491 matches
-
acum. După un scurt galop își opri calul și din nou își regrupă oamenii pentru a lansa o nouă salvă șuierătoare de săgeți împotriva urmăritorilor, după care porniră din nou în goană. Repetă manevra de mai multe ori, încetinind înaintarea vizigoților, până când Ernak i se alătură cu mingan-ul său, pentru a-i da ajutor. Tânărul principe își conduse războinicii într-un viguros contraatac, însă Balamber, văzând cât erau de epuizați oamenii săi și caii lor, nu-l urmă și își purtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mulțimea, dar Atila nu terminase de vorbit. — Bătălia, urmă, nu e încă pierdută. Tabăra e bine fortificată, practic, de nepătruns, iar dușmanul a suferit pierderi cumplite. armata a fost la un pas de victorie și e încă în picioare. Atacul vizigoților a fost respins, iar romanii se feresc să se mai arate. Acum e aproape întuneric. Spuneți că vor să atace tabăra? Bine. Să încerce numai: vă garantez că or să plece cu oasele rupte și cu coada între picioare. De câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de parcă ar fi vrut să refuze acel sfârșit tragic. în tăcere, Maliban se ridică în picioare și se îndepărtă. 31 Cu ultimele zvâcniri, rugul cel mare pe care fusese ars trupul regelui Theodoric stătea să se stingă. Corul funebru al vizigoților reuniți cu miile pentru a da ultimul salut suveranului lor se stinse și el încetul cu încetul, iar Sebastianus, care asistase alături de Flavius Etius la ritual, scoase în tăcere un oftat de ușurare, chiar dacă era perfect conștient că după acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de luptă, demonstraseră că regele lor era cât se poate de hotărât să-și vândă scump pielea. N-a urmat, însă, nici un atac, fie pentru că forțele de care dispunea Etius fuseseră greu încercate de luptele din ziua precedentă, fie pentru că vizigoții urmau să celebreze funeraliile regelui lor. într-adevăr, cu o seară înainte, din pricina întunericului și a prelungirii bătăliei, nu izbutiseră să-i dea de urmă în mulțimea de trupuri ce zăceau pe câmp, astfel că reușiseră să-l găsească numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu mai insistă, ci observă cu vădit sarcasm: — Un asediu, spui. Ăsta e războiul care vă prinde pe voi romanilor, nu și pe goți. Etius, perfect conștient că succesul, chiar dacă nu deplin, din ziua precedentă era în mare parte meritul vizigoților, se făcu că nu înțelege. — La urma urmei, toate astea nu au cum dureze mai mult de câteva zile și... — Ah, da? Atunci ascultă-mă bine: oamenii mei nu pot rămâne multă vreme în câmp: mai întâi, fiindcă avem puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu el. împreună cu ei, se îndreptă spre tabăra goților, iar acea împărțire a cortegiului arătă cât se poate de limpede că alianța era de acum ruptă. Etius își opri calul și rămase multă vreme să observe lunga procesiune a cavalerilor vizigoți ce se îndepărtau în câmpie. Alături de el, Egidius înjură cu jumătate de glas și scutură din cap descumpănit; cât despre Ricimerus, el se abținu de la orice comentariu, dar lui Sebastianus i se păru că vede alunecând pe chipul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avea să o păstreze, desigur, în memoria acelui brav soldat. Cu siguranță, dacă Flavius Etius ieșise victorios, acea victorie nu putea fi plătită cu un preț mai scump, iar acest lucru se vădea și mai limpede acum, când, după abandonul vizigoților, devenise și mai greu să tragă foloase reale de pe urma ei. Marea bătălie, atât de așteptată, avusese o desfășurare confuză și un rezultat incert, care confirmase așteptările doar într-o singură direcție: marele număr al celor căzuți de ambele părți. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
eu chiar n-am ce să mai spun. Ridicând din umeri, adăugă: — Oricum, după cum vezi, cei mai mulți sunt încă aici. Dacă ți se pare că sunt puțini, e fiindcă ieri au murit mulți. Și, pe urmă, umblă zvonul cum că și vizigoții pleacă, ori nu-i așa? Sebastianus preferă să ignore întrebarea. Dar sunteți toți beți! Dacă acum v-ar ataca dușmanul, v-ar face bucăți fără să se ostenească prea tare. Milone plesni aerul cu palma: — Aaah! Fii pe pace, soldatule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le săvârșiseră pe teritoriul lor. în cele două zile petrecute în poziția fortificată de la Campus Mauriacus, Balamber nu putuse să-și facă o părere precisă despre cât mai rămăsese din armată după cumplita bătălie. Când însă Atila - după ce constatase că vizigoții îl abandonaseră pe Etius - părăsise perfect liniștit tabăra fortificată și pornise cu oamenii săi pe drumul de întoarcere, devenise limpede pentru toți că, deși pierderile suferite erau foarte grave, armata Marelui Rege încă reprezenta o putere pe care dușmanul ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Rin. De fapt, chiar lăsând la o parte aceste mărturii, larg răspândite, deși neacceptate unanim, precum și opiniile autorizate ale unor experți, pare greu de crezut ca Atila, în momentul în care își purta armata eterogenă spre o confruntare decisivă cu vizigoții lui Theodoric să nu fi fost interesat să țină sub control drumurile dinspre miazăzi ce duceau la trecătorile alpine. Așadar, în roman am pornit de la această ipoteză, asumându-mi întreaga responsabilitate ce îi revine naratorului care nu se lasă descurajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce distanță puteau parcurge în mod firesc cele două armate în acest interval de timp. în privința desfășurării bătăliei, am respectat în mare parte descrierea făcută de Jordanes, îndepărtându-mă totuși de autorul gotic acolo unde era vorba de explicarea retragerii vizigoților, motivul principal pentru care hoardele hune nu au fost nimicite pe de-a-ntregul. în ceea ce privește motivațiile pe care el le aduce vorbind despre decizia lui Thorismund îcare ar fi fost „manipulat“ și convins să abandoneze tabăra chiar de către Etius, dornic să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vibra: „Acesta, războinicilor, va fi rugul meu funerar, căci regele vostru nu se va da niciodată viu pe mâinile romanilor!“. Dedesubt 451 d.H.: aflați în punctul culminant al unui război atroce pe teritoriul Galiilor, hunii și romanii, alături de aliații lor vizigoții, au ajuns în momentul în care își încheie socotelile. Zeci de mii de oameni se înfruntă pe întinderea aducătoare de moarte a Câmpiilor Catalaunice, într-o confruntare ce va marca pentru totdeauna istoria Europei. Două armate imense, doi mari condotieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o după-amiază Încîntătoare pălăvrăgind cu Tina În timp ce Împingeam canapelele ca să le așezăm cu fața spre ecran. Tina se uita la mine cu ochii ei limpezi. Numeroși portughezi, mi-a spus ea, avuseseră strămoși cu ochi albaștri, de sînge celtic, strămoși vizigoți. Dacă nu cumva vreuna din bunicile ei avusese o legătură cu un neamț frumos printre dunele din Rio Grande do Norte! Dar bunicile ei erau niște catolice mult prea fervente ca să fi cedat acestui soi de ispită. — Și iată cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
la care nu știm dacă veți ajunge în acest dicționar - descriu microcosmosul nostru, numit mai popular - pădure, cuvântul viziune descrie aspirația noastră către lumea largă, macrocosmos și Universul nemărginit. Prefixul «vizi» a fost preluat, de altfel, de la goți. Dar viziunea vizigoților s-a limitat la Atlantic. Viziunea noastră nu a cunoscut niciodată limite. Poate și datorită faptului că noi am rămas devotați înmulțirii pur aritmetice, și nu ne-am aventurat în domeniul lui epsilon și al analizei matematice pline de limite
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
a utilizat calamburul „viziunea vizuinii“ ca titlu de roman) și, în plus, nu este prin nimic amuzantă. De asemenea, nu ne vine deloc să râdem identificând coincidența dintre primele patru litere ale cuvântului „viziune“ și primele patru litere ale cuvântului „vizigoți“. Se mai putea apela la „vizir“, la „vizitator“, dar care ar fi fost poanta? Rareori descoperim câte un licăr de umor în cartea lui Laurențiu Orășan. Tot aducând în discuție cuvinte care încep cu „vizi“, autorul explică la un moment
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cu panglici galbene, tivite pe margini cu dințișori sângerii de coral. Poartă șalvari străvezii, verzi-albaștri și un nume berber, Omalissan. În urechi îi lucesc șerpi de aur, încolăciți de lobii mici ca două scoici încă din vremea primului ei soț. Vizigotul. E blondă Omalissan. Blondă ca tine. (Ți-am spus că azi ești blondă, nu?) Asta-i și place lui Musa. Nu carnea ei, care a început deja să se înmoaie. Nu sternul proeminent. Nu degetele sidefii, încărcate de inele țuguiate
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
brațului, acolo unde el se lipește de trunchi, îi va brăzda gâtul cu dune șerpuite ca drumurile berberilor în furtuna de nisip. Și așa va fi și obrazul ei, acum fin ca năframa care n-a șters de sânge chipul vizigotului. Granulat. Nisipiu. Fără urmă de strălucire alta decât cea dată de sulemenelile pe care Riya i le pregătește de pe acum, în fiecare dimineață. Nu e frumoasă. Dar e albă. Și atât de blondă... Și a fost a lui. A celuilalt
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Nisipiu. Fără urmă de strălucire alta decât cea dată de sulemenelile pe care Riya i le pregătește de pe acum, în fiecare dimineață. Nu e frumoasă. Dar e albă. Și atât de blondă... Și a fost a lui. A celuilalt. A vizigotului. Nu a plâns. Nici când Tariq a vrut-o pentru el și l-a împroșcat pe Musa cu venin, ca o viperă ce e. Musa a plătit-o cu aur, s-a tocmit pentru ea sub privirea ei atentă, înțepenită
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
parale în plus, descrie strigoii pe care-i vede și-i aude! Femeia rezistență, forță și cadență, are nasul pe ghivent și se tunde c-un patent, ronțăie sârmă ghimpată, doarme pe calea ferată, e scăpată de emoții când veniră vizigoții și-i la Roma vindecată de spaima de comeată, în fața dumneavoastră va fi înjunghiată și apoi reînviată! Prețul e mic circul e mare! Gospodari și domnișoare! Negustori și servitoare! Cine nu se grăbește rămâne în picioare! Intrarea nu e opt
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nici nu mai accepta să fie apărată. Ea făcea tot ce trebuia pentru a-i sili pe barbari să-și biruie complexele. Când Honorius s-a închis în Ravenna, unde amintirea imperiului era apărată numai de țânțarii mlaștinilor din împrejurimi, vizigoții au respirat adânc și au îndrăznit să se plimbe printre ruine, la Roma, îngroziți de îndrăzneala lor. Anul acesta, din pricina ploilor, cireșele au putrezit înainte de a fi culese. Fructele sunt scumpe. Mi-am permis, totuși, să cumpăr în piața din
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de emoție, a depus cenușa lui Germanicus a avut o soartă nefericită. După căderea imperiului, nimănui nu i-a mai păsat de morții faimoși ce zăceau acolo. A fost jefuit pentru prima dată în anul 410 de către Alaricus, temerarul general vizigot. Despre ceea ce s-a întâmplat mai apoi, în cursul unor atacuri colective mult mai sângeroase, nu s-a lăsat nici o mărturie. Prin anul 950, în vârful monumentului (nu se știe ce s-a întâmplat între timp cu statuia colosală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
doar puțin strîmb În centru, dar merge și așa, acest merge și așa definitoriu și liniar ca neamul nostru din tată-n fiu, Decebal, Gerula și restul, o linie nici măcar verticală ci așezată pe pămînt ca să calce pe ea grecii, vizigoții, bulgarii și turcii pe care văd că deodată grozav Îi mai iubesc românii, că joacă Hagi la ei, Galatasaray!, strigăt ce șterge Într-un singur meci șase sute de ani de biruri, baclavale, decapitări, fecioare desfigurate á posteriori, voaluri și turbane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
l-a repus în scaun. Aici existau mai multe basilici creștine. După martirizarea Sf. Sava Gotul, în nordul Dunării, în 372, Sf. Vasile, arhiepiscopul Caesareii (Capadocia), a cerut osemintele acestuia lui Iunius Soranus, "dux Scythiae". Dar în urma năvălirii hunilor (375), vizigoții și-au căutat refugiul în sudul Dunării și s-au stabilit în Tracia. Dar aici, ei s-au revoltat și s-au dedat la atrocități, iar Valens i-a înfruntat la Adrianopol, în 378, dar a fost înfrânt și ucis
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Scythia Minor, ca și cea din nordul Dunării. Atacurile barbare la frontiere au continuat și localități însemnate din Dobrogea sunt pustiite, precum Halmyris (Murighiol), aflat aproape de Istru (Dunăre), au loc lucrări de întreținere a fortificațiilor și drumurilor. După 395, vizigoții pleacă spre Italia sub conducerea lui Alaric, dar în locul lor apar hunii, care sub conducerea lui Uldis cutreierau teritoriile din nordul Dunării, de unde organizau incursiuni în sud. În Sciția Mică, ca urmare a prezenței hunilor, este întărit limesul, iar flota
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Imperiu, respectiv în Sciția Mică, unde cereau pământ.28 Avarii au atacat din nou sub Justin II (565-578), ei au obținut ulterior statutul de foederati ai Imperiului. În același timp, în vremea sa, au organizat un atac longobarzii și vizigoții, în alternanță cu avarii și slavii. În 566, pornind din zona Dunării și Dobrogea, avarii au invadat teritoriul din sudul fluviului, iar pustiirile lor s-au dovedit devastatoare. Sub Tiberiu II (578-582), s-a încheiat o pace între cele două
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]