5,129 matches
-
pământului. Natura Îi va integra desigur, cu un mare preț totuși, dar anularea entropizării nu va putea fi niciodată deplină. Iar folosul nostru e destul de modest: mutarea din loc a munților, continuată cu agricultura și consumul, și sfârșită cu deșeuri cărate de canalizare În mare, este compensată doar de Întreținerea altei exagerări umane: o populație ce nu se oprește din creștere și pretenții. Nu doresc să fiu greșit Înțeles. Prin acest demers nu urmăresc critica, mai ales una distructivă. În fond
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
zice entropizarea - era deja vizibilă. Iar Victor Hugo dedica unei virtuale, dar nici astăzi realizate, reciclări a deșeurilor umane citadine, un capitol al romanului său Mizerabilii. Chiar dacă el deplângea doar poluarea Senei și risipa de bani și muncă pentru a căra, În compensare, tocmai de la antipozi, un Îngrășământ natural la modă - guano - la care eu am adăugat doar mutarea munților din loc, el, romanticul Victor Hugo, evoca necesitatea nu atât a unor stații de epurare cât a unora care să recupereze
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
astfel doar presiunea asupra mediului citadin, deja antropizat, supus exclusiv legilor sale, deci smuls naturii. Iar În mediul natural, spre care evadează, omul nu duce cu sine doar un rucsac cu de-ale gurii și o foaie de cort, ci cară În rucsac - eufemistic vor- bind - toate facilitățile citadine cu care s’a obișnuit: șoseaua, benzinăria, buticul, cârciuma, hotelul, lada de gunoi; adică antropizează, chiar dacă În mai mică măsură, și acel mediu natural, cândva sălbatic, neobținând visata evadare din citadin, ci
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
care nu se putea sta în picioare ci doar pe brânci. Uneori vedeam la micile ferestre rotune din bordurile navei, aproape de suprafața apei, fețe de oameni care încercau să privească afară. Munca lor era aspră și strict supravegheată. Trebuiau să care cu spinarea, ca la piramidele egiptene, așa zișii „maldări” de stuf, legați ca snopii de paie din agricultura veche, dar mult mai mari și mai grei, pe care un om normal de abia putea căra câte unul. Am văzut și
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
și strict supravegheată. Trebuiau să care cu spinarea, ca la piramidele egiptene, așa zișii „maldări” de stuf, legați ca snopii de paie din agricultura veche, dar mult mai mari și mai grei, pe care un om normal de abia putea căra câte unul. Am văzut și oameni puternici care pentru a-și scurta pedeapsa prin depășirea normei, duceau câte patru maldări deodată, folosind doi pari în care înfigeau la fiecare capăt câte un maldăr de stuf și pe care îi cărau
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
căra câte unul. Am văzut și oameni puternici care pentru a-și scurta pedeapsa prin depășirea normei, duceau câte patru maldări deodată, folosind doi pari în care înfigeau la fiecare capăt câte un maldăr de stuf și pe care îi cărau ținând de mijlocul parilor. Stabilirea normelor de lucru se făcea în mod pervers. Normatorii veneau mai deveme și se ascundeau în copaci, de unde fără a fi văzuți, observau și cronometrau munca disperată a oamenilor. Am discutat cu un deținut care
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
tanti Petre, Marilena, doamna Rodica, Aninăreasa. Mâr are șaizeci și de ani. Se laudă acum ce muncă de răspundere a avut el la fabrică. Nu-l ascultă nimeni. Mâr a lucrat și el într-un cărucior, o mașinuță cu care căra marfa. O căra cu grijă. Se plimba prin hale de colo-colo. „Om ca mine nu crez să mai văz io vreodată“, îl mai auzim cum spune. La o poartă, doi pensionari. Nu mănâncă decât ceapă prăjită. Și pâine. Cumpără pâine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
doamna Rodica, Aninăreasa. Mâr are șaizeci și de ani. Se laudă acum ce muncă de răspundere a avut el la fabrică. Nu-l ascultă nimeni. Mâr a lucrat și el într-un cărucior, o mașinuță cu care căra marfa. O căra cu grijă. Se plimba prin hale de colo-colo. „Om ca mine nu crez să mai văz io vreodată“, îl mai auzim cum spune. La o poartă, doi pensionari. Nu mănâncă decât ceapă prăjită. Și pâine. Cumpără pâine azi și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și ea cafea. Chiar acum. În momentul ăsta. Aș risca să mă întâlnesc la bucătărie cu Rodica și să aibă loc un dialog jenant despre patul scârțâit și toate alea. Mă rog, hai să fac cafea. Măcar nu-mi mai cară Miruna pumni în spinare să mă convingă de necesitatea cafelei. - Iar faci pregătire? zice Rodica, insinuant, când ne ciocnim pe hol. - Da, de toți banii. - Aha, așa se zice acuma! Nu fierbe cafeaua mai repede, bulbuci maronii, temători, și ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lega câteva prietenii noi, mari și frumoase, cu bărbați pe care nu-i cunoscusem până aci; am putut relua câteva din dragostele mele de odinioară cu femei Încă suportabile și pe nedrept uitate, năpăstuite și nemângâiate; m-am putut Înflă căra, ca un licean, după alte câteva din cale-afară de tinere, de drăgălașe și de inteligente; Încumetându-mă, peste astea toate, să scriu această carte de debut și de lăsare de cortină. Cartea a șasea Moralist fără moralitate Gama cromatică a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
al Pari sului galant 1900. Pentru nu mai știu nici eu ce anume virtuți sau metehne ale mele, femeile, ba chiar și unii bărbați prieteni, m-au răs fățat cu diminutive, unele ridicole, de mi-e și rușine, sau mă car nepotrivite unuia ca mine, nu prea lesne dedat cu drăgălășeniile și nici cu toată lumea. Poetul bon enfant Ion Minulescu Îmi spunea, când aveam treizeci de ani, iar el treizeci și cinci, „Tata Beldie“ și la fel Păstorel Teodoreanu, starostele bețivanilor de duh
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și al Rașelei, despre care spune cartea cea sfântă (Facerea, 39) că dregătoreasa Putifar Îl tră gea de mânecă, ispitindu l: „Hai, mă băiatule, nu fi prost și vin’ de te culcă colea lângă mine!“ - Însă el, spune mai departe car tea, nu voia... Fie că e vorbă de o fericită conjuncție astrală sau chiar de Însăși grația cerească - cine știe? - coborâtă brusc peste noi, dra gostea Îndeamnă mai curând spre umilință și mortificare decât spre vanitate și fanfaronadă. [...] AM ÎNCHINAT
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și la centrală, În seara aceasta aprinzând eu focul, nu doar alimentându-l, cum am procedat altădată. Și, pentru că vântoasa asta prevestete vreme rea, ajutat de fratele Gheorghiță, meșterul care se ocupă acum de reabilitarea unor chilii mai vechi, am cărat mai multe roabe cu deșeuri lemnoase, utile tocmai la pregătirea patului de jar necesar aprinderii brichetelor. Fiind lumină, mi-am făcut și rugăciunile pentru spovedanie și Împărtășanie, așa că mâine dimineață nu voi mai orbecăi la lumânare sau lanternă. Deși astă-noapte
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
destinată aprinderii lumânărilor. Cel mai mult mi-a dat de furcă apa Înghețată din cuve, dar până la urmă am răzbit-o, deși n-am avut la Îndemână decât o șurubelniță. N-am Îndepărtat decât gheața de la suprafață, după care am cărat trei roabe de nisip și am creat un strat de câțiva centimetri, În care se pot Înfige mult mai bine lumânările decât În găurile din tavă, care și așa se Înfundau continuu. Acum, lumânarea va arde până va da de
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
mașini, le poți număra pe degetele de la o mână, hai, de la două: un taxi marca Pobeda, o Volgă neagră a primului-secretar, alta mai veche a președintelui de la Sfatul Popular, un IMS al Miliției și o dubiță albastră cu care se cară pâinea la cele două brutării. (Pâinea neagră se vinde pe cartelă, este grozavă, noi mereu pândim sosirea dubiței, sosire anunțată de un zgomot infernal de motor hodorogit și hop, ne repezim, suntem primii la coadă, luăm pâinea după rație, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se dusese la Securitate și anchetase personal vreo doi arestați, bănuiți că au desfășurat acțiuni subversive împotriva puterii populare: urlase la ei și le trăsese o bătaie soră cu moartea, să se învețe minte, era extenuat de câți pumni le cărase, abia mai respira. Îi plăcea în continuare să-i ancheteze pe bandiți și să-i tumbăcească, asta era în continuare pasiunea sa, hobby-ul său, așa cum era pentru alții să colecționeze timbre, să pescuiască ori să asculte muzică simfonică. El
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
îhî. Târziu după miezul nopții, șoferul cel aiurit le-a îndesat în buzunare ceva euroi, le-a dat o sticlă neîncepută de whisky, i-a pupat pe frunte zgomotos și a adormit cu capu pe masă. Cei trei s-au cărat mulțumiți: au avut și ei o dată milă - nu l-au tâlhărit pe neamț, prea se purtase salon cu ei!... Au ieșit în ploaia care se întețise parcă, în loc să slăbească. I-au tras o înjurătură ploii. Oricum li se rupea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mașini, le poți număra pe degetele de la o mână, hai, de la două: un taxi marca Pobeda, o Volgă neagră a primului-secretar, alta mai veche a președintelui de la Sfatul Popular, un IMS al Miliției și o dubiță albastră cu care se cară pâinea la cele două brutării. (Pâinea neagră se vinde pe cartelă, este grozavă, noi mereu pândim sosirea dubiței, sosire anunțată de un zgomot infernal de motor hodorogit și, hop, ne repezim, suntem primii la coadă, luăm pâinea după rație, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de la el calendar, dar acum n-am nimic, nici un calendar.” Am promis că-i aduc eu un calendar bisericesc, la vizita următoare. După o scurtă pauză măicuța Natalia reia: „S-o săturat și sărmana Nina de umblat pe drumuri, de cărat cu torbele mâncare și am auzit la radio, când au fost din Franța, că își face el singur mâncare. Dar ce mâncare își face Dumnezeu știe! în ce o face, cu ce o face? Ce, are plită acolo? Avea atunci
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
nici ăștia de aici ( guvernanții de la București și de la Chișinău), dacă dau, dau câte oleacă, câte o țâră, doar câte o țâră. (Arată către o femeie care tece pe drum.) Iaca, o vezi, o femeie la aproape 80 de ani! Cară cu spatele niște crengi, că nu are cu ce face focul, să aibă cu ce-și face o supă...Ei, când era curent electric măcar mai auzeam ceva la radio!” „Nu-i lumină deloc?” „Nu-i, nu-i.” „De când?” „De
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
spui fraierilor la ce oră pleacă rapidul de Bistrița și câte ceasuri face, lasă baltă și politica, și afacerile și se duc. Bogați, dar scârțari, părinte. Vor să li se deconteze benzina, să i se asigure hotel șoferului, unii își cară și nevestele, iar eu îi mint că decontez tot și că le dau și femeilor diurnă. Am pus la punct o frază-tip cu care nu dau greș. Când îi zic că Fundația Ștefan cel Mare sau Asociația pentru Cultul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
trebuie să fi fost: a pățit un necaz, nu i-a mai mers capul și, cu toate că nu era sigur c-a murit, pentru scris era ca și mort. Zilele trecute l-am întâlnit pe una dintre străzile unui cartier mărginaș cărând cu un cărucior niște varză. Soția, și ea, târa două sacoșe pline cu legume, dar râdeau și conversau ca un bărbat și o femeie care se înțelegeau în căsnicie și se întorceau acasă mulțumiți de la cumpărături. Unii oameni nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mână, și întorcându-se seara târziu, cu aerul indiferent al omului care nici n-a plecat. Care a uitat ceva acasă și, dacă tot s-a întors, nu mai pleacă. Asta a făcut toată viața și domnul Coteț, administratorul: a cărat o geantă de la birou acasă și de acasă la birou. Și atunci care mai e deosebirea dintre un spion și un contabil? Nu numai locatarii din M 8 știu că domnul Nuțu e spion, ci și prietenii acestora din cartier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
am uitat afară, să văd efectul nopții trecute și am văzut că, la doi metri sub noi, se Întindea o foaie mare de tablă pe care ai casei Își uscau piersicile; efectul pe care-l adăugasem era impresionant. Ne-am cărat În viteză. Deși la prima vedere păruse că accidentul nu era Îngrijorător, În scurt timp a devenit limpede că subestimaserăm pagubele. Motocicleta se comporta ciudat de fiecare dată cînd trebuia să urcăm vreo pantă. În timp ce urcam spre Malleco, unde se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
grea care a urmat; a treia a constat În descoperirea făcută de Alberto, cum că șoferul camionului avea un ego extrem de activ, În special În privința propriului corp - bietul om a cîștigat toate pariurile pe care le-am prins cu el, cărînd mai multă mobilă decît noi doi la un loc, plus proprietarul (care făcea pe prostul cu o ușurință grosolană). Am reușit și să dăm de consulul nostru, care și-a făcut apariția Într-un final la ceea ce se numea birou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]