4,802 matches
-
de Chirurgie. Aceasta a reprezentat permanent o oglindă fidelă a activității și evoluției nivelului științific al chirurgiei românești; în unele perioade sociale mai delicate, a fost aproape singurul mijloc de a face cunoscut și a lua cunoștință de rezultatele chirurgilor bucureșteni și din întreaga țară. Profesorul Cosăcescu a pus la dispoziția Societății de Chirurgie amfiteatrul clinicii sale de la Spitalul de Copii în perioada în care sediul obișnuit al Societății - Spitalul Colțea nu a fost disponibil (1945). Sfârșitul prematur l-a surprins
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
Spitalul Colțea nu a fost disponibil (1945). Sfârșitul prematur l-a surprins în plină activitate: a murit în spital, în serviciul pe care îl conducea, serviciu cu care se identificase [29]. Urmează o perioadă mai puțin fastă pentru chirurgia pediatrică bucureșteană. Deși în 1959 se renovează întregul spital și se modernizează Clinica de Chirurgie, dezvoltarea nu mai ține pasul cu progresul tehnic și organizatoric european. În perioada 1948-1961 contemporan frământărilor de reorganizare a rețelei sanitare în viziunea noii conduceri a statului
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
unul de ortopedie (Spitalul de ortopedie) și două de clinică medicală (Filantropia și C.F.R. 2). În 1945 și-a început stagiile de internat într-o secție a spitalului Militar și apoi toate celelalte în profiluri chirurgicale: Spitalul Albert Thomas, spital bucureștean al Asigurărilor sociale, (1946), serviciul de urologie, Spitalul de Chirurgie Accidente de Muncă și Mecanoterapie (Floreasca - 1 noiembrie 1946 - 1 mai 1947), Spitalul de Chirurgie Pulmonară, Spitalul de Copii - serviciul de clinica chirurgicală (1 noiembrie 1947 - 1 mai 1948) stagii
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
transport etc. care serveau instituției naționalizate. Așa se face că sub imperiul acestei măsuri politice va intra în proprietatea statului și Societatea de Salvare, juridic fiind la ora aceea, instituție sanitară particulară. Societatea este nominalizată odată cu cele 18 instituții sanitare bucureștene: Spitalul Panduri, Spitalul Iubirea de Oameni, Maternitatea Caritas, Sanatoriu Dr. Jovin ș.a. care sunt naționalizate. Odată cu actul naționalizării Societatea de Salvare devine Stația de Salvare a Municipiului București. La Capitolul III al Decretului, în procedura naționalizării, se mai prevede (art.
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
de Direcția de specialitate prin circulara 128/1949. Remarcăm această echipă de înaltă competență profesională, și doar lectura numelor respective ne aduce mărturia că această clinică a făcut istorie nu numai la Spitalul Floreasca ci și în întreg învățământul medical bucureștean. Am avut șansa să-l întâlnim pe profesorul Dumitru Dobrescu care, amintindu-și activitatea sa de intern, ne-a mărturisit:„Am făcut internatul în farmacie în două unități sanitare de prestigiu: Spitalul Brâncovenesc și Spitalul Floreasca. Primul stagiu l-am
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
Internatul a fost și rămâne o școală eficientă de formare profesională în medicină”. Perioada aceasta istorică, a anilor 1945-1989, cu toate neajunsurile, neîmplinirile, stagnările ei sociale, cuprinde o imensă și bogată experiență de gândire și practică medicală. În domeniul asistenței bucureștene a chirurgiei de urgență, aici s-au format și dezvoltat școli medicale, aici s- a dezvoltat acel „Spirit al urgenței”, s-au pus bazele moderne ale urgenței. Aceste elemente le-am descris, în parte, în lucrarea noastră din 2011. Le
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
aceeași clinică, cea ce dă o valoare de necontestat acestui studiu complet, de mare valoare științifică și practică. ȘOCUL - PERMANENTA PROBLEMĂ TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ A CHIRURGIEI DE URGENȚĂ Șocul ocupă un loc central în preocupările teoretice și practice ale chirurgilor bucureșteni și nu numai ale lor, subliniindu-se totdeauna caracterul de mare urgență în care sanctiunea terapeutică se impune într-un interval de timp foarte scurt. Ilustrăm aceasta prin rememorarea contribuției a doi reprezentanți ai școlii de chirurgie de la Spitalul Floreasca
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
SMURD, de la Spitalul de chirurgie, accidente de muncă și mecanoterapie al Asigurărilor Sociale, de la Spitalul de Urgență cu 50 paturi - amenajat în localul propriu al Salvării, la unitățile de Primire Urgențe, la Clinicile moderne de chirurgie de urgență de la Spitalele bucureștene, este distanța istorică ce încorporează munca anonimă sau personalizată a celor ce s-au dedicat activității urgențelor chirurgicale. Etapa actuală e în plină desfășurare. Ea nu și-a consumat potențialul oferit de noua orânduire politică, nu și-a rezolvat propriile
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
trecut!), octogenar, cu a sa experiență plină de har. Istoria acestui spital se confundă în mare parte cu istoria modernă a organizării și dezvoltării chirurgiei de urgență, a urgenței medicale în general, fără a ignora cu nimic contribuția celorlalte spitale bucureștene și clinici universitare din restul țării, în acest domeniu. Spitalul este astăzi - în cea dea patra sa etapă de dezvoltare care începe după anul 1990, o veritabilă cetate universitară. În dezvoltarea sa, el suferă însă de anumite constrângeri. Prima este
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
acestui spital modern. Menționăm că profesorul Daniel Danielopol avea o anumită experiență în acest domeniu; el conducea Clinica medicală de la Spitalul Filantropia și a fost primul director al Spitalului Elias. Pentru bogăția de idei, valoarea documentară deosebită pentru istoria spitalelor bucureștene, redăm pe larg conținutul cuvântării, așa cum a fost ea publicată atunci (România medicală, martie 1939): După expunerea așa de interesantă și minuțioasă a domnului Grigore Antipa din care s-a putut vedea ce frumoase realizări au fost obținute până acum
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
și are ca sarcină organizarea chirurgiei mâinii și chirurgiei plastice. Acesta este actul juridic care marchează începutul noii organizări a asistenței de urgență a bolnavilor cu arsuri. Un an mai târziu Ministerul Sănătății desfășoară o amplă reorganizare a instituțiilor sanitare bucureștene; este Ordinul Ministrului Sănătății nr.1071din 20 noiembrie 1959 privind reprofilarea unor unități spitalicești din Capitala României. Cea mai importantă reprofilare, realizată prin acest ordin este aceea care privește Spitalul de Urgență - fost al Salvării care „se transformă în spital
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
medicinei românești. Dar să menționăm efortul și măestria redactorului dirijor, coordonatorul pentru reușita unitară a lucrării. Tratatul face pasul înainte și semnează înnoirea tehnică - a practicii chirurgicale a etapei anului 2000. Lectura lucrării ne permite să semnalăm că chirurgia românească - bucureșteană și din toată țara - asimilează și promovează înnoirile pe plan european. Un capitol cu elemente de biologie celulară într-un tratat de chirurgie este unul din semnele majore pentru chirurg și profesiunea sa, că aceasta se așează solid și definitiv
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
liceul la Râmnicu Vâlcea (1942-1950) și Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvită în 1954; devine doctor în filologie în 1972. Lucrează mai întâi ca reporter la „Scânteia”, din 1961 fiind cadru didactic la Facultatea de Filologie a Universității bucureștene, cu excepția perioadei 1963-1967, când este diplomat UNESCO la Paris și atașat cultural la Ambasada României în Franța, și a perioadei 1982-1986, când este profesor în Finlanda, la universitățile din Turku și Helsinki. Debutează cu versuri în 1953, la „Tânărul scriitor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289889_a_291218]
-
viețui al țăranilor. Documentarul Arde Prahova (1974) e o concesie evidentă făcută „realismului socialist”. De la șaisprezece ani, D. a prezentat diferite piese de teatru unor persoane și instituții abilitate, dar abia în 1934 i se va juca pe o scenă bucureșteană comedia O crimă pasională (publicată în 1941), o șarjă prea dezlănțuită, ce viza moravuri sociale capabile să întoarcă lumea pe dos. Lăudată pentru inventivitate și curaj de unii cronicari, piesa (montată și la Cluj) i-a scandalizat pe alții. O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286883_a_288212]
-
1949-1950), comandant de companie și profesor de specialitate la Școala de Ofițeri de Aviație din Sibiu (1950-1951). Trecut în rezervă, își va încheia cariera cu gradul de maior. Câțiva ani (1945-1947) a audiat cursuri de filosofie și istorie la Universitatea bucureșteană. Intrând în viața literară, între 1952 și 1954 se ocupă, la Sibiu, de cenaclul Orizonturi noi, apoi e redactor la „Scrisul bănățean” (1956-1958), secretar al Filialei timișorene a Uniunii Scriitorilor (1956-1965), redactor la „Astra” și secretar al Filialei din Brașov
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290165_a_291494]
-
aici cursurile Facultății de Litere și Filosofie (1946-1950), lucrarea de licență, susținută în 1957, intitulându-se Concepțiile estetice ale pașoptiștilor. Frecventează în aceeași perioadă și cursurile Institutului de Teologie, încheiate în 1956. Își desăvârșește formația filosofică prin elaborarea, în cadrul Universității bucureștene, a tezei de doctorat Conceptul de natură în arta modernă (1974), bază a cercetărilor ulterioare despre Constantin Brâncuși, care o vor impune ca pe una din cele mai importante figuri românești în recuperarea moștenirii artistice a marelui sculptor. Cariera sa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289871_a_291200]
-
acestei întîlniri, unică în felul ei, este de ordin romantic și expusă îndoielii." La zece ani după moartea poetului, Caragiale își amintește nostalgic într-o scrisoare către Scipione Bădescu acele "scumpe timpuri trecute de la Timpul cînd strălucea pe scena tineretului bucureștean, celebrul trio Eminescu-Bădescu-Caragiale cînd gîndeam, speram și rîdeam împreună, așa de mult!" În ceea ce-l privește pe Eminescu, scumpele timpuri arată cu totul altfel; iată în acest sens extrase din două scrisori expediate către Veronica în martie 1880: " ...alături cu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
un genunchi și cu mănușile aruncate înlăuntru. [...] Cravată cu nodul lat și un ac înfipt după tradiția desuetă a dandysmului de pe vremea lui Oscar Wilde. [...] Inelul cu piatră la un deget..."; Aurel Leon îl întîlnește prin 1935 într-un restaurant bucureștean "bosumflat ca o cocuță care a făcut în pantalonași. Îl puteai lua drept un chelner așezat întîmplător la masă...; profil semănînd ca sarcasm cu cel al lui Călinescu...; prelat în civil (sau) un samsar din lumea mare, imitînd ținuta vestimentară
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
nici o slujbă, primesc scrisori și telegrame din Paris și Berlin" concluzionînd dur că "în România e prea infect să trăiești" și ancorînd viitorul de o speranță: dacă "vinde tata partea lui din Frătești, o lună ne vom revedea"; totuși, viața bucureșteană îi îmbogățește experiența căci practică "finul sport al saphismului", cunoaște o bătrînă bogată pe care "o voi cultiva în speranța unui testament", deși "pontul cu babele e ceva mai dificil decît cu tinerele, sînt mult mai rutinate." În postura de
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
frunte ai neamului, i s-ar fi zis "maestrul"... Ce mai "schiță" ar fi tras, maica ta Doamne!" Foarte semnificativ însă e amănuntul că, la un moment dat, și Pașadia se năpustește în desfrîu "cutreierând culcușurile de noapte ale destrăbălării bucureștene"; pe de altă parte, dacă se receptează corespondența cu Boicescu, desfășurată între anii 1901-1908, ca purtătoare a unor elemente ce conturează portretul artistului la tinerețe se poate constata că, pe anumite segmente, naratorul (Mateiu) și Gore Pirgu (Ion Luca) alcătuiesc
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
lui Panu nu-i trebuiesc. Dar cine îl obligă? - Eminescu n-a scris decât pentru pricepători.” Tot Tudor Arghezi (semnând și I. Gabriol) comentează la „Note” Salonul de pictură Tinerimea artistică, ridiculizează prestația arhitecților și a zugravilor unei noi biserici bucureștene și recenzează acid câteva cărți (Aphorismes du coeur de Lelia Georgesco, A New Catechism de Leclerc de Pulligny), cel mai dur tratament aplicându-l Istoriei lui Ștefan cel Mare de N. Iorga, „scrisă greoi și încurcat” în ciuda „erudițiunii”, vădind „reacțiuni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
legate de evocarea personalității poetului latin Ovidiu, și din anii ’80, de difuzare a valorilor culturale japoneze și de dialogul cultural româno-nipon. Îngrijește volumul postum de versuri de tinerețe Argotice ale lui Nichita Stănescu (1992). Dialog despre eroare și Schițe bucureștene (1975) grupează proze scurte, investigând universul vieții cotidiene contemporane, din diverse medii. Incomunicabilitatea, nostalgia, însingurarea, neliniștile difuze, povara existenței zilnice definesc crâmpeie de biografii comune sau „scene de gen” construite în perspectiva psihologiei comportamentiste. Narațiunea este adesea diluată de un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286286_a_287615]
-
previzibilitatea invenției epice. C. a mai semnat, împreună cu Elena Suzuki, o traducere din literatura japoneză (Natsume Soseki, Zbuciumul inimii, 1985). SCRIERI: Dialog despre eroare, București, 1969; O lacrimă de privit, București, 1970; Tu care treci pe-aici..., București, 1973; Schițe bucureștene, București, 1975; Descifrări, București, 1977; Neliniștitul iunie, București, 1979; Ion Ion, București, 1991. Ediții: Nichita Stănescu, Argotice. Cântece la drumul mare, pref. edit., București, 1992. Traduceri: Natsume Soseki, Zbuciumul inimii, București, 1985 (în colaborare cu Elena Suzuki). Repere bibliografice: Titel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286286_a_287615]
-
inducă asupra societății vreo influență modelatoare. Este destul să ne suim pe vreun bloc mai înalt (și mai târziu), precum a făcut-o și "Kir Auctorele" Mircea Cărtărescu în romanul său Orbitor-Aripa stângă, pentru a observa că acelor aplaudate block-haus-uri bucureștene le lipsesc terasele, având acoperișuri camuflate în atic: mai plate, e drept, dar gospodăresc făcute, ca pentru o climă deloc mediteraneană. Acestor fațade, camuflând de fapt locuințe de oraș ale protipendadei (care își decorează spațiul "cubist", ca în Patul lui
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
la spiritul timpului - dacă privim la scara întregii societăți - fără asumarea tuturor consecințelor de profunzime pe care proiectul de societate modernă le presupunea și pe care ar fi trebuit să le exprime în acest tip de arhitectură. Urbanistic vorbind, modernismul bucureștean este încă mai absent decât cel din arhitectură. Planul din 1935 era aproape de planurile monumentalizante (și ideologizate în sens totalitar) ale Moscovei (1935), Berlinului (1936) sau ale orașelor italiene și departe de Planul Voisin sau de Cetatea Radioasă ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]