12,537 matches
-
Acaciu a participat la conciliul de la Constantinopol. în 398, s-a dus la Constantinopol după numirea ca patriarh a lui Ioan Hrisostomul, al cărui prieten fusese, dar a considerat că a fost rău primit de acesta și i-a devenit adversar, cooperînd la răsturnarea sa împreună cu Antioh de Ptolemais, Severian de Gabala și Teofil al Alexandriei înainte și după sinodul de la Stejar, din 403. Acest lucru a dus la înrăutățirea raporturilor sale cu papalitatea - deteriorate încă din vremea lui Damasus, cînd
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la greci. Autorul ar putea fi Macarie, episcop de Magnesia, care, după cum spune Fotie (Biblioteca, cod. 59), l-a acuzat la sinodul de la Stejar din 403 pe episcopul Heraclid de Efes, hirotonit de Ioan Hrisostomul; totuși, acel Macarie era un adversar al lui Origen, lucru care nu se potrivește cu opera găsită la Atena. Aceasta e citată pentru prima oară de patriarhul Constantinopolului, Nichifor (805-815), care, pentru a contesta modul cum o foloseau iconoclaștii, reproduce un pasaj din cartea I. în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dată, păgînul lansează atacuri, adesea sarcastice, contra unei serii de pasaje din Scripturi, în general din Noul Testament și în special din evanghelii și din Apostolul Pavel, iar autorul îi răspunde îndelung, fără ca interlocutorul său să-l mai contrazică ulterior. Intervențiile adversarului sînt însă omogene ca formă și conținut: el e bine informat în privința creștinismului, pe care îl prezintă într-o lumină extrem de negativă, considerîndu-l pe Isus un vizionar exaltat, iar pe discipolii săi, inclusiv pe Pavel, niște inventatori de minciuni. Capabil
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
omul este corul apostolilor: se separă de tată, care este Legea, de fiică, simbolul cărnii, și de mamă, care este circumcizia. De fapt, avem de-a face cu un conflict de hermeneutici (R. Waelkens): pentru Macarie, metoda de interpretare a adversarului său, legată de litera textului, nu poate justifica „economia”, proiectul de mîntuire realizat de Dumnezeu prin intermediul istoriei, care trebuie citit recunoscînd în Vechiul Testament o prefigurare a celui Nou, iar în cel Nou o împlinire a celui Vechi. De aici și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
extrase din aceasta. în acest caz însă ar trebui să admitem că Macarie n-a știut cine este adevăratul autor al criticii creștinismului utilizate de el, pentru că într-un pasaj (III, 42) îl citează pe Porfiriu pentru a-și combate adversarul. Sub numele lui Macarie ne-au parvenit, în două manuscrise ottoboniene din Biblioteca Vaticana, unele fragmente exegetice despre Facere. însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment, care apare în Vat. Gr. 2022. El este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
-l condamna pe Teodor de Mopsuestia; a murit înainte de 446. Cînd, la al doilea conciliu de la Niceea, din 787, a fost declarat fals citatul pe baza căruia sinodul iconoclast ținut în 754 la Constantinopol voise să facă din Teodot un adversar al cultului imaginilor, scrierile lui au fost enumerate de diaconul Epifanie. Este menționată o operă în șase volume în care e atacat Nestorie, dedicată unui anume Lausus (poate șambelanul lui Theodosius al II-lea de la care și-a luat numele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Helladius din Tars și, respectiv, lui Alexandru de Hierapole și Teodoret al Cyrului, se înscriu în schimbul de scrisori ce are loc după Efes între episcopii care căutau o cale de împăcare. Eutherius reacționează la protestele lui Chiril, nemulțumit că adversarii săi îl comparau cu Apolinarie, confirmă faptul că Chiril răspîndește teze apolinariste și se opune cu îndîrjire oricărei înțelegeri cu el, propunînd să fie mobilizați contra lui și episcopii din Occident. Acest proiect este pus în practică de Eutherius și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Gangra, apoi, ca urmare a neîncetatelor sale uneltiri, la Chersones (464), însă a reușit să se întoarcă după un lung exil, rechemat de uzurpatorul Basiliscus în 475, și a rămas în funcție pînă la moartea sa (31 iulie 477). Adversar înverșunat al doctrinei celor două naturi, a compus, probabil în exil, o Confutație a doctrinei stabilite la conciliul de la Calcedon (sau Contra celor care susțin doctrina celor două naturi), păstrată în traducere armeană; din acest text au rămas și cîteva
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
operei combătute, dar e plin de digresiuni și de repetiții. Prima carte respinge afirmația conform căreia opoziția față de Calcedon ascunde intenția de a legitima greșeala lui Eutihie, care confunda cele două naturi în Cristos. în următoarele două, Sever combate interpretarea adversarului său, care îl citește pe Chiril ca și cum ar fi calcedonian. Acesta consideră compatibile formulele „o singură natură a Dumnezeului Logos întrupată” și „două naturi unite în mod inseparabil” și susține că Chiril nu a combătut teza lui Todoret potrivit căreia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată”, și nu despre două naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostasuri, adică a doi Cristoși. Ultima parte a operei (III, 31-40) discută textele patristice invocate ca argumente de către adversar, adăugînd apoi un florilegiu propriu pentru a demonstra că Părinții Bisericii nu au admis niciodată existența a două naturi distincte în Cristos după unirea ipostatică. în perioada 515-520 se desfășoară schimbul de scrisori dintre Sever și gramaticul Sergiu, un literat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tradițional, i se atribuia lui Iulian o poziție eutihiană potrivit căreia Logosul, prin actul unirii ipostatice, își transformase propria umanitate, făcînd-o inalterabilă. Acuzîndu-l pe Iulian că în acest fel face ca suferința și moartea lui Cristos să fie doar aparente, adversarii au definit poziția lui drept aftartodocetism, adică o doctrină în care afirmarea caracterului indestructibil și impasibil al trupului submina inevitabil realitatea umanității Cuvîntului. Istoricii moderni, nevoiți să constate că Iulian credea totuși în realitatea Patimilor, considerau că, în viziunea acestuia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
celorlalte ființe umane, ci „voluntare”. Mai mult, tocmai pentru că nu trebuia să moară, Cristos a putut să ofere moartea sa din proprie voință pentru mîntuirea lumii. Caracterul paradoxal al acestor formule, scoase din context, le-a permis lui Sever și adversarilor ulteriori ai lui Iulian să-l eticheteze drept eutihian și docetist. Contestată la început, această interpretare a lui Draguet pare să fie astăzi larg acceptată. Cît despre scrierile lui Iulian, în afară de scrisorile inserate în dosarul controversei cu Sever, traduse în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
eticheteze drept eutihian și docetist. Contestată la început, această interpretare a lui Draguet pare să fie astăzi larg acceptată. Cît despre scrierile lui Iulian, în afară de scrisorile inserate în dosarul controversei cu Sever, traduse în siriacă, și în afară de pasajele citate de adversarul său, n-au supraviețuit din ele decît fragmente. Ne-au rămas de la Sever 125 de omilii de amvon, adică rostite din amvonul episcopal din Antiohia între 512 și 518; au fost traduse în siriacă întîi de Pavel din Calinice, către
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cod. 107) și din care provin și informațiile privitoare la aceste două opere pierdute: în primele 13 cărți, scrise sub formă de dialog, Vasile ataca prima carte a scrierii lui Ioan, iar ultimele trei combăteau celelalte două cărți din opera adversarului. Printre tezele lui Ioan combătute de Vasile se numărau afirmația potrivit căreia Logosul a pătimit cu trupul și formula teopaschită „unul din Sfînta Treime a pătimit”; discuția era legată în mare măsură de interpretarea unor pasaje din Scripturi. între 512
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
documentului, este important pentru reconstituirea textului grecesc al operei, chiar dacă trebuie utilizat cu prudență, deoarece poate conține denaturări, cu atît mai mult cu cît citatele nu par să fie luate direct din opera lui Origen, ci din memoriul călugărilor palestinieni; adversarii i-au atribuit de multe ori lui Origen, izolîndu-le de context, idei pe care el le propune doar ca posibilități sau pe care intenționa chiar să le respingă (cf. vol. I, pp. 000-000). Scrierea se încheie cu zece anatematisme. în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
iar pe de altă parte, pe Eutihie să admită o singură natură (ca o consecință a unirii ipostatice). Tratatul se încheie cu un florilegiu patristic. în opinia lui M. Richard, scrierea nu atacă atît cele două erezii menționate, ci pe adversarii antiorigeniști ai autorului. A doua operă a trilogiei este un dialog împotriva calcedonienilor, care s-au lăsat amăgiți de aftartodocetiști, a căror doctrină Leonțiu o descrie pornind de la polemica lui Sever de Antiohia cu Iulian din Halicarnassus. Și al treilea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a contraargumentelor) între un „acefal” (cf. p. 000; de fapt, un monofizit severian) și un ortodox. Un scurt prolog afirmă că scrierea reprezintă o aprofundare a unor teme tratate în trilogia precedentă, la solicitarea cîtorva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum argumente noi în raport cu cele deja combătute de Leonțiu. Scrierea aprofundează examenul critic al identității dintre natură și ipostas, autorul susținînd că în Cristos ipostasul divin și uman este unul, proprietățile fiind așadar comune, însă în sensul că aparțin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
grecque des „Apophthegmata Patrum”, Société des Bollandistes, Bruxelles, 19842; L. Regnault, Les chemins de Dieu au désert. La collection systématique des Apophtegmes des Pères, Abbaye de Solesmes, Sablé-sur-Sarthe, 1992. c) Isidor din Pelusium Pentru a demasca unele falsuri prezentate de adversarii săi sub numele lui Isidor din Pelusium, Sever de Antiohia făcuse cercetări în privința acestuia, despre care ne dă informații în capitolul 39 din tratatul Contra gramaticului nelegiuit (cf. p. 000). El afirmă că a descoperit că Isidor nu era episcop
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
A. Cameron, „The Authenticity of the Letters of St Nilus of Ancira”, în Greek, Roman and Byzantine Studies 17 (1976), pp. 181-196. b) Diadoh de Foticeea Fotie (Biblioteca, cod. 231) îl amintește pe Diadoh, episcop de Foticeea, în Epir, printre adversarii monofiziților în anii conciliului de la Calcedon; însă la conciliul din 451 episcopul de Foticeea se numea Ioan, deci Diadoh trebuie să fi ajuns episcop mai tîrziu. Oricum, în 457 apare printre semnatarii scrisorii trimise de episcopii din Vechiul Epir împăratului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de nivelurile cele mai elevate ale acestui itinerar, de încercările venite din suferință, de umilință, de necesitatea de a veghea pînă la sfîrșit. Multă vreme, s-a subliniat influența lui Evagrie Ponticul asupra lui Diadoh, care a fost catalogat drept adversar al messalianismului; studiile lui H. Dörries au demonstrat însă că el e mai degrabă reprezentantul unui messalianism moderat și că influența lui Macarie (cf. pp. 000-000) e mai mare decît a lui Evagrie. Diadoh se deosebește de acesta în special
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Evagrie. Diadoh se deosebește de acesta în special prin faptul că acordă o mare importanță experienței și percepției sau simțului (aisthêsis) intern, cu valoare de criteriu decisiv în discernerea duhurilor. îl apropie de messalianism - și îl separă de un adversar necruțător al acestei orientări, cum este Marcu Sihastrul, cf. p. 000 - și convingerea sa că, deși botezul ne curăță de păcate, nu purifică și duplicitatea voinței, consecință a păcatului (78). Omilia pentru înălțarea la Cer a lui Cristos e interesantă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
astfel: „Pleroforii, adică mărturii și revelații deslușite de Dumnezeu sfinților, privitoare la erezia celor două naturi și la samavolnicia care a avut loc la Calcedon”. în Cartea lui Heraclid din Damasc, Nestorie pomenise revelațiile și visele aduse ca probe de către adversarii săi după Efes; după Calcedon, fenomene asemănătoare s-au înregistrat pe scară largă și în tabăra monofizită (însă există și exemple filocalcedoniene), iar Ioan le-a adunat în 89 de capitole. Opera e interesantă pentru că ne ajută să înțelegem cum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai tîrziu, la sinodul de la Constantinopol din 532-533, unde monofiziții moderați, adepți ai tezelor lui Sever de Antiohia, s-au confruntat cu calcedonienii; primii, pentru a demonstra ortodoxia propriilor doctrine, au adus ca probe, între altele, scrierile lui Dionisie Areopagitul. Adversarul lor, episcopul Ipatie de Efes, a constatat că nici unul din marii autori dinainte nu le menționase și, în consecință, le-a declat neautentice. într-adevăr, primele citate din Dionisie se găsesc în scrierile lui Sever de Antiohia Contra apologiei lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scuza că nu se pricepe la astfel de probleme. Adesea le enumeră sau le menționează, fără să le comenteze. în realitate, această pretinsă ignoranță e relativă: și Sozomen are simpatiile și antipatiile sale, iar antipatiile îi vizează în esență pe adversarii niceenilor; oricum, pentru unele perioade din desfășurarea controversei ariene, el este, poate, sursa istorică cea mai importantă. Dincolo de această poziție, nu lipsesc însă din opera sa atitudinile specifice unui istoric „laic” care deplînge conflictele provocate de ideologiile religioase și lasă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
rămas doar un fragment referitor la Teodor de Mopsuestia: s-a păstrat pentru că fusese citit în timpul celui de-al cincilea conciliu ecumenic de la Constantinopol, din 553, și ne-a parvenit în traducere latină; din el aflăm că Hesychius fusese un adversar neînduplecat al lui Nestorie și că pasajul respectiv fusese scris după moartea lui Teodor, în 428. în schimb, nu-i poate fi atribuită lui o scriere dedicată Lui Teodul, despre cumpătare și virtute, alcătuită din două centurii de sentințe. Ea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]