565 matches
-
Ioan Zapolya. Gritti era un prosper negustor la Constantinopol și reușise să intre în relații foarte bune cu marele vizir Ibrahim și chiar cu sultanul. Datorită calităților sale, în urma expediției din Ungaria din 1529, el este numit de către Zapolya ca vistiernic și arhiepiscop de Ager. Neputând redresa finanțele regatului, funcția sa va fi preluată de către Toma Nádasdy. În 1532, Gritti revine în Transilvania și va fi numit locotenent-general al regelui ungar. În iulie 1534 el vine în Transilvania cu misiunea de la
Ștefan Mailat () [Corola-website/Science/303833_a_305162]
-
a dăruit vornicului Miclăuș (1380-1440), membru în Sfatul Domnesc, o moșie întinsă, situată în apropierea de Lunca Siretului. Moșia a devenit cunoscută sub denumirea de Miclăușeni, după moartea vornicului. La 25 aprilie 1591, urmașii vornicului Miclăuș au vândut moșia către vistiernicul Simion Stroici (1550-1623). Satul acesta i-a fost întărit acestuia în 1598. La începutul secolului al XVII-lea, vistienicul Simion Stroici a construit aici un conac ale cărui ruine se mai puteau încă vedea la începutul secolului al XX-lea
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
fost întărit acestuia în 1598. La începutul secolului al XVII-lea, vistienicul Simion Stroici a construit aici un conac ale cărui ruine se mai puteau încă vedea la începutul secolului al XX-lea. Printr-un testament din 5 iunie 1622, vistiernicul Simion Stroici a lăsat moștenire satul Miclăușeni "Lupului Prăjăscului și nepoatei mele Saftei, și fiului meu, la Gligorie, cu heleștee și cu prisăci și cu tot venitul, pentru că i-am luat spre dânșii ca să-mi fie ei ficiori de suflet
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
Movilă și a celor trei episcopi ce l-au însoțit, Anastasie Crimca s-a retras din scaun la moșia sa Dragomirești, unde se afla o așezare monahală mai veche. Împreună cu rudele sale, marele logofăt Lupu Stroici și fratele acestuia, marele vistiernic Simion Stroici, fostul episcop Anastasie Crimca a zidit o biserică mică, din piatră, în cadrul schitului mai vechi, din lemn. Biserica avea hramul Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Evanghelistul și a fost sfințită în anul 1602. Deasupra ușii de intrare în
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
urmare a morții lui Mateiaș, moșiile acestuia au fost împărțite de copiii lui, fiicei sale, Ileana comisoaia, revenindu-i treimea din Boian și a patra parte din Lehăcenii Tăutului. Aceasta, neavând urmași, i-a donat moșia surorii ei, Alexandra, soția vistiernicului Iordache Cantacuzino. Deși ginerele lui Isac Stârcea, Toader, a cerut judecată domnească pentru a recăpăta moșiile socrului său confiscate de domnie, procesul s-a încheiat la 22 mai 1654 prin întărirea dreptului de proprietate familiei lui Iordache Cantacuzino. În a
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
spătarul Iordache Cantacuzino). În peretele sudic al pronaosului se află o nișă boltită care a fost folosită pe post de gropniță. Cronica lui Ion Neculce menționează înmormântarea în această biserică a marelui boier Iordache Cantacuzino (c. 1581 - 1663), fost mare vistiernic în timpul domniei lui Vasile Lupu (1631-1652), cu care era cumnat, și mare spătar în timpul domniei lui Eustratie Dabija (1662-1663), cu care era cuscru. Acesta a fost fondatorul ramurii moldovenești a Cantacuzinilor. Despre încuscrirea cu domnitorul și înmormântarea lui Iordache Cantacuzino
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
păn-a o lua Dabije, făcut-au mare nuntă în curțile domnești cu acel hiiastru al său, cu Lupașco, care acel Lupașco au agiunsu mai pe urmă și spătarǔ mare în Țara Muntenească și au luat o fată a lui Iordache vistiernicul Cantacozino. Și încuscrindu-să Dabije-vodă cu Iordachi, l-au pus spătarǔ mare, și n-au spătărit vreme multă ș-au murit Iordachi spătarul, care cu multă pofală și cu mare jele despre toți pemintenii l-au îngropat înǔ Bărnovschii, că, măcar că
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
despre toți pemintenii l-au îngropat înǔ Bărnovschii, că, măcar că era grec, omǔ strein, dar era om bun; să punè tare pentru peminteni la domnie". Printre alți boieri înmormântați în Biserica Barnovschi sunt menționați și Maria Cantacuzino (+1676?), soția marelui vistiernic Gheorghe Ursache, și Anica Bogdan (1773-1852), soția marelui logofăt Iordache Rosetti-Roznovanu. În anul 1998, în biserică s-au efectuat o serie de săpături arheologice sub conducerea arheologului ieșean Nicolae Pușcașu, fiind descoperită, sub pardoseala din mijlocul naosului, o criptă boltită
Biserica Barnovschi () [Corola-website/Science/311338_a_312667]
-
de către cronicarul Grigore Ureche, mare logofăt al Moldovei și fiu al vornicului Nestor Ureche. Acestea trec ulterior (în 1647) în proprietatea fiului său, Vasile Ureche, care la rândul său a vândut această proprietate lui Pascu Lupașcu-Buhuș, căsătorit cu Safta, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Începând de atunci, moșia și conacul au devenit proprietatea boierilor cantacuzini. Printre proprietari amintim pe paharnicul C. Cantacuzino (pe la 1758), logofătul Iordache Cantacuzino (în perioada 1793-1816), vistiernicul Iordache Cantacuzino și apoi Mihalache Cantacuzino. În jurul anului 1835, Iordache III
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
a vândut această proprietate lui Pascu Lupașcu-Buhuș, căsătorit cu Safta, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Începând de atunci, moșia și conacul au devenit proprietatea boierilor cantacuzini. Printre proprietari amintim pe paharnicul C. Cantacuzino (pe la 1758), logofătul Iordache Cantacuzino (în perioada 1793-1816), vistiernicul Iordache Cantacuzino și apoi Mihalache Cantacuzino. În jurul anului 1835, Iordache III Cantacuzino-Pașcanu a construit un frumos palat pe ruinele curții boierești pe care o ridicase aici, pe la începutul secolului al XVII-lea, marele vornic Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]
-
său „Arhondologia Moldovei“ (Iași 1892): „Lipan - Moldoveni, răzăși din Vrancea, un Neculai Lipan însurîndu-se cu o fată a unui răzăș de la Clipicești, Țifești, Pudureni și Copăcești, au avut trei ficiori: Ioniță, Iordachi și Gheorghe. Din aceștia, Ioniță intrînd slugă la vistiernicul Sandulachi Sturza, de casa căruia era stolnicul Șerban Periețanu, cumnat de vară primară maicei mele, om cu mare avere și numai o fată avè, dar să vede că era și prost, sau varvar, că în silă ș-a măritat fata
Lipan (familie de nobili) () [Corola-website/Science/312957_a_314286]
-
Vrancei - o încercare îndrăzneață de a li se răpi vrâncenilor pământul. Aceasta a dat naștere unei lupte pentru drepturile lor. În luna ianuarie 1801 domnitorul Moldovei, Constantin Al. Ipsilanti, uzând de un mijloc obișnuit de cotropire a domnilor fanarioți, dăruiește vistiernicului său lordache Roset Roznovanu "tot ocolul locului Vrancei de la ținutul Putnei, ce este cu sate pe dânsul" sub pretext că "au rămas din vechile vremi dreapta moșie domnească nedată danie nimănui". Vrâncenii nu au izbutit decât cu prețul a mari
Comuna Bârsești, Vrancea () [Corola-website/Science/310930_a_312259]
-
1551-1552) și Doamna Elena Rareș (decedată în 1553). În anii următori, în mănăstire au fost îngropați unii dregători și familiile lor, printre aceștia menționând pe episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545) sau pe marele vistiernic Stroici. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, mai precis în anii imediat următori ridicării zidului de incintă (1550), au fost construite în incinta mănăstirii patru clădiri din zidărie masivă de piatră legată cu mortar de var/nisip (o clădire cu rol
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
ale familiilor lor (10 morminte ale familiei Stroici și 5 morminte a altor boieri considerați ctitori). Printre cei îngropați în biserică se află episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545), o fetiță, Vasilica (+ 1569), marele vistiernic Stroici și alți membri ai familiei sale. Grigore Ureche menționează înmormântarea în biserică la 7 aprilie 1548 a hatmanului Vartic, căruia i s-a tăiat capul din porunca lui Iliaș Rareș. După cuvintele cronicarului, ""și în domniia lui, sâmbătă după
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Basarabiei, generalului Pavel Fiodorov: ”Dacă dvoreanul Sandulachi din Șerbeni duce lipsă de pământ, îi dau trei mii de hectare pe râul Amur, numai să nu ne implice în gâlceavă cu cetățenii Angliei”. La 1812, în moșia din Chițcani, stăpânită de vistiernicul Grigore Sturza, erau înregistrate 36 de familii țărănești, o familie de mazili și o familie de ruptași. În biserica de lemn din sat, construită în anul 1771 alături de o biserică mai veche, slujeau doi preoți, un diac și un dascăl
Chițcanii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305117_a_306446]
-
din nou de Medveja abia în 1527-1546, care ne informează că pîrcâlabul de Hotin, pe nume Toader, avea privilegii de cumpărătură pentru cîteva părți din acest sat de la Petru Vodă Rareș. Apoi Alexandru Voievod îi întărește pe 5 mai 1554 vistiernicului Mogîldea partea dinspre răsărit a s. Medveja, cumpărat cu 600 zloți tătărești de la Grozava, fiica pîrcălabului Toader. Mai aflăm că Mogîldea era pan, dar el era Mogîldea, nu Medvedev. Satul mai este pomenit și într-un hrisov de la Petru Voievod, datat
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
Grimăncăuți, pentru care aceștia plătiseră o moarte de om cu 6 boi și 10 bani de aur. S-a păstrat și un zapis de vânzare al lui Toader, fiul lui Nacu Stolnic, pentru s. Grimăncăuți, cumpărate de la ei de marele vistiernic Iordache Russet cu 300 galbeni. Hotarele moșiei satului au fost alese de Costea Chirilovici, pîrcălabul de Hotin, și de Ion Căpitanul оn 1772, cînd asupra moșiei acestui sat pretindeau mai mulți boieri străini de sat. Oricum, la această perioadă de
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
că identificările lui M.Gubolu sunt într-o anumită măsură arbitrare. Satul Sadâc este atestat documentar pentru prima dată într-o listă de localități întocmită în 1808. Date cu privire la lista respectivă conține răspunsul expediat, la 14 mai 1812, de către marele vistiernic din Moldova, Iordache Ruset-Roznovanu, senatorului V.I.Krasno-Milașevici, președinte al Divanurilor din Principatele Moldova și Țara Românească. Comunicîndu-i că a primit de la el poruncă de a-i pune la dispoziție informații despre denumirile ținuturilor și satelor, veniturile Moldovei, contribuția acordată armatei
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
extras nu sunt trecuți sîrbii și bulgarii veniți de peste Dunăre, care, stabiliți în Basarabia, se subordonau consilierului de stat activ Koronelli. În lista alcătuită cu trei ani în urmă și prezentată fostului președinte al Divanurilor, senatorului S.Kușnikov, explica marele vistiernic, au fost enumerate ținuturile și satele Moldovei, indicîndu-se numărul locuitorilor și birul plătit pentru trei luni. Scăzînd din 1812 trei ani, se constată că lista anexată de I.Ruset-Roznovanu afost întocmită în 1809. Aceeași operație de scădere, posibil, a efectuat
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
Iași , Milinski , îi raporta guvernatorului Basarabiei despre tulburările țărănești din satele : Buloboci , Rublenita și altele și cerea să trimită forțe militare pentru înăbușirea lor. În anul 1835 a fost efectuat recesamintul populație. Pe atunci moșia Rublenita mai era stăpînita de vistiernicul Iordache Ruset-Roznovan, care trăia în Moldova de dincolo de Prut. În sat au fost înregistrați : ruptași - 5 famili ; 7 barnati și 9 femei; țărani -64 familii: 213 bărbați și 179 femei. În 1847 s. Rublenita se află în volostea Ocolina. În
Rublenița, Soroca () [Corola-website/Science/305207_a_306536]
-
uric domnesc. Cu toate că, evident, el deja exista. Dar alte știri despre el, care ar tine de sec. XV, nu avem. Mai intervine o informație de la 1 ian. 1574, cînd Mihăilenii, ortografiați aici Mihălcăuți, trec în posesia altui boier, a fostului vistiernic Pilipovschi. Tot pe atunci, cu denumirea Mihalcăuți, ei figurează într-o mărturie hotarnică despre moșiile Adecăuților (Bricenilor). Trec ani după ani. Se mai scurge un secol. Despre Mihăileni nu se aude nimic. Apoi, la 22 sept. 1612 aflăm că Tancu
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
interese regatul devenind un butoi cu praf de pușcă.Sfatul nobililor polonezi era relativ incapabil de a lua hotărâri prin "Liberum Veto" fiind dezbinat prin interese private diferite, la care se adaugă dificultatea finanțării unor reforme prin greutățile visteriei statului, vistiernic fiind "Jan Jerzy Przebendowski" 1638 - 1729).După războiul nordic August caută să constituie o monarhie absolută prin o serie de arestări, în 1715 / 1716, are loc o revoltă a mici nobilimi poloneze contra regelui, rebelii erau uniți prin "Conferederația din
August al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/306144_a_307473]
-
la Crasna, cumpărat de la Ion, fiul lui Petru Roșca, cu 200 de zloți tătărești. Tradiția amintește la începutul secolului al XVI-lea ca proprietar al Crasnei pe starostele Grigoraș, așa-zisul logofăt. Acestuia i-ar fi urmat Iordache Cantacuzino, mare vistiernic, și apoi Gheorghe Ursache care a lăsat-o moștenire fiului său Dumitraș Ursache, sulger mare. La 30 iunie 1522, Ștefăniță Voievod (1517-1527) dăruiește Episcopiei de Rădăuți un loc de prisacă, la obârșia Crasnei, anume Hruzca, unde a fost de demult
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
o serie de țări europene la acea vreme. Potrivit mărturiilor epocii, această construcție a fost una dintre cele mai arătoase din Bucureștii primului sfert al secolului al XIX-lea. La început, clădirea i-a aparținut boierului Filip Lenș, vornic, mare vistiernic și logofăt al dreptății, pentru ca după moartea lui să se instaleze aici o unitate militară, apoi "Ministerul de război". În anul 1886 edificiul a devenit proprietatea unui politician al vremii, Gună Vernescu, la solicitarea căruia arhitectul Ion Mincu a efectuat
Casa Vernescu () [Corola-website/Science/305911_a_307240]
-
gospodăriei mănăstirii). La rândul său, duhovnicul era ajutat de "eclesiarh" (care avea în grijă inventarul bisericii și se îngrijea de întreținerea ei) și de "canonarh" (conducătorul ceremonialului, mai ales duminica și de sărbători). Economul avea și el mai multe ajutoare: "vistiernicul" (casierul), "chelarul" (care se ocupa cu pregătirea și supravegherea sălii de mese), "arhondarul" (responsabil cu primirea vizitatorilor), "bolnicerul" (căruia îi era încredințată bolnița în care erau îngrijiți călugării bolnavi și bătrâni) și "bibliotecarul". În cultul ortodox, mănăstirea are în centrul
Mănăstire () [Corola-website/Science/305374_a_306703]