821 matches
-
destinul... soarta lui. Și tac... și iar tac. Greierii nu îndrăznesc să țârâie. Primii cocoși se auziră cântând la o casă din apropiere, apoi, alții... și, alți cocoși se porniră în tot satul. Focul încă pâlpâie scăpărând în răstimpuri roiuri zglobii de scântei roșcate. În noaptea limpede, presărată cu praful de aur al stelelor, se mai auzi o vreme doar ecoul cântecului lor, vălurind... apoi, tăcerea se lăsă peste tot întinsul... Peste tot se așternu o liniște deasă, că-ți puteai
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
sfânt spre a ajunge În marea sfântă. Am văzut multe, chiar și rele, adică entropice, și vi le relatez Înainte de a vă uita, topindu mă În zbuciumul negentropic al Mării. 2. Bicaz Încă păstrez amintirea obârșiei, chiar dacă nu mai sar zglobiu din piatră În piatră: În apa lacului În care am ajuns se oglindește, maiestuos, tata Ceahlău. De nevoie, exilată aici, la Bicaz, m’am lenevit și mă Îndrept agale spre... deversor. Nici gând să iau cealaltă cale, aceea a turbinei
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
convexitatea, gheruța ascuțindu-se astfel automat, mereu, pe măsură ce crește. Cam tot așa e și cu incisivii veveriței și ai tuturor rozătoarelor, și ei cu creștere continuă și duritate crescândă spre exterior. Și să vă ferească cine vreți de mușcătura acelei zglobii roșcovane, ca și de gheruța mea. Gheruța mea? Dacă vreți să nu vă „tocim“ mobila, lucru care nu ne prea place, căci e prea dură, lăsați-ne la dispoziție, undeva Într’un colț, o bucată de lemn; nu din oricare
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
când se ducea în magazie după lemne de foc, pictorul lua și câteva caiete pentru godin. Dar nu-i era ușor. Așa o să facă lumea și cu tablourile mele, își spunea el. Era însă de-ajuns să-și amintească versurile zglobii, tonice, în care hița chița sița mița făceau diri diri bramburița și pe loc îi venea cheful de lucru. Iar când avea chef, să te ții bine, că, deși nu era nebun, picta și douăzeci de tablouri pe zi. Bătrânețea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
punea cu regularitate apă proaspătă, fapt ce-l determina să se deplaseze tocmai în spatele grădinii pentru a-și potoli setea din pârâiaș. E drept că, în vremurile bune, adică atunci când ploua pe toată lungimea cursului său, pârâiașul curgea vesel și zglobiu în albia lui curată cu nisip auriu. Uneori, când ploua mai mult, devenea nervos și lovea cu înverșunare în pietrele mai mari din albie, vrând să le înlăture din cale, spumegând de furie. Dar acum era cu totul altceva: albia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
demers artistic îndoielnic, se suprapunea țăcănitul metalic, rece, tăios și neiertător al roților deasupra șinelor de cale ferată, amintindu-ne că suntem cu toții jucăria unui destin unic și implacabil: "da-da, da-da, da-da, da-da"... Dimineața, o rază zglobie de soare s-a furișat fără zgomot prin gemulețul cu gratii și, alarmată, ne-a examinat cu multă atenție și delicatețe fizionomiile, intrigată de absența vizibilă a tonusului vital. Impacientată, parcă voia să ne spună în limbajul nostru omenesc: "Hai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în grădina, printre flori, a crescut cum rareori vezi, o ciupercă uriașă, tocmai ca ridichea din poveste. Ce minunăție! Florile se minunau, fluturii zburau curioși în jurul ei, neînțelegând cum a putut crește așa de mare! Prichindel și Prichinduța, doi copii zglobii și veseli, au ieșit la joacă-afară și s-au îndreptat spre grădină plină de flori. Am să culeg floricele și-am să-mpletesc o coronița pentru mama, se hotăra Prichinduța. Eu am să alerg după fluturi, e mai hazliu, chiui
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
copii și nepoți, aflați peste mări și țări, sunt puținele raze de bucurie care îi luminează, din când în când, sufletul înnegurat. O dragoste cât o viață Așa poate fi definită dragostea lui Dumitru Dascălu pentru Mărioara, adolescenta zveltă și zglobie al cărei chip frumos îi cucerise definitiv inima. Aflat la început de adolescență și de elev normalist, era preocupat, ca și colegii lui, de plimbările în grup, de petrecerile organizate în vacanțe de către liceeni, de aspectul fizic și de îmbrăcăminte
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Beaubourg, care, la început a provocat oarecare scandal. Dar, să zicem că astea sunt, măcar, lucruri care creează eveniment într-un punct fix. Dar când acest stil se difuzează, când tot orașul vechi începe să fie înlocuit de imaginația prea zglobie a unora, atunci suntem în pericol. La București există, la fel ca în problema informației, un exces al plusului. Înainte de 1989 eram puțini informați, eram puțin îngrijiți acum este, cum spuneți, un furor înspăimântător al construirii, mai ales că patronul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
devenind astfel, în viziunea lirică a lui C., o formă de sondare a misterului cosmic: „Azvârle-ți plânsul fin/ În cerul viu și zi-mi/ De râsetele din / Înalt și limpezimi./ O, linii clare, liră,/ Arpegiu argintiu/ De jocul tău zglobiu/ Tăcerea mea se miră// Ce voci subpământene/ Te-au ispitit în noapte/ Să-neci în somn și lene/ Comoara ta de șoapte?”. Toate mijloacele revelației poetice cultivate de C. bat mereu la porțile zăvorâte ale Necunoscutului: și mirarea, și întrebarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
cu șase perechi de căprioare, adorata primăvară. Ea poartă mereu un săculeț cu semințe magice care atingând pământul plăsmuiesc viață. Copacii înmuguresc, florile îmbobocesc, păsările concertează, vietățile baletează pe muzica brizei primăvăratice. Și încetișor, pe o rază de iarbă, fluturii zglobii, miresmele proaspete și copiii neastâmpărați sorb cu bucurie licoarea magică a noului anotimp ceși dă mâna cu surata apropiată.
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
lui Cremine), postulanți (Millo-director sau Mania posturilor, Paraponisitul), băbătii fandosite, împopoțonate și sulemenite, dominate de instinctul parvenirii (Gahița Rozmarinovici, din Iorgu de la Sadagura, Cucoana Chirița). În culori trandafirii sunt proiectați boierii vechi de țară (Boieri și ciocoi), dar și țăranii, zglobii și râzăreți, cărora le cam arde de șotii, atunci când nu se iubesc suav, grațios, ca într-o pastorală. O înduioșătoare, ireală concordie îi ține înfrățiți pe boieri și pe săteni (Nunta țărănească, Cinel-Cinel), toate relele fiind puse pe seama veneticilor, arendași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
bărbat și femeie, reproduși la infinit. De cine am mai rîde? Pe cine l-ați mai încondeia la securitate? Cine ar mai fi judecătorul care arată fundul publicului? La cine ne-am binocla cu lăcomie cînd decolteul unei duduci joacă zglobiu?! Și, mă rog, chestii din astea. Eu vreau lumea așa cum este, cu indivizi care, fiecare în parte, constituie un microunivers, irepetabil. Ernestina și Zenaida sînt unice, deși lumea este plină de femei care oferă cam aceleași servicii. Zenaida este unică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aceia, albaștri, de muncitor, niște pantaloni largi, nu știu exact materialul, și s-a așezat odată lângă ea, i-a pus, i-a sprijinit ștremelagul pe crac. Ștremeleagul, care în pantalonii aceia largi avea suficientă libertare de mișcare, era destul de zglobiu. Ea s-a retras și l-a privit cu milă. Noroc că era versată, astea mai nefutute se înroșesc, nu știu cum să reacționeze. De atunci nu s-a mai atins de ea și au colaborat eficient în continuare. Apoi ea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
țării și sărăcirea populației. Deci ce este cu această haită de indivizi dubioși care mișună permanent în preajma mea când merg pe stradă ? Ce vor de la mine? Mergeam pe stradă, aud pași repezi care se apropie în urma mea, văd un individ zglobiu cam la 60 de ani pipăind o bocceluță în mână și îi fac loc să treacă. Mă uit după el, după vreo zece pași umblă din nou la bocceluță și întoarce brusc privirea să vadă ce fac. Mă iau după
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
vor crede că vreau să lovesc în "Monitorul". Nu!Eu nu vreau să lovesc în primul ziar care mi-a publicat un material și care mi-a dat la un moment dat și un premiu. Dar ca pe un copil zglobiu și neastâmpărat, îl trag puțin de urechiușe și îi mai dau o palmă la funduleț, pentru că nu~și dă destulă silință să învețe adevăratul scop al unui ziar. Pentru că acest ziar - prin reprezentanții săi de la vârf; au deturnat de la misiunea
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
fost atâta vreme nu doar partidele istorice ale României, ci și adversare istorice. Așa este, numai că au avut un dușman comun, care le-a și scos de pe scena politică mutându-le în pușcării - PCR, tatăl legitim și spiritual al zglobiilor FSN/PDSR și PD. Numele pe care se gândesc unii să-l dea noului partid născut din antiteza doctrinară PNL-PD este fie Partidul Liberal Democrat, fie Partidul Democrat Liberal. Dacă s-ar opta pentru cel dintâi, cui i s-ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Diego Rivera - unde prietenul meu Carlos F. tocmai îmi descifrează războiul de presă dintre susținătorii și detractorii controversatului primar al capitalei mexicane. Întors la hotel, îmi iau poșta electronică și mă amuz citind un articol trimis din București. Un gazetar zglobiu scrie în bășcălie despre alt gazetar zglobiu, acuzându-l că „scrie la Cutare”. Mă întreb cât de repede va veni replica: „Tocmai el vorbește, care scrie la Cutareț” Abia ajuns în Washington, găsesc replica atât de previzibilă în altă tranșă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
tocmai îmi descifrează războiul de presă dintre susținătorii și detractorii controversatului primar al capitalei mexicane. Întors la hotel, îmi iau poșta electronică și mă amuz citind un articol trimis din București. Un gazetar zglobiu scrie în bășcălie despre alt gazetar zglobiu, acuzându-l că „scrie la Cutare”. Mă întreb cât de repede va veni replica: „Tocmai el vorbește, care scrie la Cutareț” Abia ajuns în Washington, găsesc replica atât de previzibilă în altă tranșă de mesaje electronice. Românii se căsăpesc reciproc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
dileme, unele dintre ele prea relativizante, dl Pleșu ne atrage atenția că, totuși, are și nestatornicia o limită: „Nestatornicia e vindecabilă, sau măcar controlabilă, atât timp cât există reflexivitate, melancolie, nord și sud. Ea devine letală, când insul e mulțumit de sine, zglobiu și agitat. Și când punctele cardinale ajung să fie «relativeă, interșanjabile, ca termenii arbitrari ai unei convenții”. Ca fost ministru de externe al Convenției, știe dl Pleșu ce știe. Ca fost ministru al Culturii în prima administrație Ion Iliescu și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
plată și le arunca dibaci spre valuri. Zburau cu o iuțeală așa de mare, încât săreau de două-trei ori când atingeau suprafața apei. Mie exercițiul ăsta nu-mi reușea: când încercam, pietrele mele se afundau bâldâbâc în apă. El râdea zglobiu de neputința mea. Într-o zi am remarcat că știa să vorbească cu păsările și cu peștii. Poate că era un copil năzdrăvan. De atunci, figura lui mi-a rămas întipărită în amintirile cele mai intense. În fiecare zi scormonesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
eroine). Iar tânăra fată de general, soră a doi colonei, nepoata altui general faimos În politica acestei țări și a unui medic cu reputație, toți purtând nume din lumea cea mare a Bucureștiului de acum treizeci-patruzeci de ani, jună și zglobie studentă În Litere și la conservator, o prostuță de fată pe care o alintam părintește ( Îmi spunea „tată Beldie!“) sub ochii Înduioșați, de astă dată, ai nevestei mele, m-a sedus și violat, spre rușinea mea că v-o spun
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
orice poftă pentru femei. Stam, prin urmare, În fotoliu și mă minunam ca un adevărat paysan du Danube al lui La Fontaine, când aud șoapte și pași mărunți pe culoar, de unde un stol vesel de fete izbucni pe ușă, săltând zglobiu și așezându-se apoi cerc dinainte-mi. Erau vreo douăzeci de fătuțe, cum le-ar spune ardelenii noștri, care mai de care mai mândre, mai galeșe și mai În pielea goală, unele stând turcește pe jos, altele În picioare, În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
animate. Timpul se scurge pe nesimțite și iată-ne intrând pe valea Prahovei. Aici privirile ni se odihnesc peste stâncile golașe sau pe culmile împădurite ale Bucegilor, pe pajiștile înverzite, pe Crucea de pe Caraiman, pe turmele de mioare cu miei zglobii, peste pitoreștile localități, Câmpina, Sinaia, Bușteni, Predeal, Timișul de Sus, etc., până la Brașov. În acest minunat cadru natural mintea și inima, fără să vrem ne zboară spre Creatorul universului. După primele discuții purtate între noi, ne-am dat seama că
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
în gol. Ascultă tânguitul cântului, al vântului, al ploii... Pe fereastră se strecoară o lumină murdară, tristă, filtrată prin norii grei, de plumb. Haricleea, te rog... șoptește ea. Lasă... Haricleea se oprește. O privește lung, cu îngrijorare. Oftează ușor, apoi, zglobie, o întreabă (în grecește): Slăvita Doamnă dorește să cânt ceva mai vesel? Și ciupește corzile unui cânt vioi, săltăreț. Maria tresare lovită parcă, întinde mâna: Nu, nu!... Lasă!... Poți pleca... Mulțumesc... Haricleea se înclină adânc: Slăvită Doamnă... Se retrage cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]