5,016 matches
-
să înțeleagă că, pălmuind-o avea pe Ofelia, omul acesta n-a făcut altceva decât să demonstreze că între Hamlet și viață nu e nici o graniță, că gesturile piesei sunt exact gesturile spectacolului zilnic în care jucăm de la matineu până-n amurg. Dar la 5 dimineața, într-un cabaret din Madrid, celebrul toreador El Cordobés face un scandal groaznic fiindcă poliția îi cere buletinul de identitate. Palme, pumni, bătaie: „Dacă poliția nu știe cine sunt, înseamnă că e stupidă...”. La congresul frizerilor
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
discurs, se întinse pe patul lui, pe o rână, întorcându-mi spatele ca un om mai mult dezgustat decât obosit. Am început să tremur - știam precis de ce: politica sovietică exprimată într-o franceză desfigurată de ură și combinată cu clarobscurul amurgului căpătase violența unei limbi extraterestre, semiumană, semibarbară. Aveam de ales între a-i spune cât iubesc literatura rusă de la Tolstoi la Babel sau a apăra politica externă a țării mele. Sau amândouă totodată, ținând secret că fac parte din „generația
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
pe el, cu picioarele bine înfipte în asfalt și diploma de bacalaureat în buzunar, ba chiar și o facultate gen utilaj tehnologic, îmbunătățiri funciare, poate chiar un „Ștefan Gheorghiu“. Era clar că, dincolo de pereții blocului nostru, în clipele incerte ale amurgului, Flutur Veronica renăștea misterios sub forma unei încercate și apreciate specialiste în arta interzisă a amorului programat. Într-o după-amiază de octombrie, m-am dus la Florentina să căutăm râme pentru disecția de la zoologie. Florentina locuia la comun, într-o
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
spitale, Galata, Cetățuia, Frumoasa, formează un spectacol de o întindere, de o varietate, de o armonie fără egal. Mai ales dimineața, când aburii ușori ai nopții acoperă încă formele și liniile peisagiului ca o pânză diafană sau la ora când amurgul își încearcă, pe cerul palid, paleta încărcată de aur, de galben, de purpură, de carmin, de violet... Din Păcurari, din Toma-Cozma, din diverse puncte înalte ale cetății, același tablou apare în variante superbe. Din Tătărași, spre centru, peste grădini, zăplazuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a vorbit "cam așa": Într-o seară de vară, obosit de drum, un tânăr călător se-ntinse pe iarba moale lângă un izvor. În fața lui, spre Apus, se vedea o pădure; peste creasta acesteia, cerul păstra încă ceva din focurile amurgului. Curând, tânărul drumeț căzu într-un somn adânc, atât de adânc încât nici visul nu cred să fi putut pătrunde în el. Când s-a trezit, soarele era sus, dar răcoarea dimineții îi scălda încă fruntea. Tânărul se uită în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
una din principalele artere ale orașului, str. Ștefan cel Mare. (Din colecția de vederi Socec et Comp., Iași) Pag. 83. Casa de economie "din Poarta Curții", astăzi dărâmată. (Foto-Regal) Pag. 84. Colț pitoresc, în vechea stradă Ornescu. (Foto-Regal) Pag. 85. Într-amurg. Vedere pe platoul Copoului. (Foto M. H.) Pag. 87. Alfred de Musset. După Gavarni. Pag. 88. Poetul Mihai Codreanu, la 18 ani. Pag. 91. Spiru Haret. (Clișeu "Cartea Românească") Pag. 97. Bolta de trecere, sub turnul mănăstirei Golia. (Foto-Regal) Pag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
strop de fericire. Ce-mi folosește o fericire care renunță să fie trează și să țină minte ce-a iubit? Eu plîng sau rîd, dar tu ce poți mărturisi, Calypso? Tu și stîncile? Privește luminile și umbrele alungite ale acestui amurg. La un asemenea ceas, soarele e parcă plin de regrete. La fel sînt și eu. Există, Calypso, clipe cînd nimic nu e mai omenesc și mai duios ca o părere de rău, dar tu n-ai cum să simți acest
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
stîrnește simțurile și le Îndeamnă să surîdă obosit și pervers, fiind profetul altor soluții decît măsura. Însuși Dionysos e În acel moment puțin obosit față de timpul cînd lua În posesiune totul cu frenezie În dansuri epuizante și orgii primitive. Acum, amurgul e ca vinul blînd și nelămurit trist; iar sîngele se amestecă cu vinul și fierb Împreună. Muzica și strigătele ascuțite ajung la un veritabil delir În timpul ceremoniilor cînd fidelii zeului poartă frunze de stejar, ramuri de salcie Înmugurită și torțe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Pentru cei care au visat reîntoarcerea Într-un paradis pierdut populat cu statuile sculptorilor antici, socotind că Evul mediu a trădat acest paradis, constructorul de catedrale gotice ar fi un izgonit. O asemenea eroare cred că nu mai trebuie dovedită. Amurgul artei antice era un fapt Împlinit cînd istoria a Început să macine statuile și templele grecești. Zidul gotic s-a lansat pe verticală nu dărîmÎnd templele antice, ci Între ruinele acestor temple. Era o speranță pe care omul singur o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care Înaintează el este timp. Istoria lumii și istoria lui. Sensibilitatea lui monstruoasă a făcut universul friabil. Iar În urma lui statuile Încep să surîdă frivol ca să-și Înfrunte oboseala. Începe lunga decadență a culturii grecești. Primul care i-a anunțat amurgul a fost el, Belerofon. Pasul său ezitant se aude În aceste statui care-i evocă drumul. TÎnăr, a combătut și a exterminat un monstru teribil. Himera; un monstru de rasă divină, rudă cu sfinxul, cu cap de leu, trup de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de ce trebuie să regretăm totdeauna prea tîrziu ? Și doar l-am văzut pe Dionysos strîngînd În pumn un bulgăre de țărînă În care sîngele era amestecat cu lumina. Dar atunci n-am Înțeles gestul lui. Iar acum, soarele acesta În amurg Îmi umple parcă mîinile de sînge. Și umblu iarăși cu sîngele Himerei pe mîini. Mi le frec cu nisip, dar sîngele nu se curăță. Nisipul nu uită decît ceea ce vrea el. Ar fi trebuit să știu acest lucru cînd eram
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
acum spre viață o privire plină de melancolie. Lumina țipă sub gheara umedă a unui nor, pădurea se umple de amintiri și de sînge ca o fiară lovită de un zeu pentru care o rană e un spectacol ca și amurgul... Ca titan, eu n-ar trebui să simt ca un olimpian, Însă a trecut destul timp ca ura să fie uitată. Pandora mi-a adus cutia ei În dar de nuntă și mi-aduc aminte că atunci mi-am zis
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ușor, mângâindu-i tot corpul, continuând s-o sărute. Jarul din ochișorii lui adânci și cu cel încins al ochilor ei se întâlniră și se topiră precum se topește roua unei dimineți în arșița soarelui, sau spuma unei mări în amurgul serii. Duse un deget ușor de pe buzele lui pe buzele ei, după ce îl sărută, apoi se aplecă aproape de tâmpla ei șoptindu-i la ureche : „Te iubesc! Te iubesc așa de mult... cum nu am iubit vreodată! N-ai să mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
unde ajunseseră. Mergeau fără nici o țintă anume. O vitrină mare numai cu articole de copii le atrase privirea. Soarele se reflecta și el în unde colorate și era gata de asfințit. Din acea parte a vitrinei se putea vedea un amurg cu cele mai frumoase culori etalate într-o splendoare desăvârșită. Părea că cineva le asigurase acea 86 priveliște minunată, aducându-i într-o stare mai bună, aproape de realitate. Carlina își îndraptă privirea înspre acel complex comercial, aducându-și aminte de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei este tot o ambiție veritabilă. Ziua era pe sfârșite. Alin era fascinat de asfințitul violet și simțea cum ultimele raze îi pătrund în adâncul ființei lui. Toate gândurile care-i dădeau stări proaste se topeau dispărând odată cu lumina acelui amurg. I. Provocarea În toți acești ani în care stătuse departe de locul său natal învățase mult mai multe decât își închipuise. Învățase școala vieții și chiar și limbi străine pe care le vorbea cursiv fără probleme. Își făcuse planuri pentru
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
tine. Deși mintea lor era ocupată cu altceva, nu le scăpă din vedere o pădure care arăta că ieșise din iarnă, iar acum după ce fusese scăldată de acea ploaie a primăverii, frunzulițele ei erau deschise la culoare și imature. Lumina amurgului distingea liniile delicate ale munților din zare. Priveliștea aceea era ca atunci când se naște un copil, iar lumea se umple de speranță. Le transmitea o energie pozitivă. Jean se aplecă puțin peste fereastră, ca și cum ar fi vrut să mai vadă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai auzim la un telefon. Cu bine. La revedere. Vă pup pe toți. Mașina alerga cu viteză spre capitală și nici unul din cei doi nu dădeau semne de oboseală, considerând mai degrabă că sunt recompensați. Pe când lumina soarelui era aproape de amurg, se proiecta la întâmplare un curcubeu chiar deasupra lor iar Nicky se gândi că e un semn din cele mai bune și că totul va fi bine cu fiica sa lângă el, strecurându-i-se o bucurie de zile mari
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai exista nici o mamă mai fericită ca ea. Vedea viața în miliarde de culori. Toate barierele de până atunci le frânse iar impedimentele care le întâlnise, acum erau un obstacol depășit. Făcuse față cu brio tuturor dificultăților. În zâmbet de amurg asfințise tot trecutul ei care o urmărise ca un vis plin de tristețe. Era ca o lumină tainică pe care o descoperi atunci când nici nu mai speri. O clipă de bucurie poate șterge mulți ani de suferință din sufletele noastre
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
încât, cel puțin eu, nu eram deloc convins că exist cu adevarat.” Starea de inspirație face imposibil autocontrolul creatorului, astfel încât opera își afirmă independența: ,, Scriind însă despre bătrânul palavragiu, am simțit că << ceva>> se opune, am ridicat capul. Era în amurg. Dar nimic până în clipa asta nu anunțase vreo schimbare. Odaia se umplu însă cu o lumină neobișnuită. (...) Lumină amurgului de aprilie secetos părea că izvorăște din aripile unei mori de vânt, forme prelungi care atunci luau naștere sub ochii mei
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
astfel încât opera își afirmă independența: ,, Scriind însă despre bătrânul palavragiu, am simțit că << ceva>> se opune, am ridicat capul. Era în amurg. Dar nimic până în clipa asta nu anunțase vreo schimbare. Odaia se umplu însă cu o lumină neobișnuită. (...) Lumină amurgului de aprilie secetos părea că izvorăște din aripile unei mori de vânt, forme prelungi care atunci luau naștere sub ochii mei. Miracolul pe care-l priveam cu încredere și lăcomie nu-mi dădea însă un sentiment al << luminii>>, dimpotrivă totul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
aspectul de „talcioc“. La întoarcere am vrut să iau struguri, dar în toate cele cinci prăvălii cunoscute nu mai erau decât pepeni. M-am întors prin fața librăriei Cioflec; nu știu dacă ne plăcea amândurora strada care coboară, dar în acest amurg de toamnă, scânteind de pulberi de aur roșu, m-am strecurat prin mulțime cu „tine“ în suflet. Când m-am întors, pe la 7, l-am găsit pe Shaga întins pe divanul tău, citind Le Capitaine Fracasse (T. Gautier). Am vorbit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a condus la tramvai și am venit în fuga mare să-ți scriu. [...] Crăciunul, 1950, luni [...] Haide, haide, o să trebuiască să mă apăr de greieri, de greierii mei negri care vor să înlocuiască toate cântecele de la T.S.F. E adevărat că amurgul mi-a năpădit camera, ce zic eu năpădit, s-a instalat în cameră, și nu e amurgul, ci noaptea neagră, care scutură tot praful negru, de cărbune, al acestor mistere și nostalgii. Draga mea... Crăciunul, acest nou Crăciun al despărțirii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
haide, o să trebuiască să mă apăr de greieri, de greierii mei negri care vor să înlocuiască toate cântecele de la T.S.F. E adevărat că amurgul mi-a năpădit camera, ce zic eu năpădit, s-a instalat în cameră, și nu e amurgul, ci noaptea neagră, care scutură tot praful negru, de cărbune, al acestor mistere și nostalgii. Draga mea... Crăciunul, acest nou Crăciun al despărțirii noastre, al patrulea, e pe sfârșite și l-am petrecut destul de bine; la urma urmelor, am primit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și pornim spre altar. Douăzeci și doi Suntem soț și soție. Suntem soț și soție, de-adevăratelea. Mă uit la verigheta strălucitoare pe care Luke mi-a strecurat-o pe deget în biserică. Apoi privesc în jurul meu. Cortul strălucește în amurgul de vară, iar formația cântă o versiune ușor leșinată a melodiei Smoke Gets in Your Eyes, și lumea dansează. Da, poate că muzica nu e chiar atât de meseriașă cum a fost cea de la Plaza. Da, poate că invitații nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
întregime, căci îi aparține și ei. Cu multă dragoste, Eusebiu Camilar </citation> (13) <citation author=”Eusebiu Camilar” loc="Mamaia" data =”21. VII. [1]963” desc=”[Vedere: Constanța, Statuia „Ovidiu”]”> Dragă Căline, Sper să mai putem sta de vorbă, într-un amurg, înainte de a pleca la post. Eu revin în ziua de 29 crt. cu autorapidul, la 1 [13] și ceva. Te rog anunț-o și pe soră-mea . Mi-i foarte dor de liniște. Epistolele „Ex Ponto” vin cu toată viteza
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]