KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...179 180 181 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

asta, dacă ar fi fost doar un simplu informator. Rămânea valabilă doar varianta cea mai înspăimântătoare. Acel MEN era însuși temutul „ochi” al împăratului. Ledoulx trecu atât de repede de la furie la spaimă, încât îl apucă vertijul. Părăsi cabinetul. ― Julien! țipă el, deși n-avea nici un motiv să-și cheme valetul. Dar simțea că prezența acestuia i-ar face totuși bine. Julien! Străbătea camerele și țipa ca din gură de șarpe. Apăru doar o slugă speriată. ― Unde este Julien? tună exasperat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
trecu atât de repede de la furie la spaimă, încât îl apucă vertijul. Părăsi cabinetul. ― Julien! țipă el, deși n-avea nici un motiv să-și cheme valetul. Dar simțea că prezența acestuia i-ar face totuși bine. Julien! Străbătea camerele și țipa ca din gură de șarpe. Apăru doar o slugă speriată. ― Unde este Julien? tună exasperat consulul. ― Păi... nu este. ― De ce? Cum adică nu este? Spune-i să vină acum, imediat! ― Păi, l-a trimis madame la confiserie după dulciuri pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Vrei să spui că e prost de-a binelea? ― Nu! E doar un general orgolios. Nanone izbucni în râs, amenințându-l cu degetul prin oglindă. ― Cred că mi-ai turnat doar gogoși, dar m-am distrat bine. Care-i acolo?! țipă ea spre ușa chicinetei care îi servea drept cabină. Purtând prețiosul coș cu gardenii albe în brațe, Ivan, ordonanța lui Kutuzov, păși emoționat pragul, își scoase chipiul, își pocni călcâiele și răcni ca la raport, turuind pe limba lui: ― Generalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
care tocmai înainta, văzu deodată capul marelui dragoman Dimitrie zburând într-o spumă de sânge... Lama înroșită, umedă, caldă, iar și iar ridicată... Din nou amenințătoare... Pândind chiar deasupra capului său... Viziunea fu atât de reală, încât îi veni să țipe. Simți mirosul sângelui proaspăt care se scurgea în picături repezi pe tăișul iataganului. Auzi până și evantaiul sunetelor care însoți impactul stropilor cu zăpada. O viziune la fel de reală mai avusese și pe vremea când mai era încă haznadarul averii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
din pat, dar nu reuși. Avea membrele înțepenite. Trupul lui suporta din ce în ce mai greu iernile. Îmbătrânise. Nu, nicidecum! Doar se lenevise. Avea nevoie de o bătălie zdravănă. Acolo, printre soldați, dormind și mâncând pe apucate, va fi iar în formă. ― Ivan! țipă el. Era conștient că evita să recunoască evidența. Îmbătrânise desigur, nu se mai putea amăgi. Dănțuitoarea îl făcuse să se vadă așa cum era: un om bătrân. Altminteri de ce ar fi întors ea spatele unui general, pentru un... civil? Comandase o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
una din marile lui plăceri în iernile din Sankt Petersburg, pe vremea când încă nu primise numirea de comandant suprem al armatei ruse de la Dunăre... Și?... Și?... Se alesese praful de toate pregătirile. Pierduse bătălia. Tinerețea lor învinsese. Ivan! mai țipă încă o dată, ca să nu urle de disperare, ca să nu plângă. Sufletul nu are grade de general. Are doar slăbiciuni. Capul ordonanței apăru, în sfârșit, prin crăpătura ușii. ― Să trăiți! Încă o sticlă? ― Marș! Hai odată! Bâstro, bâstro, puturosule! Pe unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
că dă bunu’ și milostivu’ Ăl dă sus dă intrăm pă ulița satului. Mergem... Mergem... Da’ nu vedeam fir dă fum pă nicăiri, pă la nici o casă. Bătăturile pustii, înghețate bocnă, fără un suflet acolo, măcar dă câne. Dârdâiam, burțile țipau, da’ să iasă careva, ți-ai găsit! Nu tu tătucă, nu tu mămucă! Doar undeva, hăt, tot urla o potaie. Vai și vai! Că te lua cu frig dă moarte pă spinare. Aude și Înălțimea Sa și, în sfârșit, oprește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Incredibil! Înflăcărată de revoltă, Toinette îi întoarse spatele. Nu o mai interesa nimic din ceea ce discutau. Dar, tocmai atunci, se întâmplă minunea. Pictorul își lăsă interlocutorul cu fraza neterminată, veni drept spre ea și, hodoronc-tronc, o apucă de bărbie. ― A! țipă scurt Toinette. Era surprinsă și ușor dezamăgită. Lucrurile se derulau mult prea repede, prea frust, după gustul ei. ― Nu vă speriați, contesă! Vreau doar să stabilesc unghiul facial. Și Dante Negro îi suci capul întâi la dreapta, apoi la stânga, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
să vă văd flancurile. Ridicați-vă mâinile, vă rog! Nu chiar de tot! Acum e bine. Și el îi cercetă atent linia taliei, apoi, fără nici o introducere, își trecu apăsat palmele de sus în jos, de la subsuori până pe șolduri. ― A! țipă din nou Toinette. ― Oh, Doamne! Să nu-mi spuneți, contesă, că iar am reușit să vă sperii! Ha, ha!... Dar, zău așa, de ce vă temeți? Pictorii nu sunt bărbați. Un pictor vede doar liniile modelului său și nimic altceva. Presupun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
apăru în dreptul ferestrei și Manuc abia reuși să-și recunoască propriul valet. ― Excelență, nu mai putem înainta. ― Dar ce este? Ce se petrece? ― Soldați... servitorime... O revoluție, mai mult ca sigur! Undeva, în mulțime, o voce se ridica deasupra celorlalte, țipând. ― Nu vă mint, oameni buni! Napoleon a murit. L-au împușcat rușii. Acesta este adevărul! S-a sfârșit cu dictatorul! Am aici decretul senatului. S-a proclamat Republica. Trăiască Republica! ― Trăiască Republica! Trăiască Republica! Strigătele unei mari mulțimi acoperi protestele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
nici un decret al Senatului. Generalul Malet apăru în ușa imobilului, împingând în fața lui un omuleț fără veston și cu capul descoperit. Era ministrul de poliție. Savary realiză imediat că șleahta lui Malet era înconjurată din toate părțile. Prinse curaj și țipă ascuțit: ― Împăratul e viu, generale! O să dai socoteală în fața Consiliului de război. ― Nu-l ascultați! E doar o diversiune. Aduceți trăsura! Repede! urlă Malet. Apoi scoase pistolul și trase în direcția ministrului de război, care continua să-i ordone să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

casei, agită pălăria, apoi o prinde Între amândoi genunchii, ca să aibe mâinile libere; se uită cu „ocheanul” (covrigii degetelor) și comunică În jur: - Aista-i român de-al nostru - strigaț’ fa, să vie! Nevasta și nurorile lui Maxim strigă, chiuie, țipă ascuțit, ca druștele, fâlfâie din basmale. Nora oacheșă, drăcoasa de Ileana, s-a suit cu un picior pe butucul unei roți, cu o mână se ține de cămeșa socrului, cu cealaltă arată ceva - nu văd ce - oricum, ceva spre față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
locul, de parcă pe-aici mi-aș fi făcut veacul. Duduiturile de tun de sub sălcii s-au Îndepărtat, au căpătat altă culoare; altă formă: parc-ar fi barabanul mare din muzica lui Volincă. Vine, vine, vine o ceva cu pârâituri. - Ru-șii!, țipă ascuțit, tăiat În două, Ileana lui Maxim. Ca și atunci, În casă, mama se culcă deasupra mea - după ce m-a trântit pe jos; ca și În casă, Îmi turtește, stâlcește nasul - măcar de-am fi În ogorul prășit și răcoros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ne oprim, gâfâind, sub primii copaci ai pădurii. Ileana a ajuns Înaintea noastră - nu-i de mirare: cum e ea drăcoasă... Dar uite-o: se Întoarce din drum, ba chiar urcă pe celălalt taluz, cel dinspre sat. - Eș’ nebună, fa?!, țipă femeile. Se-ntoarce Rusu’! Acum Îl văd și pe Rusu: vine de la dreapta, dinspre Orhei. Are botul bont, teșit, de parc-ar fi căptătat un pumn În mordă. Dacă păpușoiul ar fi Înspicat, roțile Rusului, crăcănate, ar atinge spicele. Uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
plumbu-aici, na! Na! Na! Aici, aici! Samaliotul a dispărut În stânga, dar Ileana o totfugește: pleosc-plescăiește peste aiciul care, de la mine, rămâne nevăzut - dac-aș avea eu o oglindă; dacă aș pune-o dincolo; dacă i l-aș vedea. Femeile chiuie, țipă, râd. Le aud glasurile din ce În ce mai În urmă rămase - mama a izbutit să mă Înșface de mână și să mă zmulgă de-acolo. Am pătruns În codru. Parc-am mai fost pe-aici. Am fost, am fost. - Ce-i dădea Ileanu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
te strice - am văzut, ieri. Cum să nu ți-o strice, când te dezghină atât de tare, de strașnic, când Gligor se suie pe tine și te ia la stricat, te tot Îndeasă, mereu te tot bate, de gemi, de țipi de durere - am văzut totului-tot: stăteam tot aici, la soare, mama tot așa, coborâse, eu: singur-singurel și numai ce uite-o pe Duda! Vine-ncoace - eu cred că la mine, să mă-ntrebe cum o mai duc fără ea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622

lângă Sampath și primindu-i pe oamenii binevoitori care veneau sus tocmai în scopul, după câte se părea, de a aduce alune și banane? Pline de afecțiune, maimuțele femele îl țesălau pe Sampath când acesta stătea, mulțumit în sine, dar țipând: — Hei, nu mă mai trage așa de păr. Dar, cu fețe amuzate și viclene, care arătau de parcă ar fi înțeles că se jucau, reveneau în cerc după ce fuseseră alungate, ca să continuie îngrijirea șuvițelor sale celor alunecoase și lucioase, care, grație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
Îmi poți spune, Baba, când mă pot aștepta să am un fiu? îi șopti el. Sampath, nefiind în dispoziția necesară să-i răspundă, își retrase piciorul și-l vârî sub el. Se temea puțin de polițist, care nu numai o dată țipase la el când ignorase regulile de trafic în timp ce mergea cu bicicleta la serviciu. — Nu trebuie să te-ngrijorezi, îi spuse grăbit domnul Chawla, nedorind să-l supere pe polițist. Îl poți întreba altă dată. Uneori e greu să-l faci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
pielea de culoarea scoarței de copac, cu talii ca tulpinile și cu echilibrul florilor, cu urechi ca frunzele pufoase și guri moi precum. — Chiar să faceți liniște, spuse Sampath somnoros. Mă enervați cu săritul vostru. Numai că, strâmbându-se și țipând, ele săreau prin copac și acopereau pământul de dedesubt cu o epavă de crengi. — Încetați, spuse spionul, care fusese lovit de o crenguță. Încerca să se gândească la ideile sale și să le ordoneze pe toate, pentru că, în ultima vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
care, sub jurisdicția lui Ammaji, alcătuiseră o armată aruncătoare de pietricele - plini de curaj, își trimiteau artileria de proiectile din prăștii, alergând înainte și-napoi printre copaci, simțindu-se ei înșiși îmbătați de agitația stârnită. — Nu vă atingeți de maimuțe, țipa domnul Chawla, fluturându-și brațele în încercarea de a smulge prăștiile din mâinile adepților. Sunt periculoase. În starea în care sunt, o să se întoarcă împotriva voastră. Numai că, în momentul acela, nici el nu știa exact ce să facă. Ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
de jur împrejurul lui, fragmente inutile de gânduri treceau pe lângă Sampath, toate mișcându-se prea repede ca să le poată opri și prinde. Putea să sară; dar, nu, nu ar face el așa ceva. Putea să le tragă pe maimuțe de cozi; nu, ar țipa. Nu, mai bine ar fi să se țină strâns... Din fericire, înainte ca vreo persoană să fie realmente rănită sau mușcată, maimuțele se aventurară în pădurea de cercetare a universității, sătule de zgomotul pe care îl făceau oamenii sau poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
urcă în fugă pentru a se posta amenințător în fața funcționarului oficial, neținând seama de urmele de noroi pe care pașii săi le lăsaseră pe podeaua lustruită, vopsită în roșu. Fără a se opri pentru schimbul obișnuit de amabilități, începu să țipe. Ați auzit noutățile? aproape că urlă în starea de excitație nervoasă în care se afla. Maimuțele îl amenință pe fiul meu. Amenință doamnele din comunitate și perturbă liniștea. Distrug atmosfera religioasă a întregii curți. Trebuie să le eliminăm neîntârziat. Inspectorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
Ah, îmi cer iertare, zise Verma. Știți ce încurcate sunt liniile telefonice din orașul ăsta - doar din când în când se-ntâmplă să nimerești numărul bun. La câteva minute după aceea: țâr, țâr. țâr. — Vrei să-ncetezi să mă suni? țipă nervos brigadierul. — Cling, cling. — Vai, îmi cer scuze, domnule. Brigadierul trânti receptorul în furcă, scoase telefonul din priză și se retrase la baie, unde se așeză pe vasul său de toaletă de tip occidental, cu binoclul la ochi, cercetând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
de protestatari merseră la biroul inspectorului sanitar șef. Pe drum, mulțimea își adună puterile, chiar dacă stătea deja în picioare de ceva vreme, și începu să-și strige zgomotos sloganele. „Dacă te ungi cu miere pe la gură o să prinzi destule muște“, țipau ei. „Mătură în fața ușii tale. Răspunsurile tale sunt pe lângă întrebare. Mai multe murături la un loc fac o droaie. Orice boabă de fasole își are pata ei. Aduni scaieți și vrei să iasă murături? Arată niște dinți curați.“ — Îi auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
lipsită de sens. Fața i se albise. — Ce-i cu tine? îl întrebă alarmată Pinky. — Mulțumesc de întrebare, reuși el să articuleze. Dar e mai bine să mergeți singuri. De ce e mai bine? îl întrebă Pinky exasperată. — Pentru că așa e, țipă tare și nervos, iritat subit de toate și de toți. Aveau să-l omoare. Avea să moară, pur și simplu. Lasă-mă-n pace. O să mi se facă rău. Lasă-mă-n pace, lasă-mă-n pace, lasă-mă-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]