551 matches
-
Marioritza. Prințul aprecie discreția pictorului. Totuși, ceea ce văzuse în locuința acestuia nu fusese o iluzie. Trupul acela gol întrezărit prin aburii băii... Graba jenată cu care Dante Negro închisese atunci ușa spre interiorul casei. Așadar, fusese Marioritza. Contraatacă. ― Și... femeia voalată... care ieșea din locuința ta destul de târziu, spre miezul nopții, ca să se vadă cu consulul francez... și ea ar fi putut fi iubita ta. Dante Negro prefiră cu mâna lui înmănușată petalele de trandafiri. Oare câte alte lucruri mai știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nopții, ca să se vadă cu consulul francez... și ea ar fi putut fi iubita ta. Dante Negro prefiră cu mâna lui înmănușată petalele de trandafiri. Oare câte alte lucruri mai știa prințul? ― Voi fi cu totul sincer, Alteță! Femeia aceea voalată eram eu. Un travesti destul de ușor de realizat pentru un pictor. Puțin carmin pe buze, pudră din belșug, o claie sofisticată în jurul acestui chip drăgălaș, ușor de confecționat... ― Dar cu atât mai ușor de realizat dacă însăși văduva Marioritza și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
interioare și până la un minimalism egal adesea cu un soi de nou primitivism. Iar dezinhibarea se reflectă în limbaj, așa încât cuvintele cu care-și exprimă sentimentele în versurile lor noii poeți sunt altele decât ale noastre, vorbirea nu mai este voalată, eufemistică, edulcorată, metaforizantă, ci e directă, caută culorile tari, e demitizantă, e fără perdea. Dacă ar fi să dai câteva sfaturi unui tânăr care se simte atras de poezie, care ar vrea să i se dedice, așa cum erai tu la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
smulsă de pe cap și eu îmi pierd cunoștința. De presupus că numai pentru scurt timp, în măsura în care timpul putea fi măsurat. Ce s-a întâmplat imediat după aceea, cu mine și în jurul meu, se potrivește și se dizolvă în imagini fantomatic voalate, apoi din nou precis conturate: gamela aproape goală a dispărut, la fel și ceasul de mână marca Kienzle. Unde e caporalul meu? Unde îmi sunt pistolul automat și cele două încărcătoare? De ce stau încă sau din nou în picioare? Rana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Hallipa își număra unghiile bine lustruite. Doamna Eliza îi șopti ceva într-o franțuzească aproximativă. Răspunse încet că-1 doare capul. Eliza avea probabil oarecare preocupare de conveniențe dar Hallipa părea a nu-și aminti deloc de ele, cu o privire voalată, în care, hotărât, prezența lui Mini nu dezvolta nici o placă a conștiinței. Mini se uită curios la el. li vedea pentru întîia oară în haine de oraș. Purta un costum bleumarin după modă și ținea pe mână un 128 pardesiu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
își reaminti atunci același oraș, întreg, în plină funcție a uzinei lui omenești și pe care totuși nu-i vezi din pricina unei anumite cete care nu s-a rupt; ale cărui aspecte nu prind pe plăcile sensibile, ci dau clișee voalate, atunci când nu privești printr-un interes viu. Pentru acel care e un locuitor indiferent, care nu și-a pus acolo mobilul existenței, realitatea orașului are încă o membrană învăluitoare și defensivă; pe când dezvelită, dă acelui care își converge spre ea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
făcută de oameni ca noi și poți fi sigur că așa va fi și de acum încolo. Gosseyn îl privea și simțea cum i se strânge inima. I se spuneau prea multe. Fie complotul era în preajma izbânzii, fie amenințările abia voalate ce i se adresaseră deja trebuiau luate ca definitive, în sensul cel mai propriu în timpul acesta Hardie continuă: ― Ți-am spus toate astea ca să subliniez următoarele dispoziții: Gosseyn, mai multe arme sunt ațintite asupra ta. În consecință, fără alte comentarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
calitate. Hai fetițo. Așa. Mai cu avânt. Hai, că merită. Dă tot ce poți. M-ai convins. Cred că o să-ți dau rolul. Gata. E destul. Dar Sophia continuă să plângă. Trec cinci minute, înfășurate în câțiva kilometri de peliculă voalată. Și eu nu prea știu ce să fac. Ce-ar face un regizor în locul meu. Probabil că ar spune ceva de genul e bine. Dar e cazul să te oprești acum. Ar fi bine să-ți păstrezi energia pentru momentul
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
se spune“? Când cele relatate se referă la ceva lipsit de sens, eventual absurd, acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi tot mai voalată, până devine calmă și retrasă. În unele situații, ajunge de-a dreptul diafană, enigmatică. Astfel, se spune despre Diogene, excentricul filozof din Sinope, că își scandaliza contemporanii cu gesturile sale neobișnuit de libere. Printre altele, . Cum singur va mărturisi, dacă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
posibilitatea ca don Miguel de Cervantes să nu fi fost altceva decît pseudonimul literar al unei păroase muieri toledane. Barceló, absent, nu a participat la bizantina dezbatere și s-a mărginit să mă observe de după monoclul său cu un zîmbet voalat. Sau poate că privea doar cartea pe care o țineam În mînă. 2 În duminica aceea, norii alunecaseră din cer și străzile zăceau scufundate sub o lagună de ceață deasă și arzătoare care făcea să asude termometrele de pe pereți. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dar atunci de ce se arată încântat când suntem împreună, de ce îmi răspunde la mesaje, deși o face cam rar și cam sec, dar în cele trei cuvinte pe care mi le transmite se simte emoția, implicarea, un fel de curte voalată, cu precauția de a nu-și asuma nicio responsabilitate, parcă i-ar fi frică de această relație, eu o trăiesc plenar, ca pe o experiență totală, el zgârcit, detașat, mereu ține să-mi amintească prin comportament, niciodată prin vorbe, că
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
i-am spus în felul următor: „Îți dau numărul meu de telefon, deși nu așa se obișnuiește, dar nu vreau să te sun eu ca să mă pun singur în situația de a te plictisi sau de a primi un refuz voalat, care să mă jignească și mai mult. Așa că dacă (pauză) ai vreo plăcere să ne mai întâlnim, mă suni. Cel târziu o săptămână; dacă nu mă suni într-o săptămână, înseamnă că nu e nimic. Și, zic, ca să nu fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Petru, nisipul număra din doi în doi ca o amăgire. Petru privea cenușa. La marginea vieții este ca într-o sală de spectacol, poți închide ochii ori de câte ori pelicula îți amenință memoria, poți să-i deschizi puțin câte puțin o metamorfoză voalată aplaudă. Noe și-a cioplit arca înspăimântat fiind de obsesiile sale. Noe a fost primul filosof al lumii, el și-a modelat corabia precum Dumnezeu a modelat omul, plecând de la imperfecțiunea de a pluti. Noe a cioplit mereu cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cum mi-a căptușit sufletul cu singurătate? Dimineți ulceroase, înserări hepatice, noapte și zi deopotrivă la capătul nelocuirii! Mama ei de prefăcută... Mă răscolește o stare de indigestie cumplită, de suflet vomat sub gardul cimitirului, de hoit putred, de amintiri voalate, de pământ afânat sub excavatorul lui Dumnezeu. La dracu cu ciudățenia asta înaripată cuibărită pe umărul stâng! Ieri s-a ascuns într-un cuptor de locomotivă pe o linie moartă; alaltăieri, de frica procurorului, sub o limbă de ceas și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu o salopetă nouă, albă cu broderie roz, și fețișoara îți părea mai destinsă. Chipul mamei tale, în schimb, se albise și acum prin piele apărea un fond gălbui. Era aplecată deasupra ta și tu o priveai cu ochii tăi voalați, îi supravegheai sânul ca un animal înfometat. — Plec. Ridică puțin capul. Stau în picioare la capătul patului, îmi țin cu o mână obosită, haina șifonată, am barba lungă și fața cuiva care n-a dormit. Privirea ei e gingașă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se spune, E adevărat, cuvinte care, la prima vedere, par niște simple ornamente dispensabile în toate sensurile, ajung să te sperie când te gândești la ele și înțelegem unde vor să ajungă, Orice ar fi, spuse Marta, e un mod voalat de a spune ce să-i faci, asta e situația, sau de arăta resemnarea, care e cuvântul tare, În sfârșit, tot trebuie să trăim cu părinții pe care-i avem, spuse Marçal, Fără să uităm că cineva va trăi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Pun pariu că și acum mai șterg oglinzile alea! ― Mda, făcu Brett zâmbind pentru a-și arăta interesul. Nostalgic, taciturn, Parker se așeză, cu ultimele crâmpeie de amintire în ochi. Acestea pieriră ca niște umbre, lăsând în urma lor un reziduu voalat de trecerea timpului. Într-o doară, acționă un comutator de pe pupitrul său de comandă. Deodată, un indicator se aprinse deasupra tastei apăsate, aruncând asupra lui Parker o lumină verde. ― Tu ce culoare ai? întrebă. ― Verde! Admise Brett după ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
siguri de un singur lucru, totuși. Niciunul dintre ele nu e firesc pentru un sistem uman. Ash era sceptic. ― Nu știu dacă este o idee bună. ― De ce nu? Dallas îl privea înfierbîntat. ― Pe moment, explică Ash, deloc ofensat de amenințarea voalată conținută în vocea căpitanului, creatura îl menține în viață. Dacă încercăm să o deplasăm, îl putem pierde pe Kane. ― Trebuie să ne asumămă acest risc. ― Ce propui? Ea nu se va desprinde. ― Vom încerca să o tăiem. Cu cât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Ieșiră pe terasă, sub coroana bătrânului arbore. Se atinseră. Irina făcu o mișcare speriată, de retragere. Reintrară în camera goală. Se așezară. Față în față. Se priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o pipăiau, nu auzeau zgomot de existență. Mergeau mai departe și auzeau scâncet care mirosea orgolios. Oamenii supralicitau soarta. Era o biserică. Lângă școli mirosea veselia. Tribunalul avea gust amar de ceai hepatic. Tramvaiele miroseau a dramă, teatrul a didacticism voalat. Numai băncile comerciale miroseau a insule însorite. Zidurile lor aveau gust erotic. Locuitorii orașului erau percepuți ca oameni cu existențe bănuite. În Dunăre, peștii se vedeau cu tot neamul lor înotând prin aer urmăriți de puzderia de puiet. Mai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prea devreme! Las’că debutezi...Postum! MAESTRUL DE COPII Cum n-a creat lucrări originale, Pictura-i nu conține poezii, De-aceea pe eleva dumisale O-învață cum se fac...copii! ,,COCOȘEL’’ Când îi spune...,, Cocoșel’’! Recunoaște sincer... el, Ironia...voalată: E cocoș! Doar ca...durată! NOAPTEA TOATE PISICILE SUNT...NEGRE! E superbă! Dar cam...mică! Dac-o pierd prin pat? Mi-e frică! Constat după: La esență, Nu e nici-o... diferență! IONEL, IONELULE! Te iubesc! Dar n-am habar, De
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
a lăsat o liniște întinsă ca un voal de zefir. Doar câte un pițigoi care tocmai era în schimbare de ghiers - fiindcă venise primăvara - mai tulbura această pace a dimineții... ― Ostași! - s-a auzit glasul comandantului. Vocea îi era puțin voalată, ceea ce însemna că vrea să le spună lucruri însemnate... ― Ostași, nu întâmplător vă aflați aici. Nu ați fost concentrați fără motiv. Unii dintre dumneavoastră cunosc cauza. Alții nu. Eu am ordin să vă aduc la cunoștință că în afara granițelor noastre
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
am oprit. La naiba! m-am gândit. Nu stau în picioare în propria-mi bucătărie și nici nu-mi scot rochia pentru plăcerea lui Luke Costello. —Sau vin eu acolo și ți-o scot, mi-a aruncat el o amenințare voalată. Cât ai clipi, înfricoșată, m-am trezit apucând nasturele și descheindu-l. Nici mie nu-mi venea să cred ce făceam! Se întâmplase ceva cu butonul de comandă al Furiei - în loc să mă simt ușurată fiindcă eram îmbrăcată în rochia scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Ăăăă, nu. Ai sunat-o pe prietena Nolei? Nu. —Ți-ai căutat serviciu? —încă nu. — Păi, apucă-te naibii de căutat! Apucă-te chiar acum! Așa că m-am forțat să abandonez siguranța dormitorului și am plecat, fără țintă, prin căldura voalată. Doar că nu mergeam chiar fără țintă. De fapt, aveam o țintă foarte clară. Era mai mult decât ceea ce s-ar putea numi o retrospectivă a vieții mele în New York. Era un omagiu. Aici era locul de unde îmi cumpărasem sandalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Mai caut, mai caut febril Răsăritul din zori, de-altădată, Ca un zâmbet naiv de copil, Ca din filmul vieții, o pată... Mai caut privirea voalată, Adâncul nicicând străbătut Iubirea cea pură de fată Și floarea din oala de lut... Și gestul schițat din pornirea Curată și tandră ca zorii, Prin care, filtrată iubirea, Întoarce din drumuri, cocorii... Mai caut, mai caut și-acum Privirea arzândă
MAI CAUT... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83827_a_85152]