1,172 matches
-
Devotat „revoluției” cu o fervoare mistică, el îi sacrifică totul, ca unui moloh fascinant și înspăimântător, fiind în stare să extermine pentru ea întreaga omenire. În percepția lui, intelectualii sunt niște încurcă-lume, țărănimea e o „pleavă” în calea revoluției. Așa-zisa „revoluție” îl spulberă însă, curând, și pe el: în contextul purificărilor din partid de după zdrobirea „devierii” zise „de dreapta”, deși promotorii erau în realitate stângiști, Cozmin cade victimă năprasnicei zeități ce își devoră progenitura. Petre Curta îl va întâlni, zdrobit
SALCUDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
a apăra anumite interese colective prin mijloace de presiune (asociații sau comitete pentru apărarea drepturilor emigranților, de exemplu). Tacticile de presiune cunosc o gamă largă de manifestări, mergând de la acte violente și chiar teroriste până la lobby și programe sau așa-zisa „muncă de lămurire” de la om la om. Când grupurile de presiune sunt vizibile, ele încearcă să-și atragă de partea lor opinia publică, exercitând și asupra acesteia presiuni mai insidioase, prin folosirea unor tehnici de manipulare. O atenție deosebită a
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
acuzîndu-l că neagă consubstanțialitatea trupului lui Cristos cu acela al celorlalți oameni. împotriva voinței sale, Flavian a trebuit să ia în seamă acuzația și l-a convocat pe Eutihie, pe care l-a și excomunicat la 22 noiembrie. Cînd așa-zisa „tîlhărie”, adică sinodul monofizit prezidat de Dioscor din Alexandria la Efes, în august 449, i-a destituit și i-a arestat pe Flavian și pe Eusebiu, acesta din urmă i-a adresat un apel scris papei Leon; refugiindu-se după
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Se scaldă alții la superlativ. Dar eu de Einstein n-am să mă dezic: În lumea noastră... totu-i relativ. Unuia... nepăsător la treabă De-i zici pe drept: “Te culci pe o ureche!”, El ți-o întoarce pe o zisă nouă: “E fără noimă vorba asta veche, Căci n-ai cum să te culci... pe amândouă” În zadar, odă femeii! Oricâte cărți poeții-ar vrea să scrie Și-n slova lor, femeia-i cea aleasă, Pădurile n-ar da de-
CATRENE EPIGRAMISTICE (SUB AUSPICIILE LUI… EINSTEIN) de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381309_a_382638]
-
la cea a lui Peerbolte, fără a avea pretenția de a le completa sau înlocui. Deși succintă, o atare „întoarcere la izvoare” ne pare absolut necesară pentru economia lucrării. Cu capitolul consacrat sfântului Irineu, vom intra apoi în materia propriu‑zisă a lucrării. Fondul principal de documentare și analiză este constituit de scrierile despre Anticrist ale Părinților Bisericii, greci și latini. Literatura creștină apocrifă, în pofida bogăției sale informaționale, va avea un statut relativ marginal în demersul nostru, în principal din două
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel veșnic”, Dumnezeu consideră victoria sa absolută. Să revenim însă la capitolul 17, care descrie „desfrânata cea mare” (17,1), „Babilonul‑cel‑mare”, „mama desfrânatelor și‑a urâciunilor pământului” (17,5). Capitolul poate fi împărțit în două secțiuni: vedenia propriu‑zisă (vv. 1‑6) și tâlcuirea vedeniei făcută de un angelus interpres (vv. 8‑18). Între cele două secțiuni există un verset de legătură. „Desfrânata cea mare”, replică, in negativo, a Femeii din capitolul 12, trăiește în deșert, „șezând pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiind unul dintre semnele premergătoare cele mai evidente, credincioșii trebuie totuși să aștepte mai întâi divizarea imperiului în zece regate mici, acesta rămânând principalul semn eshatologic. Un al doilea aspect - și aici Irineu insistă, dar nu în secțiunea anticristologică propriu‑zisă - îl constituie prezentarea Anticristului deopotrivă ca magician și pseudotaumaturg. Ereziologul tratează această problemă în raport cu „sectele” lui Marcu (I, 13‑21) și Carpocrat, ambii fiind considerați veritabili „precursori ai Anticristului”. Discipolii lui Marcu își revendică o cunoaștere nemijlocită a Duhului Sfânt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o judecată parțială (43) și de scurtă durată. Roma va fi pedepsită nu de către Dumnezeu, ci de cei zece regi mici, de paie, care vor conduce, la sfârșitul vremurilor, cele zece „democrații”. Această pedeapsă parțială - care constă în dezintegrarea propriu‑zisă a imperiului - reprezintă preludiul judecății finale, săvârșite de Cristos însuși la a doua sa venire. Cât despre Anticrist, el se va așeza în fruntea unui imperiu pe care îl va reunifica în mod artificial, caricatural. Coeziunea acestui imperiu eshatologic, care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să examinăm numai pasajele care figurează în antologia lui Fausto Sbaffoni în capitolul consacrat maestrului alexandrin, în contextul lor imediat și, acolo unde aceasta se impune, în contextul mai larg al gândirii origeniste. Dar, înainte de a trece la analiza propriu‑zisă, am dori să facem o scurtă încadrare a lui Origen în contextul istoriei literaturii creștine primare, subliniind câteva puncte utile demersului nostru. În primul rând, se impune reliefată apartenența lui Origen la ceea ce numim în mod obișnuit „tradiția alexandrină”, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
evidentă spre platonism, deși filozoful n‑a știut niciodată cât de relativ era platonismul său”. Dincolo de aceste diferențe de conținut există, de asemenea, o diferență semnificativă de ordin formal. „Asiaticii” nu dispun în abordarea textelor sfinte de o metodologie propriu‑zisă, bine structurată și clar definită. Ei practică în mod obișnuit improvizația, în limitele îngăduite de tipologia tradițională, și acceptă foarte adesea sensul literal. „Alexandrinii” - în speță Clement și Origen - formați la școala polemicii antignostice, dispun de o metodă hermeneutică extrem de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
original. Din nefericire, Ottobonianus prezintă numeroase lacune, ceea ce face obligatorie consultarea familiei manuscriselor tradiției lui Ieronim. Ediția propusă de M. Dulaey pornește de la confruntarea celor două tradiții, una creată de Victorin, cealaltă de Ieronim. Înainte de a aborda secțiunea anticristologică propriu‑zisă, este important să spunem câteva cuvinte despre valoarea Apocalipsei pentru Victorin, despre metoda sa hermeneutică și despre structura comentariului. Origen consideră Evanghelia după Ioan rezumatul și, totodată, încununarea Scripturilor. În cazul lui Victorin, locul acesta este rezervat Apocalipsei transmise sub
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sau literal al fiecărui pasaj și propunând apoi un sens moral sau alegoric, atunci când contextul o impune. Se poate spune astfel că teoria „sa” despre exegeză, calchiată după modelul origenian, nu are aproape nimic în comun cu practica exegetică propriu‑zisă. Pierre Jay afirmă pe bună dreptate: „Întreaga admirație pe care Ieronim o dovedește pentru Origen ca exeget nu îl împiedică să prefere acestei scheme tripartite de nuanță elenizantă, sistemul binar, mult mai adecvat antinomiilor noutestamentare, pe care le reflectă practica
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
omoare. Și așa păziră acea vreme și mergând Vintilă vodă împreună cu toți boierii, iar slugile acele începură a repezi caii și într-o parte și într-alta. Și căutând Vintilă vodă înapoi, zisără: ce aleargă cu cai? Iar cumnată-său zisă: cei nebuni ai mei ungureni. Și așa îi păru că vor să treacă pre lângă dânsul înainte, iar ei să alăturară și-l junghiară cu sulițele și muri”. Alte surse vorbesc despre „secure” ori „lance”, iar Cronica Bălenilor evocă mai
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
poată regăsi fără greutate) - (trad.) „[Această groapă e a ] iubitorului de Hristos robul lui Dumnezeu Io[an] Petru voievod, fiul bătrânului Ștefan Voievod, care [s-a strămutat la aceste] lăcașuri și la veșnicele lăcașuri; veșnica lui pomenire”88 - aflat în zisa biserică, glorioasa ascendență paternă. Ascendența paternă, aducătoare de noblețe, este evocată și în inscripția funerară a Doamnei Elena, soția lui Petru Rareș: (trad.) „Această groapă e a roabei lui Dumnezeu Elena, Doamna lui Petru Voievod, fiica lui Ioan Despot țarul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Despre chipul în care trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru văduve, Despre căsătorie și senzualitate, pentru cei căsătoriți și confirmând constanța cu care Părintele apusean a abordat chestiunile căsătoriei și familiei, tratatul consacrat foloaselor văduviei 169, îi prezintă Iulianei zisele Sfântului Apostol Pavel, „doctor gentium” („Apostoli de hac re doctrinam exponet) despre această „profesiune”(cu scurte comentarii ale episcopului Hipponiei). Nimic altceva: „Non sir ergo mihi alind te docere, nisi verba tibi doctoris exponere, et de iis quod Dominus dederit
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
moartă”175). Totuși Ioan Gură de Aur nuanțează Cum sursa sacră era aceiași - opiniile Sfântului Apostol Pavel -, tezele Răsăritului cu privire la văduvie nu se vor deosebi mult de cele ale apusenilor. Directorul de conștiințe care a fost Ioan Chrisostom ține minte zisele Apostolului (în I Timotei 5, 14) - „ Vreau ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-și vadă de case, și să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară” - și crede că văduvele „ar trebui cu adevărat să poarte
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
se căsătorească cu alt bărbat.” 177 Dar recăsătorirea - spusese Apostolul - trebuie să se facă „în Domnul”, adică în chip cuviincios și după o bună alegere. Văduva trebuie să evite „rănile” pe care le poate produce „a doua nuntă” (căci tâlcuind zisele Sfântului Apostol Pavel, Ioan Gură de Aur crede că „a doua nuntă” fără a fi rea, este mai prejos decât văduvia, la fel cum căsătoria nu poate fi pusă pe același plan cu fecioria) să-i rămână fidelă primului soț
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sunt: „a-și crește copiii în pietate, a practica ospitalitatea, a ajuta pe cei nefericiți, [...] a se îndeletnici cu orice lucru bun”179). Le laudă pe văduvele decise să-și păstreze castitatea, celebrul sfat „să rămână ca mine” (căci după zisele Apostolului Pavel, „a doua nuntă” este mai prejos decât fecioria și decât văduvia) și să facă fapte bune (dintre femeile din Noul Testament Ioan Gură de Aur o prețuiește pe cea care și-a aruncat ultimii bani în cutia darurilor - „42
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-o-n gândurele, Că trăim cu mare jele...461. Urătorii nu le ocoleau pe femeile singure Dacă culegătorii de folclor ar fi adăugat, în publicațiile lor 462, lângă numele „informatorului” și date despre persoana căreia i s-a adresat colinda - zisă „la fereastră” sau „la ușe” -, reținând măcar vârsta, starea civilă, meseria și sexul acestor destinatari, categoriile în care sunt încadrate „cântecele ce meneau sănătate și prosperitate” (zise în preajma zilei de Crăciun și considerate de Petru Caraman asemănătoare „celor de gospodar
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
praeparatio mortis ... cu atât mai mult cu cât mitropolitul Antim Ivireanul, în recomandările cu privire la alcătuirea testamentelor (Mijlocirile cu carele pot să rămăe diețile temeinice și nestrămutate 518), le aducea păstoriților săi și - mai ales - „redactorilor” de diate (preoți, de regulă) zisa scripturisică („Nu știi nici...”) privind incognoscibilitatea clipei expierii: „De vréme ce întâmplarea cea viitore iaste nevăzută și însăși îngerilor necunoscută pentru că numai la Dumnezeu toate sânt cunoscute...”. Vârsta înaintată, anii din ce în ce mai împovărători („mai vârtos ajungând anume la vreme de bătrânețe
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
realizat de Victor Kernbach, „Pioneză”, cu eseurile lui Romulus Vulpescu. În promovarea culturii sunt invocate „sensul activ al literaturii române”, specificul național, „arta din perspectiva comunismului”, „critica literară militantă”, ilustrarea principiului „politicul e pentru cultură combustibilul vital”. Totuși, alături de așa-zisa „artă cetățenească” sunt găzduiți poeți valoroși: texte din „caietul portocaliu” al lui Nicolae Labiș (inedite în numărul 51/1978), poeme din volumul Opere imperfecte de Nichita Stănescu sau versuri de Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Ioanid Romanescu, Negoiță Irimie, Aurel Rău
SAPTAMANA CULTURALA A CAPITALEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289478_a_290807]
-
, săptămânal care apare la București între 22 ianuarie și 14 martie 1913. Scopul declarat al revistei este de „a scutura puțin din amorțirea-i condamnabilă pătura așa-zisă conștientă a neamului nostru” și „a contribui la opera de deșteptare a opiniei publice”. Între colaboratori figurează Constantin Banu (care semnează și Cunctator, Mefisto etc.), G. Diamandy, Ștefan Meitani, Gala Galaction, Petre Locusteanu, N. Davidescu, Ion Minulescu. Publicația se remarcă
SEMNALUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289616_a_290945]
-
romanul Melaniei, soția lui Matei, și al familiei sale, care traversează o dramă. Roman de moravuri, mai ales în prima parte, Vară vrăjmașă este și unul de atmosferă, o atmosferă grea, peste care apasă suspiciunea, mentalitatea dogmatică a activiștilor, așa-zisa „morală proletară”, tragediile „luptei de clasă”. De aici, și valoarea lui de document. Cel mai izbutit este însă Prețul singurătății, roman de un realism crud și totodată carte animată de o aspirație spre ideal și de un fior de poezie
TUDOR-ANTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
ș.a. Iscălindu-și publicistica politică mai ales cu litera X, directorul, G. Panu, scrie și cronici literare sub inițiala G. El se arată interesat de evoluția formelor poetice, a versificației, dar urmărește și actualitatea, în primul rând discuțiile în jurul așa-ziselor plagiate ale lui George Coșbuc. Beletristica din Z. îi aparține lui N. G. Rădulescu-Niger. Se mai tipărește o traducere a nuvelei Vrăjitoarea de Karl Emil Franzos. R. Z.
ZIUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290743_a_292072]
-
Nimfa tânără Leuco..., Jos, la Tivoli, Anienul, fără să aducă și o situare ontologică în absolut, un hieratism maiestuos, sublimarea idilicului în umor, o delicată fructificare lirică a suprapunerilor trecut - prezent, limpezime clasică, glacială, transformând trăirea în ceremonie. Majoritatea așa-ziselor „novele” din Fără titlu, ca și câteva din celelalte volume, aparțin mai mult memorialisticii și biografismului romanțat decât prozei de ficțiune. Amintiri din vremuri (Pagini din viața lui Depărățeanu) compun biografia sentimentală a celui care a semnat culegerea Doruri și
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]