35,844 matches
-
repede. Erau tineri, viitorul lor, iaca, nu putea fi acuma decît acasă. Cu toate că nostalgia după America nu și-o putea stinge nici unul dintre cei ce se lipiseră de dolari peste ocean. Duminica, după slujbă, femeile Își puneau pălăriile și se adunau la vorbă. Melițau englezește la curgătoare nu din trufie, ci pentru că limba asta se potrivea mai bine cu clopurile mici și cu hainele domnești de pe ele. Toate bune și În rînduială pînă În primăvara anului următor, cînd portăreii și-au
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
datoriile către bănci. Curtea fiului său s-a umplut iarăși de oameni de-ai legii, de jandarmi de la oraș, de slujbași cu genți și cu ochelari. Satul Însă n-a mai stat cu gura căscată ca Înainte. Pișcăranii s-au adunat la casa Pomeanului și n-au lăsat să se pună popreală pe nimic. — Ne judecăm pînă la Dumnezeu, dar nu dăm nimic din casă, a proclamat Învățătorul, cerîndu-le conțopiștilor să vorbească În limba locului ca să se facă Înțeleși, nu un
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
precum focurile tot noaptea pe comorile niciodată găsite În pămînt și că de ce s-ar uita ochiul lui Dumnezeu taman la el, Gyuri Pomeanului, și nu la Iustinu’ Petrii Muri, la Terezia Șoimului ori la Ioan al Izvoranului?!... Degeaba Îi aduna mereu laolaltă Învățătorul, căutînd să-i convingă că Gheorghe văzuse aurora boreală care e În firea Înălțimilor aerului din cauza soarelui din miazănoapte, că dacă ei, oameni cu Înțelepciune, văd că se poate crede că pămîntul e ca o roată ori
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
parcă rosteam „gut evning“, dar era oricum mare lucru față de ce știau ortacii de joacă În altă limbă străină decît ungureasca, iar ungurii În alta decît româna. Încercînd să fac un inventar a ceea ce am Învățat de la Mrs. Flory, am adunat, cu numeralele pînă-n douăzeci cu tot, vreo sută zece cuvinte. Un grai Întreg, ce mai!, pentru ulițele copi lăriei... Față de Îmbățoșările cumetrelor de azi din București care, dacă apucă să sloboadă trei saluturi bălmăjite În spaniola din telenovele, pretind că
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ca, pe lîngă Înaltă birocrată, să devină și tînără epistolieră: „A venit, dragă, la mine unul Ruba Îl știi pe ăsta? E ceva șef pe acolo pe la ei la orbi pe-ntreaga țară ba chiar și prin Europa că Îi adună cineva pe toți din cînd În cînd lăsîndu-i ca-ntre ei să flecărească În voie. Iar Ruba ăsta e unul mai cu moț: e pus să vorbească la radio Îl mai dau unii și pe la televizor În fine și ce
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu Isus în centru. Evenimentele vor dovedi că toți vor ieși până la urmă trădători. La Marcu, Iuda se pierde în masa „celor doisprezece Iuda”. Matei (capitolul 26) propune o versiune diferită, cu câteva elemente inedite. Arhiereii și bătrânii poporului se adună la Caiafa și pun la cale prinderea lui Isus. Acesta merge la Simon Leprosul din Betania, unde o femeie îi toarnă pe cap un vas de parfum prețios. Matei ne spune că „ucenicii s-au mâniat” din cauza risipei. Nu se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în cadrul colocviului „Christian Apocryphal Texts for the New Millenium”57. Painchaud atrage atenția că vulgata lansată de National Geographic nu ține seama de mesajul tare al apocrifei, care este unul antisacrificial. Chiar la început, Isus „își bate joc” de ucenicii adunați pentru euharistie (p. 33)58. Urmează o viziune colectivă: ucenicii contemplă o casă uriașă, cu un altar în mijloc. În jurul altarului sunt doisprezece preoți. Unii „își jertfesc propriii copii, alții propriile femei; alții se culcă cu bărbați, alții săvârșesc omoruri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
adică îi scoate pe draci la lumina zilei, și stăpânul laș al casei. Fiți cu Mine acum: cine nu este cu Mine este împotriva Mea, pentru că numai prin Mine, dacă doriți aceasta, puteți birui răul și boala spirituală. Cine nu adună cu Mine, Adunătorul, Împăciuitorul sufletelor, opusul lui diabolos, „cel care separă și scindează” sufletele, comunitățile, inima, lumea, acela risipește și se risipește pe sine. „De aceea” - concluzie logică, așteptată, necesară - „vă spun: orice păcat și chiar blasfemia vor fi iertate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
veste bună” întrupată în propriul Lui Fiu. Isus, da, se născuse într-o religie a Cărții, în religia Torei, revelată de către Dumnezeu lui Moise cuvânt cu cuvânt pe muntele Sinai. Dumnezeu are copyright direct pentru Torah, nu și pentru scrierile adunate în Noul Testament 72. Isus n-a lăsat nici o literă scrisă, doar câteva semne pe nisip: ne amintim de celebrul episod al femeii adultere, care, de fapt, nu aparține evangheliei, ci a fost inserat ulterior de către un scrib. Apoi, mesajul lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
punitivi înșfacă primul astru căzut din cer, îi leagă mâinile și picioarele și-l azvârle în hău. Altul scoate o sabie și o dă elefanților, cămilelor și măgarilor ca să se ciopârțească între ei. În sfârșit, un al treilea arhanghel îi adună pe toți ceilalți aștri căzuți, îi leagă fedeleș și-i aruncă într-o cută a pământului. Al patrulea arhanghel vine la un taur alb (Noe) și-l învață ce trebuie să facă pentru a scăpa teafăr din potop. Taurul alb
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
alături de aceste descrieri extrem de realiste și de plastice, adevăratul sens și adevărata valoare. Pentru exemplificare, mă voi referi pe scurt la Testamentul lui Levi, inclus în lista lui Rowland, dar ocolit în analiza mea anterioară. Înainte de a muri, Levi își adună în jurul său fiii, fiicele ș.a.m.d. și le povestește două viziuni: prima, merkaba și sfârșitul lumii; a doua, viziunea instituirii sacerdoțiului. Dacă viziunile constituie fabula, ca să zic așa, pareneza, sfaturile finale alcătuiesc morala fabulei: „și acum, copiii mei, iată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o scrisoare savuroasă către Philokrates (traducerea mea): 301 După trei zile, Demetrios (din Phaleron), luându-i și ducându-i peste cele șapte stadii de mare până la insulă, după ce i-a trecut podul și au înaintat către latura dinspre nord, îi adună într-o locuință pregătită chiar lângă țărm (sălaș minunat și tare liniștit!), îi îmbie pe acei oameni înțelepți să purceadă la realizarea traducerii. șși le spune căț dacă vor avea nevoie de ceva, să binevoiască să-i ceară. 302 Iar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cum că n-au făcut nici un rău. Căci toată puterea șde a făptui cevaț se află în mâini. Ei legau toate cele, în chip frumos și sfânt, de dreptate și de adevăr. 307 După cum am spus, în fiecare zi se adunau în locul acela tare plăcut, deopotrivă liniștit și luminos, și lucrau ce aveau de lucrat. Se întâmplă așa încât tălmăcirea fu isprăvită în șaptezeci și două de zile, ca și cum ar fi fost stabilit dinainte. 308 La sfârșit, Demetrios, adunând toată comunitatea evreilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fiecare zi se adunau în locul acela tare plăcut, deopotrivă liniștit și luminos, și lucrau ce aveau de lucrat. Se întâmplă așa încât tălmăcirea fu isprăvită în șaptezeci și două de zile, ca și cum ar fi fost stabilit dinainte. 308 La sfârșit, Demetrios, adunând toată comunitatea evreilor în locul unde se înfăptuise traducerea, o citi tuturor în prezența tălmăcitorilor, care se bucurară de o caldă primire și din partea mulțimii, ca unii ce făcuseră un mare bine. 309 La fel l-au întâmpinat și pe Demetrios
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
planul vieții bisericești, reușind să schimbe nu doar fizionomia unui Conciliu care, începând ca o plenară sovietică, s-a transformat treptat într-o adevărată expresie a lucrării Duhului Sfânt, ci au transfigurat însuși chipul Bisericii pământești. Din acest motiv, Părinții adunați la Vatican între 1960 și 1965 pot fi socotiți pe drept cuvânt replici vii, descendenți fideli ai Părinților din primele secole, când, vorba lui Urs von Balthasar, „Biserica nu avea decât șaptesprezece ani”. Nici vorbă să idealizez efectele hotărârilor conciliare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mine, atunci, o singură dată, ca să nu-L uit. Și atunci, deodată, am simțit cum mă topesc de bucurie. Toată lumina soarelui, toată bucuria nisipului, toată liniștea zării și răcoarea nopților erau în numele acela. Așa se face că ne-am adunat toate firele de nisip... și am ajuns ce vedeți astăzi: trandafirul deșertului. Acum vi-L spun și vouă: numele acela e Iisus." Și în timp ce-L șoptea, apa din havuz încetă să mai susure... era liniște și se făcuse lumină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ceva care se numea Soare, a ceva care se numea cer senin și bucurie, și prietenie, și iubire dar toate astea fuseseră demult. Era bine să fie uitate și uitate să rămână, ca să nu-i împiedice la lucru. Trebuiau să adune fâșiile de ceață, fâșii lungi, verzi-cenușii, care, strânse în mormane, erau duse la adăpostul zidurilor, ele însele cenușii. Nu știau la ce folosesc. Datoria lor era doar să lucreze. Și nu trebuiau să se gândească. Doar se știe: cine gândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din zile, n-am avut ce face. Ne prinsese furtuna chiar când ieșeam din pădure. Nu ne era că ne strică fragii pe care-i culeseserăm cine s-ar fi gândit să aducă ceva de acoperit ulcelele în care-i adunaserăm !... -, nu ne era prea frică nici de întunericul care căzuse deodată (mai înnoptaserăm noi și altădată prin pădure) și nici de norii care se adunaseră așa aproape, de parcă poteca mergea prin cer și nu pe pământ... dar începuse o ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
culeseserăm cine s-ar fi gândit să aducă ceva de acoperit ulcelele în care-i adunaserăm !... -, nu ne era prea frică nici de întunericul care căzuse deodată (mai înnoptaserăm noi și altădată prin pădure) și nici de norii care se adunaseră așa aproape, de parcă poteca mergea prin cer și nu pe pământ... dar începuse o ploaie iute și rece, tocmai bună să ne ude până la piele... ceea ce s-a și întâmplat. Ei, acu-i acu', ne-am zis, ori acasă, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
apucat să văd din desenele lor. Eram bun proiectant, poate-ți mai aduci aminte de mine vorbea cu tata dar nu știam pentru ce lucrez. Când am aflat, era prea târziu. Deja începuse sfârșitul. Într-o singură noapte i-au adunat pe toți din sat, pentru că nimeni nu corespundea standardului, i-au ucis și pe ei, și animale, și păsări, și tot ce era viu, pe urmă au dat foc la clădiri biserica a fost cea dintâi, fiindcă spuneau ei avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu s-au mai întors niciodată. Umblă vorba că în ziua când, din ruine, s-a înălțat prima biserică, nu s-au mai putut mișca din locul unde-i prinsese timpul. Când noi, cei care mai rămăseserăm vii, ne-am adunat în biserică și a început rugăciunea, s-a deschis pământul și i-a înghițit. Uite, lumea spune ca acolo s-a întâmplat, unde-i acum lacul acela de pucioasă. Dar eu tot cred că e bine să fim pregătiți. Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
atât poți câștiga mai mulți bani pe ea... Pe cei care se rugau acolo i-au scos într-o zi în piață și i-au ucis pe toți (și asta se întâmplase demult), fiindcă ei nu aduceau bani nimănui, nu adunau bani nici pentru ei, nici pentru alții, ba mai și împuiau capul oamenilor cu lucruri care... sigur că erau fără folos odată ce nu se vindeau, nu se cumpărau și nu aduceau bani nimănui. Înainte de a muri, străbunicul i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tânărul povestea. Era frig, aprinseserăm un foc, ne strânseserăm în jurul lui și fiecare vorbeam de-ale noastre, să treacă noaptea, să se facă mai repede ziuă." Tânărul continuă: Cum tocmai plouase, așa, repede, pe neașteptate (doar era vară) și se adunase oleacă de apă pe drum, iar noi ne jucam în lutul roșcat, închipuind fiecare ba case, ba castele, ba oameni, ba animale, ne-am luat la harță ca de obicei nu ne băteam, doar ne împingeam și ne stropeam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
departe, ți se părea că e doar apă, cer și soarele care se ridica, roz-auriu-albăstrui... din apă și cer... Tot auriu, ca și soarele, era părul lui. Unduia ușor în briza dimineții, buclele se desfăceau, lunecau pe umerii veșmântului, se adunau la loc... Stătea nemișcat. Nu știu ce mă așteptam să văd, dar rămăsesem și eu acolo, uitându-mă la el, spre soare, parcă prin el... Era liniște. Se potolise și vântul, nici valurile nu se mai auzeau, se făcea liniște, tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
când l-am văzut că se ridică, m-am uitat și eu în jur: venise o mulțime de lume și nu numai din satul nostru cred că erau și din satele vecine, erau și cei care veniseră cu el, se adunaseră toți acolo pe mal. Când s-a urcat în barcă, să vorbească, m-am tras și eu mai aproape, dar parcă era un făcut : cum încercam să mă apropii și vedeam pe unde să mă strecor, printre ceilalți, mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]