, nu șovăi! ― Nu șovăiesc, coniță, n-aveți grijă! mormăia Petre fără a se întoarce, cu glas în care tremura un râs puțin bațjocoritor. Goana vijelioasă ținea de un ceas. Trecură prin Ruginoasa, prin Bîrlogu, prin Babaroaga, prin Gliganu. Pe când alergau acum spre Lespezi, văzură de departe un cârd de ciori, poate câteva sute, de-a curmezișul șoselei, o împroșcătură de cerneală pe o colosală coală
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
promis solemn, Nada, nu-i așa? insistă el. Te aștept, Nada, auzi?... Vii?... Vii? Te rog... Nada... ― Da, da... Sss... Taci! șopti ea, încleștîndu-și nervos mâna stângă pe brațul lui, fiindcă în aceeași clipă auzi aproape glasul căpitanului întovărășit de vijelioase bătăi din pinteni: ― Coniță, mai fie-vă milă și de noi ăștia care... Nadina părăsi pe Brumaru și trecu în brațele căpitanului, ciripind: ― Domnul are dreptate... Tu așteaptă, Raul! Să te mulțumești cu sfîrșitul!... Căpitanul Grădinaru, încîntat, se depărtă cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]