5,249 matches
-
luni lui Laban. Înțelegerea era pecetluită. CAPITOLUL DOI Lunile care au urmat n-au fost ușoare. Rahela era ca un leu în cușcă, Lea suspina ca o vacă în durerile facerii, Zilpa stătea îmbufnată. Doar Bilha părea neatinsă de toată agitația, torcea și țesea, plivea în grădină și avea grijă de focul din cortul Adei, care acum stătea mereu aprins, pentru că oasele o dureau tot mai rău. Rahela petrecea cu Iacob atâta timp cât avea curaj, strecurându-se din grădină sau fugind de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mele, nu ai încă treizeci de ani. O să-ți văd și nepoții, fiică a inimii mele, și m-a sărutat de la revedere. Dar cum am pășit în grădină, toate gândurile legate de Benia s-au evaporat. Casa era plină de agitație. Se întorsese Re-mose! Ajunsese imediat după ce plecasem eu. Servitorii fuseseră trimiși să mă caute și cum eu nu mai plecasem niciodată fără să o anunț pe Re-nefer, se alarmaseră și chiar îi trimiseseră vorbă prietenei ei Ruddedit. Când soacra mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
din cenușă și sânge de bou negru. Am râs de ea, deși știam că ea folosește o alifie care o face să arate mult mai tânără decât era de fapt. Propunerea ei m-a făcut să-mi dau seama că agitația mea era un semn al trecerii anilor. Eram aproape de vârsta la care femeile încetează să mai sângereze la luna nouă și m-am văzut petrecându-mi amurgul vieții în liniștea obișnuită a grădinii lui Nakht-re. Am pus o statuie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nas. Hori avea o casă plină de copii, cinci cu toții, care se înșirau de la fata gata de măritiș până la țâncul în pielea goală care stătea la pândă. Familia s-a revărsat în stradă, scoțând vecinii pe la porți, de unde zâmbeau văzând agitația. Apoi Meryt a fost condusă prin vestibul în camera mare, o cameră modestă cu ferestre înalte care lăsau să intre lumina după-amiezii, cu rogojini deschise la culoare pe jos și pereți pictați cu un peisaj de grădină luxuriantă. Prietena mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
alta. Tremura, și de frig poate, dar cu siguranță și din pricina tulburării care pusese stăpânire pe ea. Valurile deveneau din ce în ce mai mari, aerul avea un miros insistent de iod, fulgerele începuseră să brăzdeze cerul întunecat, iar Laura urmărea furtuna, pradă unei agitații puternice de care nu părea conștientă și care, spre uimirea mea, o făcea fericită, transfigurând-o. Faptul că am surprins-o într-un asemenea moment a avut importanță pentru tot ce-a urmat. Cine știe dacă altfel m-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unelte pentru a acționa, dar de ce-l ajutăm să se manifeste? Cu aceste întrebări înfipte în creier, m-am întors în cameră și am adormit foarte greu. M-am trezit speriat, nedumerit, în plină noapte. Pe coridoare era o mare agitație. Se auzeau pași grăbiți, voci alarmate, țipete. Cineva striga: „Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?” Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele azilului și întrucât vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nici când am răsucit cheia în broască, nici când am strâns-o în brațe. A lăsat cearceaful ud să cadă de pe ea și a rămas goală. Ne-am iubit la lumina incendiului care se prelingea până în dreptul ferestrei mele, în timp ce agitația și panica de pe coridoare creșteau. A fost cea mai violentă și cea mai divină noapte de dragoste pe care am trăit-o. În zori, după ce Laura a plecat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe coridoare. Erau pustii. Focul fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aparatul de radio-emisie, unica noastră speranță. Dar flăcările au lins carlinga și s-au îndepărtat. Atletul s-a repezit atunci la bagaje, și-a luat arcul, încercând să doboare păsările care zburau deasupra noastră. Era într-o stare de mare agitație. Fiindcă n-a nimerit nici una, s-a trântit la pământ și a început să plângă în hohote. Naturalista îl privea înțelegătoare, însă pilotul l-a înjurat. A doua zi, în vreme ce pilotul se chinuia să repare aparatul de radio-emisie, am pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dormit și dispăruse. De-acum trebuia să îngheț în fiecare noapte. Din fericire, mi-am adus aminte de doi tuaregi pe care-i văzusem în marginea unei localități unde se turna un film. Erau îmbrăcați în tunici albastre și priveau agitația echipei de filmare zâmbind. Când s-au lămurit că nu merita să-și piardă timpul, s-au îndepărtat. Și au surâs continuu până nu s-au mai zărit. Zâmbește ca ei, mi-am zis. Și am continuat să merg, atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
judecătorul. Soarta lor depindea de mine. Le-am dat pedepse grele, apoi i-am achitat, lăsându-i să plece, ușurați, fericiți că au scăpat, cu excepția procurorului. Acesta învârtea o pipă între degetele lui lungi și osoase. Probabil ca să-și stăpânească agitația. Tremura. Faptul că rămăsese singur l-a speriat. Am așteptat să-i crească panica, să-și scoată din buzunar punga de tutun și să-și umple, cu degetele tremurătoare, pipa. Abia atunci l-am admonestat: „Unde crezi că te afli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe coridoare. Eram dezorientat și m-am gândit că făcusem o imprudență. I-am mărturisit totul lui Dinu, ca să mă sfătuiesc cu el. Dinu a holbat ochii mari. — Cum, ai făcut asta? — Da. — Și pentru ce? Era stăpânit de o agitație neobișnuită. Părea îmbătrânit brusc, obosit, cu ridurile accentuate din pricina panicii. Am avut senzația că în fața mea se găsea alt om. Un necunoscut. Ce însemnam eu pentru el? Ce reprezenta el pentru mine? Tensiunea nervoasă transforma în întrebare tot ce ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
William n-a Înțeles niciodată ce a văzut la omulețul ăla. Minnie se apropie ca să-i deschidă ușa Theodorei. — Ești palidă, Kidd, spune dna James. Nu te simți bine? — Ba da, doamnă. Am stat până mai târziu aseară. — Probabil toată agitația asta e de vină, spune Theodora zâmbind, apoi Îi Întinde mâna dnei James. La revedere, doamnă James. A fost o zi memorabilă. Vă mulțumesc că mi-ați Îngăduit să iau parte la ea. La revedere, domnișoară Bosanquet, Îi răspunde dna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un pas de a o răsturna, și cinară intim după aceea, mâncând gâscă cu sos Michaelmas În apartamentul ei de la Cathedral Close. Când el se instală la un hotel din Dover pentru câteva săptămâni, În august, ca să scrie, departe de agitația Londrei, Fenimore Își găsi o locuință În același oraș, cu același scop. În pauze, făceau plimbări pe faleza albă. Nici cu această ocazie, nici cu altele, asemănătoare, nu se petrecu nimic de natură amoroasă sau indecentă. Relația lor era una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aflat În vizită În Anglia, Philip Burne-Jones (fiul lui sir Edward), romancierul William Norris și Gosse. Pe lângă plata unor mai vechi datorii de ospitalitate, se gândise că ar putea fi interesantă o dezbatere a montării cu câțiva prieteni binevoitori, după ce agitația premierei se va mai fi potolit. Intenționse să Îl invite și pe Du Maurier, dar hotărâse că nu era corect să Îl oblige să facă o a doua călătorie de la Hampstead la Londra În numai două zile. — Mă gândeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
acum nu poți simți decât durere, dar timpul o va vindeca. Ești un scriitor mare. — Îți mulțumesc, William, spuse el sincer. — Și acum, să vorbim despre altele. Ușor de spus, greu de făcut. Tânărul Philip Burne-Jones sosi Încă fierbând de agitația și indignarea stârnite de Întâmplările serii precedente. Rămăsese mai mult la teatru și intrase Într-o discuție, afară, În stradă, cu câțiva dintre cei care coborau de la galerie; acum era dornic să Îi povestească lui Henry aventura, ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
N-ai fi ghicit că era unul dintre cei mai celebri scriitori din lume. Celebritatea lui Du Maurier crescu odată cu timpul. Henry reveni la Hampstead, de data aceasta Într-o duminică, și găsi familia adunată Într-o stare de mare agitație, provocată de veștile privind succesul de scenă al lui Trilby, care Își avusese recent premiera pe Broadway, cu cronici extatice și biletele vândute pe săptămâni Înainte. Mai mult, Beerbohm Tree o văzuse În ultima seară petrecută la New York Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și intenționa să pornească În descrierea decorului de la propria grădină. În dimineața aceasta, abia aștepta să treacă la treabă. PARTEA A PATRA Cea de-a doua zi a lui 1916 la Carlyle Mansions este, inevitabil, un moment de contrast față de agitația primeia, cu toate telegramele și scrisorile de felicitare care sosesc din țară și din străinătate (și care vor continua să sosească multe zile de acum Încolo). Doamna James recunoaște numele distinse care Însoțesc unele dintre aceste mesaje - William Dean Howells
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pentru surpriza oferită. Știu. Îmi sărută mâinile și se duse la culcare, fără nici o urmă de regret. Ceva mă făcu să cred că luase deja o hotărâre. La micul dejun (le petit dejuné, cum se spune atât de drăguț) era agitație mare. Unul gătea, altul punea masa, numai eu, prințesa casei mă trezii tocmai când nu mai era nimic de făcut. Irin, te așteptam. Ia loc, spuse Charles. Lăsați să strâng eu masa, nu? Nu-i nevoie. Mi-ar face plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Pământului și în plimbarea ce-o avea de făcut pe el. La auzul celei de-a doua țârâituri a soneriei montate în spatele ecranului, se rosteau pripit ultimele cuvințele, se schițau cele din urmă saluturi apretate, cei liniștiți se descleștau din agitație, răsucindu-se pe călcâie. La garderob, în antreu, sub lumina purpurie a foaierelor, alesese să staționeze mai ales generația demonilor ce se împerecheaseră cu fetele oamenilor, a celor ce-și atrăseseră asupra capetelor lor Potopul, din vremea credinciosului Noe, și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
al lulelii strigoiului. 158 DANIEL BĂNULESCU mei, o puneam s-o alerge pisica... Într-o seară sinistră, când, la rândul ei, ciorba prinsese pisica-ntr-un colț și începuse s-o piseze cu pumnii, a apărut într-o stare de agitație bătrânul meu tată și mi-a ras două palme. Eu, normal, m-am bineclătinat, dar am reușit să mai ajung pîn' afară și să mă izbesc de trei ori cu capul de un perete... Înțelegi? Împlinisem deja unșpe ani. Apăruse
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe care internații meritau s-o primească de la cei dragi, de acasă. Le ridica moralul. La Mociornița, ți se adresau scurt, milităros, voios, cu "Oligofrenule!" Adeseori, oligofrenelor li se spunea, prescurtat, în bătaie de joc, "Olie", iar oligofrenilor "Gogo". Pe măsură ce agitația creștea în saloane iar comunicarea interpersonală stătea a da în clocot, malacii se pregăteau să-i ia pe pacienți la furtune. Asta însemna să le aplice tușeul rectal. Bolnavii adulmecau pericolul și cei care puteau vorbi își reluau fiecare, de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
companiile de pompieri, rolele de maț, cu pulpa lucioasă. Se înșurubau racordurile la hidrante. Furtunurile elegante, cu muștiucul subțire, se zvârcoleau, când scuipau duș peste cei lipsiți de control sfincterial. Mandravela susținea, evident după ureche, "că-n cursul perioadelor de agitație, puseele catabolice fiind intense, pacientul pierde din lichide prin transpirație și se deshidratează." Așa că el îl hidrata. Era iarnă. Saloanele încălzite, doar cât să nu înghețe apa în sticle. Mulți dintre pacienți, necooperanți, dădeau colțul. Adăugau tulburărilor proceselor lor psihice
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Să nu vă mai încontrați cu Șeful Statului?!... Că de aia e dumnealui. Și de aia nu sânt eu... Sau, de exemplu, nu sînteți voi Șeful 284 DANIEL BĂNULESCU În trei vizite îndesite, "imposibilitatea în mers" se transformase miraculos în "agitație sau vagabondaj nocturn inconștient". Apoi în mai exactul "deambulism nocturn" (somnambulism). Începuseră de-i culegeau nopțile de pe crestele acoperișurilor, unde se amuzau să păcăne tabla sau să facă să alunece pe burtă vreo țiglă. Îi înhățau. Le legau boturile la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un buton de pe panoul de alamă și acum striga: —Alo? Alo? Într-un final, o voce îndepărtată și plictisită i-a răspuns. — Da? Care e problema? S-a blocat liftul. Nu putem să ieșim, i-a explicat bărbatul nerăbdător. Din cauza agitației, accentul italian devenise și mai pregnant. —OK, stați liniștiți. O să trimit un inginer jos. Câți sunteți acolo? —Doar doi. Grăbiți-vă... vă rog. Bărbatul a ridicat degetul de pe buton, a oftat din rărunchi și, pentru prima dată, a privit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Generalii ruși, răspunse Virgil, se numesc Pișov, Sodov, Pederastrov și Futov. Copilării. Dar Vultur-în-Zbor, deja tulburat de ochii împietriți ai feței de granit, se simțea și mai stingher acum, că știa înțelesul frazei jucăușe. De-acum în oraș. Crâmpeie de agitație în jurul lor - sporadică, pentru că ora era târzie. O ocheadă furișă la altă fereastră: o bătrână privea melancolică într-un album de fotografii, cufundată în trecut. Iată condiția de bază a exilului - să prinzi rădăcini în amintiri. Vultur-în-Zbor știa că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]