482 matches
-
carbonizată, orbitele adâncite, cicatrice în jurul ochilor și la tâmple. Rotește puțin fereastra din stânga, pentru a potrivi jocul, transmisia imaginilor de pe un ecran pe altul. Grijulie până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar zice, o încântă. Dunga buzelor subțiate și vineții abia reprimă satisfacția, viclenia. Depune pixul galben pe masă ; nu, îl reține între degetele mâinii drepte ; cu vârful degetului de la stânga își pipăie pomeții colțuroși, tâmplele tăioase, linia prea fermă a nasului.Nici o înșelătoare umbră de nostalgie ; doar acceptare liniștită
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
jocurile vacanței, trenul lunecând lin, ca pe mătase. Așteptarea, peronul, amurgul veninos al unei săptămâni fastuoase. Faleza întunecoasă, albastră sub ochiul cretos al lunii. ...Abia de reușește să salte nițel ceafa pe marginea patului, revede masa, ușa albicioasă, fereastra, apele vineții ale serii. Ultimele clișee ale zilei. Plaja perfect plană, cerul albicios. Femeile țâșnind, jeturi sticloase, la fiecare pas. Râsete, mingi, copii, iluzia eliberării. „M-a acceptat din curiozitate. Eram o apariție bizară, demnă de cercetat. Apelul găsea ecou ? Prietenia, ca
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
comediantul ei se încovoaie, suspectat, pândit, clovnul lunecă pe globul ocular, ring sferic, învârtindu-se, dezechilibrându-l, dezarticulându-l, în hohotele de râs ale micilor spectatori înveseliți de căderile cara ghioase, de obrajii mereu mai murdari de fard, pete roșii, vineții și verzi pe bărbie, pe nasul de carton, pe urechile blegi de catifea și pe fruntea dilatată și pe gâtul subțire și lung, de curcan. Cearcăne mereu mai adânci sub privirea holbată ! Abia își revine, scutură hainele, umerii osoși, își
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acelor pământuri, văzurăm un nor care părea să nu se termine nici el, acoperind Întreg văzduhul de la Miazăzi. Era cenușiu, era plin de vâltori molcome și, când și când, Îl străluminau fulgere. Ici-colo, lăsa să se scurgă din el coloane vineții de ploaie - era atât de uriaș, de parcă ar fi fost părintele tuturor norilor și, numai când Îl vedeai cum făcea bulbuci precum un terci pus pe foc, simțeai că te trece un abur rece pe șira spinării. Tare rău mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
toți, am auzit un glas din spatele meu. Era Nunatuk, una dintre femeile Cipusik. Neamul meu făcut lui Krog cea mai călduroasă casă de pe ghețar. Nunatuk era mare și grasă. Tânără și cu țâțele mari. Avea părul negru, buzele cărnoase și vineții, iar gura i se lăbărța de la o ureche la alta. Ochii, la fel de negri ca părul, Îi jucau, mari, deasupra obrajilor rotunzi și roșii. Era pricepută să zâmbească, dar n-avea Încotro la cât de... altfel era față de femeile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
unui tip cu tenul nefiresc de alb. Barba și părul lung, cârlionțat, îi erau negre, deși firele albe începuseră să strice contrastul dintre ten și capilură. Bărbatul din poză părea să aibă în jur de treizeci de ani. Cearcăne mari, vineții, îi înconjurau ochii cu o privire încăpățânată. Cosmin privi poza, iar ochii lui căprui închis, ochi de cerb, se încețoșară ușor. I se spusese că era ultima fotografie a lui Leonard, făcută cu patru ani în urmă. De fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vârf, ne-am aruncat la rădăcina unui molid răcoros. Mi-am scos tenișii și mi-am afundat tălpile printre frunzele de afin. Sabina și-a pus capul în poala mea; cu o mână dibuia printre frunzele verde închis. Culegea bobițele vineții, mă hrănea și pe mine. Buzele mi se facură indigo. Arătam ca doi strigoi deasupra unui crater năpădit de ierburi și căpițe de fân. În zare se vedeau munții transparenți suiți unul peste altul, să ne privească. Bruneta doarmea. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
strategie. Coiful briceagului de vânătoare și binoclul. Cadența nocturnă îl strecoară nebănuit până la poartă. O cadență dusă la perfecțiune. La parola de ieșire, însă, sprâncenele negre-stufoase i se încruntă, acoperind tăișul ochilor. Sub ele, în bătaia lunii, mai sticlește doar vinețiul adâncit al ploapelor. Cu pași hotărâți și regulați se-ndreaptă de-a lungul străzilor către marginea orașului. Acolo unde cale de vreo patru sute de metri se întinde imașul, bolovănos și năpădit de buruieni. Îl salvează doar colina arțăgoasă în spatele căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
urmau să fie plecați la o nuntă în județ. M-a așteptat pe peron, îmbrăcată în alb și fără tălpi de 20 de centimetri - nu mai ținuse neapărat să semene cu farul din port. Ochii îi străluceau de o lumină vineție. O secundă am avut senzația că sunt un cotlet scăldat în mujdei. Știam că usturoiul îi plăcea. Ne-am urcat în troilebuzul lung, învechit, căreia ea îi spunea „râmă”, și am început să ne hâțânăm spre Tomis III. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ținteau: trageți, mă, asasinilor! hai, omorâți-ne! Gloata se năpusti spre zid urlând. Soldații începură să tragă cu gloanțe de cauciuc și să arunce cu bombe fumigene. Oamenii le respingeau cu piciorul, ca pe niște mingi ori comete cu coadă vineție, albastră, portocalie. Printre rebeli, în linia întâi, se aflau ziariști care filmau meciul de fotbal pe viață și pe moarte. Valurile de atacatori se repliau sub statuia Leului, dădeau năvală iar. Din cauza fumului înțepător, sau de frică să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Lisa, pe vremuri, îi plăcea să se audă vorbind, într-o zi, am aflat că a murit. L-a doborât, la nouăzeci și patru de ani, o criză cardiacă. 22. Vis premonitoriu? întors cu spatele, privind pe fereastră niște munți vineții, acoperiți cu pâlcuri de chiparoși, un bărbat îi explica femeii de lângă el (nici unul nu păruse să observe prezența mea) că trebuia să mor deoarece așa e tradiția în insulele Fidji, ca bătrânii să fie înlăturați. "Astfel, se ușurează drumul progresului
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
îi dărui un fir anemic, amintind de o garoafă pleoștită și parțial cheală, pe care Edy imediat și-a agățat-o cu mândrie la butonieră. Felinarele pe bulevard luminau spasmodic refugiul, unde ne adăpostisem. Așteptam nerăbdători fetele în colțul rotund, vineții, rebegiți de frig, clănțănind din măsele și privind cum cucoanele își fâțâie tropăind zgomotos pantofii cu capișoane de metal la tocuri. Giulia avea deci, misiunea ingrată să vină cu prietena și .. au apărut amândouă! Au ajuns direct de la serviciu la
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
cufundă în apă de trei ori conform ritualului, nici un scâncet și îl dă nașei să fie înfășat. O voce întreabă, - A murit ? Răspunde încetișor, plângând, mama pruncului, în vreme ce îl îmbracă în scutece noi, - Doarme! Îl așează pe dormeza încăpătoare, culoarea vineție se schimbă încet în paloare și doarme adânc, nimic nu-l deranjează în timp ce, femeile stau răbdătoare în cameră, sporovăind încetișor. După un timp se trezește și nu scoate nici un sunet; simte instinctiv trupul cunoscut al mamei, întinde mânuțele, apucă strâns
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
secunde se abținu să răspundă. Întinse mâna stângă spre un bol cu fructe așezat între două sfeșnice de argint și rupse un mic ciorchine de struguri, începând să-i decojească încet boabele, introducându-și unghia lungă între coajă și pulpa vineție. — Ne-am mai întâlnit oare undeva? întrebă ea brusc. Nu, spuse Phoebe. Nu, nu cred. De ce? — Voiam doar să știu, spuse ea, terminând un ciorchine și începând altul, ce te face să crezi că ai vreo idee despre părerile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
înainte, își vine în fire, nu e taică-su, e prea înalt, n-are șapcă, nu înjură, nu se clatină, ce mai, nu-i el! Cin’ să fie? Încă un pas. Parcă ar semăna a femeie?! Poartă niște haine albăstrii, vineții, de o culoare nemaivăzută de Ilie decât în cer nu și pe pământ, seara când soarele a sfințit și pe boltă rămâne așa, o lumină. Nu ține mult, nu sunt condiții să țină, dar Iliuță o recunoaște. E Maica Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Reader's Digest, manuale de feng shui, cărți de telefon, Stephen King, Huntington, ziare din lumea întâi sau a doua. Singura intruziune permisă, de pildă în India, sunt pachețele cu ceai de Darjeeling, în Maroc poza unui berber în burnus vinețiu, la București o țărăncuță de lemn ducând o cofă de trestie. Camera nu are fereastră, primind neon și freon din tavanul pavat cu tuburi albe și grătare de ventilație. Mocheta bej cu desene roșcate stilizând floarea de măceș e singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și largul, malul abrupt și catargul chemând întâmplarea lacrima și marea. Legenda cu versul ei mut nu te mai aștepta grăbită ca la început, să-ți mai povestească de vârsta ei firească. Se miruie iubirea, lacrima se subție sub pleoapa vineție. Trează, mai lasă să intre cenușa de oseminte. Scâncește ca o fiară lumina de afară, se apleacă de spinare în ușă la intrare. O! Fragedă făptură oricât ai fi de pură în prag o să rămâi la râsul dintâi... Vechea împărăție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și este prezentată mulțimea de detalii pe care le pune la punct În vederea nobilei acțiuni, chiar se pricepe. Există Însă la pagina 35 o frază interesantă: „Am văzut atît de multe case prefăcute În cenușă, mașini distruse, cadavre cu găuri vineții În tîmple și o sumedenie de lucruri oribile pe care oamenii le fac numai ca să Încaseze marele pot, Încît nimic din toate acestea nu mi se mai pare real”. (s.m.) Și, tot ca o atingere a clapei literaturii, Phyllis spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spre dimineață. Vine Moș Crăciun. Scriitoarea visează că face sex În grup cu reni excitați. Îl sodomizează cu un dildo În formă de con de brad pe Moș. Sosesc colindătorii. În planul doi se vede un brad Împodobit cu testicule vineții. Autoarea se trezește. Are febră. A răcit, de-asta a visat reni. N-are nici conuri de brad, nici testicule. Așa că se-apucă să citească și mai multe cărți despre sex. Și aflăm că de Anul Nou pleacă la St
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-o colivie de răchită agățată În colțul verandei era o mierlă care acum nu cînta, nici măcar nu ciripea, pentru că un tînĂr la vreo douășopt de ani, brunet, slăbuț, cu cearcăne vineții și neras, tocmai Își scosese de pe el un pulver și-l Întinsese peste colivie. Și acum tînĂrul stătea În picioare, ascultînd cu gura Întredeschisă. Cineva tot Încerca ușa din față, care era Încuiată cu cheia și avea și zăvorul tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
era conștient Încă, dar tata zicea că nu-i o rană gravă. CÎnd am ajuns În gară l-au dat jos și detectivul l-a coborît și pe prizonier. Acesta din urmă era alb la față și avea o umflătură vineție pe tîmplă. CÎnd l-au coborît, avea un aer caraghios și părea foarte dispus să se miște cît mai repede, să facă tot ce i se spune. După ce i-a ajutat să-l care pe sergent, tata s-a Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
lasă poveștile pentru altă dată, că s-o făcut târziu și trebuie să mai și dormim în astă noapte... Un soare roșu și somnoros s-a ivit deasupra Dragulei. Părea că se ridică de-a dreptul din apele întinsei bălți. Vinețiul cerului a început să se destrame, lăsând loc încet-încet siniliului clar cum e cristalul...Când roua dispărea sub sărutarea soarelui dimineții, cărăușii erau de multă vreme pe drum... Uite, se zărește târgul, moș Dumitre! a dat zvon Mitruță Ogaș. Ii
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
la ce îți zboară gândul? Tu ți-ai trăit traiul și ți-ai mâncat mălaiul. Ai băut o ulcică de vin acolo și gata, te dai cocoș?...” Soarele zgribulit al dimineții abia s-a ivit de după o perdea de ceață vineție, când cărăușii erau gata de drum. Costache le-a deschis poarta mare. Drum bun și să știți că până săptămâna viitoare am să vă duc dorul - a grăit el, cu o umbră de părere de rău. Ca mâine trecem iar
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Nu mă vedeam din stradă; nu mă vedeam pe nicăieri. Mă mișcam pe muchia dintre viață și cărți‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡. Și-n strigătul vînzătorului ambulant de lapte descifram un "Hai la caaarte!" Spre dimineață, mobila gemea, în special bătrînul secretaire. În vena vineție de pe mijlocul oglinzii (nu-i crăpată, e doar foarte veche) deslușeam o literă. O altfel de literă decît vreuna din cele 28. Una? Un șir de litere, un altfel de alfabet. Nu-mi mai ajungea cel latin. După ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi încețoșați. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineții, colțurile gurii lăsate în jos, a dezolare permanentă. Un chiștoc de țigară între buzele crăpate. Două mâini cu degete boante, frecându-se repetat una de cealaltă, ca și cum le-ar fi fost frică să nu se piardă, trădând nervozitatea celui care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]