5,099 matches
-
îl mângâi pe pavilionul urechii drepte și îi dai un bănuț vechi, din cei moșteniți, și o optime de măr uscat pe ziarul bunicii. focul pe care îl vezi cu un ochi îți va căli lancea sticloasă a dragostei tale. amurg, vase spălate tristețea cară de la mine la tine două vagoane de vase spălate cu care să mâncăm din nou aceleași motive de tristețe. amurgul îți transportă prin nervii mei întinși culorile tristeții, ca un poștaș corect. eu, ca un iubit
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
focul pe care îl vezi cu un ochi îți va căli lancea sticloasă a dragostei tale. amurg, vase spălate tristețea cară de la mine la tine două vagoane de vase spălate cu care să mâncăm din nou aceleași motive de tristețe. amurgul îți transportă prin nervii mei întinși culorile tristeții, ca un poștaș corect. eu, ca un iubit corect, le-aș fi luat pe toate înapoi le-aș fi spart, le-aș fi pus sub ghivece cu petunii. lucruri mici și nemiloase
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
le-aș fi luat pe toate înapoi le-aș fi spart, le-aș fi pus sub ghivece cu petunii. lucruri mici și nemiloase vor să ne împiedice dar noi vom merge pe jos, de mână, pe pământul curat vagoanele de amurg vor șuiera în goană pe lângă noi ne vor flutura veșmintele noi vom face o plimbare, mână în mână sau la braț până la capătul iluminat al străzilor noastre. șase în primul loc: ehei, ce bine era, omule, când puteai tu să
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
decât de Sainte-Chapelle. Despre mine și despre dânsa nimic, doar un "dragă" la început și "sărutări" la urmă. Așa își scriu îndrăgostiții și acestea sunt mijloacele de a întreține focul nestins? A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: " Doamne, te vizitez rar, dar sunt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
înalt și am privit, am văzut, în toate direcțiile, coloane de fum. Katsuyori avu senzația că fusese trântit la pământ. — Nobunaga! Ieyasu!Și până și Hojo Ujimasa? Conform acestor rapoarte secrete, era ca un șoarece prins în cursă. Se apropia amurgul. Sosiră noi știri, anunțând că trupele lui Shoyoken dezertaseră în noaptea trecută. — Nu poate fi adevărat! exclamă Katsuyori. Dar realitatea era că acel lucru se întâmplase în timpul nopții, iar mesajele urgente care veneau, unul după altul, aduceau dovezi de netăgăduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de respect față de rangul cuiva era cea mai mare insultă pentru un samurai. Rușinea incidentului de la banchet fusese accentuată printr-un ordin militar. Din nou oamenii erau scandalizați. Între timp, începuse să asfințească, iar pe pereți jucau razele soarelui în amurg. Nimeni nu vorbea, dar oamenii aveau obrajii brăzdați de lacrimi. Chiar atunci, pe culoar se auziră pașii câtorva samurai. Presupunând că stăpânul lor se întorcea, toți săriră în picioare să-l primească. Numai Shinshi, încă în hainele de călătorie, rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alaltăieri, astăzi mai mult decât ieri, pare să ne surâdă. Dimineața în care cele două femei vorbiseră astfel era aceea a sosirii lui Hideyoshi. Soarele la asfințit întindea umbra văii peste sat, iar zidurile templului erau deja colorate de roșeața amurgului. Nene lovea cremenea pentru a aprinde lămpile, în întunericul sanctuarului ei interior, pe când bătrâna stătea așezată, rugându-se în fața statuii lui Kannon. Deodată, auziră luptătorii alergând pe-afară. Mama lui Hideyoshi se întoarse surprinsă, iar soția lui ieși pe verandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în tăcere, pe coridoarele clădirii, privind spre poarta templului. — Shichiza încă nu s-a întors? îi întreba el, de nenumărate ori, pe vasalii apropiați. E deja seară, nu-i așa? Pe măsură ce se lăsa asfințitul, enervarea lui Katsuie creștea. Soarele în amurg își arunca razele pe clopotniță. — A venit Seniorul Yadoya! Acesta fu mesajul transmis de luptătorul postat la poarta templului. — Ce s-a întâmplat? întrebă, neliniștit, Katsuie. Omul vorbi cu sinceritate. La început, Genba refuzase să-l primească, dar Yadoya stăruise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se apropiau de trecătoarea Tochinoki, văzură la apus Marea Tsuruga, în timp ce munții din Echizen se deschideau la miazănoapte, părând să se afle drept sub copitele cailor. Soarele începea deja să asfințească, iar cerul și pământul ardeau într-o văpaie a amurgului care avea culorile curcubeului. Chipul lui Hideyoshi era intens înroșit. Totuși, nu arăta ca un om nedormit de mai multe zile. Uitase că oamenii aveau nevoie de somn. Înaintând permanent, încă nu ordonase un popas. În acea perioadă a anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a vorbit despre contingențele lucrative ale pornografiei, despre pandemoniumul din Forty-Second Street, despre vânzarea de dușuri cu jeturi multiple de pe Seventh Avenue, despre minunăția de gagici și cătușe, despre circuitul Malibu, cu grupurile care se scaldă în apă, la vremea amurgului, pline de avânt, de chiote și cumpărături de la cel mai tare și bronzat mascul din holul motelului, despre rapida proliferare a filmului porno prin cablul care traversează lumea și prin rețeaua de televiziune, și despre codificarea prudentă a imaginilor sexy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Zece minute mai târziu, Barry a intrat în panică și a încercat să anuleze pariul. Dar omul care strângea pariurile era deja în căutare de mardeiași, așa că a trebuit să rămână în vigoare. Barry a ascultat comentariul radiodifuzat în lumina amurgului, frânt de mijloc peste sticla de whisky. Cum era și de așteptat, Bumboy a ieșit leneș din boxă, fiecare picior zburându-i în altă direcție, după care a început să necheze și să se arunce cu ochelarii lui de cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Fața Martinei, umbrită de părul bine periat care îi căzuse peste umeri, mă examina de la fereastra de sus. — Nu, am răspuns eu. Acolo, jos, e paradisul. Fața s-a retras în tăcere. Așa că am continuat să stau pe terasă, în amurgul fierbinte, bându-mi vinul printre albinele-marionete. Am luat masa înăuntru. Lucru care m-a speriat puțin. Rezervasem o masă la Last Metro de pe West Broadway și abia așteptam să arunc cu niște mălai. — Contramandează, mi-a spus Martina. Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
jos ca să-mi liniștesc inima agitată, străbătând străzile din Chelsea cu numerele sprezece până la Eighth, trecând pe lângă coloanele de antimaterie ale hotelurilor prăpădite (cu câte o pipiță mare și lăbărțată trăncănind îndrăcit la recepție), după care m-am oprit în amurgul perfect al Manhattan-ului, aerul păstrându-și acum componentele de gri, argintiu și galben și am privit prin sârma de diamant cum toți copiii țopăiau cu mingea sub gura inelului tremurător. Martina stătea tăcută pe terasă, cu un tricou și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dimineața... prea puțină lume înțelege că atunci când intru în unele ateliere enorme, cu multe ferestre, îmi zic: Dumnezeule, e prea multă lumină! Eu sunt precum cârtițele.“ În altă confesiune, Ioana spunea: „Caut magia unui apus de soare, la șapte seara. Amurgurile de la Paris mă fascinează de fiecare dată, ca atunci când am aterizat pentru prima oară în această capitală, venind dintr-o țară în care se prefigura infernul.“ La masa cu stele La ora opt seara, gătite de vizită, prietena mea și
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
spre așezare. La început a crezut că sunt câini, erau departe, dar după un timp au început să urle, ridicând boturile în aer. Sigur erau lupi, i-a văzut și i-a auzit! O femeie a zis că, într-un amurg, zărise o astfel de fiară pe un deal din apropiere. „Da, dinspre miazănoapte vine pericolul!” le-a spus târgoveților vânătorul. „Dinspre pădure. Dar fiarele nu au ajuns încă acolo. Câteva doar. Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a apăsat ochii, o dureau. S-a trezit întrebând despre noaptea în care urmau să vină lupii. Era convinsă că vor năvăli pe întuneric. Vânătorul i-a spus că vor veni ziua, peste puțin timp; i-a auzit, într-un amurg; avea un corn pe care îl punea, pâlnie, la ureche: nu erau departe. Donna Iulia cerceta un nasture. Și-a privit mâinile, ghetele. A plecat fără o vorbă. Vânătorului i s-a părut că plânge. Ajungând-o, și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
dar o asemenea încercare, potrivit legilor cetății din apropiere, se pedepsea cu moartea. Se considera, poate, că fagurele acela din cleștar era un dar al zeilor. Locuitorii aduceau jertfe, sacrificând în zori, prin Marele Preot, un porumbel alb, iar în amurg un porumbel negru. Când soarele se ridica de-o palmă, edificiul aproape că nici nu putea fi privit, parcă era din foc, și doar în amurg se contura mai clar, când flacăra prindea să scadă, lăsând loc unui jăratic imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Locuitorii aduceau jertfe, sacrificând în zori, prin Marele Preot, un porumbel alb, iar în amurg un porumbel negru. Când soarele se ridica de-o palmă, edificiul aproape că nici nu putea fi privit, parcă era din foc, și doar în amurg se contura mai clar, când flacăra prindea să scadă, lăsând loc unui jăratic imens. De-a lungul timpului, în labirintul de sticlă intraseră zeci, sute de mii de oameni, cetăți întregi. Popoare. Ce se petrecuse cu atâta suflare? Se povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
o adevărată furtună. Or, așa ceva nu se întâmpla. Și nici din stânga sau din dreapta nu se simțea nimic. Doar respirația i se părea puțin mai greoaie. Nu după multă vreme, au dispărut și alternanțele zi-noapte, locul acestora fiind luat de un amurg continuu; soarele, tot mai palid, putea fi, destul de lesne, confundat cu o lună plină. De-abia atunci, cel de la volan a simțit că trebuie să oprească și să se întoarcă. Faptul că se dovedea temerar nu excludea prudența; cele ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
STOP!” În sala de proiecție s-a aprins lumina. Obosiți, nițel apatici, cei trei se priveau întrebători. Unul dintre spectatori era regizorul peliculei; scenarist și interpret totodată. Producător. Ceilalți doi, operatorul și un maestru în efecte speciale: soarele acela în amurg, imens și palid, alb aproape, era opera lui. Și stepa, ca-n palmă, curățată de orice urmă de viață. Și batista aceea inertă, scoasă pe fereastra mașinii, la peste o sută douăzeci de kilometri pe oră, și „ștergerea” șoselei, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ca regulile cunoscute să dispară. Acolo, probabil, vor guverna alte legi; nu le cunosc. Eu nu fac un film științifico-fantastic. Eu filmez o metaforă. Un spațiu nou cere reguli noi. Nu mai apar oameni, alternanțele zi-noapte-zi se contopesc într-un amurg perpetuu. Sensul devine unic, noțiunea „înapoi” nu mai există... La ce se va ajunge, nu știu... Spațiul acesta ipotetic este obsesia mea... Am investit suflet, bani, sunt aproape lefter... Nu mai pot să renunț. Trebuie să termin acest film! Ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mulțumesc” nu exprimă îndeajuns sentimentele mele de recunoștință. Omul obosit de tumultul vieții cotidiene găsește aici liniștea, calmul și dragostea. Vă urez din toată inima să vă continuați prin veacuri nobila misiune. Semnătură indescifrabilă 8 ianuarie 1976 Am poposit în amurg de iarnă, printre dealurile Neamțului, pentru puțin timp, să ascultăm din trecutul istoriei neamului nostru românesc, cele strânse între zidurile Mănăstirii Secu. Am auzit și am văzut mărturii ale strădaniilor de învățătură și credință păstrate cu grijă pentru cei ce
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
nothing can go wrong!“ Dar n-a fost așa. Căci acasă la Irina era și Adriana, sora ei, proaspăt întoarsă din Finlanda, și toată nenorocita de seară am petrecut-o uitân du-ne pe ultra-vo luminoase albume de fotografii cu amurguri finlandeze, brazi finlandezi, reni fin lan dezi, Sibelius și Berzelius și dracelius și lacelius... Ore-n șir așteptând să plece Adriana și să-nceapă dis tracția, până când în cele din urmă am plecat eu, umilit și furios, și-așa a
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
intensă de la mirosul de tocană, ciudă că terminasem din prima clipă și mai ales dezgust pentru tot ce ținea de acea du pă-amiază, pentru femeia dizgrațioasă și duhnitoare de lângă mine, pentru garsoniera cu pereții strâmbi, până și pentru cerul de amurg transpirând prin perdeaua de la geam. Nu mă puteam gândi decât să plec mai repede de-acolo și să n-o mai văd nici odată pe Irina. Ea dispăruse la veceu pentru chestii intime și s-a-ntors, mare, țâțoasă, cu mult păr
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
tablou atât de tare, încât literalmente îmi vine să dau spargere la mu zeu și să plec cu el. Era „Le soir qui tombe“ al lui Magritte: o fereastră spartă, cioburi lungi așezate sub ea în picioare și soarele de amurg răsfrânt în ele sub unghiuri diferite... Am ieșit apoi în orașul plin de animație (era în sezon, când Parisul pute a pipi și a languste), am răscolit vreo două Tati-uri, am cinat destul de de vreme la restaurantul „Le Levant
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]