1,091 matches
-
sofa italiană care ar fi trebuit să fie în celălalt colț al încăperii, dar acum trona sub afișul filmului Mai puțin decât zero. Lucrurile din biroul meu fuseseră din nou rearanjate. În timp ce Kimball începu să vorbească, eu mi-am băut votca încercând să înțeleg de ce eram atât de afectat de poziția mobilei din biroul meu. - Dacă vreți să verificați asta la departamentul de poliție, vă rog s-o faceți, zise Kimball. Am început să fiu atent. - Să verific...ce? Kimball făcu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Kimball umplu încăperea cu un sentiment distinct de anxietate, aproape palpabil. - Era un Sharpei, zise el. Am făcut și eu o pauză, analizând informația. - Asta e... chiar mai grav? am întrebat sfios și am înghițit automat încă o gură de votcă. - Sigur, e o rasă foarte rară de câine, mult mai rară prin părțile noastre. - A...înțeleg. De abia atunci am realizat că nu ascunsesem sticla de votcă. Era la vedere, pe biroul meu, destupată și pe jumătate goală. Kimball îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai grav? am întrebat sfios și am înghițit automat încă o gură de votcă. - Sigur, e o rasă foarte rară de câine, mult mai rară prin părțile noastre. - A...înțeleg. De abia atunci am realizat că nu ascunsesem sticla de votcă. Era la vedere, pe biroul meu, destupată și pe jumătate goală. Kimball îi aruncă o privire în treacăt înainte de a se uita în carnetul său. De unde stăteam puteam distinge un fel de hartă, o listă, numere, un grafic. - În ediția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Cazul a rămas nerezolvat, însă anumite detalii m-au tulburat. Pauză. Există câteva similarități pe care nu le-am perceput foarte clar la început. Atmosfera din cameră depășise stadiul de anxietate și intra acum în mod oficial cel de groază. Votca nu-și mai făcea efectul și am încercat să pun cana înapoi pe birou fără să-mi tremure mâna. Nu mai voiam să aud nimic, dar nu m-am putut stăpâni să nu întreb: - De ce? - Domnul Lawrence era în stare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
protecție ale poliției... Mă ridicasem în picioare, iar genunchii îmi tremurau... și chiar nu mă simt foarte...hm, îmi pare rău, chiar nu mă simt bine. Camera era inundată de disperare, torente de disperare. Știam deja, pe jumătate beat de la votcă, trezindu-mă într-un ritm rapid, că detectivul Kimball nu va fi în stare să salveze pe nimeni și că mai multe scene ale crimelor vor fi pătate de sânge. Teama continua să mă verticalizeze. Am realizat subit că mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în holul cu tavan înalt și aceeași scară curbată conectând cele două niveluri, iar Mitchell începu să ia comenzi pentru băutura preferată a fiecăruia după ce copiii dispăruseră în camerele lor, iar Jayne mi-a aruncat o privire când am comandat votcă și gheață; i-am întors privirea în joacă atunci când s-a dat pe brazdă și a comandat un pahar de vin alb pe care știam că nu și-l dorea cu adevărat și ne-am conformat cu toții sporovăielii pe fondul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mare, modernă, în care reapăru tatăl meu. Groaza nu-mi mai dădea pace. Orice se putea întâmpla acum. Tata deschise ușa din inox a congelatorului și scoase o sticlă de Stolichnaya pe jumătate goală, turnându-și o mare cantitate de votcă într-un pahar înalt. Fața lui trasă contempla alcoolul. Apoi o bău și începu să plângă. Își scoase tricoul și își șterse fața. Și în timp ce își turna restul de votcă, auzi ceva. Tresări și rămase nemișcat în mijlocul bucătăriei, apoi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Stolichnaya pe jumătate goală, turnându-și o mare cantitate de votcă într-un pahar înalt. Fața lui trasă contempla alcoolul. Apoi o bău și începu să plângă. Își scoase tricoul și își șterse fața. Și în timp ce își turna restul de votcă, auzi ceva. Tresări și rămase nemișcat în mijlocul bucătăriei, apoi se întoarse spre fereastră. Aparatul de filmat îl înfrunta. Nu se mișcă și nici mu încercă să se ascundă. Dar tata nu putu sau nu reuși să vadă nimic și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
paharul în mână și încercă să intre grațios în bazin, dar se împiedică și stropi cu apă gresia spaniolă din jur, reușind în schimb să mențină paharul deasupra capului, protejându-l. Se cufundă în bazin, doar mâna cu paharul de votcă plutind deasupra bulelor mișcătoare de apă. Ochii mei rămâneau lipiți de monitor. Vă rog, am gândit. Vă rog, salvați-l careva. Îndată ce dădu peste cap restul de votcă, ieși din jacuzzi, întinzându-se după prosopul care zăcea pe șezlong. După ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
capului, protejându-l. Se cufundă în bazin, doar mâna cu paharul de votcă plutind deasupra bulelor mișcătoare de apă. Ochii mei rămâneau lipiți de monitor. Vă rog, am gândit. Vă rog, salvați-l careva. Îndată ce dădu peste cap restul de votcă, ieși din jacuzzi, întinzându-se după prosopul care zăcea pe șezlong. După ce se șterse, dădu jos chiloții de baie și îi întinse pe șezlong. Se înfășură cu prosopul și se deplasă destul de nesigur spre casă, lăsând un șir de urme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ia omul, murmură ea. Am zâmbit în semn de scuză. A comanda ceva de băut constituise un lucru atât de natural încât nici nu mă gândisem ce importanță avea. Fusese involuntar. - Îmi pare rău... - De ce trebuie să bei? întrebă ea. - Votca mea de consolare? - Cum de-am știut că vei spune un rahat ca ăsta? Însă nu era pic de ranchiună în vocea ei, și încă ne țineam de mâini în semiobscuritatea restaurantului. - Chiar vrei să fii aici săptămâna asta? întrebă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lumina lanternei. Se „ascundea“ în spatele meu, cu ochii strânși cât putea de tare, iar acel ceva a ieșit din calea jetului de lumină al lanternei ca și cum asta l-ar fi jignit - ca și cum întunericul era tot ce știa și îl satisfăcea. Votca îmi surescitase simțurile. - Victor? am șoptit din nou, încercând să mă conving pe mine însumi. Robby tremura ca varga în spatele meu. Robby, nu e nimic. E doar câinele. Dar când am zis asta l-am auzit amândoi pe Victor lătrând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era câinele nostru. Neajutorat, m-am întors spre fiul meu. Robby, spune-le ce-ai văzut. - Tată, nu știu ce-am văzut, zise el, chinuit. Nu știu ce-am văzut. Nu mă mai întreba asta. - Am găsit o sticlă de votcă pe jumătate goală, pe noptieră, domnule Ellis. Nu mai știu cine a zis asta. - Și credeți că asta dovedește - ce? am reușit să îngân. - Domnule Ellis, luați medicamente? - Da. Iau. De fapt chiar iau. Am răspuns asta în stilul defensiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
probabil a fost câinele, domnule Ellis. - Mergem la hotel, am zis foarte scurt. M-am întors spre Marta. Corect? A dat din cap, privindu-mă cu ochii larg deschiși. Deci asta era teoria lor: Beat mort în urma unei combinații de votcă și Klonopin, i-am sculat pe copii crezând că eram atacați de animalul nostru de companie. Era așa o tâmpenie încât nici nu merita o reacție din partea mea. Însă până și scriitorul credea că e plauzibil. Scriitorul mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un proțap la foc puternic de vreascuri uscate. Grigoruță s-a mai ales, în plus, cu pielea berbecului. Dar de plâns a continuat să plângă în timp ce tovarășii ruși înfulecau carnea mai mult crudă decât friptă, codimentată însă din belșug cu votcă de-a lor. După ce n-a mai rămas decât oasele din bietul Vasilică, rușii și-au înhămat caii la atelaje și au pornit, urcând în grabă Dealul Morilor, către ținta fenală, Berlinul. - Și totuși am avut și colegi mai deosebiți
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
din lunca Homorodului și potecile pădurilor. El a devenit zețar, la "Someșul", singura tipografie atunci în oraș. Culegea literele de plumb una câte una din căsuțele de pe mesele zețăriei. Bea lapte ca să se apere de atacul plumbului iar cu prietenii votcă, ca să uite de necazuri. Lui îi datorez primele numere din Poesis... Nu știu ce i-aș spune... Dar prietenii morți prea curând, poeții pe care i-am avut alături în fundul "provinciei" mele din Nord: Alexandru Pintescu, Dorin Sălăjan, Ion Baias, Emil Matei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
a făcut. Sigur e că am evitat mereu "viața literară", turbulentă și boemă. Din păcate, boema se bucură de un nemeritat prestigiu la noi. Între restaurant și bibliotecă, scriitorul român alege de cele mai multe ori viața între halbe și sticle de votcă. Nu sunt un sfânt, nici măcar un ins cu vocație monahală, dar sincer mă îngrozesc să constat că nenumărați confrați pot fi găsiți cu regularitate la restaurant sau la cafenea. E adevărat, la restaurant se consolidează gloriile, acolo se fac alianțe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ajungeau la vechea tipografie rusească (de prin 1960,1965) a fostului ziar județean de partid Dâmbovița, colegii noștri de la București deșertau pe masă pungă de plastic plină cu bani, noi, în cel mai bun caz, destupăm câte o sticlă de votcă, rapid volatilizată. La zețărie, la linotip, la calandru, la rotativă, la fălțuire, oriunde în tipografie sau la depozitul de expediție era nevoie de bani sau udeală. Altfel, nimeni nu lucra. Plus că trebuia să ne facem rost singuri de hârtie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
daruri venite din răsărit s-au aflat și câteva vorbe trimise de cineva de la care nu te aștepți, tocmai pentru ca surpriza să-ți fie și mai mare: Vladimir Jirinovski, personaj trăsnit, gălăgios și bătăuș, ultranaționalist liberal, un rus alăptat cu votcă, care, rar, ce-i drept, mai croiește câte una și după ființa adevărului. Omul nostru a spus textual în Duma din Moscova: „... dați Basarabia României”, afirmație care ar fi trebuit să se bucure de atenția vreunui comentator de la București pentru că
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
și 8 aprilie, după „Primăvara de la Chișinău”, cum, pe drept cuvânt, ar trebui să se numească „revoluția din aprilie”, opusă, în esență, „Tezelor din aprilie”, lansate de Lenin. Voronin își va pune samavoarul și va rumega gânduri antiromânești, amestecate cu votcă și hamsii. Va visa la o Moldovă mare, mare, mai mare ca a lui Ștefan cel Mare, iaurțit și acrit în rele, pe care numai și numai el ar putea-o conduce, fiind predestinat să pună temelia unei națiuni noi
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
cu aprecierea ce i se cuvine. Mi-a plăcut enumerarea asemănărilor ce i se conferă Lunei. Aici se trece de la proză la poezie... Și ca o observație personală: toți eroii obișnuiesc să tragă câte un păhărel de rachiu sau de votcă, și gândul mă duce la Emil Iordache, devenit dependent, iar unii chiar să practice alcoolismul până la mahmureală. Este aceasta o caracteristică a omului slav? Autorul respectă întocmai o anumită stare morbidă ce plutește peste sate? Probabil că este un adevăr
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93033]
-
Părea că o aștepta pe ea. Era un bărbat mare, înalt și vânjos, cu o barbă stufoasă pe măsura corpolenței sale. Purta o manta militară veche. Căciula din piele de oaie îi acoperea urechile. Avea fața pătată a băutorilor de votcă cu ochi vicleni și sfredelitori. Picioarele îi erau îndesate în niște cizme smolite, iar tălpile îi atârnau abia la un deget de pământ, asemeni unui dansator haios surprins în executarea unei piruete. Mesteacănul de care atârna era îndoit ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în birou poseda demnitatea proprie unei anumite categorii de bețivi și se ținea atât de drept, încât părea mai degrabă înclinat pe spate. Mișcările îi erau săltate, făcute cu mare efort și deliberare și era precedat de un miros de votcă. Fața roșie și tremuratul ușor care era perceptibil în trăsăturile sale sugerau că era un băutor înveterat. Smocuri țepene de păr cărunt ieșeau din capul său chel, pe care îl ținea drept cu mândrie. Clipea cu grație și zâmbea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Ochii lui Liputin se îngustară puțin, aproape insesizabil. ă Sticluța aceasta, spuse Porfiri ridicând o sticlă de pe masă, pe care locotenentul Salitov a găsit-o într-unul din buzunarele celui spânzurat. Porfiri destupă sticla și o ridică spre Liputin. ă Votcă, confirmă prokuror-ul, inhalând. ă Da. și e plină. Îmi imaginez că o persoană care premeditează asemenea fapte bea ca să își facă curaj. Mai ales că s-a chinuit să o și umple. Dar să ai votcă la tine și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ridică spre Liputin. ă Votcă, confirmă prokuror-ul, inhalând. ă Da. și e plină. Îmi imaginez că o persoană care premeditează asemenea fapte bea ca să își facă curaj. Mai ales că s-a chinuit să o și umple. Dar să ai votcă la tine și să nu o bei? ă Credeți că votca are vreo însemnătate? întrebă Nicodim Fomici. ă În cazuri ca acestea, orice are însemnătate. ă Dar poate că nu a fost nevoie să-și facă curaj, obiectă Salitov, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]