4,842 matches
-
pe care le reproduc mai jos să nu-i aparțină. Și atunci, cine este adevăratul „producător”? Poate, până la sfârșitul lecturii, voi dezlega enigma. De ce? De ce înmulțești tristețea lumii cu tristețea ta? De ce cobori în durerea ta fără mine? De ce nu înfrângi orgoliul singurătății? Bucuria este pentru toți... Durerea este pentru toți... De ce ți le iei singură? Dă-mi mâna ta desfrunzită, Ochii închizându-și petalele, Fruntea pălind în lumină. Lasă-te în voia vântului cosmic De ne înalță, de ne coboară
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai mic, provocat de el însuși. Altfel-zis, este supus tuturor „vitregiilor soartei”, deci și predispus să și „uite” „vocația îndumnezeirii”. Deși cu ea a fost hărăzit din naștere. Când ajunge să creadă cu tărie că o are cu adevărat, poate înfrânge ispita răului, ce este, de asemenea, o „calitate” originară. Calea către descoperirea acelei vocații (pentru sfințenie) este presărată cu mai sus amintitele „vitregii ale soartei”. Este vorba de felurite „incidente de parcurs” venite din „sfera iraționalului” și care îi fac
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
crezuseră, și nici să-i facă să creadă pe care nu credeau. Așadar, profeții sau înnoitorii de acest fel întîmpină multe greutăți în acțiunea lor și toate primejdiile care li se ivesc de-a lungul drumului, ei trebuie să le înfrîngă prin însușirile și priceperea lor; dar odată ce le-au înfrînt și încep să se bucure de respectul oamenilor, întrucît i-au doborît pe aceia care îi invidiau pentru că pierduseră situația dinainte pe care oamenii aceștia noi le-o luaseră, ei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nu credeau. Așadar, profeții sau înnoitorii de acest fel întîmpină multe greutăți în acțiunea lor și toate primejdiile care li se ivesc de-a lungul drumului, ei trebuie să le înfrîngă prin însușirile și priceperea lor; dar odată ce le-au înfrînt și încep să se bucure de respectul oamenilor, întrucît i-au doborît pe aceia care îi invidiau pentru că pierduseră situația dinainte pe care oamenii aceștia noi le-o luaseră, ei vor fi mereu puternici, siguri de victoria lor, onorați și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
din Romagna, la care regele a consimțit pentru a face onoare prestigiului său. De îndată ce a cucerit Romagna și a învins puterea familiei Colonna, ducele Valentino a voit să păstreze ceea ce cucerise și să meargă mai departe, dar a avut de înfrînt două obstacole: propriile lui armate, care nu i se păreau credincioase constituiau cel dintîi obstacol, iar celălalt era voința Franței; se temea ca armatele Orsinilor, de care se folosise, să nu-l părăsească tocmai cînd ar fi avut mai multă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în cîteva luni numai, ei și-au pierdut atașamentul față de facțiunile din care făceau parte și s-au îndreptat cu totul spre el. După aceasta, ducele așteptă de a-i nimici pe Orsini, întrucît pe cei din neamul Colonna îi înfrînsese; prilejul se ivi tocmai potrivit și el știu să-l folosească și mai bine. În adevăr, Orsini și ai lor, dîndu-și seama prea tîrziu că puterea ducelui și a bisericii însemna distrugerea lor, convocară o dietă la Magione, în regiunea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
vremurilor noastre ne arată că principii care au săvîrșit lucruri mari au fost aceia care n-au ținut prea mult seama de cuvîntul dat și care au știut, cu viclenia lor, să amețească mintea oamenilor, iar la sfîrșit i-au înfrînt pe aceia care s-au încrezut în cinstea lor. Trebuie să știți că există două feluri de a lupta: unul bazat pe legi, iar celălalt pe forță: cel dintîi este propriu oamenilor, celălalt aparține animalelor; dar întrucît primul nu este
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
supușilor săi. De aceste fapte trebuie să se ferească, deoarece atîta vreme cît nu le iei oamenilor, anume majorității lor, nici onoarea, nici averea, ei trăiesc mulțumiți și nu ai de luptat decît împotriva ambiției cîtorva, pe care o poți înfrînge în mai multe feluri și cu ușurință. În schimb, el va fi disprețuit dacă se va arăta schimbăcios, ușuratic, fără energie, meschin, nehotărît. Principele trebuie să se ferească de aceasta ca de o stîncă în mijlocul mării și să-și dea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
băgare de seamă și cu răbdare, iar timpurile și împrejurările se desfășoară în așa fel încît modul său de a proceda să se dovedească bun, el reușește în ceea ce a întreprins; dar dacă vremurile și împrejurările se schimbă, el este înfrînt pentru că nu-și schimbă modul de a acționa. Nu există totuși nici un om, oricît de înțelept ar fi, care să știe să se conformeze acestor lucruri; atît pentru că nimeni nu poate să se abată de la conduita la care firea lui
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
i-au izbutit; este adevărat că durata scurtă a vieții lui nu i-a îngăduit să cunoască și contrariul; căci dacă timpurile s-ar fi schimbat și el ar fi trebuit să procedeze cu băgare de seamă, ar fi fost înfrînt, deoarece n-ar fi renunțat niciodată la acel mod de acțiune la care îl îndemna firea lui. Închei, deci, spunînd că, dacă soarta se schimbă iar oamenii rămîn neschimbați în atitudinile lor, ei sînt fericiți numai atîta timp cît sînt
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
aperi de dușmanii dinafară. Și cu toate că infanteria elvețiană și cea spaniolă sînt socotite de temut, ambele au totuși lipsurile lor, așa încît o a treia ar putea nu numai să li se împotrivească, dar să fie sigură că îi va înfrînge. Spaniolii nu izbutesc să reziste niciodată cavaleriei, iar elvețienilor ar trebui să le fie frică de infanterie atunci cînd s-ar ciocni în luptă cu oameni tot atît de încăpățînați ca și ei. De aceea, s-a văzut și se
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
suveran trebuie să fie rău și înșelător; sînt cuvintele sacramentale ale religiei lui. Machiavelli are toată răutatea monștrilor cu care s-a luptat Hercule, dar nu și forța lor. De aceea, nu-ți trebuie bîta lui Hercule pentru a-l înfrînge, căci ce este mai simplu, mai natural și mai convenabil pentru principi decît dreptatea și bunătatea? Nu cred că mai este nevoie de argumente ca să dovedesc acest lucru. Politicianul care va susține contrariul va pierde, fără doar și poate. Căci
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
face față singur vijeliei, se va uni, dacă este înțelept, cu toți aceia pe care același pericol îi pune în aceeași situație. Dacă regii Egiptului, Siriei, Macedoniei s-ar fi aliat împotriva puterii romane, niciodată aceasta n-ar fi putut înfrînge aceste imperii; o alianță înțelept concertată și un război energic purtat ar fi făcut să eșueze aceste proiecte ambițioase, a căror împlinire a îngenunchiat universul. Este prudent să preferi răul mai mic răului mai mare, după cum prudent este să alegi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
aveți. - Vedeți? De altfel asta vor: unuia să-i fie teamă de celălalt. Și au reușit. Abia după două decenii de conviețuire În aceeași casă am ajuns să rostim, deschis, adevărul. Asta dovedește că omul nu-i făcut să fie Înfrînt, oricît timp ar trece, și poate că asta e salvarea. Cum să distrugi un popor? Există În noi, În fiecare popor o memorie nativă a libertății, - cum s-o desființezi? Pe vremea dumneavoastră... - Pe vremea mea nimeni nu-și putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
el, viața e sacră. Pentru el, orice armă e o insultă adusă vieții. — Îmi cunosc fratele. Întotdeauna s-a temut... — Dar nu s-a temut de moarte, dacă a reușit de atâtea ori să-i țină piept și s-o înfrângă, ca medic. Se teme de cruzimea oamenilor. Știu că ții foarte mult la el, dar mai știu că Valerius a evitat întotdeauna primejdia, fie ea cât de mică. Nu a riscat niciodată. Titus lăsă capul în jos. Se întunecă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noi mai curajoși decât lupii și mai puternici decât urșii, nu suntem noi stăpânii acestor păduri? V-a întristat înfrângerea de la Bedriacum... Nu uitați că soldații noștri călare au reușit să spargă liniile lui Caecina. Nu uitați că ați fost înfrânți doar pentru că Otho era nehotărât, iar generalii săi erau dezorientați - de aceea nu ați primit ordinele care puteau să vă conducă la victorie. Dinspre mulțimea de soldați se auzi un murmur asemenea unui torent care încearcă să iasă de sub pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
arătă cu degetul spre soldați și spre căpetenii -, vor avea curând vești de la mine. Vor afla că eu și soldații mei credincioși am ajuns la Aquileia și Verona, iar apoi la Bedriacum. Îi voi învinge pe cei care v-au înfrânt pe câmpul de bătălie. Așadar toți ar trebui să mă urmați! Tăcu. O liniște adâncă urmă cuvintelor sale. Fantomele se retraseră în bezna nopții, risipindu-se precum ceața. — Eu vin cu tine! răsună glasul puternic al lui Arrius Varus. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius asculta cu capul plecat, închipuindu-și-l pe crainicul care făcea turul arenei în trap mărunt. Blestemă printre dinți, enervat de teatrul acela. — Vouă, romanilor, Vitellius vă oferă imensul privilegiu de a asista la lupta în care a fost înfrântă armata infamului Otho și la triumful eroicelor noastre legiuni! Dar asta a fost acum câteva luni..., bolborosi tracul, privindu-l rugător pe Valerius. Acesta îi zâmbi: — Stai liniștit... O să ne descurcăm. Prefer să lupt de unul singur împotriva unui adversar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
jos de pe cal; cu mâna stângă își apăsa umărul rănit, care îl durea îngrozior. Caecina se uită în sus, spre generalul flavienilor, și-i spuse trufaș că peste puțină vreme Flavius Valens avea să vină din Umbria și-i va înfrânge cu siguranță. Antonius Primus îl vedea pe Alienus clătinându-se, ca și cum pământul s-ar fi cutremurat. Le porunci alor săi să-l ia în primire pe Caecina Alienus și să-l trimită cât mai repede în Africa, unde avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de pe Danubius. I-a trimis mesaje lui Vespasianus... Insinuează că tu și cu mine, în graba de a obține victorii în Italia, am lăsat granițele nepăzite, expunând Imperiul invaziilor barbare. — Noroc că el a ajuns tocmai la timp ca să-i înfrângă pe daci, replică sarcastic Antonius. A trimis cumva ordine care ne privesc? — Încă o dată, ne cere să ne oprim și să-l așteptăm. Ne impune să scădem ritmul... Ar trebui să ne oprim la Verona. — Dar tu ce părere ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
peste puțină vreme îl va înfrunta pe Skorpius. Dar dacă va pierde? Atunci avea să moară cu pumnalul înfipt în inimă... Și dacă fratele său avea să fie omorât de ucigașii plătiți de Vitellius, iar armata lui avea să fie înfrântă de soldații vitellieni care împânzeau orașul? Privi nisipul, pe care câteva dansatoare presărau petale de trandafiri și unde, peste puțină vreme, el, secutor-ul Valerius, avea să-și verse sângele. Se ghemui, așteptând finalul ceremoniei preliminare, al cărei fast i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lucru, umbla prin sat numai în izmene, alerga și se zben guia cu copiii țăranilor, așa că lui i se potrivește numele Gene ralul izmană.ʺ După ce sunt descrise cele zece războaie ale lui Suvorov, din care în multe a fost înfrânt, și și-a părăsit răniții, fugind peste munți, dar de fiecare dată „senilul comandant de oști, bolnav fizic și mintal, încerca s o facă pe cocoș ulʺ, iar stăpânii îl încărcau cu decorații, „mângâindu-i neputințeleʺ, iar lor conservându-și
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
și am să-ți povestesc toată tărășenia. De când aștept să-mi spui și tu o poveste, așa cum numai tu știi să le spui? Apoi trebușoara asta se petrecea în urma războiului dintre nemți și turci, „Leat 7224”, când turcii au fost înfrânți. Atunci „Vasile Ceaurul biv vel stolnic” s-a închinat nemților și chiar „pămîntul țării noastre l-au închinat nemților pînă într-apa Siretului”. Și spune vodă mai departe: „În vreme ce ne-au încungiurat podgheazul în Curtea domnească, ghenar în dzece, gioi
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pe Charles. Fiind găsite în acel loc mai multe arme, în cele din urmă a reușit să afle că ele fuseseră depuse acolo încă în anul 1415, după bătălia de la Azincourt, când Henric al VI-lea al Angliei i-a înfrânt pe francezi, care au suferit atunci mari pierderi materiale și umane. Steagurile Jeannei d’Arc înainte de marea bătălie pentru eliberarea orașului Orléans, Jeanne și-a confecționat două steaguri. Unul mare, impresionant, care era drapelul de luptă ÎBannièreă; altul mai mic
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
În loc de prefață, Ana îi aruncă mai întâi mingea și el o prinde bucuros. Povestea Anei e aceeași: îl roagă și pe el să-și strângă oștenii cei mai buni și mai viteji ca împreună cu frații lui să-i înfrângă pe zmei. El îi spune că oștenii lui sunt învățătorii. Arma lui e școala. Adică învățătura. ...Uite acum regret că nu mă poate vedea și pe mine Învățătorul. Sau măcar Ana. Să afle unul dintre ei că și un reporter
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]