611 matches
-
(n. 6 februarie 1867, Focșani - d. 7 iulie 1951, București), biolog, zoolog, histolog, citolog, fondatorul școlii românești de citologie. Membru titular (din 1927) al Academiei Române. A absolvit școala primară la la Focșani, după care s-a înscris la Liceul Internat din Iași, unde a fost coleg cu Emil Racoviță și Grigore Antipa
Dimitrie Voinov () [Corola-website/Science/305707_a_307036]
-
transfer s-a dovedit a fi salvator pentru animalele evacuate din Paris, întrucât în cursul Războiului franco-prusac parizienii înfometați au ucis toate animalele ținute în captivitate. Proaspăta achiziție a Grădinii Zoologice din Londra a fost botezată „” de către directorul acesteia, cunoscutul zoolog și taxidermist britanic Abraham Dee Bartlett, acesta fiind inspirat probabil de cuvântul din limba swahili „jumbo”, care se traduce ca „salut”, sau „jumbe”, care se traduce ca „conducător”. Pe parcursul următorilor 16 ani, Jumbo a devenit, împreună cu hipopotamul Obaysch, principala atracție
Jumbo () [Corola-website/Science/328951_a_330280]
-
acest tip de comportament încă nu fusese supus unui studiu amănunțit. Rupându-și colții, Jumbo se năpustea ore întregi asupra ușii cu gratii de fier a ocolului său. Femela elefant Alice nu-i trezea lui Jumbo niciun interes. Avocatul și zoologul britanic Philip Lutley Sclater mărturisea că în cadrul Societății zoologilor din Londra, pe care o conducea, a fost pusă problema uciderii elefantului, întrucât acesta a devenit prea periculos pentru a mai putea fi ținut într-o grădină zoologică publică. În anul
Jumbo () [Corola-website/Science/328951_a_330280]
-
studiu amănunțit. Rupându-și colții, Jumbo se năpustea ore întregi asupra ușii cu gratii de fier a ocolului său. Femela elefant Alice nu-i trezea lui Jumbo niciun interes. Avocatul și zoologul britanic Philip Lutley Sclater mărturisea că în cadrul Societății zoologilor din Londra, pe care o conducea, a fost pusă problema uciderii elefantului, întrucât acesta a devenit prea periculos pentru a mai putea fi ținut într-o grădină zoologică publică. În anul 1882, antreprenorul și showman-ul american Phineas Taylor Barnum, proprietarul
Jumbo () [Corola-website/Science/328951_a_330280]
-
celebre din Anglia (inclusiv casa în care s-a născut William Shakespeare, colecția de figuri de ceară din Madame Tussauds, cât și un stejar plantat de George Gordon Byron în abația Newstead atunci când acesta avea 10 ani), a propus Societății zoologilor să îi vândă elefantul pentru 10.000 de dolari americani. Afacerea a fost acceptată la o adunare a Societății, fapt ce a stârnit o nemulțumire masivă în Regatul Unit. Mii de școlari englezi s-au adresat reginei Victoria și prim-
Jumbo () [Corola-website/Science/328951_a_330280]
-
Regatul Unit. Mii de școlari englezi s-au adresat reginei Victoria și prim-ministrului William Gladstone cu rugămintea de a nu permite comercializarea elefantului. Regina Victoria, Eduard al VII-lea și specialistul în teoria artei John Ruskin au trimis Societății zoologilor o scrisoare deschisă în care și-au exprimat „marea uimire” pe marginea activității comerciale a zoologilor de frunte ai țării. Regina s-a oferit să compenseze personal pierderile lui Barnum în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare va fi anulat
Jumbo () [Corola-website/Science/328951_a_330280]
-
cu rugămintea de a nu permite comercializarea elefantului. Regina Victoria, Eduard al VII-lea și specialistul în teoria artei John Ruskin au trimis Societății zoologilor o scrisoare deschisă în care și-au exprimat „marea uimire” pe marginea activității comerciale a zoologilor de frunte ai țării. Regina s-a oferit să compenseze personal pierderile lui Barnum în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare va fi anulat. Imediat ce a aflat despre comercializarea elefantului, populația Londrei a fost cuprinsă de așa-numita „jumbomanie”, tendința
Jumbo () [Corola-website/Science/328951_a_330280]
-
fie schimbat din "Dieu et mon droit" („Dumnezeu și dreptul meu”) în "Dieu et mon Jumbo!" („Dumnezeu și al meu Jumbo!”). Obținând sprijinul unor persoane influente din politica și societatea britanică nemulțumite de comercializarea „averii de importanță națională”, membrii Societății zoologilor Berkeley Hill și Sir George Bowyer au dat în judecată Societatea, cerând să fie anulat contractul de vânzare-cumpărare pe motiv că nu satisface legea britanică. La ședința de judecată, petrecută pe 9 martie 1882, contractul a fost declarat legal. Pe
Jumbo () [Corola-website/Science/328951_a_330280]
-
, cunoscut și drept Carolus Linnaeus respectiv , () a fost un cunoscut botanist, medic și zoolog de origine suedez ce a creat Nomenclatura binara. Este considerat părintele taxonomiei și tatăl ecologiei moderne. Abrevierea numelui său în cărți științifice este L.. Linnæus s-a născut în satul Råshult din Småland, Suedia, pe 23 mai 1707. A fost
Carl Linné () [Corola-website/Science/302288_a_303617]
-
Nisiparița (denumirea științifică Sabanejewia romanica), denumită și nisiparniță, nisipar, râmbițar sau fâță, este o specie de pește din familia Cobitidae endemic în România. A fost catalogată de zoologul român Mihai C. Băcescu în 1943 și se află pe Lista roșie a IUCN. Nisiparița a fost localizată doar pe teritoriul României în râurile: Argeș, Olt (în arealul rezervației naturale Valea Oltețului), Mureș, Gilort, Râul Târgului, Cugir, Sebeș și Cerna
Nisipariță () [Corola-website/Science/328484_a_329813]
-
susținător al Clubului de la Roma (eng. Club of Rome), iar anumiți oameni de știință, ca de exemplu , au ținut prelegeri în cadrul Institutului. Printre vizitatori, elevi și aspiranți se număra și poetul , romancierul J. D. Salinger, Alan Sillitoe și Doris Lessing, zoologul și psihologul . Casa era decorată în stil oriental și în fiecare duminică se organiza un prânz de tip bufet dedicat musafirilor într-o sală mare care pe vremuri avusese rolul de grajd, fiind poreclită " Elefantul" (o referință la povestea de
Idries Shah () [Corola-website/Science/326471_a_327800]
-
ani; plantele se reproduc vegetativ și (într-un anumit sens) nu mor; somonul atlantic, în care parazitează o larvă de scoică de mărgăritar, poate trăi extrem de lung, întrucît larva secretează o substanță, care nu permite somonului să îmbătrînesc; Thomas Abert, zoolog din Universitate de Oregon, a stabilit, că unii indivizi de arici-de-mare trăesc peste două sute de ani, rămînînd fertili; broaște-țestoase gigantice mor de foame, pentru că le devine greu să poarte carapacea, care se mărește, dar organismele lor nu îmbătrînesc. În conformitate cu baza
Imortalism () [Corola-website/Science/328392_a_329721]
-
1800. Este congenerică cu antilopa dereșă și antilopa samur (aparținând genului "Hippotragus"), dar era mai mică decât acestea două. A fost uneori considerată o subspecie a antilopei dereșe, dar un studiu genetic a confirmat-o ca specie distinctă. În 1776, zoologul german Peter Simon Pallas a descris formal antilopa albastră ca "Antilope leucophaeus." În 1853, zoologul olandez Coenraad Jacob Temminck a declarat că specimenul tip era un adult de sex masculin, împăiat, acum în Centrul de Biodiversitate Naturalis din Leiden (anterior
Antilopa albastră () [Corola-website/Science/337192_a_338521]
-
mică decât acestea două. A fost uneori considerată o subspecie a antilopei dereșe, dar un studiu genetic a confirmat-o ca specie distinctă. În 1776, zoologul german Peter Simon Pallas a descris formal antilopa albastră ca "Antilope leucophaeus." În 1853, zoologul olandez Coenraad Jacob Temminck a declarat că specimenul tip era un adult de sex masculin, împăiat, acum în Centrul de Biodiversitate Naturalis din Leiden (anterior Muzeul Regal de Istorie Naturală), colectat în Swellendam și prezent în Haarlem înainte de 1776. S-
Antilopa albastră () [Corola-website/Science/337192_a_338521]
-
acum în Centrul de Biodiversitate Naturalis din Leiden (anterior Muzeul Regal de Istorie Naturală), colectat în Swellendam și prezent în Haarlem înainte de 1776. S-a pus sub semnul întrebării dacă acesta a fost de fapt specimenul tip, dar în 1969, zoologii olandezi Antonius M. Husson și Lipke Holthuis l-au selecționat ca lectotip al unei serii de sintipuri, dat fiind că Pallas se poate să fi bazat descrierea lui pe mai multe specimene. În 1846, zoologul suedez Carl Jakob Sundevall a
Antilopa albastră () [Corola-website/Science/337192_a_338521]
-
specimenul tip, dar în 1969, zoologii olandezi Antonius M. Husson și Lipke Holthuis l-au selecționat ca lectotip al unei serii de sintipuri, dat fiind că Pallas se poate să fi bazat descrierea lui pe mai multe specimene. În 1846, zoologul suedez Carl Jakob Sundevall a mutat antilopa albastră și rudele sale cele mai apropiate către genul "Hippotragus"; inițial, el numise acest gen drept antilopa dereșă ("H. equinus") în 1845. Această revizuire a fost acceptată de comun acord de către alți scriitori
Antilopa albastră () [Corola-website/Science/337192_a_338521]
-
Carl Jakob Sundevall a mutat antilopa albastră și rudele sale cele mai apropiate către genul "Hippotragus"; inițial, el numise acest gen drept antilopa dereșă ("H. equinus") în 1845. Această revizuire a fost acceptată de comun acord de către alți scriitori, precum zoologii britanici Philip Sclater și Oldfield Thomas, care au restricționat genul "Antilopa" la antilopa indiană ("A. cervicapra") în 1899. În 1914, numele "Hippotragus" a fost depus pentru conservare (astfel încât numele de gen mai vechi, neutilizate să poată fi suprimate) la Comisia
Antilopa albastră () [Corola-website/Science/337192_a_338521]
-
Este căsătorit și are un fiu. In 1991 obține conducerea proiectului de evaluare a florei și faunei sălbatice de pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, în vederea elaborării măsurilor de protecție. La acest proiect colaborează cu peste 70 prestigioși specialiști botaniști și zoologi din România (București, Cluj, Iași) și din străinătate (Rep. Moldova, Ucraina, Austria). Un număr imens de date obținute privind speciile sălbatice existente sunt utilizate prin procesare în sitem GIS și în perioada actuală în vederea analizelor multiple și protecției biodiversității din
Vasile Oțel () [Corola-website/Science/332969_a_334298]
-
fondatorii geneticii biochimice. Bunicul patern, Sir Alfred Baring Garrod (1819-1907), a fost, între altele, o autoritate în domeniul bolilor reumatice și unul din consilierii medicali ai reginei Victoria, iar unchiul ei, Alfred Henry Garrod (1846-1879), a fost un fiziolog și zoolog cunoscut, profesor de fiziologie si anatomie comparată. Mama ei, Laura Elisabeth Smith, se trăgea și ea dintr-o familie de medici, bunicul din partea maternă fiind baronetul sir Thomas Smith, chirurg faimos în vremea sa. Doi frați ai ei, dr Alfred
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
grijă ajunseseră tipărită, dar "No hay remedio" (nu se mai poate evita). A explorat geologia zonei, ajungând la unele concluzii privind formațiunile de plăci și injecțiile de granit asemănătoare unor lichide, care păreau să infirme ideile lui Lyell și Sedgwick. Zoologul Andrew Smith i-a arătat unele formațiuni, și apoi a discutat cu el despre animalele mari care trăiau cu vegetație rară, arătând că lipsa vegetației luxuriante nu explică dispariția creaturilor uriașe din America de Sud. Pe la 15 iunie, Darwin și FitzRoy au
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
Biologi ai secolului al XIX-lea]] [[Categorie:Chimiști ai secolului al XVIII-lea]] [[Categorie:Chimiști ai secolului al XIX-lea]] [[Categorie:Medici ai secolului al XVIII-lea]] [[Categorie:Medici ai secolului al XIX-lea]] [[Categorie:Botaniști austrieci]] [[Categorie:Micologi]] [[Categorie:Zoologi]] [[Categorie:Membri ai Academiei Prusace de Științe]] [[Categorie:Membri ai Academiei Ruse de Științe]] [[Categorie:Membri ai Academiei Regale Suedeze]] [[Categorie:Membri străini ai Royal Society]] [[Categorie:Fellows of the Royal Society]] [[Categorie:Scriitori de limbă latină]] [[Categorie:Baroni]]
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
Borowski, care a transformat denumirea balenei în latină: "Balaena novaeangliae". La începutul secolului al XIX-lea, ihtiologul francez Lacépède a schimbat numele binomial al animalului în "Balaenoptera jubartes", și a mutat specia din familia "Balaenidae" în familia "Balaenopteridae". În 1846, zoologul britanic John E. Gray a clasificat balena cu cocoașă drept "Megaptera longpinna", iar în 1932 naturalistul american Remington Kellogg i-a schimbat numele speciei în "novaeangliae". Ultimul a mai descris și cele mai vechi fosile ale balenelor cu cocoașă — "Megaptera
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
diapazon între 50 și 10.000 Hz și poate apărea din cauza agresivității între indivizi. Bioacusticul australian Michael Noad a descoperit, în 1996, că balenele cu cocoașă pot prelua cântece de la alte grupuri, atunci când se amestecă în timpul verii. Datorită cântecelor specifice, zoologii pot determina traseele de migrație a balenelor. S-a observat că aproape totdeauna cântecele masculilor se termină cu conflicte. Balenele scot sunete melodioase și în afara perioadei de reproducere, ceea ce ar demonstra rolul lor în comunicarea cotidiană sau în ecolocație. Cercetări
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
între anii 1872 și 1891 pe Ringstraße în conformitate cu planurile întocmite de Gottfried Semper și Karl Freiherr von Hasenauer. Colecțiile de insecte datează din 1793, atunci când Francisc I al Austriei a cumpărat colecțiile științifice ale lui Joseph Natterer, Sr. (tatăl viitorului zoolog Johann Natterer, pe atunci în vârstă de șase ani). În 1806 muzeul a cumpărat o colecție de insecte europene realizată de Johann Carl Megerle von Mühlfeld, iar Megerle a devenit primul curator al colecției de insecte. El a organizat achiziționarea
Muzeul de Istorie Naturală din Viena () [Corola-website/Science/328609_a_329938]
-
11 noiembrie 1886) a fost un fiziolog și politician francez. Născut la Auxerre, se înscrie inițial la Școala Tehnică din Paris cu intenția să devină inginer, dar abandonează cursurile și obține un doctorat în drept în 1857. Sub influența unui zoolog celebru al vremii, Louis Pierre Gratiolet (1815-1865), este interesat de fiziologie, devine student al lui Claude Bernard, unul dintre cei mai mari fiziologi din secolul al XIX-lea, și fondatorul medicinei experimentale. Obține doctoratul în medicină în 1864 (teza referitoare
Paul Bert () [Corola-website/Science/322737_a_324066]