49,940 matches
-
bine: lingurița sapă în el galerii, poteci, drumuri. De aici înainte e foarte ușor să te pierzi în ele, chiar așa, îngălbenite și umede, cum îți apar. Și cum un miracol (din păcate sau din fericire) se poate explica mai întotdeauna și logic, nu cred să-i fie prea greu cuiva să-și pună întrebarea „la ce bun atâtea tunele și răspântii și cărări dacă nu e nimeni să locuiască înăuntru?“. Cred că asta m-am întrebat și eu. Și așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Vă rog să mă credeți că nici măcar nu am clipit când i-am auzit vorbind. Era o chestie pe care o învățasem nu cu mult timp în urmă: te obișnuiești repede cu miracolele. Mai ales la vârsta aia. Problema este întotdeauna cu frații mai mari. Nu că ei ar avea ceva cu minunile noastre, le-ar privi câș sau mai știu eu ce, ci, pur și simplu, le vine mai greu să înțeleagă. Iar dacă au cu 11 ani mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
bun gust, pentru că, între noi fie vorba, când te-ai născut într-o lume a certitudinilor, nici n-ai cum să fii altcumva. Apăreau când îi chemam, rareori s-a întâmplat să fie reținuți cu vreo treabă dincolo, își cereau întotdeauna scuze dacă întârziau, erau bine crescuți, politicoși, de mirare pentru cineva care are o părere proastă despre muștar, nu-și luau nevestele cu ei, dar vorbeau despre ele, ele făceau bine, ați aflat, și ei făceau bine, cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de ciudă, sper ca măcar voi să fiți cu ochii-n patru, să nu vă încredeți în ș și ț, fiindcă cu codițele lor vă pot băga în bucluc. Cât despre teoria enunțată de Matei în capitolul precedent („Problema este întotdeauna cu frații mai mari“), părerea mea e exact pe dos. Și, ca să arăt că problema este întotdeauna cu frații mai mici, înșirui și eu niște puncte (tot 7): o vreme, frații mici sunt convinși că realitatea e una singură, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ș și ț, fiindcă cu codițele lor vă pot băga în bucluc. Cât despre teoria enunțată de Matei în capitolul precedent („Problema este întotdeauna cu frații mai mari“), părerea mea e exact pe dos. Și, ca să arăt că problema este întotdeauna cu frații mai mici, înșirui și eu niște puncte (tot 7): o vreme, frații mici sunt convinși că realitatea e una singură, doar frații fiind de două feluri, mici și mari; frații mici nu bănuiesc că frații mari au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
despre iertare și alte bazaconii, lucruri d-astea pe care trebuie să fii nebun să le visezi atâta timp cât o ai pe Setița Kindo și mai știu eu ce alte labirinturi cu pești prin care, mă rog, voi ăștia mici găsiți întotdeauna ceva de făcut, o scoateți la capăt într-un fel sau altul, iar dimineața mergeți la grădiniță și așa și pe dincolo, chestii importante nu baliverne mizilicuri mustrări de conștiință mai mult sau mai puțin improbabile care n-au ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
îndeletnicire era vorba. Și m-a rugat să traduc. De fapt, l-a rugat pe Filipul mic, aflat pe atunci în plin proces de îmblânzire a literelor (sau de alfabetizare). Vedeți însă cum se întâmplă, cam nedrept, amintirile lui sunt întotdeauna și ale mele, nu și invers, idealurile lui sunt de obicei eșecurile mele, iar gândurile mele lui nici prin cap nu i-au dat. Înzestrați cu un certificat de naștere comun, cu același ADN și cu un singur înger păzitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de ce e de datoria mea, dar n-am ce-i face; se pare că posed și eu o chestie gen cod al onoarei sau bun-simț sau altă aiureală d-asta) să vă previn că scărpinatul pe dinăuntru se lasă mai întotdeauna cu mărturisiri și că, în fine, cu mărturisirile ar mai fi cum ar mai fi dacă n-ar atrage după ele tot soiul de epitete dubioase, de genul „tulburător“, „șocant“, „vicios“, „violent“ și câte și mai câte, care, după ce că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
blond „...curajos, viteaz, proaspăt bărbierit, agil, iscusit în mânuirea armelor și curtenitor cu femeile de grotă“, de a se strecura (ca o pisică, ca un linx) până în baia apartamentului 40 din aleea Băiuț, de unde mâna lui expertă în furtișaguri dibuia întotdeauna o pilă de unghii aflată pe policioară, ca apoi, îmbibat de o ferocitate vecină cu senilitatea, să se întoarcă în camera de unde s-a întrupat, singur, amenințător, trufaș, să dea glas strigătului acela care anunță mereu o mare confruntare (Rahaaaaan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pensionari, mai buni - doamna Buzescu, doamna Sandu - și mai răi - domnul Buzescu, domnul Sandu -, în care garsoniera ei cu oglinzi adăpostea atâtea și atâtea minunății: o bucătărie în care se dădeau pasiențe și jucam tabinet (nu știu de ce, dar câștigam întotdeauna), o baie cu vitralii și un pahar cu castelul Peleș în care se odihneau o periuță, un pieptene și un tub de pastă de dinți Cristal cu gust de ananas din care degustam periodic, un dulap întunecos plin de bunătăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a lui Neculai Constantin Munteanu la Europa Liberă. Monica asta era fata securistului de la doi, singurul om de la scara de bloc în afară de nevastă-sa care nu era încă pensionar. Monica era mică, urâtă și proastă. Monica mă călca pe nervi întotdeauna, dar asta nu mă oprea ca, ori de câte ori mă plictiseam de zei și de fotbal, de tabinet și de pastă de dinți, s-o chem până la noi la etajul trei ca să, dracu știe de ce, se joace cu mine. Mă plictiseam repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
actor. Atunci tata mă lăsa să-l aștept într-un loc mai ferit, se pierdea în mulțime, cred că sufla flăcări pe nări ori se dădea peste cap, nu știu ce făcea, dar făcea sigur ceva ieșit din comun, fiindcă se întorcea întotdeauna cu brațul ridicat, cât să înțeleg de la depărtare că a reușit și să văd biletele fluturându-i între degete. Se întâmpla însă uneori ca ora de începere a filmului să nu se împace cu ora pe care-o arăta ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
obosiți, sunt singuri, sunt triști, și chiar dacă nu merg pe tractor, cunosc o mie de alte chestii, cum se construiesc avioanele din hârtie și ce trebuie să faci ca o mămăligă să arate ca un tort, pentru mine a fost întotdeauna de-ajuns, n-am avut nevoie de tați d-ăia, cum aveau alții, care să vină cu tancurile pe aleea Băiuț și să distrugă într-o clipă totul, tați care aveau în apartamentele lor butoane pe care, dacă le apăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aiurea e că la grădiniță nu ni s-a vorbit niciodată despre Cristos care, dacă e să dau crezare statisticilor, e prima ființă zburătoare din acest roman. Poate că pe el, pe Cristos, nu-l făcuseră șoim (Coșuță a omis întotdeauna să-mi spună dacă zbura cu cravata la gât) sau poate că el fâlfâia peste blocuri cu toată șleahta lui de zărghiți din cu totul alte motive, necunoscute tovarășei Stănescu. Părerea mea sinceră (luați-o ca pe o paranteză) e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o băncuță la umbră), atât de ferit încât ai fi jurat că nici nu există. Pătratul ăla cu nisip se transforma atunci, în absența divinităților, într-o patrie miniaturală cu războaie de independență, realizări mărețe și fașciști hrăpăreți. Fașciștii soseau întotdeauna de la nisiparele vecine, aruncau vorbe de ocară, insultau muncitorimea, pe toți acei bravi săpători de galerii și tunele, care trudeau prin forța brațelor și sudoarea frunții pentru propășirea, bunăstarea și mândria colectivului. Orice gest (bunăoară acela de a păși peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cărora nu le mai rămânea nimic de făcut decât să pună mâna pe arme și să oprească hoarda invadatoare. Eu, unul, eram războinic. Ca războinic, una dintre atribuțiile importante care-mi reveneau era să identific spionii și comportamentele suspecte, mai întotdeauna camuflate sub cuvinte meșteșugite și ipocrite de felul „ne împrumutați și nouă o găletușă“ sau „aha, voi faceți un castel“. Era de la sine înțeles că o țară cu principii morale solide, cum era a noastră, nu va împrumuta nicicând unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
istorie că însăși Patria, adică tovarășa Stănescu, mi-a luat apărarea și i-a explicat nefericitei că eu nu am făcut nimic altceva decât să-mi apăr moșia și nevoile și neamul. Tovarășa Stănescu, mama noastră a tuturor, a susținut întotdeauna cu strășnicie că un asupritor nu poate avea altă soartă decât să stea închis tot restul zilei într-o bucătărie. Dreptatea a fost făcută. Iar eu am îmbrățișat din tot sufletul și fără să stau prea mult pe gânduri cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Aceea de Atoatestăpânitor și Întâilegiuitor în hotărârile, treburile și acțiunile unui regat. Nici nu vă puteți închipui cât pot fi ele de multe. Să-ți bați joc de Angelica mucioasa. Să primești cele mai bune jucării. Să ți se împartă întotdeauna colțul de pâine. Să nu care-cumva să pretinzi că le iubești pe Roxana, Diana și Ana Maria, pentru că altfel vei avea de pătimit. Să nu le spui niciodată celor trei fete că sunt iubite în secret, pentru că rușine mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nu se gândească la libertate, la drepturile lor și la alte prostii). Mirosul de pâine prăjită se întindea în casă, ademenitor, înaintea tuturor meselor cu Mircea. Pe munte, mirosul acela ca de prăjituri nu ne urmărea, dar pâinea prăjită apărea întotdeauna din rucsacul lui, când ne opream să mâncăm. S-a întâmplat odată, vara, să scriu un minuscul roman, în patru părți, pe care l-am botezat Patimile culinare ale bunicului meu. Suna așa: 1. Tanti Frosa, trufe și șerbet Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
singur cu mama cât timp eram acasă și cât nu ne copleșea somnul. Prin urmare, ne blocam toți în bucătărie, unde era frig, grozav de frig, doar eram implicați într-un război rece. În ceea ce mă privește, i-am vorbit întotdeauna cu dumneavoastră, dar nu în semn de respect, ci ca să priceapă că, orice ar fi făcut (și ar fi stat și-n cap, precis, dacă l-aș fi tutuit, ar fi înghițit biluțe de sticlă), îl consideram un străin antipatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
devenit așa, peste noapte, un sanctuar. Nici eu, nici, cu atât mai puțin, Radu nu am încercat să pângărim cu degetele noastre minunea, era de ajuns că se află în fața noastră pulsând, ca o dovadă vie că poveștile au fost întotdeauna adevărate și că troleibuzele se pot transforma în bizoni. Semnificația sanctuarului acela, despre care Radu credea cu tărie că semnalează prezența, poate în vreo movilă de pământ, poate în vreo scorbură neștiută, a lui Manitu, am aflat-o un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pământ, poate în vreo scorbură neștiută, a lui Manitu, am aflat-o un pic mai târziu, după ce ne-am dezmeticit cât de cât din transa hipnotică și încremenirea lucie, și, cu inima tropăind bezmetică, am găsit melcii și scorbura furnicilor. Întotdeauna crezusem despre furnici că nu merită nici cea mai mică atenție și că mai mult de-un ingredient de felul piperului într-o tocăniță absurdă (cu râme și petale de flori) gătită de fete nu vor fi niciodată. Era evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
e un bărbat care se visează fluture ori un fluture ce se visează bărbat. ÎNVĂȚĂTURILE LUI CHUANG TZU Dac-ar fi ținut un jurnal al suferinței, În el ar fi scris un singur cuvînt : Eu. PHILIP ROTH FIRMIN CAPITOLUL 1 Întotdeauna mi-am imaginat că povestea vieții mele, dacă și cînd am s-o scriu, o să Înceapă extrem de interesant : liric, stil Nabokov, “Lolita, lumină a vieții mele, văpaie a viscerelor mele” ; sau, dacă n-am să fiu În stare s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Scriitor cu S mare. De-a lungul vieții mele de om care s-a chinuit să scrie, nu m-am luptat cu nimic atît de bărbătește - da, ăsta e cuvîntul, bărbătește - cum m-am luptat cu primele cuvinte ale textului. Întotdeauna mi s-a părut că, dacă mi-ar ieși cum trebuie aceste prime cuvinte, tot restul va urma automat după ele. M-am gîndit mereu la acea primă propoziție ca la un fel de pîntec semantic, Înțesat de embrioni plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
aș putea egala niciodată. Unii scriitori nu-și pot egala niciodată primul roman. Eu nu mi-aș putea egala niciodată prima frază. Și uitați-vă la mine acum. Uitați cum am Început asta, opera mea de căpătîi, lucrarea vieții mele : “Întotdeauna mi-am imaginat că povestea vieții mele, dacă și cînd...” Dumnezeule mare, “dacă și cînd” ! Înțelegeți, În mod sigur, la ce m-am referit. Nu există nici o speranță. Trebuie să tai tot. Aceasta este cea mai tristă poveste pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]