767 matches
-
de represiune e una politică. În capitală, Ceaușescu poartă o serie prelungită de discuții cu membri din conducerea de partid și de stat și cu reprezentanți ai Statului Major Militar și ai Securității Statului. Știe foarte bine că vîntul schimbării zgîlțîie mastodontul comunist În blocul estic, știe de asemenea că toată această schimbare se produce În baza unor Înțelegeri Între cele două mari puteri care și-au Împărțit supremația politică după război Încoace, așa că mută puțin accentele și prezintă situația Într-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
s-a spus se numește Barbu, un răcan diliu a cărui conversație cu mîrțoaga lui nu poate fi Întreruptă de nimic. — Mă tîmpitule, ai grijă pe unde ne duci, strigă la el Moise din cînd În cînd, cînd căruța se zgîlțîie În Întuneric. — Toată stima și respectu’ de la Barbu arhitectu’, Îi răspunde diliul, țipînd vesel peste umăr, apoi Își reia discuția cu animalul de povară. Dar se pare că zgîlțîiturile nu se produc degeaba. Fără să ne dăm seama, am intrat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o coadă de lopată să mardească la timișorenii ăia de ieșiră În stradă. Și tac-tu făcu ce făcu și ajunsă revoluționar. Și-acu se Înscrisă la FSN. — Bă Doldele, și cînd te gîndești că bunicu-tău a fost legionar. RÎsetele zgîlțîie rărunchii nopții. Sau vestimentare. Doru și-a cumpărat niște blugi: — Pyramid? Ăia-s blugi? Blugi de gherțoi... Și tricou’ muștar. Bă, da’ ești rafinat rău. — Păi și ce, rufienii tăi nu sînt bufanți? I-auzi ce dume are ăsta În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
despre el. — O, da, da. John Robert se lăsă cu toată greutatea în celălalt fotoliu, dar constatând că ajunsese aproape pe podea, se ridică, cu oarecare dificultate, bombănind, și se așeză pe un scaun de lemn care scârțâia și se zgâlțâia alarmant. Îți pare bine că te-ai întors? întrebă Alex. John Robert păru să mediteze cu gravitate asupra întrebării. Da, îmi pare bine, răspunse în cele din urmă. Recunosc o mulțime de oameni din vecinătate, de prin prăvălii... schimbați, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că o înțeleg. — Credeați că sunteți mântuit? — Nu, dar eram convins că mama mea este. Oamenii se refereau la o izbăvire prin farmec, la transformarea totală. — În virtutea unui eveniment cosmic, așa cum a arătat sfântul Pavel. — Cosmosul ar trebui să se zgâlțâie și să se cutremure din temelii înainte ca măcar un singur om să poată fi transformat. — Așadar credeți că nu ne putem schimba? — Pavel a fost un geniu când și-a dat seama că răstignirea e lucrul cel mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
luat sticla cu rachiu, a ieșit afară și s-a așezat pe prispă privind lung și cu tristețe spre ușa grajdului. O pală de vânt a răscolit frunzele moarte căzute prin curte și 110 s-a repezit spre ușa grajdului zgâlțâind o din țâțâni... Odată cu aceasta, Toaibă a auzit din nou ca prin vis același nechezat chemător... „Să știi că am cam început să iau câmpii. Da’ mai bine să văd eu de ce mi se tot năzare că aud ba nechezat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
răgaz? Nu-i mai scriu o iotă, uite așa! Să se ducă la toți dracii! Puțin îmi pasă! Păcat de atâta osteneală!" Eram așa de înfuriat că tare aș fi avut poftă să dau buzna în camera ei, s-o zgâlțâi de umeri și să-i arunc disprețuitor, în față: " Ce crezi tu, prostuțo, mult o să mă joci tontoroiul? Nu ți se pare că ai întrecut măsura? Mai vezi de altul!" Tocmai atunci a venit Rița să facă curat prin odaie
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-o: ― De ce m-ai ocolit până acum? ― Mi-a fost frică, a răspuns surâzând cu tristețe. ― Frică? de cine? Mi-a șoptit, lipindu-și obrazul de al meu ca să n-o văd, și în același timp o tresărire i-a zgâlțâit făptura: ― De mine! Cercam s-o privesc, ochi în ochi, o rugam să-mi repete uluitoarea mărturisire. Ea nu voia și, ascunzând capul după umărul meu, tăcea ori mă strângea cu brațele, ca să nu mă lase s-o privesc. ― Adevărat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
bine azi, deși înțeleg că există în mine și ceva arhaic, care n-a putut fi educat în ciuda dorinței de a fi în pas cu alții. 28. Din visul de azi-noapte nu mai țin minte decât un vânt puternic care zgâlțâia niște chiparoși. "Arbori catolici", m-a lămurit cineva a cărui față n-o vedeam. iunie 1. Mi s-a telefonat de la spital. Vestea e proastă. Probabil, va fi necesară o operație la inimă. Deocamdată, trebuie să fac o coronarografie. După
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
tem să nu mă cheme pentru vreo nouă probă. 40. "Uneori, băiete, aș vrea ca memoria mea să arate ca o cameră goală", i-a mărturisit, într-o zi, doctorul Luca lui Julius. De-afară, se auzeau, mereu, bufniturile obloanelor zgâlțâite de vânt. Discutaseră, înainte, despre expediția care, în mod normal, trebuia să fie, deja, acasă și de la care nu mai venise nici un fel de veste de câteva săptămâni, dar nu era greu de văzut că subiectul nu-l interesa, de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
îngrijorat. După un timp, i-a vândut Monseniorului clădirea și, fără să dea vreo explicație cuiva, a pornit spre miazănoapte. De atunci, nu l-a mai văzut nimeni. Julius și-a explicat, astfel, ferestrele bătute în cuie, ca să nu le zgâlțâie vântul, poarta dărăpănată, încăperile goale sau pline de mobile nefolosite. Doar grădina a scăpat de decadență, iar asta s-a întîmplat deoarece, înainte de a se închide în "salonul pendulelor", adică înainte de a se "sminti", cum bombăne Maria, Monseniorul a avut
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
durere și frig pârjolitor. Rafale de informații vin din pielea lui. Plantată în preria asta plată, aruncată de un val prea grăbit. Fălci grozave, mai mari decât un garaj, plescăie pe pământ, zgomotoase. Fiecare strigăt din gâtul ca o peșteră zgâlțâie ziduri și sparge geamuri. Departe, la câteva cvartale mai jos, se zbate coada fiarei naufragiate. Strânsă în chingi de case, țintuită de refluxul ăsta instantaneu. Deasupra, kilometri de aer apasă în jos așa de tare că balena nu poate respira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
multă activitate. Lișița-albastră, uite-o acolo. Rața-cu-frigare. Cufundarii au apărut mai devreme anul ăsta, din nu se știe ce motive. Uită-te acolo! Aia nu-i o pasăre phoebe? Cine ești? Vino înapoi, nu văd cine ești! Vechiul pod se zgâlțâia, iar ea își strecură mâna pe sub mâneca hainei lui. El se opri și o măsură: un accident șocant. Ea se uită în jos și-și văzu mâna bălăngănindu-se ca a unei școlărițe. Valentine’s și Memorial Day la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bilețelul. —Uită-te la chestia asta, Mark! Nu sunt singura care a avut grijă de tine. Terapie spontană. Știa că trebuia să-și revină mai mult înainte să plonjeze înapoi în accident. Dar se gândi că asta l-ar putea zgâlțâi și l-ar putea readuce în simțiri. Într-un fel, și-ar dovedi și ea autoritatea. Strânse în mână hârtia și se holbă la ea. Își miji ochii de la diferite distanțe, apoi i-o dădu înapoi. —Spune-mi ce scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de colo. Nu se obosește să-i corecteze. Petrec mult timp ascultând CD-uri cu mixări de piese pe care Duane le downloadează și le copiază. Cât timp Mark a fost plecat, s-au întâmplat multe cu muzica. Cântecele îl zgâlțâie. Doamne! Voi ascultați chestia asta? E cea mai ciudată chestie pe care am auzit-o vreodată. Ce-i asta, country metal? Asta-l supără pe Rupp. Nu te mai agita și pune-ți urechile la treabă, Gus. Country metal! Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
s-o țină în brațe. După o vreme, ieși la suprafață, ștergându-și chipul umed și roșu. — O să trebuiască să-mi cumpăr lenjerie complicată de pe internet sau chestii de-astea? Izbucniră într-un râs sugrumat, înfierbântat de compasiune. Întâlnirea îi zgâlțâise mai rău decât își imaginase Weber. Sylvie rămăsese înduioșător de egală cu sine, iar el își dădea palme pentru prostia lui de fiecare dată când ea îi zâmbea curajos. După treizeci de ani, ar fi trebuit să primească vestea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Dar înainte să ajungă lângă el, Karin Doi calcă frâna. Îl ia cu: unde-i copacul? A dispărut platanul. Ăla de l-ai plantat tu cu tati când am împlinit eu doisprezece ani. Mă rog, la început asta-l cam zgâlțâie. Știe ce și când au plantat. Dar în fine, uite cum stă ciotul acolo. Și oricine din oraș i-ar fi putut spune. Proștii ăia de Schluteri, care au plantat un copac mare, care consumă multă apă, când ei n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
El o încearcă: încuiată, deși înăuntru nu-i decât rahat de șoarece și vopsea scorojită. Se uită la ea, fără să ofere nimic. Nu mai ții minte? întreabă ea. Și se duce drept la șipca desprinsă din stânga ferestrei și o zgâlțâie puțin, că e ruginită. Până la urmă o deschide și apare cheia de rezervă. Cea despre care nici nu pomeniseră familiei care s-a mutat aici după ei. E foarte posibil să-i citească undele creierului. Scanere wireless, vreo inovație din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o mână dacă Gerald Weber, scriitor-vedetă, sfânt decăzut al cunoașterii neurologice, ar fi devenit o efigie a falsei empatii: era imposibil să-i explice. El se pregătește pentru reacția ei, dar nimic nu-l pregătește pentru cât de tare o zgâlțâie vestea pe femeie. O primește ca o Cassandră amorțită, care intuiește deja tot ceea ce el n-a recunoscut încă. —Ce-i poți face tu? Poți face tu ceva ce doctorii de-acolo nu pot? Îl întrebase același lucru în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sprijinindu-și uneori de brațul lui capul frumos ce avea mîndria și grația unei flori. Se opreau din cînd În cînd și se priveau neclintiți cîteva clipe. Acum ea Îi vorbea cu un reproș poznaș În glas, Îl dojenea, Îl zgîlțîia cu blîndețe de umeri, Îi Împreuna reverele bogat Împodobite cu blană ale paltonului și-l amenința cu degețelul Înmănușat. În tot acest timp, bărbatul o privea rostind puține cuvinte, dar sorbind-o din ochii mari, negri, În care ardea neîncetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
veni mintea la cap, să-i apuce și să-i dea cap În cap și să le strige: — Lua-v-ar dracu’ pe toți, o să v-arăt eu că sînt la fel ca voi, chiar de-o fi să vă zgîlțîi pînă ce-o să recunoașteți! Astfel, de sute de ori Într-o zi, este ținta acelor glume proaste, plicticoase, dar binevoitoare, cu care omul Înalt se obișnuiește cu timpul și se resemnează plictisit. Iar reacția sa față de ele este probabil aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din mașină și să luăm o trăsură, dacă nu vrem să ne-ntoarcem pe jos acasă. Așa că ne-am dat jos, iar șoferul era așa de furios și de amărît de felul cum se purtase mașina, că Începu s-o zgîlțîie de parcă era un copil obraznic. Dar fără folos. Mai făcu o ultimă Încercare. Apucă manivela și Începu s-o Învîrtă pînă-l lăsară puterile. Și, cum nu reuși să facă nimic, strigă deodată: „Fir-ar a dracului de comedie“, izbi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înțelegi. „Ba da, sigur că are“ - zice Luke - „țin minte că i-am dat-o. Ce-ai făcut cu chitanța de la spălătorie pe care ți-am dat-o?“ - zice. „Unde-ai pus-o? Hai, spune!“ - zice și-ncepe să-l zgîlțîie, bietul copil era enervat și Înfierbîntat la gîndul că făcuse una ca asta. „Nu mai vorbi fără noimă ca un nebun! Unde-i chitanța, ce dracu’?“ L-am căutat prin buzunare, ne-am uitat prin toate lucrurile, dar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
privirea. „M-au prădat“ - zice tatăl tău - „și-acum, ca niște bestii crude, afurisite și sîngeroase ce sînt, stau acolo și pun la cale moartea mea.“ Ei, dacă mai zicea ceva, ne băga pe toți În bucluc. Luke l-a zgîlțîit odată și i-a zis: „Potolește-te că, de nu, ajungi la pușcărie. Ne-ai făcut destule belele“. „Nu, uite ce-i, domnule căpitan“ - i-am zis polițistului, că mi-am dat seama că trebuie să-l iau cu binișorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
jos sau direct de pe fotoliu?) s-a purtat urât cu mine. Tocmai când voiam să-i demonstrez că eu pot să dau și singur draperia jos, pe podea, ea a strigat: „Nu!” și a bătut din palme de mi-a zgâlțâit timpanul. Eu i-am răspuns: „Ba da !” și am sărit pe draperie ca să-i arăt că vreau și pot. Ea: „Nu!” Eu: „Ba da!” Ea: „Nu!” Eu: „Ba da!” - cu sărituri din ce în ce mai înalte eu, cu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]