KorAP: Find »[drukola/base=biet & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...179 180 181 ...313 >

7,814 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

o singură imagine. Cea a chicinetei în care fusese părăsit de primadona și dănțuitoarea Nanone. Și acea imagine îl lovi cu puterea unei ghilotine. Se văzu stând înțepenit de uluire, în costum de gală, cu toate decorațiile pe piept, un biet bătrânel rămas singur, un mort copleșit de mormanele de flori ale cântăreței. Mai apucase să-i vadă spatele gol, abia acoperit de blana pe care și-o punea din mers cu o singură mână, cealaltă fiind prea încleștată de mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
figurile desenate sau pictate doar prin puterea magică a luminii și a lentilelor. Dariustimo își băgă barba, cercetând cu minuțiozitate mașinăria ba pe deasupra, ba pe dedesubtul ei. ― Nu, nu! Aici e lucru diavolesc, Nicolache! Nu pot să cred că niște biete lentile pot să învie oameni care și-au dat deja duhul și putrezesc în pace sub pământ. ― Ba să crezi, Dariustimo! Și, potrivindu-și enorma perucă, adică dându-și-o pe ceafă ca orice lucrător înainte de a se înhăma la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Kutuzov. Această gură va fi comună atât unuia, cât și celuilalt. Mulțumit, Galib efendi? Atunci, să mergem mai departe. Micile insule nelocuite... ― Ei, asta-i bună! sărea Galib, aruncându-și ciubucul. Ce treabă ai cu insulele alea? Sunt doar niște biete bancuri de nisip. Cum se umflă Dunărea, nu se mai vede nimic. Taie, taie! Kutuzov își scuturase o scamă de pe rever și continuase: ― Scrie, pisar: ...nelocuite înainte de război... fiind mai apropiate de malul stâng... ar trebui să aparțină Rusiei. Galib

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
mitropolitului Ignatie, care se credea instalat pe viață aici, în țara Românească, de către curtea Rusiei. După trei ani, așa, peste noapte, a primit ucazul de numire undeva, în Crimeea. Trebuie să fie un coteț tare neprimitor, judecând după tristețea neagră a bietului mitropolit când a tulit-o într-acolo. Cred că stăpânul are deja cârcei la mână de atâta scris. Dar el nu se lasă! Uite-l, uite-l că iarăși își înfige pana într-un alt ghem și acum începe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Eu aș fi renunțat să mai pomenesc ceva despre asta și aș fi semnat cât mai repede nenorocitul ăla de raport. Dar stăpânul meu face parte din categoria aceea nesuferită de oameni care vor, cu tot dinadinsul, să exaspereze un biet cățeluș de rasă purăuuăuuăuu... mic, drăgălaș și cu blana mătăsoasăuuăuuăuu. Și Bichon continuă să urle prelung și jalnic, sfidând mai întâi mirarea, apoi enervarea, ba chiar și furia plină de ură pentru întreaga specie canină din privirile stăpânului său. PAGINĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
propunea soției să petreacă împreună ziua aniversării, doar ei doi, în pădurea de la Păuna. Cum nu mai auzea nimic, a dat să intre cu tava în dormitor, dar i-a găsit sărutându-se într-un fel care a buimăcit-o. Biata fată, desigur, fiind obișnuită cu lucruri mai puțin... elaborate. „Nu știam, doctore, că poate fi așa de... Mă rușinez grozav să spui, zău!” După care a tresărit speriată și m-a rugat cu cerul și pământul să nu „scap” nimănui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
turcocrație. Marile imperii se pândeau gata să sfâșie, să înșface, să soarbă sânge. Dincolo de cuvinte, de zâmbete sau gesturi pline de curtoazie nu mai exista nimic altceva decât o rapacitate nerușinată. Ce mai reprezentau micile principate? Nimic altceva decât o biată marfă pentru un troc politic. Doar piese de schimb bune de dat sau de luat, după cum dictau interesele unuia sau altuia. ― Îndură-te, conașule! Mâncate-aș, frumosule! Am trei copchilași. Îndură-te cu-n ban, să nu moară de foame

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
târâți din pădure și cu flori aduse de prin curțile oamenilor. Până acum țarul nu a venit și e puțin probabil să sosească în următoarele zile, săptămâni sau luni, fiind prea ocupat cu războiul. Am mai aflat că pe un biet bordei din portul Chilia s-ar fi pus o firmă dichisită cu litere aurite a nou-înființatului viceconsulat rus. Destul că, tot de atunci, vasele comerciale și de război ale țarului au drept de liberă circulație pe Dunăre, până la gurile Prutului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
atâtea dovezi de generozitate, ajutând până și pe coreligionarii noștri, atunci când nici unul dintre acuzatorii de astăzi ai prințului n-au făcut nimic pentru frații lor, nu poate fi numit hoț și nici trădător.” Era, însă, doar o voce singulară, o biată picătură de omenie și adevăr într-un ocean de ticăloșie și minciună. O rază de soare îl orbi pentru câteva clipe și prințul frisonă. Se făcuse cald, dar își simțea trupul înghețat. Se lăsă în voia calului. De fapt urca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Și este foarte grav că s-a putut întâmpla. Rușii spun și scriu cuvinte solemne, cum că ei doresc doar eliberarea bieților creștini de sub stăpânirea păgână și emanciparea acelui teritoriu sub oblăduirea unei stăpâniri pravoslavnice. Ca și cum noi am fi niște bieți turciți sau islamisiți. Se mai spune că acest teritoriu românesc ar fi primit și un nume. Ah, Iancule! Ai auzit tu de vreo țară basarabească rusească? FINAL PASAJ RETRAS Iancu lăsă scrisoarea și privi în jur. Stătea într-o cămară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
într-o ulucă șubredă. Se simțea copleșit. Pentru el priveliștea era insuportabilă până la durere. Era de-a dreptul tragică. Îi venea să strige, să urle în gura mare, peste urletele celorlalți: Dar uitați-vă bine! Așa suntem noi! Chiar așa! Biete păpuși jucate de puternicii lumii. Intermezzo informativ: Despre o ciudată melancolie imperială și despre tulburătorul efect al veninului strecurat de agenții francezi din Balcani în cerneala numeroaselor lor rapoarte. Și nu numai. Agenții încercau, prin toate mijloacele și pe toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
alții într-un consens însuflețitor, când se treziră sub dușul unei păreri contrare. O voce singulară, dar deosebit de clară lua apărarea șomerilor. Nu-i învinuia, nu îi numea distrugători de mașini, nici ravagìì sau huligani, ci sărmani compatrioți, semeni șomeri, bieți oameni privați de sacrosanctul lor drept la muncă. Apărătorul se numea George Gordon Byron. Era un lord tânăr, charismatic și, desigur, poet. „Poet?!... La ce te poți aștepta din partea unui poet renumit doar prin excesele sale?” Și, unite într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
claie de păr cărunt și sprâncene stufoase, aproape albe. Ochelarii și un umăr ceva mai ridicat îi dădeau aerul unui om care se aplecase toată viața doar asupra cărților. ― Apreciați singur! Acolo văd doar un profesor de condiție modestă, un biet preceptor angajat pentru copiii marchizului de Caulaincourt. Și acum, câteva sfaturi utile. Trebuie să fiți umil, supus, obedient. Trebuie să vă adresați întotdeauna cu cel mai mare respect. Marchizul este stăpânul care vă plătește. Fără el, ați muri de foame

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

glasurile, răzbat limpede: - Poate că tot rău-i spre bine. Poate că nu-i dracu chiar așa negru. Poate că cine râde la urmă... (Moș Iacob, oftând, a Încurajare). - Bine că ne-au Întors de mult mai Încoace de Prut - bieții cai: au făcut numai patruzeci de kilometri dus-Întors, dar ia să ne fi dat Înapoi de la Prut, ca pe-atâția alții, săracii. Câți kilometri să fie pân-la Prut, Moș Iacob? - În zbor de pasăre, șăptizăci, o sută pe drum de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
să ne fi dat Înapoi de la Prut, ca pe-atâția alții, săracii. Câți kilometri să fie pân-la Prut, Moș Iacob? - În zbor de pasăre, șăptizăci, o sută pe drum de car - săracii cai... - O sută numai dusul, Moș Iacob - da-ntorsul? Bieții cai (bietul tata), că trebuie să ne gândim și la cai, că așa cum zice nevastă-mea: și calu-i om... - Drept. Calu, săracu... Că și el, cum zâce doamna... Eh, dac-aț’ fi pornit alantăieri, ori măcar ieri, devreme, să fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-i tăt satu’ șî satili di’ primpregiur - asta mi-i crucea, iubiți tovarăș’!» Povestind Întâmpinarea (cu pâinea și cu sarea), mama Își pungește gura și bombăne ceva nedeslușit, oricum, nu ceva de bine. Tata Îi ia apărarea: - Ce să facă bietul om sub vremi? Și nici nu spunea minciuni: pe vremea rușilor fusese slugă, la Curte; nu avea altă avere decât casa și via - și cele vreo două-trei-patru-cinci hectare de arabil de la Reforma lui Averescu; cu administrația românească nu se Înțelegea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
aflam În centru, Între mama și tata), el se entuziasmase de... decor! De casa acoperită cu stuf! Acru, mă mirasem: cum se făcea că el, În primul rând, francez; În al doilea, arhitect - și Încă italian! - se extazia dinaintea unei biete case de lut, acoperită cu stuf? Din politețe? Din aplecare spre exotic, insolit? - dar ducă-se pe malul Loarei lor, la troglodiții galo-romani contemporani! Da de unde!, răspunsese el râzând, din contra fusese frapat de echilibrul construcției, de compatibilitatea materialelor... Care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
șușotise, chicotise, dar și văzuse, de la fereastra casei, ce anume se petrece pe lumea asta, În casa și-n ograda ei (ca orice proaspătă soacră) - așa că-i dăduse un ghiont omului ei, fumând alături, În pumn: - Da’ rău au ajuns bietele fete din ziua de azi: să fugă pe bicicletă!Tu ce zici Toad’re? - Ce să zic, zice Toader. Zic să aibă noroc pe drum, să nu-i intre v’un schin În gumă la-a lu’ Goma, de să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
nu te pupă pe față și nu-ți explică, În cinci volume, de ce-i el, bietul, silit să poarte, când război, când pace; să fie blenduit, când la crimă, când la pedeapsă - asta i-i viața, ăsta i-i destinul, bietul rus... C-așa a fost blestemat: să te... așa, olecuță și numai de ochii lumii, fure, calce În picioare, robească - altfel să știi tu: cel care o să Îndure chinurile iadului pe lumea cealaltă el are să fie, nu tu; pe el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
vorbă, atunci, prietenește ba chiar frățește... - Mai scurt și la obiect! - Mai scurt: Deci, Rusul răspunde: «Ziceam că tu, Moldovan, ești oaia - se și pălește: Mioriță lae, lae bucălae... -; că Turcul este lupul. Buuun... Fiara sălbatică de lup a-Înhățat-o pe biata oaie, a-nghițit-o pe jumătate, cea cu buci, de unde: bucălaia - Însă prin cealaltă, cea cu doar bucca (de aici: buciumul ciobanului cu pricina), oaia behăie, zbiară, buciumă, cere ajutor - de la cine? De la mine, Rus, eu, Ursul am fost totdeauna gata să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
cum vedea Stalin... - Cred că exagerezi... - Deie Domnul să exagerez - că ce sunt eu, ca să pretind că știu ce-a fost, ce va să vie, doar pentru că am trăit istoria pe pielea mea și-am mai citit oleacă? Ia, un biet Învățător de țară, cititor de cărți de bibliotecă școlară... Dar faptele, domnule? Oricât le-ar ascunde activiștii lor, oricât le-ar Întoarce pe dos istoricii de partid, oricum le-ar suci - adevărul rămâne, chiar dacă azi nu ne e Îngăduit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
rostim, să-l scriem. Faptele rămân, de s-ar da Rusul cu curul de pământ, de s-ar apuca să behăie ca oaia: tot lup rămâne... E drept, după ’45, n-a mai liberat direct alte nefericite de țări, alte biete neamuri (și-a băgat coada În China, În Coreea, În Vietnam - dar furiș, hoțește) - dar faptu-i fapt: ce ocupă Rusul - ocupat rămâne! De asta e o prostie să crezi că acea Împărțire de la Ialta a Împărțit ceva - he-he, noi eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
nu. Acum vreau să mă iei la tine, la aici. Scap de țânțari și văd și cum ți-e făcut aiciul. Nu Înțeleg de ce-i atât de supărăcioasă mama, azi: se năpustește ca un hultan la noi, găinile, pe mine, biet pui, mă ia-n gheare... Zic și eu. De fapt, Îmi pune-n cap o cuvertură cărămizie, mă apucă de colțuri și mă duce, ca pe-un cal, de căpăstru, Încolo, În altă parte. Într-o râpă. Ai zice că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
fiecare cu câte două căldări goale zdrăngănind În capetele coromâslei. O femeie groasă, țâțoasă, curoasă - nu poate fi decât gazda - ia din ceaun cu un polonic pentru zmei, pune În căldări: - Fugulița, la școală, pân’ nu se răcește! Să mănânce bieții soldăței și ceva cald, că de când a’ trecut Prutu’... - N-ai grijă, că-n fiecare noapte au mas Într-un sat de oameni, zice o femeie uscată. - A’ fi mas, face gazda, lucrând din polonic, da’ zamă de găină ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
să văd: În patru labe, să nu fim văzuți, ajungem lângă o colibă mai mare de pânză de cort, cu perdeaua-ușă dată la o parte.Înăuntru se văd oameni În alb: nu știu ce le fac - dar le fac ceva rău unor bieți oameni culcați, care gem, se vaietă, strigă. - Ce le fac, de ce-i bat?, Întreb. - Cum să-i bată? Îi Îngrijesc, sunt doctori... - Atunci de ce se văicăresc ceilalți? - Așa-i când Îți taie mâinile, picioarele... - Îți taie mâinile-picioa’... Cui? - Răniților. - Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]