6,220 matches
-
iau măsuri. Val: Iar...? Mihai: Da, iar. Așa cum am luat întotdeauna cînd a fost nevoie. Și azi se pare că e nevoie. Să nu vă-nchipuiți că de-acum o să vă jucați caii cum vreți voi. Un eșec te poate clătina dar te și poate îndîrji. Să nu uitați asta! Deocamdată eu sînt stăpîn în casa asta. Chiar așa, îngenuncheat cum sînt azi, eu sînt stăpînul! Să fie clar!(ciocănituri în ușa intrare, care, pentru o clipă, au fost confundate cele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de Mihai) Ei sînt doar spaimele din sufletul tău... Chipul spaimelor noastre... Hai, du-te, du-te și te convinge. Du-te! (îl împinge cîțiva pași spre salon; Mihai se duce și, cu spaimă, atinge una din siluetele care... se clatină și cade încet; cu mai mult curaj, atinge și celelalte manechine care de asemenea se prăbușesc; Mihai le privește, apoi se întoarce spre ceilalți care, ca și el, sînt în plin efort de a înțelege; coboară treptele salonului între toți
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Păi nu asta fac? Moașa îl scoate dintr-o groapă... și eu îl pun în alta... Cam asta-i toată viața... drumul între două gropi... Octav: (după ce groparul a plecat) "Ovidiu, așa-i că mă înclin? Așa-i că mă clatin? Crezi că n-o să cad... că o să mă împotrivesc? Oh, Ovidiu..., îți spun numai ție... Mi-e teamă că toată zbaterea asta a mea e doar un soi de agitație..., să nu bag de seamă că, de fapt, nu lupt
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
acum! Acum nu se poate! (Nae îi traduce) Tomy: Nu înțeleg... Nae: Măi Octave, asta ce mai e! De ce nu se poate acum?! Octav: Domnule, aici pot să facă poze numai cei care vin la spectacolul cu fantome... Nae: (se clatină) Alta acum! Octav: Păi cum crezi! Că face poze cine vrea și cînd vrea! Nae: O fi și ăsta vreun obiectiv militar...! Octav:...Nu , dar e vorba de imaginea țării... care știi că trebuie schimbată... Nae: Și eu ce-i
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Pe semnele cerului, / Pe calea laptelui, / Pe lună, pe soare, / Pe semne din Ursa mare.../ Dar când la această casă am ajuns, / Toate semnele ni s-au ascuns; / Noi îndată am descălecat, / De floricică am întrebat / Și din cap ați clătinat... / Dar am zărit-o la fereastră / În casă la dumneavoastră. Acum floricica să ne dați / Ori de nu, nici unul de noi nu scăpați, / Vedeți câți suntem adunați, / Toți cu puști și cu pistoale, / Mai mult cu mâinile goale. Dar noi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
casa-n locuri grele / Și nu pot merge la ele! Și e vina tot a mea, / Că mă duc prea des la ea!"162; " Foaie verde racoină / Peste vârf, peste obcină, / Este-o creangă cu cetină, / Bate vântul și-o clatină, / Din vârf până-n rădăcină. Nu-i de vină crenguța, / Ci-i de vină măicuța, / Că nu mă lasă să iubesc, / Cu cine mă potrivesc. / Zice mama că m-a scoate, / De la câte, de la toate, / De la două nu mă poate: / De la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vântului, / Pe semnele cerului, / Pe calea laptelui, / Pe lună, pe soare, / Pe semne din Ursa-mare.../ Dar când la această casă am ajuns, / Toate semnele ni s-au ascuns; / Noi îndată am descălecat, / De floricică am întrebat / Și din cap ați clătinat.../ Dar am zărit-o la fereastră / În casă la dumneavoastră. Acum floricica să ne dați / Ori de nu, nici unul din noi nu scăpați, / Vedeți câți suntem adunați, / Toți cu puști și cu pistoale, / Mai mult cu mâinile goale. Dar noi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ion se vrea vitalist: "Beau laptele cald până îmi țipă în sânge" sau "Bivolii negri, în luminiș, borțoși/ caută-n umbre seninii strămoși." Uneori, ne amintește de Crevedia sau de Aron Cotruș: "Satul s-a molipsit de aburi/ care se clatină până în măduva țăranului, îl așază din șale, îl încovoaie puțin,/ Acolo, pe holdă lângă femeie. Pe deal tună Dumnezeu ca prostul/ latră câinii la duhul ploii". Poetul va rămâne, și în volumul "Vânătorile" (1969), un cântăreț al satului, al casei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prin antropomorfism, rămâne însă un poet fără chemare și fără viziune, cu imagini căutate, exterioare. Dumitru Bălăiet, Nicolae Motoc, Petre Got, deși trec prin Blaga, nu ajung decât la un lirism controlat sau discret, fără substrat metafizic și viziune: " Se clatină tot satul când e horă/ și fetele trec drepte prin iubiri" (Petre Got). Un poet blagian cu tendințe de ermetizare este Ion Iuga. El cântă satul, casa părintească, bunicii, "Cântărețul" (care amintește de "Laie Chiorul" lui Goga), dar ajunge curând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
euforică în sine, fără a se reporta intim la obiectele din jar, fiecare plângându-și parcă suferința independent. Nisipul și iarba sunt prezențe simbolice: nisipul este zeul schimbător, alunecător și nesigur, iarba sugerează stări fragile, ea crește în cuvânt, se clatină în neștire, stă răsturnată(moartea înseamnă răsturnare în firul ierbii). Pământul, lemnul și piatra creează în poem un univers propice morții. Adevărul pe care-l caută prin lunga meditație încorporează idei semnificative, apropiate de suferința generată de resimțirea limitării libertății
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-n uncrop/ Încep să își joace pe șolduri inelele anilor/ Zănatic dansând hula-hop". În "Călcâiul vulnerabil" pune problema cuvintelor și a sunetelor care au rolul de-a abstractiza sau de a concretiza lumea (arborii scutură vorbe sau frunze, munții se clatină sub povara sunetului). Treptat, își pierde farmecul din privire și lumea începe să fie contemplată nostalgic; lucidă, ne mărturisește: "Mi-e frig și urât". De aceea mai încearcă senzația de ardere în contact cu universul la temperaturi pasionale: Totul este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de absolut: "Cât de pustie-i zarea fără EL/ Poetul început de Fire/ Pe marginea prăpastiei lăsat". ("Între Pustie și nemărginire"). Poetului îi stau în față lumina necreată, necuprinsul, nemărginirea, fulgerele care îl făuresc, pentru că "fără capăt este începutul": "Mă clatină un frasin din adânc/ și ard în mine cerurile toate" pentru că simțim încercarea de-a face ceva, "ceva" mai aproape de viața omului decât de limbajul lui. Poetul pune accent pe luciditate, pe funcția de cunoaștere a poeziei, atât cât ea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
livezii. Și semnez: Tudor Arghezi Încheiere Ion Barbu Stinsă liniștirea noastră și (aleasă) Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă! Dovediții, mie, doisprezece turci, Între poleite pietre să mi-i culci: Inima raiaua, osul feței spân, Țeasta, nervii torși în barbă de stăpân, Clatină-i la Ciprul Negru, în albeață De sonoră vale, într-o dimineață! Vis al Dreptei Simple! Poate geometria Săbiilor trase la Alexandria, Libere, sub ochiul de senin oțel, În neclătinatul idol El Gahel. Inegala creastă, sulițată cegă, Lame limpezi duse
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
sale despre cunoașterea obiecti-vă și despre transformarea sa în proiect politic a fost foarte înflăcărată. Morin nu putuse asista la această întîlnire, dezbaterile din acea seară au fost animate mai ales de Laborit, Sauvan și Baillet, cu scopul de a clătina pozițiile lui Monod. Acesta din urmă fusese captivat de discuție deoarece simțea prietenia și respectul pentru gîndirea sa. Eram așezat lîngă el și mă aud încă întrebîndu-l dacă nu este obosit, căci trecuse deja de miezul nopții. Monod mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
eșafodajele țin de bricolaj. Ce e alcătuit din tot felul de bucățele pentru a face să țină o idee, un argument poate servi la crearea unei etape, a unei punți pentru a merge mai departe. Sigur că aceste eșafodaje se clatină. Uneori sînt făcute din bambus și sînt legate cu sforicele sau cu sîrmă, dar ele permit să se meargă mai departe, să se ia distanța necesară, să se obțină o viziune de ansamblu. Fragilitatea eșafodajului nu mă deranjează în măsura în care e
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
mai întîi creierul reptilian, apoi instinctele și mezencefalul și cortexul) și dacă ne putem da seama de importanța ei, spre exemplu, din felul în care se creează straturile succesive în societate sau în întreprinderi, atunci rezultă un eșafodaj ce se clatină, dar care e util pentru spirit și gîndire. Regula jocului a fost acceptată în Grupul celor Zece și de aceea am continuat atîta timp să participăm la el. E excepțional ca un grup ca acesta să reunească în fiecare lună
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
călătorie și nevoind caii să plece din loc este semn rău, și omul va muri în curînd. Cînd pocnește în casă, moare cineva. Cînd vezi vreo roșață pe fața unui mort este semn că-ți va muri cineva. Cînd se clatină pulpa de la picior, e semn că va muri cineva. Dacă se întîmplă că puii de găină de cîteva zile cîntă e semn rău, și din acea casă în curînd va muri cineva. Se crede că dacă s-a făcut dintr-
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
fi decât mimotexte". Cel ce a recreat prin deconstructivism (indus de insatisfacția cunoașterii intime a mecanismelor textului) nu numai alte texte, ci și coduri, va fi asimilat până la negare de optzeciști. Subversiunea poetului și dramaturgului față de "ordinea lingvistică a lumii" clatină însăși autoritatea auctorială, nemaivorbind de logocentrismul platonic, substituit, cum va dovedi Derrida, cu gramatologia, semne ale "absenței ontologice". Excepțională ni se pare analiza dramaturgiei soresciene, emblemele scenice și de limbaj ale deconstrucției fiind în chip subtil identificate cu ilustre figuri
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
frison greu ghicibil, pe care Anestin în decriptează ca plăcere: Aha, îți place, nu? Dăduși de gust? Chelner, încă o votcă! Uimit, angajatul barului mai aduce o votcă. Nuni i-o toarnă și pe asta pe gît păsării. Rața se clătina vibil, măcăind în surdină și ratînd piruete. Deodată, actorul îi aruncă o privire sălbatecă: Nu ți-e rușine, bestie? Tu bei, și eu nu? Încă 200 de votcă, să recuperez! A mai recuperat încă 500. Ebrietat, are mustrări de conștiință
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
ceva) mai discret pe Fănică. Acesta, după ce văzu că nimerise la Casa de Cultură, unde un tip sobru își făcea autocritica, și văzu apoi cum partenerul său de pahar grohăia cu bărbia în piept, nu avu de lucru și-l clătină cu mîna, atenționîndu-l: "Băi, scoală-te, că sforăi!"... Nemulțumit că era trezit din activitatea de regenerare a neuronilor, inspectorul protestă energic deși cu jumătate de gură: "Dă-o-n aia mă-si!" Și acest regretabil fapt, însă, a fost mușamalizat
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
mare forță de contrast față de ceea ce se va revela lui Apostol Bologa ulterior ideea potrivit căreia "conștiința să-ți dicteze datoria, nu legile..." (s. n.) O primă relativizare a acestor principii se produce numai la sosirea acasă, în Parva: "I se clătina concepția și avea nevoie de sforțări ca să nu i se sfărîme. Statul, aici, era privit ca un vrăjmaș..." (s. n.) Un loc special în acest discurs îl ocupă războiul. Desfășurată sub accentul abia perceptibil al unei ironii care este a autorului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ca un întreg saturat de semnele revelației și ale "trezirii" la conștiință. Momentelor de cutremur interior le corespund întotdeauna reacții fizice, brutale. Devastarea lui Bologa în urma dialogurilor de la popotă este mai grăitoare decît orice recunoaștere, prefigurînd o înțelegere dramatică: "se clătina pe scaun, cu fața zgîrcită de o înfiorare nestăpînită." Tezele exprimate în interiorul discursului romanesc alcătuiesc o rețea mai mult decît perceptibilă. Conținutul "ideologiei" care provoacă sau justifică manifestarea personajelor apare nu doar în expuneri de "teorii", cum sînt "concepția de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
în plus -trimite, în expresivitatea ei, spre natura compensatorie a actului prin care personajul recunoaște semnele erorii în care a trăit. Ordonanța nu-l înțelege de la primele momente: "Petre, Petre, fratele meu...nădejdea mea... Soldatul tăcu o clipă nedumerit. Apoi clătină din cap și zise domol, resemnat: Doamne-ajută..." Revelator pentru eroul însuși, sentimentul identitar se manifestă ca iluminare. Notăm prima apariție a semnelor nou găsitei căi, aceea care unește trăirea în adevăr și eliberarea de tulburările fără răspuns. Pentru Bologa, aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
punctul de miră", fix, personajul se autodesemnează drept centru al viziunii și al discursului. Rolul "reflector" este indicat aici cu accente clare: mise en abyme, implicînd postura privilegiată a punctului de vedere pe care romanul își construiește viziunea: "Și Mini clătină capul plină de milă pentru acei exploratori care nu au găsit punctul fix de miră, de unde să îmbrățișeze totul. Numai de pe un loc pe lume poți lărgi nemăsurat cucerirea simțirii și cunoașterii tale. Ca și acel punct mic de pe pînza
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
consecutive, în mintea lui Maxențiu, hemoptiziei). O metonimie de trecere spre glorioasa autoimagine a zborului se construiește fulgurant, în acord și cu sensul primar al "achiziției": "Maxențiu era acum o biată făptură străvezie, un steag palid cu blazon, ce se clătina la orice suflu." Înlănțuite și ascultînd de logica reflexivă, narcisistă, a "amantului mistic", imaginile "plutirii" ("Se credea un înger și vorbea numai de zbor") contrastează în plan "obiectiv"(corespunzînd "realului" care-l include pe Maxențiu) cu necruțătoarea evidență. Prizonier, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]