KorAP: Find »[drukola/base=depărtare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...179 180 181 ...311 >

7,752 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

pe străzile șerpuitoare ale satelor industriale, apoi ajunse la apa mare și strălucitoare a lacului Lomond și o ținu pe malul vestic. Insulele cu copaci, cîmpii și căsuțe se întindeau ca niște bucăți sfărîmate ale uscatului din jur, și în depărtare se înălțau capul și umerii lui Ben Lomond. Cîmpiile făceau loc mărăcinișurilor, iar insulele deveneau mici și stîncoase. Lacul se transformă într-un coridor de apă între munții cu pante înalte, iar drumul șerpuia printre copacii și bolovanii de la picioarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
candelabre metalice neaprinse la capete. Thaw își sprijini coatele pe parapet și zise: — Ascultă. în apropiere, o lună aproape plină era pistruiată de frunzele din vîrful unui ulm. Rîul gîlgîia abia auzit printre malurile de lut, iar arteziana susura în depărtare. — Minunat, spuse Marjory. — Am trăit, o dată sau de două ori, clipe în care nemișcarea, armonia și... măreția îmi păreau miezul însuși al lucrurilor. Tu ai trăit asta vreodată? — Așa cred, Duncan. O singură dată, cînd m-am dus cu prietenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Poate vedea chiar dincolo de ele, pînă la cetatea drepților profețită de St. Ioan, Dante, Marx. Nu l-am citit pe Marx, dar... — Păsările astea din pomul vieții sînt minuni de delicatețe, nu-i așa, domnișoară Byres? zise domnul Smail de la depărtare. — Dar de ce-i Adam negru? — E, de fapt, mai curînd roșu decît negru, murmură pastorul, iar numele „Adam“ derivă din cuvîntul ebraic „pămînt roșu“. — Dar Eva e albă! — Roz perlat, preciză Thaw. Mi s-a spus că timp de două-trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și merse mai departe spre Bath Street mîncînd. în colț stătea o femeie în negru, cu o sacoșă mare și neagră în mînă. Era prea bătrînă și prea demnă pentru a fi prostituată, totuși părea că-l privește pieziș de la depărtare. Se sprijini de un grilaj să-și termine cartofii, și inima îi bătu mai să se spargă. Mototoli și lăsă să-i cadă cornetul de carton și era gata să traverseze strada, cînd văzu pe cineva venind. Un bărbat mărunțel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
probleme cu transportul spre Provan. — Se șterge? întrebă Rima. — Nu, doar soarele puternic îl poate șterge, și n-o să găsiți asta pînă nu ajungeți în Provan. La revedere. O porni prin sală, micșorîndu-se pe măsură ce se apropia de micul tron din depărtare, unde Moboddo, ca o păpușă în verde și stacojiu, primea cu grație o hîrtie de la conducătorul delegației pigmeilor. Munro își înșurubă măciulia și le făcu semn lui Lanark și Rima să-l urmeze în direcția opusă. Dincolo de holul din nord

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
arcuită din metal, sprijinită de o țeavă neobișnuit de groasă. Mult timp, singurele sunete care se auzeau erau un zumzăit amestecat cu bolboroseli, gîlgîieli și ecourile propriilor pași. Mă doare spatele de la aplecare, zise Rima. — Se vede un perete la depărtare. O să ieșim repede de-aici. — O, Lanark, ce mizerabil e aici! M-am simțit atît de emoționată cînd am urcat la Mobonddo. Mă așteptam la o viață strălucitoare. Acum nu știu la ce să mă aștept, în afară de oroare și plictiseală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
să cînt, zise Lanark. Știi vreun marș? — Nu. Rucsacul ăsta mă lovește în spate și am mîinile înghețate. Lanark încercă să zărească ceva prin albeața groasă și amușină adierea. Peisajul era invizibil, dar mirosea a mare și auzea valuri în depărtare. Drumul părea să pornească în pantă abruptă, pentru că îi venea greu să meargă repede, așa că fu surprins cînd o văzu pe Rima dispărînd în ceață, la cîțiva pași de el. Cu un efort, ajunse lîngă ea. Nu părea să alerge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ale rucsacului. Cînd se opri și reuși să se ridice în picioare, pămîntul părea neted și rămase singur în ceață. Nu se mai vedea nici măcar linia galbenă. — Rima! Rima! Rima! țipă el și ascultă, dar nu auzi decît marea în depărtare. O clipă, se simți îngrozitor de pierdut. Scoase lanterna din rucsac, o aprinse și descoperi linia galbenă la un metru de el, apoi își aminti că, dacă Rima ar fi căzut peste linie, s-ar fi rostogolit în direcția opusă. Gîndul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Ce-i ăsta? — Un cîntec pe care mi l-am amintit. îți pare rău c-am plecat de la institut? — Sînt mult prea obosită ca să-mi pară rău de ceva. Puțin mai tîrziu, vocea ei părea că ajunge la el din depărtare. — Mă bucur că-s obosită. N-aș fi putut dormi, dacă nu eram obosită. Fu trezit de un zumzet muzical care veni de la mare depărtare, trecu peste ei și se stinse. Rima se mișcă, se ridică în capul oaselor, scuturîndu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pară rău de ceva. Puțin mai tîrziu, vocea ei părea că ajunge la el din depărtare. — Mă bucur că-s obosită. N-aș fi putut dormi, dacă nu eram obosită. Fu trezit de un zumzet muzical care veni de la mare depărtare, trecu peste ei și se stinse. Rima se mișcă, se ridică în capul oaselor, scuturîndu-și nisip de pe umeri, apoi își întinse brațele și căscă. — Uuuh, ce grasă, lipicioasă și puturoasă mă simt. — Grasă? — Da, stomacul mi s-a umflat. — Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de parcă ar fi fost argintate. Vîrful era crăpat în multe culmi înzăpezite, printre care pluteau nori, toate acestea adăpostite sub un curcubeu, trei pătrimi de arc violet albastru galben portocaliu roșu strălucind blînd pe cerul strălucitor. Rima zîmbi privind în depărtare și-l luă de mîini. Ce bine că m-ai scos din locul ăla. Uneori ești înțelept. Se sărutară și-și continuară drumul. Ceața coborî și ciudatele forțe gravitaționale ale drumului îi făcură să simtă din nou tensiunea din brațe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
un întuneric luminos, sub un cer imens înstelat. Se aflau lîngă o autostradă cu zece benzi, care se întindea prin ceață ca un dig peste un ocean de spumă. Vehiculele treceau șuierînd în goană și nu puteau fi recunoscute: la depărtare, stelele mici se lățeau brusc, traversau cerul într-o rafală de vînt, se micșorau apoi la dimensiunea stelelor din orizontul opus și dispăreau. Pe marginea acoperită cu iarbă erau un indicator înalt de nouă metri: VEZI IMAGINEA DE LA PAGINA 385

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
necaz, dac-o să rămîi cu ea. Lanark se urcă pe margine și o ajută pe Rima să coboare după el. Ușa se trînti și autocisterna urui cu zgomot înainte, devenind curînd o luminiță printre celelalte luminițe care treceau șuierînd în depărtare. Rima chicoti și zise: — Ce caraghios. Părea chiar supărat. — Nu-i de mirare. Ce vrei să spui? — Ai flirtat cu el și a luat-o în serios. — N-am flirtat. Eram politicoasă. Era un șofer grozav. — Cum se simte copilul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
jur: — Unde-i lumina? Nu știu. N-o văd... n-o văd nicăieri. Trebuie să ajungem din nou la bară. — N-o să reușești. Sîntem pierduți. Corpul ei se afla lîngă el, dar vocea, joasă și posacă, părea că vine de la depărtare. — Sînt vrăjitoare, spunea ea. Merit asta pentru că l-am ucis. Lanark crezu că Rima înnebunise și se simți epuizat. îi spuse răbdător: — Ce tot vorbești, Rima? — însărcinată, zise ea după o clipă, tăcută, înghețată, în întuneric, rătăcită cu tine, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Se prăbuși în mîini și genunchi și scoase un urlet batjocoritor, care se transformă într-un muget. Apoi o auzi spunînd cu glas mic și rece: — Să știi că nu mă sperii. Urlă din nou și auzi o voce la depărtare: — Vin! Vin! Se ridică în picioare, trăgîndu-și cu greu sufletul și simțindu-și genunchii și mîinile înghețate. O lumină se îndrepta spre ei, peste gheață, și auziră o voce spunînd: — îmi cer scuze pentru întîrziere. Pe măsură ce lumina se apropia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
îl urmă, iar Lanark veni după ei. Scara era complicată și abruptă. După ce cotiră de mai multe ori, trecură printr-o altă ușă, ajungînd pe pervazul interior al unei ferestre imense. Rima gîfîi și se prinse de balustradă. Jos, în depărtare, un om se mișca asemeni unui gîndac pe o podea cu dale de piatră și ecourile Bărbatului domestic se adăugau sentimentului de nesiguranță. — E Polyphemus, zise Ritchie-Smollet, în drum spre sala canonicilor. Pe onoarea mea, Viermii marini or s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
străduiești să ai nevoie de ea cum se cuvine. — Ce-i aia cum se cuvin? — în tăcere. Tăcerea e întotdeauna lucrul care se cuvine. Atunci cînd o să înțeleg mai bine, n-o să mai comentez. N-o să mă mai auzi de la depărtări de kilometri întregi. Voi radia tăcerea ca o stea întunecată care strălucește în golurile dintre silabe și dialog. Dar nu ții cont de politică, zise bărbatul cu agresivitate. Politica depinde de zgomot. Toate partidele subscriu la această idee, mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
te băga, zise soldatul. — Nu mă bag, dar nu ne puteți spune ce se întîmplă? — Se va anunța. Duceți-vă acasă și așteptați anunțul. Lanark observă că fiecare canal pe lîngă care treceau era blocat. O voce seacă urla în depărtare, dar sunetul ei se apropia. Venea dinspre un megafon instalat pe o dubiță care se deplasa încet. „UN ANUNȚ DE URGENȚĂ. îN CINCISPREZECE MINUTE DUPĂ BĂTAIA NORMALĂ A INIMII, PRIMARUL SLUDDEN VA FACE UN ANUNȚ SPECIAL DE URGENȚĂ. DACĂ AVEȚI

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Alexander se uită nesigur în vale, apoi indică o altă direcție. Nu vrei să urci cu mine pînă în vîrful dealului? — Da, vreau. Se întoarseră și o luară pe deal în sus, spre un vîrf înverzit care se vedea în depărtare. Alexander se aruncă jos să se odihnească în vîrful primei pante și făcu același lucru la jumătatea celei de-a doua. Lanark îi spuse iritat: — N-ai de ce să te odihnești atît de mult. — Știu eu de cîtă odihnă am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
CAPITOLUL 43. Explicația O pardoseală de beton, prăfuită și murdară de găinaț de porumbei se întindea sub un acoperiș înalt, susținut de niște grinde din fier. Din ușă se întindea un covor lung și albastru, care se pierdea într-o depărtare vagă. Merse pînă ajunse la un covor asemănător, dispus în unghiuri drepte. Dădu colțul pe lîngă o fîntînă care susura într-un vas din sticlă și auzi un zgomot confuz de voci. Doisprezece gardieni stăteau în fața ușii unui cort de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
tată. Aș prefera să-mi spui numele complet. Nu, nu sînt însurat. Am o fiică, dacă asta te consolează. — Da! Da! Va fi și ea în vîrful dealului? — Nu, este într-un loc mai sigur, slavă Domnului. Auzi puștile? în depărtare se auziră pocnete. Cum pot oamenii să lupte pe asemenea vremuri? întrebă Lanark cu o voce ascuțită de indignare. — Galaxia Corquantal încearcă să lichideze uzina Unthank, dar Producătorii, Transferații și Reparatorii au ajutat Comanda Apărării pentru a-i sprijini pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912

puterea și voința le modelau speranța. Plecarea către Venus nu însemna nimic nici pentru Patricia, nici pentru el; nici măcar nu se gândise la așa ceva; acum însă, pentru el, rămas singur, puterea și bogăția erau noțiuni fără absolut nici o semnificație. Dar depărtarea, inimaginabilul și misteriosul peisaj venusian, perspectiva unei rupturi totale cu trecutul, toate acestea îl atrăgeau. Se simțea departe de materialismul pământului. Într-un fel, dorea o modificare în plan spiritual, însă fără absolut nici o implicație de ordin religios. Un ciocănit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
se exprimă astfel. Gosseyn se relaxă simțindu-se cu adevărat ușurat. În cele din urmă, mașinile, după ce urmară o curbă largă, intrară în viteză într-un tunel. Urcau o pantă slab luminată. După aproape cinci minute, tunelul deveni luminos în depărtare. Brusc mașinile ieșiră la suprafață pe un platou ușor oval. Încetiniră și se opriră în fața unei porți. Din mașini ieșiră mai mulți bărbați. Gosseyn o remarcă pe fată când aceasta coborî din mașina care îl precedase. Ea făcu câțiva pași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
concesiile făcute bandei de-a lungul timpului își vor găsi o compensare. Crang își continuă rondul pe punte. Gosseyn rămase multă vreme să privească noaptea interplanetară printr-unul din hublourile gigantice de la prova. O stea cu irizații celeste sclipea în depărtare. Mâine, ea va căpăta aspectul Pământului. Și mâine seară, el va fi în reședința oficială a președintelui Hardie. după o călătorie prin spațiu, de trei zile și două nopți. Aterizarea fu o dezamăgire pentru Gosseyn. Cețuri și nori groși mascau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
e o prostie. Creierul meu este prea echilibrat ca să poată fi influențat vreodată de asemenea..." "N-am nici o speranță... Toată lumea mă urăște... Nu fac nici..." Către sfârșitul celei de-a doua ore, un bubuit ca de tunet se auzi în depărtare. Bubuitul persistă, atingând deseori o asemenea intensitate încât acoperea vocea tânguitoare care i se lamenta la căpătâi. În cele din urmă, persistența acestei violențe fonice trezi un oarecare interes din partea lui Gosseyn. "Arme! Artilerie! Au atacat Pământul?" Avu sentimentul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]